Acest articol are mai mult de cinci ani de la publicare.
Chestii

Ghidul VICE de combinat gagici bogate

Fetele bogate sunt sexi pentru că mamele lor sunt sexi.

de Redacţia VICE, foto: Dana Boulos
30 Ianuarie 2014, 3:00am

Fetele bogate sunt sexi pentru că mamele lor sunt sexi. Dar sunt și nebune pentru că tații lor sunt niște sociopați cu fetișuri naziste. Din cauzele acestea, e distractiv să petreci împreună cu o tipă bogată o scurtă perioadă de timp presărată cu pastile, certuri cretine, muzică depresivă, room service, terapeuți, tatuaje mai scumpe decât o mașină și liste cu invitați.

N-o să stea cu tine pentru totdeauna, pentru că sunt predispuse genetic să se înmulțească cu cei de rangul lor. Dar dacă ți-e clar că o să fii doar o mică bucățică insignifiantă din viața lor, totul e în regulă.




CUM LE CUNOȘTI

Timing-ul e totul. Vine o vreme in viața oricărei fete bogate când nu mai acceptă ce îi dă tata, ci ia ea direct din portofelul lui. Atunci e momentul să lovești. E mica ta oportunitate.

Primul pas e identificarea barurilor și cluburilor pe care le frecventează fetele astea. Una dintre activitățile preferate ale unei fete bogate e să meargă să se uite la alți oameni bogați care se prefac că sunt săraci cântând în trupe. Poți să găsești locuri de genul ăsta dacă cauți trupe cu nume ciudate pe internet și vezi unde cântă.

CUM LE CUCEREȘTI

N-ai ce să-i oferi interesant unei fete bogate decât faptul că ești mai puțin norocos decât ea, așa că povestește-i de stilul tău de viață ca pieton ca și cum ar fi o opțiune și nu o obligație. Fă pe Basquiat sau pe Leo din Titanic: poartă mănuși fără degete, uită-te printre gene și spune chestii de genul „Cunosc mulți oameni cu bani, dar ce altceva pot să-mi ofere, în afară de bani?" Bineînțeles, e foarte greu să-i spui asta unei ființe omenești fără să te bușească râsul, dar o să te obișnuiești tu. Ține minte că singura ei concepție despre rebeliune provine din romanele Dickens și Twitterul lui James Franco.

Echivalentul urban al acestei concepții funcționează și el foarte bine: Stai încruntat, pretinde că ești un mic dealer de coca, poartă haine Stone Island și îngrozește-i părinții. Dacă faci totul cum trebuie, tatăl ei va încerca probabil să te mituiască cu bani să-i lași fata în pace. Dacă încearcă asta, urlă la el: „N-am nevoie de banii tăi!" și apoi fură-i iPodul.




CASA EI

Da, apartamentul ei nu e de căcat, ca al tău. Obișnuiește-te cu ideea. Cea mai importantă regulă e să n-o întrebi NICIODATĂ cât o costă chiria. Știu că e amuzant să calculezi în minte câte ore ar trebui să muncești ca să poți plăti chiria unei astfel de case pentru doar o lună (probabil vreo 500), dar abține-te. a) Chiria i-o plătesc părinții și ea habar n-are cât e, b) Fii cool. Prefă-te că ești obișnuit cu astfel de lux și că n-ai observat că trage perdelele la o parte cu telecomanda. Taci din gură și bucură-te de condiții.

AJUTORUL

Dacă nu ești o persoană îngrozitoare și oribilă, ar trebui să te simți super de căcat să ieși cu o gagică care are servitoare; ca și cum ai fi fiul unui proprietar de plantație. Fiecare atom din ființa ta ar trebui să vrea să-și ducă singur farfuria la bucătărie sau să spună chestii de genul: „Nu-ți fă griji, mă descurc singur."

Dar știi documentarele alea în care leul sfâșie gazela și comentatorul spune ceva de genul: „Deși nouă ne pare ceva îngrozitor, acesta e cursul naturii." Gândește-te la ele. Și dacă tot mai ești supărat, amintește-ți că servitoarea filipineză de care-ți pare atât de rău locuiește într-o casă mult mai mare ca a ta (anexa din fața casei prietenei tale).




MAMELE

În primul rând, o să vrei să i-o tragi maică-sii pentru că pare a fi cu totul opusul a ceea ce este mama ta. Miroase mereu minunat. Dar își va da seama imediat ce gen de om ești. Ba chiar s-ar putea să vă povestească la amândoi o poveste de dragoste dintre ea și un punk rocker cu motocicletă dinainte să-l cunoască pe Tati. Ceea ce e modul ei de a-ți spune că „Lily se căsătorește cu Sebastian, iar zilele îți sunt numărate, băi pielea pulii."

TAȚII

Tatăl ei e mult mai rău. Îți înțelege toate instinctele dezgustătoare pentru că și el trăiește doar ca să facă sex anal cu toate polonezele care îi sunt trimise la hotel în delegație. Cealaltă problemă e că fetele bogate flirtează la maxim cu tații lor, până ajung la pragul obscenității. Dacă asta îți fute creierul prea tare, gândește-te cum li-l fute lor.

PRIETENII

Două chestii. Numărul unu: comparați cu colegii ei de școală, prietenii tăi o să arate ca House of Pain. Numărul doi: Ea nu mai iese cu colegii de școală, iese cu un colectiv întreg de modele, dealeri de droguri, tipi cu chitări, proprietari de cluburi, pop staruri adolescente și tipi în vârstă care l-au cunoscut pe Joe Strummer. O să-i urăști pe toți. Dar prietenii tăi vor încerca din greu să și-o tragă cu toate modelele.




DROGURILE

Fetele bogate iau droguri de la vârsta de trei ani. Dacă crezi că nu țin mai bine ca tine la băutură, xanax, coca, speed, te înșeli. Heath Ledger, John Belushi, River Phoenix - îți garantez că toți au murit luându-se la întrecere cu fete bogate. Nicio persoană care a crescut cu iarbă de proastă calitate și vin de rahat din supermarket nu se poate lua la întrecere cu o persoană construită din nevroze, privilegii, presiune și pastile de slăbit confecționate din bebeluși chinezi făcuți pulbere.

IMPORTANT! Ține minte că le place să facă pe rebelele. Dar atunci când o să fiți prinși trăgând coca la metrou, ea o să iasă din pușcărie pe cauțiune și tu nu.

SEX

Prima chestie pe care ar trebui s-o știi despre fetele bogate e că toate și-au pierdut virginitatea la o vârstă înfiorător de mică. Ceea ce înseamnă că toate sunt nebune. Și-au pierdut virginitatea atât de devreme pentru că își doresc să fie modele și sunt înconjurate de cretini care ar spune orice ca să obțină ce vor. Prin urmare, fetele astea tinere și frumoase au creierul varză. Ceea ce înseamnă că o să v-o trageți în trei și ea o să umble doar în sutien în timp ce prietenii ei suedezi de sex masculin vorbesc despre proiectele lor literare. Apropo de asta...

IPOCRIZIA

Va trebui să suporți și asta. Gagică-ta o să citească Knut Hamsun pe marginea piscinei ei gigantice. Și o să aibă prieteni care fac la fel, n-ai idee cât de disperați sunt oamenii ăștia să arate că nu sunt proști.




POLITICA

La un moment dat pe parcursul relației, în ciuda faptului că pretinde că e boemă și că face artă transgresivă, vei realiza că de fapt susține partidul conservator. O s-o auzi spunând chestii de genul: „Nu văd de ce ar trebui să-mi dau banii altor oameni" și „Tata n-a mers să întindă mâna, și-a făcut o companie/ a înființat trupa Duran Duran."

CUM TE VOR RUINA

Da, te va distruge. N-o să te mai mulțumești niciodată cu un autobuz de noapte. Poate că n-o să-ți dai demisia, dar o să devii așa prost la ceea ce faci că o să te dea ei afară. S-ar putea să devii ceva mai dependent de droguri? Aha! Să-ți părăsești toți prietenii? Clar! Să începi să porți jachete de blugi care costă 4 000 de lire? CINE N-AR FACE ASTA?

DESPĂRȚIREA

Te așteptai la asta din prima zi. Dar n-ai fi vrut să renunți la șansa de a trăi așa ceva. O să plângi și o s-o înjuri și o să devii dependent de heroină, dar n-o vei putea convinge să rămână cu tine. Genul ei de oameni nu prea dau doi bani pe cum se simt alți oameni. Familia ei cumpără pământul, ai tăi sunt cei care-l ară. Îmi pare rău, amice, de acum va trebui să ieși cu cineva care nu are dulapul cât o cameră.

Droguri pentru fete: ghidul începătorului
Ghidul VICE pentru un blowjob bun
Ghidul VICE de dat limbi
Ghidul VICE despre cum să ţi-o tragi cu musulmani
Ghidul de dat limbi limbi al unei lesbiene

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.