​Cum a unit muzica tehno Berlinul după căderea zidului

Într-un fel, a fost pură coincidență. Când zidul Berlinului a căzut în 1989, deja se asculta muzică din Detroit – futuristă, industrială, energică – era coloana sonoră ideală pentru o nouă eră. Muzica tehno a unit estul și vestul înainte de reunificare, pentru că oamenii de ambele părți au construit împreună o nouă scenă de party peste ruinele diviziunii. Cum deodată s-au trezit că au la dispoziție o grămadă de spații abandonate, au transformat pustiul într-un paradis al petrecerilor. Au apărut cluburi noi în cele mai neașteptate spații: hala unei foste agenții de turism, o stație de transformatoare situată vizavi de Ministerul de Aviație și o fostă fabrică de săpun. Era o scenă ale cărei staruri erau clădirile, mai mult decât DJ-ii.

La peste un deceniu de la nașterea muzicii tehno berlineze, jurnaliștii Felix Denk și Sven von Thülen au făcut aproape 150 de interviuri cu pionierii scenei. Așa cum a explicat Denk când am vorbit cu el săptămâna trecută, structura cărții – o istorie orală spusă din perspectiva DJ-ilor, a patronilor de cluburi, a producătorilor muzicali, a bodyguarzilor și a petrecăreților – a fost inspirată de spiritul egalitarist al scenei. Pentru o scurtă perioadă, oamenii divizați de gen, rasă, sexualitate și politică au fost uniți de dedicația pentru muzica tehno – lucru sugerat și de titlul cărții, Der Klang der Familie (Sunetul Familiei). Înainte de multașteptata publicare a cărții în limba engleză, l-am întrebat pe Denk despre semnificația acestui moment în istoria muzicii dance.

Cartea va fi lansată de aniversarea căderii zidului Berlinului. Cât de semnificativ a fost acest eveniment pentru muzica tehno din Berlin?
Muzica dance a devenit populară abia după căderea zidului. Înainte, Berlinul era în principal un oraș pe rock, dar avea și o scenă de avangardă puternică. Dar după căderea Zidului, au apărut multe spații goale disponibile pentru petreceri și a venit tare din spate și entuziasmul puștilor din est. Tinerii din Germania de Est voiau un sound mult mai intens. Nu voiau voci sau pian. Tot ei căutau noi locații: uzine, buncăre, hangare, stații de metrou. Probabil era foarte eliberator să dansezi în locuri în care înainte ai fi fost împușcat dacă puneai piciorul.

Deci tehno a unit Berlinul înainte de reunificare?
Unul dintre aspectele interesante ale clubului de noapte Tresor a fost că a unit oamenii. Era condus de oameni din estul și vestul Berlinului, lucru încă neobișnuit. După căderea zidului, toată lumea a fost fericită, dar în scurt timp, oamenii și-au dat seama că au rămas multe conflicte între germanii din est și din vest. Pe scena rave era mult mai ușor pentru că toată lumea era entuziasmată de muzica nouă, de noua mișcare, de noile posibilități, de petreceri. Chiar dacă relațiile dintre est și vest nu erau tot timpul armonioase, era mult mai puțină fricțiune în societate în general. Era un proiect dezvoltat în termeni egali.

Unul dintre cei intervievați are o replică memorabilă în care spune că locațiile erau, de fapt, starurile scenei. Ai zice că tehno berlinez avea la fel de mult legătură și cu arhitectura în care se petrecea?
Da, e un punct de vedere interesant. Oamenii din Berlin sunt de părere că un loc precum Tresor a modelat modul în care Rezistența Underground privea muzica. Se potrivea atât de bine: un sunet nou și dur într-o hală cu pereți și podele de ciment – avea o acustică anume, transmitea sentimente intense. Când asculți discurile scoase de RU în 91-92, produse după primul lor concert în Tresor, vezi că soundul li s-a intensificat. Nu știu cât de adevărat e, dar berlinezii au simțit că sound-ul le-a fost modelat de această experiență.

Un alt curent interesant care m-a izbit în carte a fost modul în care comunitatea gay a catalizat scena până într-un anumit punct. Se poate face o paralelă cu originea muzicii house în Chicago.
Scena gay a fost foarte importantă, mai ales în club UFO. E greu de explicat de ce, deși în general discotecile și cluburile de noapte au fost întotdeauna un adăpost sigur pentru persoanele gay, un loc de întâlnire. Cred că această comunitate gay făcea parte din generația mai în vârstă, avea mai mult confort financiar, mai multe relații, mai multă experiență și era umblată prin lume. Ce mi s-a părut interesant la acești ani timpurii a fost amestecul interesant de oameni diferiți. Mulțimea de gay amestecată cu suporterii fotbalului (dintre care mulți au ieșit din dulap în perioada asta).

Multe femei intervievate în carte își amintesc că primele cluburi de tehno au fost un spațiu eliberator pentru ele deoarece nu trebuiau să suporte hărțuirea sexuală care predomina în alte scene. De ce crezi că a fost așa și ce crezi că avem de învățat din trecut?
Da, multe femei cu care am vorbit ne-au spus asta. Cred că a avut legătură cu cultura. Înainte să apară tehno, nu se dansa atât de mult în weekend, nu existau atâtea cluburi. Deci și dansul era ceva nou. Primele petreceri erau foarte inocente: toată lumea era îmbrăcată copilăresc și colorat. Era o cultură diferită, oamenii se purtau diferit: nu mergeau în cluburi ca să agațe. Deși nu se poate spune că nu era vorba și de sex. Dar muzica era diferită, drogurile erau diferite – toată lumea era pe ecstasy.

Robert Hood comentează în carte că Berlinul a transformat muzica tehno dintr-un „sound electronic fantasy" într-un sound mai real, mai palpabil. Cum vezi relația scenei cu politica?
Asta e o întrebare complexă. Mulți oameni spun că a fost eliberatoare, dar nu neapărat politică. În timpul anilor '80, aveau loc constant dezbateri despre diferențele minore în politicile de stânga, așa că muzica oferea un răgaz. Avea legătură mai puțin cu capul și mai mult cu stomacul, cum se zice în Germania – voi probabil ați zice inima.

Pe de altă parte, unii oameni spun că ce a făcut scena a fost o mișcare politică, deși obișnuiții cluburilor susțin adesea contrariul. De exemplu, de multe ori oamenilor nu le păsa să obțină drepturi de proprietate (deși ar fi făcut o grămadă de bani dacă ar fi cumpărat clădirile) sau managerieze cluburile pentru a obține profit. N-au lăsat nici industria muzicală să interfereze cu ce făceau, deci simțul autonomiei era foarte puternic, dacă voiai să extragi din el un statement politic. Dar în primii ani, politica nu era atât de importantă.

Presupun că, la fel ca și în cazul scenei de rave din Marea Britanie, chiar dacă nu avea atașat un manifest politic, asta nu înseamnă că nu a fost totuși o formă de politică. Din perspectiva zilelor noastre, genul ăla de atitudine față de proprietate e considerată radicală.
Da, mai ales când te gândești cât au crescut prețurile chiriilor în Berlin în ultima vreme. Cineva ne-a spus că nici măcar nu le trecea prin cap să cumpere clădirile alea pe atunci. Voiau doar să le folosească, nu le priveau ca niște afaceriști. Da, e ceva radical la chestia asta.

Ar mai putea ieși o scenă muzicală precum cea de tehno în Berlinul de azi?
Astăzi e o lume complet diferită, iar cartea nici măcar nu e bazată pe evenimente care s-au întâmplat așa demult. Pe atunci cluburile erau efemere, acum rezistă multă vreme – Barghain e deschis de zece ani. Berlinul s-a schimbat enorm în general; districtul central e plin de magazine de designer și a devenit cea mai scumpă zonă. E o poveste veche, dar oamenii care au pornit scena au fost până la urmă excluși din ea.

Deci tehno-ul berlinez nu s-ar putea întâmpla din nou și probabil nici n-am vrea să se întâmple. E bine că nu mai suntem în 1992, nu te poți agăța veșnic de trecut, trebuie să mergi înainte.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre Berlin:
Berlin, orașul unde românii nu se simt emigranți Ghidul VICE pentru Berlin 2014 Berlin e un paradis Înainte de răsărit la un club de swingeri din Berlin