FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Captiv în casă: Prizonierii nevinovați ai Finlandei

Finlanda a condamnat cel puțin 40 de oameni la închisoare sau arest la domiciliu pe motiv că au refuzat să facă stagiul militar.
26.8.14

Jari Kovisto și logodnica lui Susanna, fotografiați în timpul arestului la domiciliu (Poză de David MacDougall)

Nu prea arată ca o închisoare. În fiecare dimineaţă, la şapte, Jari Koivisto părăsește casa nouă, de la marginea orașului Helsinki, pe care o împarte cu logodnica sa însărcinată și se duce să lucreze la o companie de inchirieri auto. În fiecare zi se întoarce acasă la 17. Pe lângă asta, poartă o brățară de monitorizare pe gleznă, i se impun interdicții stricte, teste de alcool și droguri și primeşte vizite frecvente de la Agenție de Sancțiuni Penale (ce nume ameninţător) Așa își petrece tânărul în vârstă de 28 de ani cele șase luni de arest la domiciliu.

Publicitate

Jari trăiește așa, pentru că a refuzat să facă stagiul militar sau civil obligatoriu. Amnesty îi numește pe cei ca el „prizonieri de conștiință” și numărul lor e mic, dar în creștere. Anul trecut, Finlanda a condamnat cel puțin 40 de oameni pe motivul acesta la închisoare sau arest la domiciliu. În anul precedent erau doar 12.

De la varsta de 18 ani, statul finlandez impune ca toți oamenii să efectueze o perioadă de serviciu militar. Durata de timp a serviciului variază până la aproximativ un an, iar fiecare recrut trece prin formarea de bază, înainte să primească un loc de muncă în armată, forțele aeriene sau marină. Pentru o țară ca Finlanda, care nu a mai fost în război din aprilie 1945, numărul de oameni care intră în serviciul militar rămâne destul de mare, alimentat de o mândrie națională și un sentiment de pragmatism prudent față de o frontieră de 800 de kilometri cu Rusia, la est.

În jur de 25 de mii de tineri respectă stadiul militar în fiecare an, deci aproape 80 la suta dintre cei care sunt eligibili. Alţi cinci la suta optează pentru stadiu civil, adică lucrează într-un birou sau fac voluntariat pentru o organizaţie caritabilă, și aproximativ 15 la sută sunt scutiți pe motive medicale.

Astfel, numărul de oameni care sunt condamnați pentru că se opun tuturor formelor de serviciu obligatoriu este mic. Dar într-o țară ca Finlanda, care este pe locul întâi în ce priveşte libertatea presei şi nivelul de educație la nivel global, e cel mai bun loc în care să fii femeie, e considerată cea mai rezistentă naţiune şi cea mai fericită țară din lume, e surprinzător că cineva ar fi închis pentru convingeri politice sau morale.

Publicitate

În suburbia sa din Helsinki, Jari este hotărât să respecte orarul impus de stat, deși personalul de la închisoare i-a spus că cei mai mulți oameni o dau în bară într-un fel sau altul. Ora sosirii și plecării sale de la domiciliu sunt monitorizate de către o bandă electronică ataşată pe gleznă, care e făcută în Israel şi care e conectată la o stație de monitorizare. Înainte de executarea sentinței, Koivisto a trebuit să prezinte o listă de locuri pe care le va vizita probabil, cum ar fi casele rudelor, magazine specifice, sala de sport, sau centrul de sănătate. El nu se poate abate de la lista aprobată. Felul în care își petrece cele 15 de ore de timp liber din fiecare săptămână trebuie să fie stabilit cu o lună înainte. Deci, dacă vrea să-și viziteze sora sau să meargă sa alerge, sau să se tundă, totul trebuie să fie aprobat în prealabil de către Agenția de Sancțiuni Penale. În iunie, Jari a băut un whisky festiv după Midsummer, un festival creștin al solstițiului pe care finlandezii au tendința să-l sărbătorească cu mult fast. Când agenții au sosit a doua zi să-l testeze, au găsit urme de Lagavulin Islay Single Malt învechit 16 ani în sângele lui. Asta i-a adus un avertisment. Dacă mai are alte scăpări va fi aruncat în închisoare pentru tot restul pedepsei.

„Sunt convins că nu am făcut nimic rău”, a declarat Jari, blocat în casă cu logodnica sa în una dintre cele mai fierbinţi zile de vară din Helsinki. „Cum poate o țară să închidă pe cineva pe baza unor motive politice sau morale?” El știe că un astfel de tratament e comun în țări precum Iran, Belarus, China sau Siria, doar că nu se așteapta să se întâmple așa ceva într-o țară ce respectă drepturile omului cum ar fi Finlanda. El este conștient şi că pedeapsa este mult mai confortabilă decât ar fi fost într-un stat autoritar. Oricum ai defini încarcerarea, asta nu este o experiență dură de închisoare.

Publicitate

Dar se pare că Koivisto este și un fel de feminist. Motivul pentru care a refuzat serviciul național se referă la un principiu de bază al identității naționale din Finlanda: egalitatea de gen. Jari a ales o pedeapsă privativă de libertate mai degrabă decât serviciul național, pentru că el crede că legea în sine e discriminatorie faţă de bărbați.

„Cel mai important lucru pentru mine este egalitatea sistemului. Când te gândești la constituția Finlandei, nu există nici o discriminare", explică el. În timp ce femeile pot fi voluntare pentru serviciul militar, legea serviciului obligatoriu se aplică numai la bărbați. Și aceasta este nedreptatea pentru care luptă Koivisto. „Dacă guvernul mă obligă să fac serviciul militar ar trebui să le oblige și pe femei, în baza principiului egalității.”

La rândul lor, militarii finlandezi par să fie de acord până la un punct. „Egalitatea de gen a fost o piatra de temelie in istoria Finlandei de după independență și încă mai este.”, a spus căpitanul Ville Kostian, un ofițer de stat major la Divizia Comandamentului Personalului de Apărare din armata finlandeză. El cita un raport al ONU din luna iulie, în care Finlanda se situează pe a opta poziţie a Indicelui de Dezvoltare după Gen. Cu toate acestea, a mai adăugat că „generația actuală de tineri este suficient de mare pentru a satisface nevoile generale ale Forțelor de Apărare”.

Soldat în timpul antrenamentului de bază la cazarma Santahamina din Helsinki, 2009 (Fotografie de Tiina Möttönen/forțele de apărare finlandeze)

Finlanda are destule femei care servesc în armată. Circa şapte sute aplică în fiecare an. Dar să implementezi legea serviciului militar în mod egal la ambele sexe ar fi o schimbare destul de mare pentru infrastructura și bugetul Finlandei, care se bazează pe stadiile civile şi militare obligatorii ca să facă față restructurărilor militare pe scară largă și unor reduceri de fonduri. Alte țări, precum Suedia și Germania, au abandonat serviciul național. „Formarea pentru ambele sexe, bărbați și femei, a unei întreagi clase de vârstă, ar necesita mai multe resurse", conchide Kostian.

Publicitate

În trecut, Finlanda nu a avut probleme cu femeile într-un rol civil sau cvasi-militar. În timpul Războiului de Iarnă (1939-1940) și a Războiului de Continuare (1941-1944), un sfert de milion de femei finalndeze au fost voluntare într-o organizație numită Lotta Svärd, numită după soția unui soldat fictiv dintr-un roman. Femeile Lotta Svärd au ocupat locurile de muncă ale bărbaţilor care au mers pe front ca să lupte cu rușii, au lucrat în spitale ca să aibă grijă de răniți, au îndrumat oamenii în timpul raidurilor aeriene, au fost observatori pentru armată și într-un caz au operat o mitralieră anti-aeriană. Organizația Lotta Svärd a fost desființată printr-un tratat cu rușii, după ce s-au încheiat războaiele, dar există un precedent în istoria recentă a Finlandei pentru introducerea în masă a femeilor în diverse forme de serviciu național obligatoriu.

Desigur, nu toți cei de sex masculin care devin prizonieri de conștiință sunt susţinători ai cauzei feministe a egalității de gen, cum e Jari.

În centrul orașului Helsinki, Henri Sulku se bucură de vremea neobișnuit de caldă de vară cât mai poate. La 23 de ani, e student la Ştiințe Politice și tocmai a fost condamnat la 173 zile de arest la domiciliu, care e prevăzut să înceapă în luna august.

„Oficialităţile spun că este pentru că am încălcat legea. Așa cum văd eu lucrurile, actul de refuz este un act ce exprima poziția omului în mod ideologic sau etic,” spune Sulku, al cărui principal motiv de refuz este că este „atât anti-război cât și anti-autoritate”. El va fi supus la o serie de controale, monitorizare electronică, interdicții și teste, dar i se va permite să urmeze cursurile de la Universitatea din Helsinki, unde el spune că prietenii îl susţin.

Publicitate

Înainte ca monitorizarea electronică și arestul la domiciliu să devină o opțiune acum câțiva ani, prizonierii de conștiință erau pur și simplu vârâţi în închisoare. Unul dintre prizonieri cei mai faimoși din ultimul deceniu a fost Henrik Rosenberg, o parte din duo-ul popular de rap Fintelligens, care cânta sub numele de Iso H. Rosenberg avusese deja o serie de albume de succes când a fost condamnat la 197 zile de închisoare în 2006.

„Am știut de la început că toți cei care obiectează la stadiile obligatorii merg la închisoare”, spune Rosenberg, care are acum 35 de ani și încă lucrează în industria muzicală. „Nu am fost agitat sau îngrijorat, doar contrariat că a fost nevoie de aproape doi ani pentru tot procesul legislativ.” Tevatura legislativă lungă este problema multora dintre prizonierii de conștiință. Ei știu că se va termina în cele din urmă cu o pedeapsă privativă de libertate, este nevoie însă de un timp pentru a ajunge la acel punct.

Coperta pentru albumul solo Iso H, într-o celulă simulată de închisoare, 2007 (Henrik Rosenberg)

Rosenberg a servit sentinţa sa la o închisoare cu regim deschis din Helsinki. Nu a fost un lagăr de muncă silnică. A fost chiar eliberat o zi ca să meargă la studioul de înregistrare și sauna închisorii a fost deschisă în fiecare noapte cu excepția zilelor de luni. Însă a fost o restricție de libertate.

Condamnarea vedetei rap a stârnit o dezbatere mai largă în Finlanda, pentru că Iso H nu a fost timid când a venit vorba de interviuri pentru mass-media şi a explicat motivul pentru care a refuzat serviciul național. El nu era anti-război, ci împotriva conceptului de serviciu obligatoriu, de orice fel. „Cred că am făcut o mulțime de oameni să-și pună întrebări în legătura cu raționalitatea recrutării forțate. Discuția nu s-a terminat încă, dar cred că am reușit să o îndrept în direcția cea bună."

Publicitate

Nu e greu să provoci o discuție în Finlanda despre acest subiect, mai ales într-o saună sau după vreo două de shoturi de votcă maronie, tulbure, cu aromă de peşte. Însăși ideea de serviciu militar este legată de identitatea națională, de patriotism, independență, și sisu, un cuvânt finlandez care ilustrează determinarea lor încăpățânată, curajoasă. Toată lumea are o părere despre funcţionarea sau desfiinţarea sistemului. Au păreri şi despre implicarea sau neimplicarea femeilor în serviciul militar obligatoriu sau în armată, în general. Despre faptul că doctrina militară a Finlandei, care produce infanterie în masă la care se apelează în timp de război, este depășită și prost adaptată la realitățile războiului modern. Despre faptul că scutirile pentru Martorii lui Iehova, sportivii olimpici și vedetele de hochei nu sunt corecte.

Pentru moment, opinia publică nu este de partea prizonierlor. O petiție care își propune să revizuiască sistemul nu a reușit până acum să adune numărul minim de semnături necesare pentru a declanșa o dezbatere în Parlament și un sondaj de opinie al Ministerului Apărării, efectuat în toamna anului trecut, a arătat că 68 la sută dintre finlandezi susțin modelul actual de servicii la nivel național și serviciul militar.

Este un pariu destul de sigur să spunem că toată lumea în Finlanda știe pe cineva care face în prezent serviciul militar. Un prieten a postat niște poze pe Facebook: capul proaspăt ras al unui nou recrut, selfie-ul obligatoriu în camuflaj kaki. Există o zicală finlandeză, armeija tekee miehen, mi-a el spus într-un mail, cât era în permisie. Se traduce: „Armata face omul.”

Publicitate

Cu astfel de atitudini înrădăcinate, Jari Koivisto și alți prizonieri de conștiință s-ar putea lupta cu sistemul mult timp și s-ar putea să fie o luptă pe care nu o pot câștiga.

„Eu nu sunt împotriva apărării țării noastre”, spune Koivisto, „doar împotriva felului în care o facem.”

@davidmacdougall

Traducere: Alexandra Kaschuta

Citește mai multe despre armată:

Am fost la Cernăuți să vorbesc cu românii speriați că vor fi luați la război

Armele militarilor români arată bine, dar sunt puţine