La un pahar cu motoclicliștii norvegieni de la Hell's Angels

Marcel (tipul din dreapta) alături de un membru Hell's Angels. Poză făcută de Hugo Lauritz Jenssen

După ce a petrecut ultimii cinci ani alături de membrii grupului numit Hell's Angels (Îngerii Iadului) din Norvegia, Marcel Lelienhof a pus bazele unei publicații intitulate Helvetes Engler – Hell's Angels, clubul motocicliștilor din Norvegia. Cartea a fost lansată în mai, iar pozele lui Lelienhof au fost şi ele incluse într-o expoziție organizată cu prilejul aniversării de două sute de ani a constituției precum și celebrarea independenței Norvegiei.

L-am sunat pe Marcel ca să aflu cum a reușit să pătrundă într-un grup care s-a ferit atât de bine de media.

VICE: Cum a luat naștere acest proiect?
Marcel Lelienhof: Am fost întotdeauna interesat de subculturi. Înainte sa încep acest proiect, am călătorit prin Statele Unite ca să documentez văcarii și mediul în care acești oameni trăiesc. Așa am luat legătura cu mulți motocicliști. Detin o motocicletă de la vârsta de 18 ani, fac parte dintr-un club moto din Oslo, numit Taurus MC, deci am fost mereu interesat de acest subiect.

Hell's Angels au un stil de viață specific și un trecut care mă intrigă. Ideea inițială din spatele proiectului a fost să realizez un album foto, dar am realizat în scurt timp că textul era la fel de important ca imaginile. Aici a intervenit Hugo Lauritz Jenssen care s-a ocupat de textul inclus în album. Când am început proiectul, n-am realizat că îmi va lua cinci ani să pun toate informațiile cap la cap. Întregul proces a durat mai mult decât s-ar fi așteptat orice persoană implicată. Orele în plus au însemnat un singur lucru: eu i-am cunoscut mai bine pe Hell's Angels și viceversa.

A fost greu să le câștigi încrederea?
Am început sa iau legătura cu membri din diferite cluburil d-ale lor din Norvegia, dar mi-a luat ceva să-i fac să înteleagă ce voiam eu să fac. Au avut niște experiențe neplăcute în trecut, cu diferite surse media, iar eu trebuia să îi asigur că nu aveam intenții ascunse. Unii dintre membri au trecut prin întâmplări în urma cărora au dobândit amintiri despre care nu ar fi vrut să vorbească.

Am încercat să le ofer cât mai multe explicații despre viziunea mea asupra proiectului și după o anumită perioadă de timp am reușit să îi conving. Atunci când clubul moto Hell's Angels și-au dat permisiunea pe proiect, a fost nevoie de aprobare și de la organizația Hells Angels din Europa. Asta a durat trei ani și apoi am luat legătura cu oamenii care se ocupă de acest club la nivel mondial. Ei au ultimul cuvânt atunci când vine vorba de asemenea cereri. Este un proces foarte democratic. Am avut nevoie de aprobări de la fiecare ramură a organizației pentru a demara proiectul.

Probabil ţi-a fost greu să ignori faptul că Hell's Angels au fost asociați cu activități ilegale. Ai avut ceva prejudecăți înainte să începi proiectul?
Bineînțeles că au avut anumite așteptări și prejudecăți în privința lor înainte să îi cunosc. Cele mai multe se datorau articolelor scrise de diferite canale de media și lucrărilor scrise despre Hunter S. Thompson în anii '80. Procesul de cunoaștere a avut același efect în ambele sensuri. Eu am făcut presupuneri despre ei, iar ei la rândul lor, despre mine.

M-am înșelat în privința anumitor aspecte. Cred că motocicliștii au fost și ei suprinși de felul meu de a fi. O chestie importantă a fost că spuneam povești care nu au fost publicate de canalele media înainte de proiect, ca să nu punem accent pe prejudecățile existente.

Dacă tot vorbim de prejudecăți și așteptări, au existat momente de necrezut în care motocicliștii te-au surprins în mod plăcut?
Stereotipul conform căruia ei sunt un grup omogen s-a dovedit 100% fals. Fiecare individ este diferit și independent, iar unii dintre ei sunt neașteptat de vanitoși.

Hell's Angels sunt foarte bine organizați, iar locurile lor de întâlnire sunt neașteptat de curate și ordonate. Nu mi-a venit să cred. Toate erau la locul lor. Cea mai mare surpriză a constat în contrastul dintre stilul de viață, preferințele și atitudinea fiecăruia. De exemplu, unii dintre ei refuzau să consume altceva în afară de vinuri foarte scumpe, în vreme ce alții nu consumau alcool deloc. Anumiți membri aveau o familie, iar la alții nu. În grupul lor era reprezentată o varietate de clase sociale.

Ai spus că unii Hell's Angels sunt vanitoși și multe dintre poze sunt portrete. A fost vreunul dintre ei preocupat de faptul că s-ar putea să nu fi ieșit bine în imagini?
Au fost cu siguranță câțiva tipi care n-au fost prea încântați de faptul că erau fotografiați și n-au avut răbdare în timpul sedințelor foto. Nu toată lumea este adeptul pozelor și cred că asta se vede în album.

Trebuie să înveți să te adaptezi. Nu știi niciodată de cine dai atunci când mergi de la o tabără la alta. Au fost persoane care nu s-au lăsat fotografiate, dar pe măsură ce proiectul avansa, le-am arătat câteva din imaginile produse și până la urmă s-au răzgândit și m-au abordat personal să le fac poze.

Iubești motocicletele și ai petrecut cinci ani alături de Hell's Angels. Te-ai gândit vreodată să li te alături?
Nu, fac deja parte dintr-un alt club de motocicliști. Grupul nostru se rezumă la bere și plimbări cu motocicletele. Hell's Angels înseamnă un mod de viață. Este ceva interesant de documentat și din care merită să faci parte, până la un anumit punct. Sunt mulțumit de rolul meu într-un club, exact așa cum este în momentul de față. Cu toate astea, sunt sigur că și ei s-au bucurat să scape de mine după cinci ani de muncă la proiect.

Presupun că ai băut câteva beri cu ei în decursul anilor, nu?
De fapt, prima dată când m-am dus la clubul moto Hell's Angels, am ajuns să stau la masă cu unul dintre cei mai vechi membri și să discutăm despre proiectul meu. A zis că n-aveau nici un gând să facă un album despre ei, așa că am încercat sa-l îmbăt până ar fi căzut sub masă. Am băut atâta tequila încât la sfarșitul maratonului mi-era rău de-am zis că-mi dau duhul și m-am dus grămadă pe scări.

Au și-un simț al umorului, foarte convingător. Când cartea a fost trimisă la printat, au făcut o glumiţă de întâi aprilie tipului care se ocupă de asta şi i-au spus că nu mai vor să fie implicați în proiect.

De necrezut! Mersi Marcel.
În continuare, găsiți mai multe imagini realizate de Marcel.

Traducere: Andrada Mihăilescu

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre metaliști:
Topul celor mai ridicole trupe metalice românești
Black Sabbath și începuturile heavy metal
Muzica metal cu bășini e exact cum sună (metal cu bășini)