Am fost la petrecerea cu manele din Ferentari, ca să văd ce înseamnă viața de cartier în București

În ultimii doi-trei ani sigur ai tot auzit de petreceri în care au fost combinați hipsterii cu maneliștii, fie că a venit Romeo Fantastik în Eden, fie că s-au strâns cei dintâi la o terasă din Ferentari, un fel de evenimente trance-culturale. Eu sunt însă un om ceva mai simplu decât aceste definiții, așa că a trebuit să mă duc la „Sistem ca pe Ferentari". Dar nu ca să văd cum minoritățile integrează majorități în cartierul pe care mama ta ți-a zis să-l ocolești, ci ca să încerc să înțeleg prin ce au trecut București și România în acești ani.

Probabil că prin 2030 o să ne gândim la aceste evenimente din Ferentari sau din Grădina Uranus ca puncte de cotitură, când oameni din Capitală au descoperit că aceasta nu se oprește doar în Titan, Pipera și Militari. La „Sistemul" de pe patru septembrie, au cântat Mitzu din Sălaj sau Leo de Vis, dar eu m-am dus pentru Sorin Copilul de Aur, în lipsa lui Florin Salam. Dacă pentru gulerele albe manelele sunt doar motiv de distracție meta, adică la mișto, pentru unul ca mine e încă un gen de muzică din România. Le ascultam la grătar, la internet cafe și la blocul în care am stat aproape 20 de ani. Pur și simplu pătura asta socială și această muzică există, cu sau fără referințe din seriale americane de care nu-i pasă niciunui locuitor din Ferentari.

Introducerea a fost cam lungă ca să ajung la ceea ce a fost în Parcul Aleea Livezilor. E o zonă cam cât un teren de fotbal în care sunt vreo trei zone: o cușcă pentru fotbal, o zonă de joacă pentru copiii mici și băncile pe care să stai cât spargi semințe. Da, în parcuri, în Ferentari, se sparg semințe și se bea bere, se fac grătare și se vând mere glazurate, pe care nu le-am înțeles niciodată. Berea, ce-i drept, a venit de la supermarket, dar după trei la juma' de litru te înțelegi și te integrezi altfel cu lumea. Așa, prin mulțime, în timpul concertului lui Sorinel am găsit o fostă colegă de liceu cu care am împărtășit impresii. Mi-a explicat cum dansul în comunitatea romă e o chestiune de subordonare, când femeia dansează din șolduri și bărbații din umeri, ca niște cocoși, nu ca niște păpuși ca ținute pe ațe înnodate, cum mai vezi prin cluburi.

În fața scenei, romii. Mai în spate, ONG-iștii și cei care au venit fie la o distracție meta, fie n-au vrut să intre cu totul în mulțime. Indiferent unde stăteau, femeile care dansau pe manele erau un tablou fluid cu aproape tot ce-ai aprecia fizic la o femeie. Aș putea merge până într-acolo să spun că e hipnotizant și n-aș greși. Asta e lumea, cu ea să te obișnuiești la așa evenimente, că sunt trance-culturale sau pur și simplu petreceri de bloc.

Pe cât de mic ai fi spus că e locul, pe atât de grele au fost numele. Copilul de Aur pe scenă, Dan Bursuc invitat de onoare și Sile Cămătaru un simplu spectator din mulțime. Din mulțimea lui și a prietenilor, în cinstea cui Mitzu a avut și o dedicație. Așa înveți regula de bază simplă în așa comunități: peste orgoliu nu calci decât dacă ai un orgoliu și o putere mai mare.

Mai în glumă, mai în serios, poate te gândești că o poți păți în Ferentari. Știi deja povești și e clar că n-o să te mint. Furturi există, la fel și trafic de droguri sau alte deprinderi depășite de cadrul legal. Nu le vezi chiar pe față, dar acele povești au și realitățile lor. Dar m-a liniștit cineva, în plină improvizație a lui Sorinel. Pe Aleea Livezilor vii și pleci cu portofelul la tine, că oamenii nu fură, cel mult fac trafic de carne vie sau trafic de droguri. Dar dacă vrei bârfe despre lumea interlopă și despre maneliști, la așa evenimente ți-ai putea alimenta stocul cu unele numai bune de împărtășit cu colegii de birou care s-au dus la festivalul berii și la cel al mâncatului de treburi cochete.

Ce am învățat după o seară de duminică în Ferentari cu manele în boxe, cum n-are niciun vecin de-ai tăi? Ei bine, nimic. N-aș fi avut cum. Cred însă că astfel de evenimente vor sculpta cumva ceea ce se întâmplă în București și în România. Nu-i totul roz, nici în minorități, nici în majorități, dar cu cât afunzi mai mult o minoritate, cu atât potențialul de a fi mai periculoasă va fi mai mare. Zidurile am văzut deja că nu funcționează.

Urmărește VICE pe Facebook