Cocălărism şi melteneală la Zilele Bucureştiului

În weekend s-au aniversat 553 de ani de la atestarea Bucureştiului, așa că Primaria Capitalei a organizat mai multe festivități la mine-n urbe, de Zilele orașului. Anul ăsta Oprescu ne-a oferit două variante: ori Festivalul Internaţional de Teatru de Stradă B-FIT in the Street! de prin centru, care a fost foarte mișto din ce am auzit, ori atmosfera unui București vechi recreată în Herăstrău. Eu am fost la a doua şi a cam supt din motivele pe care vi le enumăr mai jos.

Când am auzit de ideea de recreere a Bucureştiului altor vremuri mă aşteptam la ceva cu iz interbelic pus pe un soundtrack de Jean Moscopol sau Zaraza a lui Cristian Vasile. Oprescu mi-a dat ţeapă cu aceeaşi scenă pe care o pune mereu pe aleea principală dinspre Piaţa Charles de Gaulle, flancată din ambele părţi de tot felul de tarabe şi chioşcuri cu kitschuri meşteşugăreşti, costume tradiţionale ţigăneşti, cratiţe, turtă dulce, icoane şi, desigur, multă pălincă. Reclama de la Palinca Trămuţa mi-a inspirat prima pagină dintr-un tabloid. Totuşi e clar că trebuie să bagi vreo două sticle de horincă înainte să ţi se pară tipa asta destul de bună să apară la pagina cinci.

La eveniment au chemat-o să prezinte pe tipa de la O dată-n viață, o emisiune cu muzică populară nepopulară de pe TVR, care a pierdut n-am înțeles ce pariu și a încins pe scenă un dans turco-tătar musulman, ca-n Bucureștiul de odinioară. După ce a terminat de tropăit și învârtit frenetic a luat-o cumva valul aiurea şi a început să urle continuu în microfon: „Nu vă aud, am câștigat pariul!?” Oricum bunicii, mamele, soţii adulterini, căţeii, purceii şi homeleşii s-a strâns s-o urmărească sub lampioanele de la Ikea.

Faptul că lumea mai tânără de p-acolo o ardea după boscheții ăştia de trandafiri, tipici pentru delimitarea zonei în care n-ai acces, le dădea un aer de ilegalitate tuturor jocurilor lor banale.

Singurul eveniment mai interbelic de p-acolo a fost plimbarea cu trăsura din care nu mai rămăsese decât poneiul ăsta trist când am ajuns eu. Căruţa a pierdut în faţa tipului cu trenuleţul care părea atât de extaziat de munca lui, c-ar fi dat peste toată lumea de-acolo, dacă ar fi putut să meargă cu mai mult de zece kilometri pe oră. Trebuia să fie şi o bătaie tradiţională cu flori, dar organizatorilor le era lene să cureţe, aşa că pur şi simplu le-au dat oamenilor florile în mână, timp de trei minute.

Fix la intrare erau statuile vii, programate la anumite ore și pipăite de toți cocalarii curioși să vadă „dacă mișcă, coae”. Din păcate costumele lor îmi inspirau mai mult ceva rupt din Star Wars decât Bucureştiul vechi.

Când nu-l vedea nimeni, Charlie Chaplin băga o țigară și se scobea în nas. Cu degetele alea ciufulea apoi copiii când veneau la el.

Hipsterii din pauza de țigară erau de fapt niște oameni normali îmbrăcați intenționat așa și angajați să se plimbe prin parc și să recreeze atmosfera Bucureștiului de altă dată, când existau biciclete cu schimbător de viteze și pentru ofițeri.

Niște nuntași au fugit de la propria nuntă, ca să vină la petrecerea Bucureștiului. Mireasa cică-i cu noroc. Imediat după miri, i-am văzut pe-ndrăgostiții ăștia și de emoții s-a declanșat blitzul. Vraja s-a dus.

A apărut şi malacul ăsta care probabil, când a plecat de acasă cu lanțul la gât, ochelarii pe cap și bicicleta sub cur, se gândea că e atât de irezistibil încât toate femeile o să se lase agăţate de el. În schimb s-a agăţat el de cotul tipei ăsteia în roşu şi nu-i mai dădea drumul, deşi ea îi refuzase avansurile.

Dintre meşteşugari ieşeau în evidenţă pictorul-ceasornicar cu aspect de predicător Amish care mai avea şi cruci handmade pentru cei care vor să înmormânteze rude cu chilipiruri şi graficianul care avea un iz pedofil, altfel nu-nțeleg ce-i cu book-ul ăsta de prezentare cu portrete numai cu minori.

Tot porumbul care nu s-a vândut prin piețe, pe litoral sau cum urci la Peleș a fost adus și comercializat aici. Nimic nu merge mai bine ca cinci știuleți copţi, fripţi, fierţi şi frecaţi cu sare de palmele tuturor vânzătorilor nespălaţi ca să faci herpesul o experienţă de familie.

N-am băut niciodată bragă. Un prieten mi-a spus de curând că braga este ca atunci când iei un aurolac transpirat și dai două jeturi cu furtunul pe el, apoi pui un pahar sub curul lui și ce i se scurge de pe buci e această mirifică băutură tradiţională.

De la fanfară mă aşteptam la ceva muzică clasică dâmboviţeană, dar m-am ales doar cu muzică de marş. Când nu defilau prin parc cântând, stăteau în mijlocul drumului în grup restrâns ca să le provoace draci vizitatorilor.

În ultima zi au cântat pe scenă Mandinga și Ștefan Bănică Jr, doi maeştrii ai muzicii vechi bucureştene. Din păcate a trebui să pun castraveţii la murat şi n-am mai reuşit să ajung. În loc de concluzie vă las cu tag-ul ăsta lăsat pe decorul tradiţional românesc, care exprimă destul de bine cât de distractiv a fost la Zilele Bucureştiului pentru mine.