Ketamina ar putea trata tulburările bipolare

FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Ketamina ar putea trata tulburările bipolare

Ketamina s-a dovedit a fi un tratament eficient și pentru depresie.

​Drogul de petrecere ketamina sau special k - folosit și ca anestezic pentru cai și alte animale - ar putea fi incredibil de util pentru tratarea anumitor pacienți care suferă de tulburare bipolară, informează un st​udiu recent al Institutului Național de Sănătate Mintală (NIMH).

Studiul, condus cu 36 de subiecți pe parcursul a cinci ani, a descoperit că ketamina ajută la înlăturarea unuia dintre simptomele cheie pe care le experimentează pacienții deprimați bipolari: inabilitatea de a găsi sau a simți plăcere, denumită de medici anhedonia.

Publicitate

Imaginează-ți că ești stresat, foarte stresat, și n-ai chef să ieși cu prietenii la băut. Pur și simplu n-ai chef, a spus dr. Nial Lally, unul dintre cercetători. „Cam așa e anhedonia."

Ketamina nu tratează anhedonia și reușește să facă asta în patruzeci de minute după o singură infuzie, susține studiul. Alte simptome depresive s-au îmbunătățit în două ore, iar efectele anti-depresive ale ketaminei au durat și câte două săptămâni la unii pacienți.

Studiul s-a concentrat pe indivizii cu simptome care au rezistat tratamentului. Pentru a măsura rezultatele, cercetătorii au folosit tomografia prin emisie de pozitroni, care măsoară funcția cognitivă prin monitorizarea activității în timp ce o substanță își face drum prin creier.

Răspunsul rapid al ketaminei e unul dintre cele mai utile aspecte ale studiului, pentru că antidepresivele actuale au efect abia după trei până la șase săptămâni, uneori și după mai mult timp. Lally și cei cinci alți oameni de știință care au contribuit la studiu au spus că i-a motivat lip​sa de cercetare și dezvoltare din domeniul industriei farmaceutice.

Am vrut să explorez anhedonia, iar ketamina s-a dovedit a fi un tratament eficient pentru depresie, așa că m-am gândit că ar merita testată, a spus Lally. „În plus, anhedonia e un simptom atât de des întâlnit pe care nimeni nu-l poate trata în momentul de față. Dacă studiem efectele ketaminei, putem dezvolta alte droguri mai puțin nocive pentru utilizatori."

Publicitate

Lally se referă la efectele secundare bine documentate ale ketaminei, care poate afecta vezica urinară și funcțiile cognitive. „Nu e un drog curat", a spus el.

Ideea pe termen lung e să dezvoltăm un medicament înlocuitor pentru ketamină care să reproducă efectele pozitive fără consecințele negative. Lally a spus că speră să poată oferi tratament pe termen lung pacienților bipolari o dată pe săptămână. Lally și colegii lui au început deja să lucreze la o versiune extinsă a studiului cu cincizeci de pacienți.

Compania gigant Joh​nson&Johnson și alți cercetători de la ​NIMH au analizat tratarea despresiei cu ketamină ani de zile și au făcut multe progrese. Johnson&Johnson oferă și un spray nazal - cu o imitație de ketamină - care urmează să fie aprobat de Administrația Alimentelor și Medicamentelor.

Ketamina a fost dezvoltată în anii '70, iar veterinarii au folosit-o ca anestezic pentru animale și uneori, pentru oameni. Asta pentru că drogul poate induce reacții psihedelice, cum ar fi halucinații și psihoză. Când pacienții ingerează cantități mari de drog, pot avea efecte psihedelice intense, cunoscute sub numele de „k-hole".

Dozele pe care le-au primit pacienții din studiul lui Lally au fost mult mai mici decât cele pe care le iau consumatorii în scop recreațional. În sc​opuri recreaționale, utilizatorii iau doze între 30 și 300 de miligrame, iar drogul e tras pe nas sau ingerat pe cale orală.

Publicitate

„Niciun pacient de-al nostru n-a intrat în vreun k-hole, a zis el. Administrăm 0,5 miligrame de ketamină per kilogram. Oamenii nu fac asta în scop recreațional."

Ketamina e unul dintre drogurile psihedelice care în ul​timele două decenii au atras atenția comunității științifice, după ce au fost ignorate de cercetători ani de zile. Această schimbare are legătură cu eșecul războiului împotriva drogurilor, a spus Brad Burge, director de comunicare pentru organizația non-profit Multidisciplinary Association for Psychedelic Studies (MAPS). Datorită sentimentului general că războiul împotriva drogurilor face mai mult rău decât bine, cercetările care înainte erau considerate tabu sunt privite cu alți ochi în prezent.

„S-au făcut multe cercetări în anii '60 și '70", a spus VICE News dr. Andrew Feldmar, psiholog canadian. „Multe cercetări au fost date uitării. Cele care au ieșit la suprafață acum nu sunt noi, sunt aceleași care au fost făcute în trecut, dar care au rămas underground."

Substanțe precum MDMA-ul, psilocibina și LSD-ul - toate considerate printre cele mai periculoase și adictive substanțe cunoscute de autorități - au fost analizate în studii foarte promițătoare în ultimii zece ani.

„Există beneficii concrete pe care le putem vedea", sunt dovezi, a spus Burge. „Știința începe să vină din urmă la capitolul ăsta. MDMA urmează să fie primul psihedelic dovedit și care va putea fi prescris de medici."

Publicitate

Burge a spus că MAPS dirijează în prezent patru studii pe MDMA și speră ca în opt ani, drogul să poată fi prescris pacienților care au nevoie de el.

În ciuda succesului, multe dintre cercetări rămân în stadii incipiente. Deși oamenii de știință încep să accepte să unele droguri, precum ketamina, au un potențial enorm, raritatea cercetărilor de acest gen sugerează că zona a rămas, totuși, stigmatizată.

„Marile fundații și guvernul nu vor să finanțeze cercetări pe droguri psihedelice, a spus Burge. Asupra lor planează încă un stigmat care împiedică o cercetare aprofundată."

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește mai multe despre drogurile psihedelice:
​​De ce sunt ilegale drogurile psihedelice ​De​ ce vezi ce vezi când te tripezi pe psihedelice? N-ai să g​ăsești drog mai dubios ca DMT-ul Aya​huasca te face să plângi, să vomiți și să te simți minunat