Știm cu toții că, de regulă, la masa de Crăciun, când familia e completă, sărbătoarea asta poate deveni extrem de plictisitoare. Ăsta-i momentul ăla din an în care trebuie să dai ochii cu toate rudele îndepărtate de care nu te interesezi niciodată. Faci act de prezență, bagi un zâmbet forțat și te prefaci că asculți interesat poveștile fade ale verișorului de gradul al treilea. După care pleci fericit c-ai scăpat și anul ăsta. Dar, câteodată, se-ntâmplă să fie și altfel, iar amintirile de Crăciun de neuitat. Cazuri de alea rare, în care nu doar că nu s-a murit de plictiseală, dar au rămas în urmă peripeții pe cinste. Am strâns aici câteva astfel de povești, ca să-ți alunge monotonia de la reuniunea de familie.

„Când eram mai mic, am fost cu tata să petrecem, pentru prima dată, un Crăciun la niște rude mai îndepărtate din Teleorman, o familie de ciobani. Oamenii erau printre cei mai înstăriți din zonă, aveau șase sute de oi și ditamai proprietatea. În ziua de Crăciun, au pregătit ciobanii masa, au umplut-o cu cele mai alese bucate și cu băutură de diverse soiuri. Și eu și tata, amândoi la fel de gurmanzi, am zis c-o să mâncăm până când n-o să mai știm cum ne cheamă. Ne-am așezat toți la masă. Gazda, s-a înfipt instant în toate bucatele și-a băgat în el ca și cum ar fi fost ultima zi a vieții lui. A halit în cinci minute cât alții într-o o oră, pe cuvânt. Când a terminat, toți mesenii în afară de noi au lăsat tacâmurile din mână, ca la Masterchef. Eu și tata ne-am speriat și-am făcut la fel imediat. Apoi, soția ciobanului a strâns farfuriile și bolurile cu mâncare. Le-a luat chiar și pe-ale noastre, care erau pline, c-abia ne hotărâsem ce să punem în ele. Nu apucaserăm să gustăm ceva. Nimeni n-a comentat nimic, se comportau ca și cum era ceva normal. Am înțeles c-așa era obiceiul pe-acolo: când capul familiei a terminat de mâncat, apăi nimeni nu mai mănâncă și tot ce-i pe masă se strânge." (Adrian, 30 de ani)

„De Crăciun mergem toată familia, rude multe, la bunică-mea să mâncăm. De obicei, e plictiseală maximă. Dar acum vreo câțiva ani, bunică-mea a chemat și-o vecină la masă. O bătrână singură de sărbători, cu copiii plecați în Canada și fără bărbat sau rude. Noi n-o știam, era prima dată când o vedeam. Cât bunică-mea pregătea mâncarea, eu și cu tata ne tot uitam la ea și ni se părea ciudată. Chiar ne șușoteam că, dacă ne prinde, ne bate. Era incredibil de tensionată, părea că nimic nu-i convine și bătea nervos din picioare. Când a venit mâncarea, a apucat tacâmurile și-a început să le zdrăngăne agresiv de farfurie. Eu cu tata am izbucnit într-un râs isteric, până ne-am prins că doar noi făceam asta. Ceilalți ne priveau ca și cum eram ultimii oameni, cu niște ochi de-mi venea să mă bag sub masă. Bătrâna avea Parkinson. Ne-am simțit prost și eu și tata." (Ruxi, 29 de ani)

„Când eram puștan, de Crăciun, mergeam la rudele de la Iași, din cartierul Dâncu, de la periferie. Ca orice puști, m-am dus la colindat. Dar am aflat pe pielea mea că acolo nu colindă fiecare cum îl taie capul, ca la oraș. Lumea se organizează-n grupuri, în care nu-s numai copii, dimpotrivă, majoritatea sunt vlăjgani forțoși. Partea sălbatică are loc fix lângă casa lui unchiu-meu, care e așezată la răscruce de drumuri. Un drum merge în sus, spre casele bogătașilor, iar altul în vale, unde locuiesc sătenii mai amărâți. Acolo, la răscruce se țin tratativele între grupurile de colindători. Îți dai seama că toți vor la casele înstărite, dar obiceiul spune că doar un singur grup are voie să facă asta. Cum se decide? Simplu, liderii își rup căpățânile între ei, se bat cu orice, nimeni nu se bagă. Cel mai des ajungeau toiagul de la «capră». Ce să zic, eu n-am apucat niciodată să fiu în gașca aia care merge pe la casele bogaților…"(Alexandru, 33 de ani)

„Bunică-meu era mai golan de felul lui, mai spurcat la gură și mai gagicar. De la el am auzit prima oară, când eram foarte mic, că poți să faci sex între țâțe și nu înțelegeam cum vine asta. Acum opt ani, am făcut toată familia Crăciunul în casa bunicilor. Ne-am pus toți la masă iar eu întrebat de ce nu este acolo și fratele bunicii, care stătea la casa vecină. Bunică-miu a povestit, de față cu toată lumea, că sunt certați de când a babardit-o pe soția lui, «că aia a ridicat coada și oricum avea pică pe bărbat-său de multă vreme». Nimeni de la masă nu părea surprins, aparent toți știau povestea, în afară de mine, și-o acceptau. Mi-a aduc aminte exact și sfatul lui: «În viață, să nu miroși a fraier! Arde tot ce prinzi!». Un an mai târziu, bunică-meu a murit, tot de Crăciun. Am fost la înmormântare, iar peste noapte am rămas la mamaie acasă, unde am cunoscut o gagică mișto, o IT-istă, care venise cu soră-mea. Cum n-aveam multe paturi, am dormit cu soră-mea și cu IT-ista în pat. Am luat-o în brațe pe asta, am pipăit-o, ea n-a zis nu, dar când am încercat și alte chestii, nu m-a lăsat. Ziua următoare, am mers împreună cu maxi taxi-ul spre București și am încercat s-o conving să ne-o tragem. Am făcut asta în cinstea și memoria lui bunică-meu. La început s-a fâstâcit c-are gagic, dar a cedat. Am mers la mine și ne-am tras-o, gândindu-mă că bunică-meu mă privește de sus și e mândru de mine." (Mihai, 30 de ani)

„Acum câțiva ani, după ce mamaie a murit, l-am chemat acasă la noi pe tataie. Ne gândeam că se plictisește la țară și-am zis să facem invers decât de obicei. Când a apărut la ușa noastră cu valiza-n mână, am rămas toți mască. Era însoțit de-o femeie mai tânără cu vreo 15 ani ca el: mișto, cochetă, genul de amantă OK pentru un tip de vârstă mijlocie. Bunicul ne-a făcut cunoștință și ne-a spus că-i o femeie de treabă din sat, care are grijă de el după ce s-a dus mamaie: îi spală, îi face mâncare, de astea. Am zis că-i în regulă, omul e bătrân și are nevoie de ajutor. După ce-am mâncat, am lăsat sufrageria oaspetelui dar n-a dormit nimeni, pentru că tataie i-a tras-o femeii ăleia toată noaptea. N-au avut nicio reținere, au fost niște futaiuri de alea cu bubuituri și țipete. A doua zi, când a intrat în cameră să dea drumul la televizor, taică-meu a găsit canapeaua ruptă în două. La propriu, și-a trebuit să meargă după Crăciun să cumpere alta. De atunci, nu-l mai chemăm pe tataie la noi, mai mergem noi la țară câteodată." (Mihaela, 22 de ani)

„Seara, după ce-am petrecut cu toții de Crăciun, mă pregăteam să-mi conduc rudele și invitații până-n fața blocului când, dintr-o dată, aud niște bubuituri groaznice. Vecinul meu, Vameșu ', un nene bizar de felul lui și care are porecla asta pentru că-i vameș de meserie, era cherchelit rău și arunca spre parter, din pragul ușii, cu niște petarde babane, de alea de-ți rup urechile și dacă le dai afară. Habar n-am cum făcuse rost de nenorocirile alea, că știu de când eram mic că doar armata mai dădea cu petarde de-alea prin centrul orașului. Se zgâlțâiau ușile apartamentelor și era un zgomot infernal. Vameșu n-avea nicio treabă. Continua s-arunce cu babane și râdea ca nebunul. Un râs horror. Am stat toți speriați după ușă vreo zece minute, până a terminat, iar când am fost siguri c-a intrat nebunul în apartament, am condus invitații repede, de teamă să nu înceapă iar bombardamentul."(Dragoş, 30 de ani)

Urmăreşte VICE pe Facebook.

Mai citește și alte povești:
Povești hardcore de la Pirați, din Vamă
Poveștile dubioase ale barmanilor din București
Poveștile taximetriștilor bucureșteni: Masturbatorul, Teleportarea și Prostituata care caută dragostea