Tipa asta a dat în judecată o companie de tampoane, după ce și-a pierdut piciorul din cauza lor

La vârsta de 24 de ani, Lauren Wasser avea viața perfectă. Părinții ei lucrau în modelling, ea avea 1,80 m, părul blond, ochii albaștri și o structură osoasă minunată. Renunțase la o bursă pentru baschet obținută într-o școală din Divizia I ca să urmeze o carieră în modeling – carieră pe care o începuse de la vârsta de două luni, când pozase cu mama ei în revista Vogue Italia. Când nu făcea modeling, lua lecții de improvizație și actorie, juca baschet de distracție și mergea cu bicicleta 40 de kilometri pe zi. Avea un apartament în Santa Monica și era activă în viața socială din Los Angeles.

Totul se baza pe imagine, a zis ea. Eram tipa aia norocoasă și specială, și nici măcar nu mă gândeam la asta. Lauren avea atât de mulți prieteni încât, atunci când s-au adunat la spitalul St. John acum câteva săptămâni, coada s-a întins în jurul spitalului.

Totul a început pe 3 octombrie 2012, când Lauren spune că s-a simțit un pic rău – ca și cum ar fi avut gripă. Era și la ciclu, așa că a dat o fugă la farmacie să ia tampoanele ei preferate, Kotex Natural Balance. Misiunea asta părea să n-aibă nicio legătură cu maladia care îi intrase în corp. La urma urmei, Lauren avea ciclu de 11 ani și folosise mereu Kotex. Cum li se întâmplă majorității fetelor, mama ei îi explicase cum se folosesc tampoanele la vârsta de 13 ani, îi arătase cum se folosește un aplicator și o avertizase să schimbe tamponul odată la trei-patru ore. Regula era simplă; în ziua aceea, Lauren spune că și-a schimbat tamponul dimineața, după-masa și apoi iar seara.

Mai târziu în aceeași noapte, s-a gândit să treacă pe la petrecerea de aniversare a unei prietene pe Melrose Avenue. Am încercat să mă port normal, a zis ea, deși deja îi era greu să stea în picioare. Toată lumea îmi zicea că arăt groaznic. S-a întors acasă în Santa Monica, și-a scos toate hainele și s-a trântit în pat. Nu voia decât să doarmă.

Următorul lucru pe care și-l amintește e câinele ei, un cocker spaniel orb, care i se cățărase pe piept și lătra agresiv. Cineva bătea la ușă și striga: „Poliția, poliția!" Lauren s-a târât până la ușă și a lăsat un polițist să inspecteze apartamentul. Mama lui Lauren, proaspăt operată, se temuse că Lauren nu-i răspundea la telefon și trimisese o echipă în control.

Nu reușisem să scot câinele la plimbare, deci făcuse pișu și caca peste tot, a zis ea. Nu-și amintea cât timp a stat în pat și nici dacă era zi sau noapte. Polițistul i-a povestit mamei ei situația și a plecat.

Lauren a reușit să-i dea câinelui câțiva morcovi din frigider și apoi a sunat-o pe mama ei, care a întrebat-o dacă are nevoie de o ambulanță. Dar îmi era atât de rău, încât nu puteam lua decizia asta singură, a zis Lauren. I-am zis că nu vreau decât să dorm și că o s-o sun de dimineață. Ăsta e ultimul lucru pe care mi-l amintesc. În ziua următoare, mama ei a trimis la ea un prieten împreună cu poliția. Au găsit-o pe Lauren cu fața în jos pe podeaua dormitorului.

A fost transportată de urgență la spitalul St. John cu febră mare – doctorii au spus că era la zece minute de moarte. Organele interne erau pe cale să se oprească și suferise un atac de cord puternic. Doctorii nu reușeau s-o stabilizeze și nimeni nu avea idee ce se petrece cu ea până când un specialist în boli infecțioase s-a gândit să întrebe: „Are un tampon înăuntru?" Avea. L-au trimis la laborator. Rezultatele au confirmat că era vorba de sindromul șocului toxic.

SST sau Sindromul Șocului Toxic, care a primit acest nume în 1978, e o complicație de infecții bacteriene, de cele mai multe ori cu stafilococ auriu. Nu e o tulburare care afectează doar femeile, dar între ea și utilizarea de tampoane a existat întotdeauna o legătură, din cauza mai multor cazuri de deces din cauza șocului toxic în anii 1980. (Un singur tampon nu e de ajuns ca să cauzeze SST – persoana trebuie să aibă deja stafilocul auriu prezent în corp. Aproximativ 20 de procente din populație e infectată cu această bacterie.)

Femeile au folosit de secole tampoane și alte obiecte similare în timpul ciclului menstrual, dar în ultimii cincizeci de ani, compoziția acestor obiecte a trecut de la ingrediente naturale precum bumbacul la ingrediente sintetice precum plasticul, mai ales în cazul companiilor producătoare mari – Playtex, Tampax, Kotex. Aceste fibre sintetice, alături de calitățile absorbante ale tamponului, creează un mediu ideal pentru bacteria care cauzează SST. Când Proctor & Gamble au lansat un tampon super-absorbant numit Rely în anii '80, a creat scandalul perfect pentru SST. Potrivit unui studiu dirijat de Jurnalul Yale de Biologie și Medicină, „carboximetilceluloza gelificată din tampoanele Rely acționa precum geloza într-un vas petri și oferea un mediu vâscos în care se poate dezvolta bacteria."

La spital, doctorii au sfătuit-o pe mama lui Lauren să se roage și să-i pregătească sicriul. Lauren a intrat într-o comă indusă medical. Veștile despre internarea ei au ajuns pe Facebook și prietenii și cunoștințele s-au adunat în fața spitalului să-și ia rămas-bun.

Lauren nu-și amintește nimic din toate astea. Nici postările pe Facebook în care oamenii scriau „Rugați-vă pentru Lauren", nici când a fost rasă în cap. Își amintește doar că s-a trezit cu 40 de litri de fluid pompat în corp, dezorientată și convinsă că era în Texas.

„Aveam un stomac imens și tuburi peste tot. Nu puteam vorbi", își amintește ea. Lângă pat, era un tub cu toxine negre care fuseseră eliminate din corp. S-a uitat pe geam și a văzut casele de afară. Se simțea balonată și străină de tot. „M-am gândit că poate am făcut toxiinfecție alimentară. Habar n-aveam ce se petrece."

Mai nasoală decât lipsa de orientare era senzația arzătoare din mâini și picioare, care nu-i trecea orice ar fi făcut. Infecția se transformase în cangrenă. Trei ani mai târziu, în timp ce-mi spune povestea ei într-o cafenea, Lauren tot nu-și găsește cuvintele să-mi explice cum se simțea. E cea mai nasoală durere din lume – nici nu știu cum să ți-o descriu, mi-a zis ea. A fost trecută pe terapie cu oxigen hiperbaric și plasată într-o cameră cu presiune ca să-i circule sângele în picioare.

În timp ce Lauren aștepta să fie tratată, a fost un moment în care a rămas singură în cameră. Mama și nașul ei ieșiseră afară, iar ea stătea pe un scaun mare. Era o perdea și, dincolo de ea, o femeie vorbea la telefon. Lauren putea auzi conversația. Femeia insista că e ceva urgent. Și deodată a zis: „Am aici o fată de 24 de ani care are nevoie de amputare la piciorul drept."

„M-am gândit: ‚Doamne, vorbește despre mine'", mi-a zis Lauren. „O să-mi pierd piciorul."

Cât timp Lauren era internată la spital, mama ei a dat în judecată corporația Kimberly-Clark – cea care producea tampoanele Kotex Natural Balance, cât și magazinele care distribuiau produsul. Tampoanele Kotex nu prezintă un risc mai mare de a dezvolta SST față de alte tampoane, dar apar în proces pentru că asta e marca folosită de Lauren. În orice caz, echipa juridică a familiei speră să schimbe politica de utilizare a materialelor sintetice în industria de producție a tampoanelor. Plângerea insistă că acuzații sunt responsabili de internarea lui Lauren pentru SST. Un purtător de cuvânt al companiei Kimberly Clark a refuzat să comenteze pentru acest articol.

Avocatul lui Lauren, Hunter S. Shkolnik, e obișnuit să vadă fața întunecată a produselor pe care majoritatea oamenilor le consideră sigure. De exemplu, s-a ocupat de procesul intentat unei companii producătoare de sirop de tuse care conținea un ingredient ce provoca infarct. „Mi-ar plăcea să pot spune că m-a șocat cazul lui Lauren, dar nu e așa", a zis el. „Nu s-a schimbat nimic în compoziția tampoanelor din ziua epidemiei inițiale de SST. N-au făcut decât să schimbe instrucțiunile interne și să adauge că poți intra în șoc toxic de la ele. Materialul a rămas neschimbat de decenii."

Companiile de tampoane sunt obligate să includă în instrucțiuni avertismentul pentru sindromul șocului toxic din anii '80 încoace, dar Shkolnik argumentează că anunțul din cutia de tampoane a lui Lauren nu e destul de clar, mai ales în privința tampoanelor lăsate în corp peste noapte. Iată mesajul: „Schimbați tamponul odată la patru până la opt ore, inclusiv peste noapte." Familia susține că aceste instrucțiuni sunt neclare. „Peste noapte" poate însemna „toată noaptea" la fetele tinere care dorm și câte nouă-zece ore în weekend. „Companiile de tampoane ar trebui să avertizeze femeile să nu doarmă cu tamponul înăuntru, ci să folosească un absorbant", a zis Shkolnik.

Desigur, majoritatea femeilor știu că în cutia lor de tampoane există un avertisment în privința SST, dar nu se gândesc prea mult la asta când cumpără tampoane. Cam ăsta e mesajul conținut de toate cutiile:

Shkolnik recunoaște că existența acestui avertisment o să fie cea mai grea parte a cazului. „Trebuie să-i dovedim juriului că problema nu e avertismentul din cutie, ci faptul că timp de douăzeci de ani nu au schimbat cu nimic compoziția tampoanelor, deși știau că are potențial să fie periculoasă. În plus, numesc tampoanele astea naturale, când de fapt, tocmai materialele sintetice din ele sunt periculoase. Femeile cred că sunt din bumbac, dar nu e adevărat. Dacă ar fi din bumbac, șansele de a dezvolta sindromul șocului toxic ar fi aproape zero."

Dr. Philip M. Tierno, profesor de microbiologie și patologie la Universitatea de Medicină din New York a făcut multe cercetări independente pe acest subiect și e de acord că bumbacul ar fi un material mult mai sigur. „Majoritatea companiilor de tampoane produc tampoane dintr-un amestec de viscoză și bumbac sau doar din viscoză, iar aceste materiale creează condiții optime pentru dezvoltarea bacteriei care cauzează SST", a zis el. Sindromul șocului toxic apare dacă o femeie nu are anticorpi la toxină sau are imunitatea scăzută. „Deci ingredientele sintetice din tampoane sunt problema, pe când tampoanele din bumbac prezintă riscuri aproape zero."

La spital, Lauren s-a confruntat cu o situație de coșmar: a trebuit să semneze hârtiile care să autorizeze amputarea piciorului drept sub genunchi. Ambele picioare începuseră să se mumifice, mi-a zis ea. Trebuia să acționez rapid. Călcâiul și degetele piciorului stâng erau afectate grav, așa că doctorii au vrut să-i amputeze și piciorul stâng, dar Lauren s-a luptat să-l păstreze. „Era o șansă de 50 la 50", a zis ea. „Am făcut niște transplanturi de piele care – slavă Domnului – mi-au salvat piciorul. Nu mai am degete la picior, dar călcâiul s-a vindecat până la urmă, deși a rămas super sensibil."

Cum Lauren e încă tânără, corpul ei produce calciu ca să-i repare piciorul afectat, dar, în mod ironic, tocmai asta agravează situația. Practic, merg pe pietre, a zis ea. După operații repetate, are în continuare dureri, trei ani mai târziu. Doctorii i-au spus că s-ar putea să mai necesite o amputare mai târziu în viață, pe la 50 de ani.

Am vrut să mă sinucid când am ajuns acasă, mi-a zis ea. Eram o fată atât de norocoasă și populară și deodată nu mai am picior, sunt în scaun cu rotile, am jumătate de picior, abia pot merge la baie. Sunt țintuită la pat, nu mă pot mișca și sunt prizonieră între patru pereți. Uneori sărea din pat, păcălită de sindromul membrului fantomă, dar cădea imediat pe podea. Singurul care a ținut-o în viață a fost fratele ei de 14 ani. „Nu voiam să-i dau un exemplu negativ, să știe că am renunțat."

Lauren spune că i-a luat mult să se adapteze la noua ei identitate. „Plângeam pe un scăunel la duș, iar scaunul cu rotile mă aștepta în fața cabinei", mi-a zis ea. „E groaznic să pățești așa ceva după ce toată viața ai fost atlet sau ți-ai câștigat existența cu ajutorul imaginii. E groaznic oricum, ce să mai vorbim. Mi-a luat ceva să mă conving că încă am valoare și că sunt frumoasă."

A ajutat-o și prietena ei fotografă, Jennifer Rovero, care i-a făcut sute de fotografii lui Lauren în timpul recuperării, ca un fel de terapie. Cât timp au cutreierat orașul, cele două fete și-au făcut obiceiul de a întreba fetele tinere de pe stradă dacă au auzit de sindromul șocului toxic sau dacă li se pare real. Majoritatea ziceau că nu.

În toamnă, Lauren speră să apară în fața Congresului cu reprezentanta Carolyn Maloney. Congresmena din New York vrea să aprobe actul Robin Danielson, numit după o femeie care a murit din cauza SST în 1998. Acest act ar stabili un program de cercetare cu privire la riscurile prezenței dioxinei, a fibrelor sintetice și a aromelor chimice în produsele de igienă feminină. A fost blocat de nou ori înainte să ajungă să fie votat.

Să fie clar: Lauren și avocații ei nu cer retragerea de pe piață a tampoanelor, ci mai multă transparență. Tampoanele sunt convenabile și foarte eficiente în stoparea fluxului menstrual.

Dar Lauren nu se mai poate uita până în ziua de azi la reclame la tampoane – cu fete vesele pe plajă – pentru că acestea nu conțin avertismentul despre sindromul șocului toxic. „Nu mă mai pot da pe tobogan, n-am chef să mă îmbrac în costum de baie, n-aș putea sări în ocean dacă aș vrea, a zis ea. Produsul lor mi-a distrus viața."

La fel ca și în cazul țigărilor, Lauren vrea ca tampoanele să conțină avertismente mai clare în privința riscurilor. „Știi că țigările te ucid, deci e alegerea ta să le fumezi deși știi asta", a zis ea. „Dacă aș fi cunoscut toate informațiile despre SST, n-aș fi folosit niciodată tampoane. " Și nici n-o să mai folosească vreodată.

Lauren și prietena ei nu fac de obicei fotografii cu proteza de la picior. Preferă să se concentreze pe față. Dar astăzi, îmi arată fotografii de la ultima ședință foto. În portrete, Lauren poartă un machiaj dramatic și stă în picioare. Are atitudinea unui model sigur pe el, care știe ce vrea. Au trecut trei ani de la decizia dureroasă pe care a trebuit s-o ia în camera de spital. Azi face glume despre situația ei și are porecle pentru piciorul amputat.

Am întrebat-o dacă încă mai joacă baschet. „Dacă ai baschetul în sânge, joci toată viața ", mi-a răspuns.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai multe povești personale:
Am crescut înconjurată de libidinoși Am 33 de ani și orbesc pe zi ce trece Cum e să trăiești cu sindromul intestinului iritabil Fostul meu iubit, violatorul