Cum ești un rafinat care duduie de cultură, sunt sigur că deja știi cazul, dar am să îți împrospătez memoria:

Brâncuși era un sculptor de pe la începutul secolului trecut care, dezamăgit și ofticat de țepe și de prostituția artistică pe bani puțini pe care trebuia să o îndure în țara asta nasoală, a plecat la Paris, pe jos. S-a chinuit, a ajuns destul de șmecher și francez acolo, dar a mai cochetat vag cu România, din nostalgie. Părerea lui despre țară se poate rezuma în ce se zice că le-a spus unor rude la o vizită în țară: „V-am lăsat săraci și proști și acum vă găsesc mai săraci și mai proști".

Cât a trăit după plecare a vizitat țara la fel de rar și în sictir cum îți vizitezi tu bunicii. Până la urmă, singurul ei merit în formarea lui ca artist a fost că a fost un loc atât de oribil, încât l-a forțat să fugă undeva unde să fie apreciat și înțeles la potențialul lui. Dar, cu toate acestea, românii se bat cu cărămida în piept că Brâncuși e sculptor național. Că de, valori nu prea avem, așa că ne mândrim și cu alea care au fugit de noi.

Dar Brâncuși a fost băiat de gașcă. A vrut să lase României moștenire vreo două sute de lucrări și atelierul din Paris. Comuniștii au zis „pas", dovedind din nou că România e o țară mizerabilă din care a făcut bine să plece. Dar acum, statul și-a revenit. Vrea să dea 11 milioane de euro pe o sculptură de-a omului, ca să repare toate greșelile istoriei. Chiar și Cioloș se simte gâdilat de plan.

Uraa! Gata! Am rezolvat nedreptatea istorică! Hai, totuși, să nu ne apucăm de aplaudat ca focile și să judecăm actul la rece. La rece, e o tâmpenie. Pentru că:

Să stabilim ceva. Arta nu are valoare materială. Valoarea artei stă doar în calitatea, intensitatea și complexitatea trăirii pe care o stârnește în om. Valoarea materială a apărut doar când primul artist s-a întâlnit cu primul afacerist bogat cu penisul foarte mic și au avut dialogul ăsta:

- Faină artă. Câți bani face?
- Nu face bani, că nu asta e scopul ei. E făcută pentru a fi consumată cu sufletul, nu deținută.
- Îți dau o sacoșă de bani dacă scrii pe o hârtie că e a mea și fac ce vreau cu ea, ca să vadă lumea că multe lucruri de valoare, chit că nu le-am făcut eu, sunt ale mele, și așa să le distrag atenția de la faptul că am penisul foarte foarte mic!
- Dacă asta ai înțeles tu de la viață și de la artă, fain. Eu sunt foarte OK cu o sacoșă de bani. De banii ăia pot să trăiesc liniștit și să fac și mai multă artă.

Dar dacă nu ești un cetățean cu penisul foarte mic, vrei să simți arta, nu să o deții. Iar pur din punctul de vedere al experienței artistice, o replică făcută bine, pe care ochiul nu o distinge de original, are exact aceeași valoare. Vrei să o pui în muzeu, să vadă copiii și să înțeleagă arta? Pune o copie bună și mult mai ieftină! Pentru ei o să fie la fel! Valoarea artei stă în ideea ei, nu în fix pietroiul ăla, care poate fi copiat. E exact ca la un film. Te încălzește cu ceva să vezi fix pelicula originală, pe care a montat-o regizorul și pe care a pus el mâna? Nu!

Vrăjeala asta cu pusul de prețuri astronomice pe piese de artă e fix un concurs de măsurare a penisului între bogătași. Nu are nicio relevanță pentru noi, consumatorii de rând, că nu suntem niște troglodiți care ne frecăm în palme de bucurie să deținem lucruri.

Chit că cinci milioane de euro o să îi ia direct de la bugetul statului și șase milioane de euro din donații, tot o să dăm vreo doi lei de căciulă pe Cumințenia Pământului. Aparent, ca stat, am ajuns în faza în care ne-am haladit în așa hal și ne-am îndestulat încât din toată piramida aia de trebuințe umane, doar ăstea n-au rămas de rezolvat: satisfacții artistice de bogătaș cu microfalus.

Nu, nu am să bag placa aia mediocră cu „copiii mor de foame și noi dăm bani pe artă". E bine să dai bani pe artă. Dar poți să îi dai cu cap. De 11 milioane poți moderniza MNAC-ul. Sau face un muzeu mic, muzeul Brâncuși, în care bagi o replică a statuii, niște proiectoare care povestesc despre artist și aduci acolo copii, să-i educi. Sau poți da banii pe burse la artiști, o bursă Brâncuși. Sau direct la Facultatea de Arte. Sunt sigur că există multe proiecte artistice în țara asta pe butuci în lipsă de bani. Țara asta trebuie educată și culturalizată, nu periată la ego cu achiziții pompoase.

O lege super amuzantă a trecut Cumințenia Pământului la categoria Tezaur și nu poate să părăsească țara. Deci nu există posibilitatea să vină un miliardar chinez și să fugă cu ea în Patagonia. În cel mai rău caz o cumpără un tâmpit gen Sorin Ovidiu Vântu și o închide într-un beci, de-al dracu'. Dar dacă o cumpără un om de bun simț, cel mai probabil o va împrumuta la muzee gratis sau pe bani. O să scrie acolo sub ea „Proprietatea lui X Xulescu". Pentru că colecționarii sunt bogătași cu penisul mic. Au nevoia de a arăta chestia lor oamenilor, ca să se laude cu ea și să se simtă admirați pentru ce dețin. Important pentru un de-ăsta e să știe lumea că e a lui, nu să o ascundă, că nu e Gollum.

Da. România s-a comportat de rahat cu Brâncuși. Dar nu reparăm asta aruncând foarte mulți bani. Cum nici dacă te prinde prietena ta cu alta, n-o să rezolvi cu un buchet scump de flori. Reacțiile emoționale nu se potrivesc unui organism statal. Ar trebui să fie mai rațional decât un mascul cu musca pe căciulă.

Nu, nu am fi mai săraci, patroane. Că nu despre asta e vorba în artă. O hârtie pe care scrie cine e proprietarul. Opera aia există. Ne putem bucura de ea în continuare. Prin faptul că există suntem toți mai bogați.

Tot din categoria „Bărbat prins cu musca pe căciulă care nu vrea să devină mai bun, dar e dispus să cumpere flori" e și legea promulgată cu aplauze de a declara ziua de 19 Februarie ca ziua Brâncuși, sărbătoare națională, ca „reparație morală față de refuzul și umilirea" lui Constantin Brâncuși de către statul român, în perioada comunismului. Un gest de imagine la fel de sec ca și achiziționatul ăsta de sculpturi la prețuri barosane.

Nu pot să zic că l-am cunoscut pe Brâncuși. Dar așa, din ce zice, mi se pare că a fost genul de om concentrat pe creat chestii, nu pe pus prețuri absurde pe chestii. Cred că, dacă vrei, ca stat, să faci ceva bun și să arăți că ai învățat ceva din greșeala cu Brâncuși, cel mai util ar fi să investești în artiști, nu în bucăți de artă. Să creezi un mediu artistic în care un viitor Brâncuși să își poată manifesta meșteșugul fără să fie nevoit să se care la Paris. Crezi că, dacă ar trăi acum, i s-ar părea că locul ăsta e super select și ar rămâne aici? Tot spre Paris ar porni, sătul de țepe și de proști.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai vezi și alte sculpturi:
Artistul ăsta face sculpturi din oase de animale
Un vandal a sculptat tufișurile dintr-un parc în formă de penisuri
Statuia satanică făcută pentru gazonul guvernamental din Oklahoma e aproape gata