Părinții habar nu au cum funcționează internetul

M-a sunat mama ieri și mi-a zis că a primit un mesaj cu factura mea la telefon. I-am zis că nu înțeleg la ce se referă. Dar a insistat și m-a întrebat dacă nu pot să verific pe Google. I-am zis că nimic din ce spune nu are sens. „Dar Walter ți-a trimis un tweet, nu ai văzut?", m-a întrebat.

„Te referi la WhatsApp", i-am zis, „Și nu, nu am văzut."

„Dar nu poți să faci chestia aia, ca atunci când ești pe Skype, când…"

„Nu."

Mama și internetul sunt într-o relație mai specială de ceva timp. Niciunul nu îl înțelege pe celălalt și situația nu pare să se schimbe prea curând. Nu a crescut într-un mediu plin de tehnologie, iar imaginea ei despre Twitter seamănă probabil cu Teletextul.

Singurii oameni care suferă din cauza faptului că cei mai în vârstă nu înțeleg tehnologia sunt ăia care trebuie să le traducă totul pentru ei. De regulă sunt copiii, ca mine. Nu știu de câte ori a trebuit să explic ceva care se întâmpla în timp real sau că WhatsApp poate trimite mesaje vocale.

Din fericire, mama nu are un smartphone. Cred că amândoi suntem bucuroși pentru asta. Simpla idee că mama ar putea să folosească emoji, face să mi se zburlească pielea. Și ea are aceeași reacție la gândul că ar folosi un touchscreen. Majoritatea mamelor cu WhatsApp își îneacă odraslele într-o avalanșă de fețe care râd până nu mai pot, inimi și thumb up – mă bucur că nu trebuie să-i dau mamei block. Lumea emoticoanelor e ușor de înțeles. Dar chestia pe care o numim internet e mai complexă.

Ai încercat vreodată să explici ce sunt meme-urile, trollii sau GIF-urile mamei tale sau bunicii? Pentru că ar fi în zadar, dacă ai face-o. Doar ce i-am trimis un mesaj mamei în care am întrebat-o ce e un hashtag. Mi-a răspuns că e ceva care are legătură cu fumatul. Acum mă întreb dacă nu cumva e o idee grozavă, hash-tag. #mersimami

Dar există și părinți care le au cu internetul sau măcar se prefac. Unele dintre colegele de muncă ale mamei au un document Word de opt pagini cu imagini cu reacții de care au nevoie când comentează pe Facebook. Chiar știu oameni care exersează cu bunicile lor. Cred că e incredibil. Indivizii ăștia cred că-s atât de echilibrați și relaxați. Mama mea m-a făcut să am crize nervoase la un moment dat. Nu știu de ce, dar ideea că unul dintre părinții mei nu înțelege ceva atât de simplu, mă face să mă pierd cu firea. E un fel de furie specială. Furie care scoate ce e mai urât în mine.

O dată, mama m-a întrebat dacă pe internet sunt poze de la concertul la care a fost ea. Eram obosit, mahmur, iritabil și nu eram pregătit pentru așa ceva. Cererile mamei mele pentru internet sfârșesc mai mereu cu o furie puternică din partea mea, de care mă simt mereu vinovat. Dar în ziua aia, nici mama și nici eu nu voiam să se ajungă la așa ceva. Așa că m-am panicat.

Am formulat singurul răspuns care mi-a venit în cap și care m-ar fi salvat de o jumătate de oră de explicații de grădiniță. „Duminica, mamă…? Serios?" Și totul pe un ton care-mi sublinia indignarea falsă. Cred că sunam destul de indignat. Am făcut-o să creadă cât de ridicol era gândul să folosească internetul duminică. „Crezi că e șapte zile pe săptămână? Totul s-ar suprasolicita." Era atât de bună ideea, trebuia să meargă. Pentru că mama e cea mai bună persoană din lume, s-a scuzat că a întrebat. M-a rugat politicos să o anunț când revine internetul. Nu ai cum să nu o iubești. E clar că sunt o persoană oribilă.

Când eram la școală, m-am înscris voluntar ca tutore la un curs despre internet, pentru că m-am gândit că, „Ești un om bun, fă ceva bun." După ce am rugat o studentă pe nume Edltraud să deschidă browser-ul, iar ea doar s-a uitat speriată la tastatură, mai aveam puțin și plângeam. Fetița aia nu folosise în viața ei un computer și a trebuit să petrecem după-amiaza încercând să-i explic cum funcționează. Ea a scris fiecare pas și a repetat tot ce ziceam fără să înțeleagă de fapt ce făcea. În cele din urmă, Edeltraud a învățat să-mi trimită email-uri.

Nici tații și bunicii nu sunt străluciți, să știi. Mai exact, caută „Youtube" în Google ca să intre pe Youtube. Sau când șterg fiecare literă dintr-un URL în loc să selecteze tot și să-l șteargă dintr-o singură mișcare. Sau când încurcă secțiunea pentru căutare cu statusul pentru Facebook – dacă ajung până acolo.

Există atât de multe fraze de aur ca „Ai Google pe computerul tău?", „Pe care desktop?", „Cred că Wi-Five-ul e stricat" și „Un monitor mai mare nu consumă mai mult internet?" Și clasicul: „Mă poate vedea? Acum? Da? Bună! Unde trebuie să vorbesc? Hey! Ce faci?!"

E tragic. Dacă te întrebi cum ar trebui să explici internetul bunicilor tăi – mai bine o lași moartă. Asta doar dacă nu cumva vrei următorul comentariu la poza ta de profil: „Ești atât de drăgălaș, gândăcel, te iubește mama."

Urmărește VICE pe Facebook:

Mai citește despre părinți:
Cum e să te muţi de la părinţi, când faci facultatea în orașul natal Cum îți distrug părinții viața Cum e să creşti între minciunile părinţilor divorţaţi