FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Cum afectează ACTA un site de fotografie?

Comunitatea de fotografi BadOrGood are peste 11 000 de utilizatori înregistraţi şi în jur de 350.000 de imagini publicate în peste zece ani de activitate.
24.2.12

Ratificarea ACTA s-a amânat până Curtea European de Justiție își dă cu părerea dacă e ok sau nu. Să nu ne bucurăm însă prea tare, asta nu înseamnă că am scăpat de tratat și nici că CEJ va lua o decizie favorabilă nouă. Iar dacă ar fi să fim puțin paranoici, am putea spune că trimiterea tratatului la Comisie este doar o îngropare birocratică a sa în mecanismele UE, până uităm de supărare. Așa că ne continuăm campania de informare. Cum multă lume crede (greșit) că protestul anti ACTA este unul al tinerilor care vor să downlodeze filme și muzică gratis de pe internet, ne-am gândit să intervievăm actorii principali care ar fi afectați de acest tratat în caz de ratificare.

Comunitatea de fotografi BadOrGood are peste 11 000 de utilizatori înregistrați și în jur de 350.000 de imagini publicate în peste zece ani de activitate. Ne-a răspuns la întrebări Ciprian Ciocan, unul dintre proprietarii, administratorii și editorii siteului.

Crezi ca ACTA este ceva necesar?

Publicitate

Ciprian Ciocan: Pentru cineva care a crescut odată cu Internetul (opensource, wikis etc.) răspunsul evident ar fi NU avem nevoie de legislație suplimentară care să îngrădească dreptul la liberă exprimare. Pe de altă parte, să trăiești într-o lume în care unii plătesc pentru conținut, iar alții descarcă același conținut gratuit e puțin absurd.

Crezi că e nevoie de copyright pe Internet?

Exista o necesitate clară pentru protejarea drepturilor creatorilor de conținut. Problema este nu de „dacă” ci de „cum”, iar aici, deși suntem toți egali, unii creatori sunt mai egali decât alții. Astfel că dezbaterea publică depre copyright pe Internet vizează mai puțin fotograful pasionat sau bloggerul care scrie un text, ci mai degrabă marii producatori de media (şi marile companii producatoare de produse farmaceutice, în cazul ACTA), care dispun de resurse suficiente pentru a putea face lobby pe lângă guverne din SUA, Japonia sau UE pentru a-și apăra interesele comerciale. Micii producatori de conținut sunt mai puțin interesați de latura financiară, cât sunt de recunoșterea „paternității" creatiilor.

Flickr găzduiește aproape 20 de milioane de poze cu licență tip Creative Commons, care permite creatorului să-i spună utilizatorului ce poate și ce nu poate să facă cu opera sa. Voi folosiți acest tip de licențiere?

La publicare oferim autorilor posibilitatea să aleagă o licență CC, dar din păcate foarte puțini fac asta; preferă să-și păstreze toate drepturile asupra imaginilor publicate. Aici probabil că este și vina noastră, pentru că nu am explicat și nu am promovat mai mult aceste licențe.

Publicitate

Dacă unul dintre utilizatorii site-ului uplodează fotografii care încalcă drepturile de autor, care este procedura?

Este foarte dificil să identifici autorul unei imagini postate, mai ales pentru că volumul de imagini publicate net este enorm. În cazul în care putem verifica dacă fotografia nu aparține celui care a postat-o, imaginea este ștearsă și persoana este exclusă din comunitate. Există și servicii gen TinEye, cu ajutorul cărora se poate verifica dacă o imagine a mai fost publicată pe net, dar nu cred ca rolul unei rețele sociale este să devină milițianul internetului. De altfel Curtea Europeană de Justiție tocmai a luat o decizie în acest sens.

Ce faceți în cazul operelor derivate, fotografii prelucrate?

BOG nu prea găzduiește colaje, chiar dacă nu le descurajăm. Este o linie foarte subțire între ceea ce înseamnă creație și simpla alăturare a unor elemente într-un cadru. Este genul de temă despre care se poate discuta la nesfârșit, fără a ajunge la un răspuns care să mulțumească pe toată lumea.

Dacă folosești o compoziție similară altei compoziții din alte fotografii, este aceasta o încălcare a drepturilor de autor? S-a hotărât așa ceva în Anglia.

Este cunoscut faptul ca nu se poate patenta o idee, la fel nu se poate patenta nicio compoziție. Anumite decizii judecătorești nu fac decât să arate că există o întârziere a sistemului judiciar în a se adapta la era digitală.

Anterior: 

Publicitate

Cum afectează ACTA Wikipedia?

Cum afectează ACTA providerii de net?

Cum afectează ACTA Dexonline.ro?

Citeşte şi: 

Europa urăşte ACTA

VOX POP: Ce cred sătenii din Motru despre ACTA?

STOP ACTA. Fotografii de la Cluj

STOP ACTA. Mai Utilizaţi Internet Explorer?

STOP ACTA. Piaţa Universităţii a fost tăguită

„Vreau să cred că Parlamentul European poate opri ACTA“- Amelia Andersdotter, piratul din Parlamentul European