Foto

Am fost la exercițiul NATO unde americanii și românii au mimat cum vor lupta cu Rusia

„Dacă pică Galațiul, Bucureștiul poate fi declarat oraș deschis.”

de Mihnea Lazăr; fotografii de Ioana Epure
20 Aprilie 2017, 2:00pm

Bunicii tăi sunt răzbunați: americanii au sosit în România, de data asta pe bune și călare pe ditamai tancurile Abrams – noul simbol al Lumii Libere care impune democrația cu pumnul. Tancurile americane, asistate de vehicule de sprijin Bradley, au făcut joncțiunea lângă Galați, în poligonul de la Smârdan, cu mai rahiticele care de luptă autohtone (pe care mințile luminate de prin Ministerul Apărării le-au botezat - nimeni nu știe de ce - „Bizonul" și „Jderul"). Scopul l-a reprezentat un exercițiu desfășurat în premieră pe meleagurile mioritice: prima cooperare între tanchiștii români și cei yankei în respingerea unui atac cu blindate al unui stat agresor nenominalizat în exercițiu. Bine, asta a fost un soi de secret al lui Polichinelle cu tancuri, pentru că toată lumea de acolo știa că respectivul agresor e Maica Rusie. 

Zona Galați nu a fost aleasă întâmplător, deoarece, de la Primul Război Mondial, noi, românii, am dezvoltat un soi de obsesie națională legată de faptul că, dacă ne atacă rușii, o să-i respingem pe eternul aliniament Focșani-Nămoloasa-Galați. În ciuda aurei mitice a acestei zone, trebuie să știi că, dacă ar fi totuși o invazie pe bune, cam acolo e cel mai probabil să și organizăm linia noastră de apărare. Prima și singura. Unica. Dacă pică Galațiul, Bucureștiul poate fi declarat oraș deschis.

Citește și: Tot ce trebuie să știi despre viitoarea flotă NATO de la Marea Neagră

De data asta, Galațiul a rămas la noi iar combinatul siderurgic rămâne în continuare pe mâinile corporatiștilor de la ArcelorMittal. Și asta mulțumită eforturilor combinate ale celor câtorva zeci de tanchiști români și americani care, sprijiniți de artileria USA, au respins cu brio atacul imaginar. S-a tras pe bune cu muniție reală, toate țintele au fost nimerite. Condițiile meteo au fost ideale pentru tanchiști și un coșmar pentru mulțimea de gură-cască (politicieni, corp diplomatic, diverși ștabi din ambele armate, simpli ziariști) adunați în mijlocul câmpului să caște gura și ochii la tancuri: 2 grade cu vânt și grindină și noroi până la gleznă (în limbaj militar se cheamă „teren greu frământat").

Exercițiu trebuia să dureze vreo 50 de minute și să se încheie cu șarjă de elicoptere și MiG-uri autohtone. Care, din cauza condițiilor meteo, au rămas la sol. Că așa se poartă războiul în secolul XXI între armate civilizate. Motiv pentru care exercițiul a durat doar vreo 20 de minute și s-a terminat într-un veritabil blitzkrieg: pentru prima oară în istorie, rușii au fost învinși de efortul combinat al americanilor, românilor și al condițiilor meteo nefavorabile. Nu te pui cu românii și cu vremea din aprilie. 

Citește și alte articole despre NATO și militarii americani din România:
NATO si Rusia își umflă mușchii în curtea școlii la care învață și România

Protestele din Rusia îți arată cum ar fi fost România fără UE și NATO

America în Balcani

Vezi mai jos mai multe fotografii de la aplicația militară de la Galați:

Tagged:
ΝΑΤΟ
Locale
armata
razboi
Galati
Ioana Epure
exercitiu militar