Cum au apărut rasele

via

Era a şasea zi a Creaţiei.

Dumnezeu stătea în biroul lui din Rai şi lucra la facerea lumii, exact ca un corporatist fără viaţă. Muncise șase zile continuu şi nici măcar nu-i plăcea cum ieşiseră anumite chestii. Simţea că nu e bine ca maimuţele să aibă degete opozabile la picioare şi să fie atât de proaste încât să-şi mănânce păduchii unele altora. Era prea obosit să revină asupra schiţelor, aşa că Dumnezeu avu nebuneasca idee de a face o rasă nouă, mai inteligentă şi bipedă, fără degete opozabile la picioare. O rasă care să conducă lumea.

Se auzi o bătaie în ușă, iar Sfântul Petru intră fără să aștepte răspuns.

- Ai nevoie de ceva, Doamne?

- Da, ia loc. Fii atent, m-am tot gândit și vreau să fac o rasă bazată pe inteligență și rațiune, care să facă chestii mișto, să se dezvolte, să se întreacă, să se omoare între ei etc. Astea care acționează doar pe baza instinctelor sunt plictisitoare. Tu o să-mi faci o schiță cu aspectul lor fizic. Liber!

Sfântul Petru fu intrigat de această idee. Părăsi biroul, dar se întoarse numaidecât cu un model promițător pe care i-l arătă boss-ului suprem. Acesta aruncă o privire pe ele, însă expresia sa facială denota scepticism.

-Așa o să arate rasa inteligentă care o să conduca lumea?

-Da, e vreo problema? zise Petru mirat.

-Sunt negri, răspunse Dumnezeu scurt, ca și cum ar fi fost un motiv evident. Iar eu m-am gândit în timp ce tu desenai că, dacă vreau să fac niște ființe inteligente, ele trebuie să semene cu mine. Și m-am mai gândit la ceva. Vreau să-i fac diferiți pe toți, deci trebuie să ne apucăm serios de treabă.

Așa au apărut albii.

Noua specie arăta promițător. Într-adevăr, semăna destul de bine cu cea a primatelor, dar n-aveau degete opozabile la picioare și nu-și mâncau păduchii între ei. Totuși, obiceiul în care își bagă degetul în cur și apoi îl miros n-au reușit să-l facă să dispară.

Era o muncă titanică. Fiecare individ trebuia să fie diferit atât ca aspect fizic cât și intelect, și asta până la sfârșitul zilei. Oboseala îşi spuse cuvântul chiar şi asupra omnipotentului demiurg, care deşi putea să întoarcă Soarele înapoi, să aibă mai mult timp, n-o făcu. Se uită la ceas în scârbă, la fel ca un licean după a treia oră consecutivă de matematică.

- Asta e, nu mai am timp să-i fac pe toţi diferiţi. Sfinte Petre, adu xeroxul!

Sfântul Petru părăsi biroul, în căutarea xeroxului cu pricina. Era un peisaj dezolant. Nu vezi în fiecare zi sfinți atotputernici cu cearcăne, care se uită cu jind spre norișorul ăla confortabil din afara biroului. Cu ditamai xeroxul în mână și cu o privire dezamăgită, Petrică intră din nou pe ușă.

-Doamne, l-am găsit, dar nu mai avem decât tuș alb-negru.

-Bă Petre, să știi că nu mă interesează. Asta e, îi facem pe toți la fel. Toți să fie albi, cu ochii și părul negru. Îi tragem frumos la xerox și scăpăm de-o grijă.

-Mda, ar fi o soluție, dar tot nu ne ajunge tușul. Trebuie să găsim o metodă să mai economisim tuș.

-Ok, îi facem pe toți cu pula mică.

Și așa au apărut asiaticii.

Deși nu avusese timp și chef să-i facă cum plănuise la început, Dumnezeu era destul de mulțumit de creația sa. Xeroxul scotea oameni pe bandă rulantă, iar el stătea liniștit cu Sfântul Petru, la o mică tablă. În sfârșit se odihnea după șase zile grele de creație.

Partida de table nu se termină atât de ușor, având în vedere că omnipotența le permitea să dea orice zar voiau, așa că o dădură la pace într-un final. Intrând să vadă progresul în birou, avură o surpriză.

-Ce-i asta mă? Întrebă Dumnezeu perplex.

-Hehe, se pare că s-a terminat și tușul alb și xeroxul a scos în continuare. Au ieșit negri.

-Pfaa, asta e. Nu putem acum să-i aruncăm pur și simplu. Îi plasăm în Africa. Nu plănuiam să pun oameni acolo, dar asta e, dacă-i punem cu ceilalți se bat între ei. E cam rău cu animalele în Africa, dar îi facem mai altetici și cu pula mare.

-Păi da, dar nu prea mai e inteligență pentru toți.

-Eh, acum nu poți fi și inteligent și cu pula mare.

Și așa au apărut negrii.