FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Campionatul european al răului!

Premiem echipele de fotbal pentru răutate istorică şi fotbalistică.

Acum doi ani, Coreea de Nord a câștigat prima noastră Cupă a Răului, care premia echipele pentru răutate istorică și fotbalistică. La rubrica asta, „rău” e un termen care cuprinde orice de la genocid până la greșeluțe minore, așa că înainte să ne amenințați că o să ajungem în iad pentru că punem Holocaustul în aceeași oală cu faulturile de pe teren, vă reamintim că oricum o să ajungem în iad.

Așa că mai bine faceți-vă un ceai și urmăriți ce lucruri malefice s-au mai întâmplat pe tărâmul fotbalului. Sferturile de finală, semifinalele și finala vor urma săptămâna aceasta.

Publicitate

GRUPA A

Republica Cehă

Răutate istorică: Insuportabilul de ușurel Milan Kundera trebuie să-și ceară scuze pentru că a încurajat un anume gen de tineri sensibili (și anume, niște nenorociți) să fie interesanți (și anume, libidinoși și dezinformați) la petreceri, dar Republica cehă e o țară foarte tânără și ar fi iresponsabil s-o învinuim pentru tot ce a făcut greșit Cehoslovacia. Până la urmă, slovacii sunt super malefici.

Răutate fotbalistică: Slăbiți considerabil în urma retragerii lui Jan Koller, care probabil își petrece timpul fugind din calea sătenilor cehi care îl urmăresc cu furci și topoare.

Cel mai malefic jucător: Greu de ales. Egalitate între Tomas Rosicky (mijloc) și Petr Cech (care i-a furat căciula lui Magneto).

Grecia

Răutate istorică: Când Zeus se transforma în animale pentru a viola virgine, nu era vorba decât de puțină distracție, chiar dacă ușor malefică. Acum, fasciștii pălmuiesc femeile la TV și există 412 revolte pe zi. Nu e departe ziua în care se va cere uciderea de onoare a Angelei Merkel.

Răutate fotbalistică: În lumea lăudată de Guardian Taste the Difference, acesta-nu-e-doar-fotbal-acesta-e-fotbal-barcelonez, Grecia și echipa ei câștigătoare la Euro în 2004, e un alt cuvânt pentru defensivă îngrozitor de plictisitoare. În plus, liga lor e susținută de un cerc de infractori numit The Hut, ai cărui membri sunt probabil mult mai malefici decât un grup de adolescenți care fură de la Ice Cream Factory.

Publicitate

Cel mai malefic jucător: Sotiris Ninis – farmecul lui băiețesc mă face să mă gândesc la lucruri necurate!

Polonia

Răutate istorică: Polonezii și-au petrecut o bună parte din istorie făcând pe inocenții față de lorzii Răului European, germanii și rușii. Dar reputația lor de bețivani simpatici s-a dus dracului de când cu poveștile despre suporterii lor fasciști.

Răutate fotbalistică: Primului jucător negru al Poloniei, Emmanuel Olisadebe, îi aruncau banane propriii lui fani. Dar apoi au prins drag de el și au desfășurat bannere imense pe care scria Olisadebe: 100% polonez. Apoi a făcut reclamă la băuturi răcoritoare. De curând, s-a certat cu Sol Campbell pentru că declarase că mulți fani de culoare se vor întoarce acasă de la campionat în sicriu. Da, ia mai taci din gură, băi, Sol! Doar pentru că mulți polonezi sunt rasiști împuțiți și mulți alții n-au curajul să condamne rasismul, nu înseamnă că ești în siguranță acolo doar dacă ești alb și polonez.

Cel mai malefic jucător: Robert Lewandowski – atunci când ești cel mai bun atacant al Poloniei, ți se urcă la cap.

Rusia

Răutate istorică: Expresiile „Tabăra sovietică a morții”, „Stalin nu e mulțumit” și „închisoare pe termen lung fără motiv” îți spun ceva?

Răutate fotbalistică: Fotbalul din era sovietică e ca mintea lui Sauron, nu vrei să-l explorezi.

Cel mai malefic jucător: Andrei Arshavin – un fel de geniu al răului.

Din grupă se califică: Rusia (locul 1) și Grecia (locul 2)

Publicitate

GRUPA B

Danemarca

Răutate istorică: La fel ca o trupă de metale care a îmbătrânit și a devenit introspectivă, Danemarca are două faze distincte ale răului – un mileniu de violuri, jafuri și decadență ca vikingi și apoi piste de biciclete și filme intense ca danezi.

Răutate fotbalistică: Să urli la oameni și să șutezi ca nebunul e de râs pentru Baddiel and Skinner.

Cel mai malefic jucător: Daniel Agger, care are tatuat pe spate un întreg cimitir viking (explicat în ziarul The Sun)

Germania

Răutate istorică: N-avem de ce să intrăm în detalii.

Răutate fotbalistică: Portarul german Harald Schumacher aproape l-a decapitat pe jucătorul francez Patrick Battiston – după cum se vede aici, cu muzică dramatică și tot tacâmul. Ceea ce e destul de malefic pe scara răutății fotbalistice. În autobiografia lui, Schumacher a susținut că de fapt țintise mingea, după care a distras atenția de la fapta lui acuzându-i pe toți colegii lui de echipă de abuz de substanțe ilegale.

Cel mai malefic jucător: Bastian Schweinsteiger – pentru că arată ca genul de tip rău cu privire de oțel pe care l-ar juca Rutger Hauer. Am înțeles, Bastian, ai văzut „lucruri pe care alții nici nu le-ar crede”. Mai slăbește-ne cu Tannhauser Gate.

Portugalia

Răutate istorică: Portugalia a numit colonia Angola provincie, ca să încerce să oprească procesul de decolonizare. Cum adică e o țară? E doar nordul Portugaliei. Acolo trăiește Figo…

Publicitate

Răutate fotbalistică: Să nu uităm ce i-a făcut șobolanul de Cristiano Ronaldo bravului și onestului englez Wayne Rooney.

Cel mai malefic jucător: E strânsă competiția, dar să zicem că Bruno Alves nu e genul de om cu care ți-ai lăsa copiii.

Olanda

Răutate istorică: În zilele imperiului olandez, pe când New York era New Amsterdam, iar lumea tânjea la o felie de șuncă Edam la fiecare masă, pirații olandezi invadau zonele de coastă ale planetei în timp ce își vindeau guvernul pentru câteva monede de aur și o cană cu lapte.

Răutate fotbalistică: Olandezii au făcut finala Cupei Mondiale din 2010 să pară desprinsă din filmul Apocalypto a lui Mel Gibson. Mark van Bommel și Nigel de Jong și-au construit carierele distrugându-le pe ale altora, iar Arjen Robben are mereu același truc de căcat și super enervant.

Cel mai malefic jucător: Robin van Persie, al cărui frecușcu legea (găsit nevinovat în urma acuzației de viol, fraților) e sărbătorit în cântecul „Van Persie, când fata spune nu, molesteaz-o.” Se pare că unora li s-a părut amuzant, dar în realitate a fost chiar trist.

Din grupă se califică: Germania (locul 1), Olanda (locul 2).

GRUPA C

Croația

Răutate istorică: Dacă îmi poți spune cine e responsabil pentru relele petrecute în Balcani, ai de la mine colecția necitită de romane a lui Ivo Andric.

Răutate fotbalistică: Combinația obișnuită de rasism, aranjare a meciurilor și revolte ale mulțimilor conduse de maestrul mijlocașcroat și fan Dostoievski Zvonomir Boban.

Publicitate

Cel mai malefic jucător: Managerul, Slaven Bilic, care arată ca un hoțde bijuterii.

Irlanda

Răutate istorică: Cum ar putea fi drăgălașii ăștia acuzați de ceva în afară de faptul că le-a plăcut să bea și să molesteze copii timp de secole folosind biserica pe post de acoperire?

Răutate fotbalistică: Roy Keane, un bărbat care te-ar călca pe gât dacă te-ai uita ciudat la câinele lui.

Cel mai malefic jucător: Robbie Keane, a cărui nevoie de adorație îl transformă într-un sociopat.

Italia

Răutate istorică: Fascism, politicieni care fut minori și rock de proastă calitate. Obsesia de a cuceri Etiopia, forțând oamenii să consume cât mai mult ulei de ricin posibil.

Răutate fotbalistică: Meciuri aranjate în aproape fiecare ligă italiană și trucuri mârșave.

Cel mai malefic jucător: Super Mario, regele nebunilor în vizită la închisoarea de femei.

Spania

Răutate istorică: Războiul civil s-ar putea să fi avut cea mai cool listă de invitați, dat a adus și patru decenii de dictatură a generalului Franco, care iubea represiunea și îl ura pe Picasso.

Răutate fotbalistică: Ridicarea echipei Spaniei e responsabilă pentru orice conversație despre fotbal pe care o ai cu vreun tocilar și care conține expresiile „tiki taka”, „nouă fals” și „Sid Lowe”.

Cel mai malefic jucător: Toți cei din prezent sunt ok, așa că îl votăm pe fostul jucător Andoni Goikotxea, „Măcelarul din Bilbao”, care a păstrat gheata de fotbal cu care i-a distrus glezna lui Maradona într-o cutie de sticlă în sufrageria lui.

Publicitate

Din grupă se califică: Italia (locul 1) și Spania (locul 2).

GRUPA D

Anglia

Răutate istorică: Să zicem că, englez fiind, mă simt vinovat și stresat tot timpul. O lăsăm așa?

Răutate fotbalistică: Aș sugera suporterii huligani, dar în 2012, au fost susținuţi de tot felul de reclame și regizori de film ca și cum ar fi cool. Așa că îi votez pe managerii infecți Glenn Hoddle și Alan Shearer care se prefac a fi super onești când de fapt sunt niște mizerabili.

Cel mai malefic jucător: John Terry, AKA Căpitanul Rasismului.

Franța

Răutate istorică: Pe lângă baghete, vin și brânză cu mucegai, există și războaiele imperiale, disputele continue cu Anglia deși le-am salvat curul în cel de-al doilea război mondial și chestia dintre catolici și protestanți care nu se mai termină. Ați văzut și La Haine, nu? Paris nu există doar pentru a face să salte inimile puștoaicelor de 16 ani care se uită la Amelie de mai multe ori pe săptămână decât tații lor.

Răutate fotbalistică: La ultima Cupă Mondială, Nicolas Anelka l-a înjurat pe antrenorul obsedat de zodiac Raymond Domenech. Pe lângă asta, jucătorii s-au bătut la antrenament și Thierry Henry are mereu o față indiferentă. Apoi s-au dus la Sarkozy să-i explice de ce au jucat așa prost („Iartă-ne, șefu’, suntem dobitoci și ne urîm unii pe alții”.)

Cel mai malefic jucător: Samir Nasri – are față de bebeluș de arlechin, își urăște colegii și jurnaliștii, conduce periculos, are ego-ul unui mare duce francez.

Publicitate

Suedia

Răutate istorică: În spatele exteriorului cool zace o inimă neagră din plumb. Sub ciufurile de păr blonziu, freamătă un creier malefic. Aceasta e o țară de ucigași Columbine.

Răutate fotbalistică: Echipele suedeze sunt formate din procesiuni nesfârșite de roboți blonzi. E ceva malefic în asta.

Cel mai malefic jucător: Zlatan Ibrahimovic, care a alergat într-un joc mai puțin decât portarul echipei lui și care își lovea colegii pe la antrenamente. În plus, e vânător de mistreți. Bravo lui.

Ucraina

Răutate istorică: E vina lui Stalin.

Răutate fotbalistică: Rasismul maxim de care UEFA ar fi trebuit să țină cont înainte să le permită să găzduiască campionatul.

Cel mai malefic jucător: Andriy Voronin – pentru că arată ca un proprietar de Euro club în vacanță.

Din grupă se califică: Anglia (locul 1), Franța (locul 2)

Etapa următoare (sferturile de finală):

Rusia Vs. Olanda

GermaniaVs. Grecia

Italia Vs. Franța

AngliaVs. Spania

Urmăriți-l pe Oscar pe Twitter: @oscarrickettnow

Traducere: Oana Maria Zaharia