Furia rasismului cuprinde Israelul

Două fete cu o pancartă pe care scrie „Să urăști arabii nu e rasism, e o valoare.” (Fotografie de pe pagina de Facebook „Poporul israelian cere răzbunare” via)

În Israel explodează rasismul și extremismul. A început la scurt timp după răpirea a trei băieți israelieni – Naftali, Gilad și Eyal – în Gush Etzion, care a dus la asaltul asupra fâșiei Gaza în care au murit peste o mie de persoane. O pagină de Facebook care cere moartea palestinienilor a ajuns virală. Într-o fotografie, un soldat pozează mândru cu arma și pe piept are scris cuvântul „răzbunare”. În altă fotografie, două adolescente zâmbesc fericite cu o pancartă pe care scrie că e o valoare să urăști arabii.

Câteva zile mai târziu, la înmormântarea unui băiat în Modiin, prim-ministrul Bibi Netanyahu a explodat: „Dumnezeu le va răzbuna sângele”, le-a spus oamenilor adunați la tristul eveniment. „Răzbunarea pentru sângele unui copil mic, va fi iadul pe pământ.”

Dorința lui Bibi s-a îndeplinit. În săptămânile care au urmat, au apărut pe internet aproape zilnic videoclipuri în care mulțimile de israelieni de extremă dreaptă invadau orașele din Ierusalim până în Beer Sheva, fluturau steaguri și urlau „Moarte arabilor!”

În multe cazuri s-a ajuns la atacuri fizice. Joia trecută, doi bărbați palestinieni au fost atacați pe strada Jaffer din vestul Ierusalimului în timp ce livrau mâncare unei piețe de alimente. În ziua următoare, alți doi bărbați palestinieni, Amir Shwiki și Samer Mahfouz, au fost bătuți până și-au pierdut cunoștința în partea de est a orașului de către o bandă de tineri israelieni înarmați cu bâte și bare de metal.

Protestatarii pro-Isarel se ciocnesc cu protestatarii pro-Palestina în Haifa.

Israelienii naționaliști s-au întors împotriva israelienilor care nu sunt de acord cu ei. Au apărut fotografii cu protestatari pro-război îmbrăcați în tricouri care aveau imprimat „Good Night Left Side”, un slogan folosit de neo-naziștii europeni. Violența acestor grupuri a atins niște nivele fără precedent. Săptămâna trecută în Haifa, un oraș prezentat de obicei ca model de co-existență liberală, un marș anti-război a fost atacat de șapte sute de persoane înarmate.

Palestinienilor le e rezervat ce e mai rău. Acum patru săptămâni în estul Ierusalimului, un grup de bărbați israelieni i-au turnat benzină pe gât lui Mohammad Abu Khdeir și l-au ars de viu. Pentru unii, moartea lui, la fel ca și moartea lui Jamal, a fost o aberație, un gest fără precedent din partea extremei drepte israeliene dusă cu pluta. „În ce ne-am transformat?” m-a întrebat de curând o rudă de-a mea israeliană, șocată de faptul că cineva cu „valori evreiești” ar putea comite o astfel de crimă.

Dar deși ultima crimă poate fi considerată o reacție viscerală la uciderea tragică a celor trei băieți, genul ăsta de violență nu e ceva nou. Să luăm cazul lui Jamal Julani. Mergea pe o stradă pe lângă piața Zion, când un grup de tineri israelieni, unul dintre ei cu vârsta de 13 ani, l-au lovit în cap de nenumărate ori. „Evreii au suflet bun, arabii sunt nenorociți”, i-a auzit spunând un trecător.

În seara aceea, piața Zion era plină de oameni, chiar și de polițiști, dar nimeni nu a intervenit. Când au sosit medicii, i-au făcut defribilație zece minute, ca să-i restabilească pulsul băiatului. Fusese bătut atât de rău încât poliția a presupus că era mort când a ajuns la fața locului.

„Ucigașii lui Abi Khdeir nu sunt extremiști evrei”, susținea un editorial din Haaretz – versiunea evreiască la The Guardian. „Sunt descendenți și constructori ai unei culturi a urii și a răzbunării hrănită de regulile statului evreiesc.”

Israelul nu a fost niciodată genul de societate liberă și deschisă, așa cum a încercat să proiecteze. Rasismul nu a început cu moartea lui Mohammed Abu Khdeir sau cu bătaia și tentativa de asasinat a lui Jamal Julani. „Doctrina zionistă a împins mereu societatea într-o anume direcție”, mi-a spus academicianul Marcelo Svirsky la telefon acum două zile. Dar lucrurile sunt din ce în ce mai grave. „Am observat un fenomen în orașele israelite pe care nu l-am mai văzut până acum în cei 25 de ani de când trăiesc în Israel.”

Unul dintre cele mai izbitoare aspecte ale acestui fenomen e vârsta tot mai fragedă a tinerilor care iau parte la el. Cei care postează pe rețelele sociale și fac haos pe străzi înarmați cu lanțuri și bâte sunt foarte tineri – mulți au douăzeci și ceva de ani, mulți sunt adolescenți.

Acum trei săptămâni, activistul și jurnalistul David Sheen a publicat pe Storify un articol numit „Postările îngrozitoare ale adolescenților israelieni”, după ce a dat un search pe Twitter cu cuvântul „Aravim”, cuvântul evreiesc pentru arab. A găsit o grămadă de selfie-uri ale adolescentelor israeliene, însoțite de mesaje sinistre și grotești.

Printre postările găsite se numără „Scuip pe voi, arabi împuțiți” sau „Îmi doresc din toată inima să-i ardem pe toți arabii”.

Ce se întâmplă? Pentru oricine are o idee despre politica israeliană, răspunsul ar trebui să fie evident. În ultima lună, valul de rasism din partea politicienilor și a autorităților religioase a fost incredibil. Avigdor Lieberman, ministrul de Externe, le-a cerut israelienilor să-i boicoteze pe palestinienii care nu susțin războiul. Ayelet Shaked, membră al Parlamentului, a cerut recent moartea tuturor mamelor palestiniene. „Ar trebui să-și urmeze fii, așa ar fi just”, a declarat ea.

„Vorbele și postările tinerelor israeliene se aliniază cu discursul din Israel”, mi-a spus Sheen. „Când le traduci în engleză, îți dai seama ce șocante sunt, dar în contextul din Israel, nu e nimic șocant la ele.”

„Atacurile cu etichete cu prețuri” împotriva celor care nu sunt de acord cu acest discurs au devenit tot mai numeroase, iar poliția nu face nimic în această privință. Patrule vigilente conduse de organizații extremiste precum Lehava au împânzit toată țara cu scopul de a împiedica orice relații sentimentale între evrei și arabi. Cele mai mari victime ale acestui fanatism au fost refugiații din Africa. Închiși în centre de deținere, s-au confruntat cu abuzuri din partea tuturor instituțiilor israeliene. De la sutele de rabini care le-au interzis evreilor să închirieze case africanilor până la politicienii ca Eli Yishai, ministrul de Interne ultra-ortodox care a spus în 2012: „Până îi deportez, o să-i închid undeva să le fac viața un calvar.”

„Ambele guverne de sub Netanyahu au fost responsabile de incitare la rasism”, a spus Svirsky. “Au aplicat o listă lungă de legi anti-egalitate și anti-palestinieni în toate domeniile. De asta a devenit normal ca discursul politic să fie extremist și rasist. Obsesia pentru un stat doar al evreilor a aruncat societatea israeliană într-un abis rasist.”

Pentru tinerii israelienii, lucrurile n-ar fi ajuns atât de rău dacă ar fi fost acceptată propunerea politicianului de stânga Meretz de a include educația anti-rasistă în școli. Dar nu a fost aprobată de Knesset. Legea a fost propusă de parlamentarul arab Issawi Freij după ce un park tematic din Rishon Letzion a recunoscut că își închiria facilitățile în zile separate școlilor evreiești și arabe pentru a evita conflictul.

Teama lui Issawi că rasismul e în creștere în școlile din Israel reflectă ce spuneau și alții de ani de zile. Într-un studiu recent de Friedrich-Ebert-Stiftung, jumătate dintre elevii de liceu evrei susțineau că israelienii de origine arabă n-ar trebui să aibă aceleași drepturi ca evreii. Dintre cei religioși, jumătate erau de acord cu sloganul „Moarte arabilor”.

În 2010, un grup de profesori îngrijorați a trimis o petiție ministerului educației în care își expuneau temerile. „Nu putem tăcea când vedem că rasismul e în creștere în școli”, au spus ei. „Suntem educatori și trebuie să spunem ceva despre asta. Rasismul și cruzimea predomină printre tinerii din Israel.”

Potrivit spuselor lui Sheen, mulți profesori israelieni, în special cei care predau civică, spun că le e teamă să mai aducă în discuție în clasă chestiunea drepturilor omului. Anul acesta, Adam Verete, un profesor care a îndrăznit să numească IDF „o armată imorală”, a fost huiduit în fața unui tribunal și concediat după ce un elev s-a plâns de vederile lui „stângiste extremiste”. „Nici măcar nu pot aduce vorba despre asta fără să te stârnească studenților furia”, a spus Sheen.

Soldat pe al cărui piept e scris „răzbunare”.

Desigur, militarismul și naționalismul au făcut dintotdeauna parte din sistemul educativ israelian. Dar sub conducerea lui Netanyahu, lucrurile s-au dus și mai departe. Prima schimbare a venit de la ministrul educației Gideon Sa'ar, care a extins un program care are scopul de a inspira și mai mult entuziasm față de armată.

„Serviciul militar nu e doar o obligație, ci și un privilegiu și o valoare socială”, a spus Sa'ar. „Conexiunea dintre sistemul școlar și IDF va deveni mai puternică în contextul programului inițiat de mine.” Bugetul pentru educație civică a fost tăiat în favoarea unui curriculum ortodox evreiesc. S-au introdus tururi în Hebron ca mod de a susține ideea Marelui Stat Israel. Din manualele școlare s-a scos orice referință la Palestina.

„Între 1999 și începutul anilor 2000 au existat niște încercări de a păstra faptele cât mai aproape de realitate”, a spus Nurit-Peled-Elhanan, profesor de limbi străine și educație la Universitatea Evreiască din Ierusalim. „Astăzi, s-au simplificat poveștile și a crescut îndoctrinarea.”

Deși Israelul rămâne un spațiu multicultural, majoritatea palestinienilor și israeliților duc vieți foarte separate. Până în 1948, existau cinci școli nesegregate unde copiii din ambele societăți se puteau întâlni și învăța lucruri unii despre alții. Introducerea barierelor fizice după a Doua Intifadă au limitat contactul la zero.

„Înainte erau multe oportunități pentru israelieni și palestinieni să se cunoască”, a spus Sheen. „Acum avem o nouă generație de copii care n-au văzut un palestinian în viața lor.”

Dincolo de barierele fizice, barierele mentale sunt și mai puternice. „Eu am crescut fără să cunosc vreun palestinian”, a spus Peled-Elhanan. „Nu trebuia decât să traversez orașul până în cealaltă parte, dar nu mi-a trecut prin cap niciodată. Așa am fost educați, că palestinienii nu există, iar dacă există, sunt un obstacol.”

Israelului îi place să-și folosească statutul de singură democrație pe stil european din regiune pentru a evita criticile despre ocupație. Iar asta funcționează bine. Există, mai ales în diaspora evreiască, o distanță monumentală între cum e reprezentat Israelul și ce se întâmplă acolo. Dar după conflictul din ultima vreme, în care au murit peste o mie de persoane în Gaza, aceste iluzii s-ar putea să ia sfârșit.

Celor care trăiesc în Israel și nu susțin războiul guvernului de dreapta le e tot mai dificil să se exprime, iar unii oameni își cântăresc foarte bine opțiunile. „Acum două nopți a fost un protest mare în Tel Aviv”, a spus Sheen. „Un stângist cunoscut avea o pancartă pe care scria „Fugiți cât mai puteți”. În concervațiile pe care le-am avut cu activiștii hardcore, toți au spus că pregătesc un plan de evadare. Oamenii care au copii sau care vor să facă știu că acesta nu e locul potrivit pentru a-i crește.”

@PKleinfeld

Traducere: Oana Maria Zaharia