Zece cărţi obligatorii pentru orice hipster

Mi-e din ce în ce mai clar că pe piaţa editorială din România se naşte altceva. Nu zic că-i bun, nu zic că-i rău, nu vreau să le iau pâinea de la gură criticilor; zic doar că e ceva care merită discutat şi reclam bucuros sănătatea apariţiei unui val de scriitori care se gândesc şi la public. Şi nu doar că scriu pentru public, dar şi au unul. Şi nu doar că au unul, dar acesta este foarte tânăr.

Adică da, într-o ţară în care 50% nu iau bacul şi rata de analfabetism şi semianalfabetism e cât e (40% înţelelesem), unde abia dacă avem o carte pe an pe cap de locuitor cumpărată (incluzând lecturile obligatorii, cărţile de tipul cum să frec menta în trei paşi şi reţele de bucătărie), deşi n-au nici nicio treabă unul cu celălalt mai ales ca stil, sunt câţiva autori apăruţi în ultimii ani care au spart barierele şi ameninţă cu falimentul marile companii de jocuri pe calculator – pe dracu.

Cimitirul, de Adrian Teleșpan

Scandalosul Cimitirul lui Teleşpan, apărut la sfârşitul anului trecut la Herg Benet, este în topul vânzărilor în multe librării, adorat de publicul larg, care a descoperit brusc pula în literatură. Şi n-o spun ironic, descoperirea pulii în orice domeniu e ceva recomandabil. E iritant totuşi că argumentul suprem al vâlvei generate de cititori este limbajul vulgar, dar na, este cazul să redescoperim şi roata, dacă asta ajută lectura, de ce nu? Citește un fragment din romanul Cimitirul.

Sânge Satanic, de Cristina Nemerovschi

Cristina Nemerovschi atinge un public de nişă, care până acum nu se delecta din literatura autohtonă contemporană. E cu sex, cu alcool, cu droguri, cu heavy metal. Dincolo de toate, e Cristina care a înţeles că marketingul de carte înseamnă să iei toţi haterii la per pulis (o urmăream pe Facebook, dar deja n-o mai suport). Cineva m-a întrebat la un târg de carte: „Ce-i domnule cu fata asta aşa porcoasă?” Nu-i nimic, zic, dar e bine că e, o să-ţi dai seama mai târziu, cucoană. Ani cu alcool şi sex (2012), Sânge satanic (Cartea anului 2010, cică) sunt hiturile şi se anunţă şi altele. Citește un fragment din romanul nymphette_dark99 și un interviu cu autoarea.

Dona Juana, de Lorena Lupu

Şi pentru că trebuia să fie un duo şi să avem un film porno cu lesbiene, hop şi Lorena Lupu lângă Cristina, cu Dona Juana, alt roman cărnos de recomandat, dar caremai ales a beneficiat de nişte lansări originale, prin cluburi de gay prin ţară – în sfârşit, ieşim din librăriile prăfuite! La una am fost şi eu şi m-am distrat cu veveriţele travestite. Dar mai ales, a fost pentru prima dată când am mers cu gagică­-mea într-un club şi lumea nu se uita la curul ei, ci la al meu. Pentru această experienţă, mulţumesc Lorena Lupu!

Poker, de Bogdan Coșa

Bogdan Coşa, premiat, aplaudat mai ales şi de critică (printre puţinii, cred), de luat acasă şi tras de nasucul său gigantic şi simpatic, a dat drumul la trilogia Poker, la Cartea Românească, cu primul volum în 2011 (Câştigător al concursului de debut al editurii, care nu e de ici, de colo). A scos deja partea a doua anul trecut, Poker: Black Glass. E brut, e simplu, minimalist, cu cohones, sec şi intrigant. E cu bani şi cu viaţă şi cu şmecherii. Şi e subţire, cât să nu te sperii că ţi-ai luat o cărămidă acasă, totuşi subţire rău, rişti să te tai în ea dacă nu eşti atent.

Deadline, de Adina Rosetti

Adina Rosetti vine cu un roman numai bun pentru corporatişti, Deadline, la Curtea Veche, în 2011. La fel ca şi la precedenţii, primul tiraj s-a dus imediat. La fel ca şi precendeţii, avem o nouă viziune, un alt subiect, e actual şi al naibii de intrigant. Ştiţi cazul cu duduia care a lucrat într-o multinaţională până a murit? Ei, despre asta e. Şi despre pisica ei. Şi despre un artist ajuns pe străzi. Şi mai multe. Cartea a fost tradusă şi în Franţa, am aflat de curând, mais oui!

Auclofobia, de A.R. Deleanu

A.R. Deleanu, cu Acluofobia. Zece povestiri macabre, e un alt individ dubios care a ajuns la public rapid şi pare-se, vrea să bage sperieţii în el. Îl votez, domnule, pentru că dacă tot ne descoperim sexualitatea prin noul val de cărţi, să pătrundem şi în fobiile şi fricile noastre care ne termină psihic. Avem horror, de când îl aşteptam! Hai, cu toţii: avem horror!

Şaman, de Adina Dabija

Din Ardeal până-n Quebec, un roman de iniţiere. Aventura căutării unui sens, aventura căutării de sine, până la rădăcini şi dincolo de ele. Total diferit faţă de celelalte capodopere, aici vorbim de chillout si tripuri mult prea serioase. Pentru că e nevoie din când în când să punem pauză şi să ne reîntrebăm a o mia oară.

Soldaţii, de Adrian Șchiop

Pe Adrian Schiop, cu Soldaţii: Poveste din Ferentari, tot în Ego.Proză, l-am lăsat mai pe final, pentru că nu e un autor chiar la început de autostradă, iar cine ştie cunoaşte.  Povestea lui e cu un jurnalist (iar gay), care lasă naibii cariera şi se apucă de un doctorat despre manele. Că d-aia se mută în Ferentari. Să vedem dacă fraierul se integrează. Citește un fragment din romanul Soldații și un interviu cu autorul. 

Combinaţia, de Dan Sociu

Dan Sociu, poet de meserie şi meseriaş de poezie, cu tentative cam de durere de minte în proză, pare-se că a prins un fir despre ce şi cum ar trebui să fie un roman şi iată-­l revenind cu Combinaţia, scoasă la Casa de Pariuri Literare, o carte care merită toată atenţia numai dacă ai citit un vers de Sociu sau ai văzut coperta asta care o să isterizeze B.O.R.-ul.

Soni, de Andrei Ruse

Să nu mă uit şi pe mine, la final. Soni, carpe diem-ul unei bolnave de cancer de 26 de ani, care mai are jumătate de an de trăit, „preferatul liceenilor” încă (văd că deja schimbă generaţiile), apărut în 2008, cu o ediţie a III-a în 2012, la Polirom, din care mai sunt câteva exemplare piredute, aflu bucuros că se va duce anul acesta în ediţia a IV-a. Pentru că n-aveam teeange lit.

Citește un fragment din romanul Soni.

Andrei Ruse este scriitor, promoter cultural și inițiator al proiectului Hyperliteratura.ro Urmăriți-l pe Andrei pe blogul său.