FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Pericolele pândesc la orice pas

Prostituatele țin la dreptul lor la intimitate. Cer mai mulți bani pentru fotografii decât pentru sex.
5.11.13

Scot Sothern e un fotograf din Los Angeles și e un mare fan al prostituatelor. În ultimele două decenii, Scot a fotografiat/s-a culcat cu o grămadă de prostituate din Los Angeles. Fotografiile lui au fost expuse în galerii de artă din Canada, America și Europa. Imaginile lui Scot trezesc privitorului o reacție viscerală și ridică atâtea întrebări, încât am hotărât să-i dăm lui Scot o rubrică regulată în care să ne spună povestea din spatele fotografiilor. Ideea e simplă: Luăm o imagine din arhiva lui Scot și-l rugăm să ne povestească exact ce s-a întâmplat atunci când a făcut-o. Bine ați venit la rubrica „Păsări de noapte.”

Felinarul s-a ars sau pur și simplu nu există. O față prietenoasă cu ochi căprui strălucitori iese din umbră și îmi zâmbește. Cobor geamul mașinii și opresc. O shemale înaltă și aztecă pe tocuri înalte și ascuțite. „Domnule fotograf, vreți să-mi vedeți păsărica?” mă întreabă.

Am mai vorbit cu ea de vreo două ori. „Sigur că vreau, ești frumoasă. Am 40 de dolari, trebuie doar să mă lași să-ți fac câteva poze.”

Publicitate

„Și să-ți arăt păsărica.” Îmi zâmbește și eu îi zâmbesc înapoi. Probabil că ar face muie oricui pentru 20 de dolari, dar identitatea ei e proprietate privată, fără fotografii.

„Cu patruzeci de dolari începi o viață nouă. Hai că parchez și le facem aici. Nu durează mai mult de un minut.”

Râde și-mi trimite bezele cu buzele roșii. „Poate data viitoare, Hombre. Găsește-ți pe altcineva.” Se întoarce, dă din fund de trei ori și continuă să meargă.

Altcineva mă așteaptă la următorul colț. Dă din cap spre mine și opresc mașina lângă curbă. „Te-am văzut vorbind cu curva aia”, îmi spune. „O fată din aia vrei? Că eu nu-ș așa, să știi.”

„Ba ești foarte potrivită”, îi spun. „Vreau doar să fac niște fotografii.”

Are pielea maro închis, o figură prietenoasă și o cicatrice pe obrazul stâng. Are ochii încețoșați, probabil de la droguri. Privirea îi e visătoare și pierdută. Urcă în mașină și mergem să căutăm un fundal.

O întreb cum o cheamă și îmi răspunde că o cheamă Kris. O întreb de unde e, îmi spune că e din

Washington DC. Îi spun că am fost în Washington DC o singură noapte, în 1983. Am fost la un bordel acolo.

„Păi asta-i tot ce găsești în Washington”, îmi zice. „Curve și hiene.”

„Îți place aici?”

„Merge. Nu sunt vreun star, dar nu mă deranjează nimeni.”

„Asta-i bine. Sunt mulți dobitoci pe lumea asta.”

„Nu-mi spui nimic nou. Când o să oprești mașina? Mai mergem mult așa, aiurea?”

„Hai să vedem ce e pe strada asta.”

Publicitate

E o stradă cu sens unic. Trotuarele sunt distruse. E gunoi peste tot. Vagabonzii dorm în saci de dormit jerpeliți. Mama mi-a spus că mama ei făcea sandvișuri cu ouă ochiuri pentru vagabozii care veneau la ușa ei și se ofereau să muncească în schimbul hranei pe vremea marii recesiunii din 1930. Când aveam 12 ani, în 1961, am mers la o tabără de homleși, cu gândul că o să mă distrez. Mă așteptam la un foc de tabără, băieți care să prăjească crenvurști la foc și fasole din conservă. Dar erau doar bărbați prostiți de băutură care puțeau îngrozitor. Le-am dat bani să cumpere o sticlă de băutură și s-o împartă cu mine, dar după prima gură n-am mai avut chef. Nu prea era distractiv.

Nu găsesc deloc un fundal care să-mi placă. „N-ai vreo cameră pe undeva unde am putea face poze, nu?”

„Am un cuibușor drăguț și curat, dar nu vreau să mergem acolo.”

„De ce?”

„Oprești mașina asta odată?”

„Ok, ok, sigur.” Întorc pe o alee unde am norocul să găsesc un zid din cărămizi roșii. Parchez și trag frâna de mână.

Pe cealaltă parte a străzii e un dealer de droguri cu o pălărie caraghioasă. Îi cad pantalonii de pe el și hanoracul atârnă ca pe gard.

Kris iese din mașină cu un zâmbet îndrăzneț. Fac cinci cadre în care surprind diferite grade de nuditate și îi mulțumesc, îi spun că e atât de naturală și m-a ajutat mult.

O mașină se apropie încet de dealerul de pe stradă. Niște idioți într-o Toyota veche vor să facă afaceri cu el. Mă întreb ce cumpără și oare cât o costa.

Publicitate

Înapoi în mașină, Kris îmi spune că poate n-ar trebui să ies la agățat de curve cu fața mea ridată și cu bastonul. Oamenii ar putea profita de mine. Îi spun că da, e posibil. Dacă aș juca golf cu bărbații de vârsta mea, m-ar putea lovi în cap o minge de golf; pericolele pândesc la tot pasul. Îmi spune că sunt nebun și vrea să-i arăt fotografiile. Ne apropiem frunțile și ne uităm la pozele din Nikon. O întreb care e preferata ei și îi place cea în care e îmbrăcată complet. Ne ia câteva minute să ne dăm seama unde suntem și să găsim locul de unde am plecat. Când iese din mașină, îi dau încă cinci dolari pentru o fotografie în care se uită la mine pe geamul mașinii.

La următorul semafor opresc și cobor geamul. Prietena mea îmi face cu mâna la curbă.

„Hei, domnu' fotograf, vrei să-mi vezi păsărica?”

Prima carte a lui Scot, Lowlife, a fost lansată anul trecut și acum au ieșit și memoriile lui, publicate cu titlul Curb Service.Găsiți mai multe informații pe site-ul lui.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Anterior: Știi tu ce