În perioada Crăciunului 2015, mai celebru decât Hristos şi mai cunoscut decât însuşi Moş Crăciun a fost doar Dan Puric. Fostul actor de pantomimă îşi exersează cu fiecare ocazie talentele căpătate în urma reconversiei profesionale. Mai nou, meseria sa este o combinaţie de predicator ortodox şi de speaker motivaţional.

Cristi Pantazi explică foarte bine fenomenul. Însă el este extrem de optimist în ceea ce priveşte publicul, în ceea ce-i priveşte pe cei la care ajunge mesajul impostorului. Adevărul este că rolul ăsta de lider motivaţional nu e deloc nou în lume, este însă oarecum nou pe la noi.

S-ar putea, desigur, argumenta că l-am avut deja pe Corneliu Vadim Tudor şi că ştim despre ce e vorba, că nu-i deloc vreo mare scofală. Însă există o diferenţă fundamentală între răposatul politician şi predicatorii de rit nou.

Predicatorii de rit nou nu au scopul de a acapara puterea. De bine, de rău, Vadim Tudor s-a văzut preşedintele României - şi aproape a ajuns în 2000. Dan Puric însă face bani şi îi face inclusiv prin spectacolele de turuială de fraze fără sens, prin Casele de Cultură ale patriei, pentru care taie bilet de intrare. Şi lumea intră şi îl ascultă.

Dar Dan Puric nu e singurul şi mă tem că numărul celor ce fac parte din categoria celor care vorbesc doar de dragul de a fi băgaţi în seamă - şi, aici, precizez că-mi pare rău că n-am studiat Psihologia, pentru că sunt aproape sigur că-i un simptom de ceva - tot va creşte. Poate nu în 2016, dar cu siguranţă în anii ce urmează.

Despre radicalizarea cu viteză în lume am mai scris, n-o să mai dezvolt subiectul, dar ca să-mi justific afirmaţia din paragraful anterior, voi da un exemplu care face furori pe Facebook chiar zilele astea. Vorbesc despre Florin Chilian, folkistul antisistem încă de pe vremea când cânta despre termopane.

Mai nou, cântăreţul se trezeşte vorbind despre vinovaţii celor întâmplate în clubul Colectiv, iar numărul celor care se uită în gura lui este mult prea mare pentru a fi la fel de optimist precum Cristi Pantazi. Din imensa lui resursă de logică, Florin Chilian l-a scos vinovat pe Klaus Iohannis. Argumentaţia lui este pur şi simplu suprarealistă.

Deşi nu are statisticile la vedere, din experienţa mea cu cifrele de distribuire în reţelele sociale, cred că o estimare ochiometrică aproape corectă ar arăta că undeva la 40 000-50 000 de români au citit un articol în care Chilian îl acuză pe Iohannis că a dat ordinul să îi ardă de vii pe cei ce au participat la concert. Iar articolul, ţin să precizez, a fost publicat alaltăieri, deci mai are destul timp să se propage.

Chilian este un cântăreţ care n-a mai scos nimic de vreo zece ani, care s-a pierdut undeva în neantul irelevanţei. De vreo doi ani încoace, e scos periodic la lumina reflectoarelor de către cei de la Antena 3, care-l cheamă să-şi dea cu părerea de specialist - în orice și nimic - pe diverse teme, de la politică la economie.

Să aberezi nu te costă nimic, dimpotrivă, s-ar putea să-ţi aducă bani. Lumea, în fond, uită că cetăţeanul Florin Chilian este cel care s-a găsit în mijlocul unui ditamai scandalul monden, acum vreo zece ani. Atunci, Chilian a fost acuzat că a bătut-o pe Ana Maria Georgescu, cântăreaţa care a dat cu capul de asfalt după o scatoalcă sănătoasă.

Noul ministru de externe al Poloniei se plânge, mai nou, că lumea se depărtează de valorile tradiţionale, că liberalismul ultimilor 25 ani a stricat ţara, că gândirea progresistă distruge şi că, fireşte, lumea ar trebui să se întoarcă în biserici, să refuze drepturile minorităţilor şi… parcă sună cunoscut, nu? E cam ceea ce transmite propaganda rusească de aproape doi ani încoace.

În acelaşi timp, se face că nu vede efectele liberalismului aplicat la timp - acea „terapie de şoc‟ de la începutul anilor '90 - care a făcut ca Polonia să fie cea mai prosperă şi cea mai stabilă ţară din regiune, care a trecut prin criză fără niciun efect major. Însă o scaldă cu lejeritate despre întoarcerea la dreapta credinţă. Poporul să meargă în biserici.

Indivizii precum Dan Puric - altminteri, pe lista de influenţatori în România pusă cap la cap de echipa ideologului şef al Moscovei, Aleksandr Dughin - şi Florin Chilian sunt toxici dintr-un motiv simplu: prin retorica lor, nu fac altceva decât să reîmpământenească gândirea medievală. Radicalizează.

Deşi Cristi Pantazi e optimist, el nu ia în calcul puterea de convingere a anturajului. Deşi tinerii ignoră cu desăvârşire puricii de pe ecranul televizorului, pixelii inutili, asta nu înseamnă că tonele de titluri care îţi ajung în feed-ul de Facebook nu te fac să dai click, nu te obligă să citeşti tot soiul de mizerii lipsite de logică, precum textul lui Chilian.

În plus, deşi publicul unui personaj de felul ăsta nu este neapărat pe net, e suficient să îţi auzi părinţii cum cred cu tărie în aberaţiile unora precum Puric şi Chilian ca să le preiei convingerile.

Or, mie îmi e frică de convingeri, pentru că oamenii cu convingeri nu prea obişnuiesc să se întrebe, măcar din când în când, dacă nu cumva greşesc. Ei ştiu, iar dacă tu îndrăzneşti să îi contrazici, nu ezită să se folosească de autoritatea propriilor convingeri, pentru a-ţi spune în faţă că eşti prost.

De altfel, ăsta este şi argumentul suprem al omului cu convingeri: dacă vede că nu te convinge, dacă vede că tu continui să-i demontezi aberaţiile, va închide discuţia obiectând că tu eşti un prost, el are o vârstă, a citit mai mult, ştie mai bine etc.

Din păcate, delimitarea de convingeri este apanajul educaţiei. Şi ştim cu toţii cum arată Educaţia românească, ce ne face să fim predispuşi la a prelua cu prea multă uşurinţă convingerile celui mai încăpăţânat dintre noi, la a crede mult mai uşor ce spune cel care are ceva mai multă autoritate în grup (sau anturaj), fie că e vorba de părinţii predispuşi să-l creadă pe Dan Puric sau pe prietenii care se laudă că citesc mai multe ştiri, deci sunt mai informaţi. Chit că ştirile citite de ei sunt rezultatul algoritmului care le livrează texte precum aberaţia lui Florin Chilian.

Există o singură concluzie de tras din toată povestea asta şi sună mai bine în engleză: „Question everything‟. Sau, pe româneşte, pe model jurnalistic, „cere şi părerea celuilalt‟, uită-te şi în barca cealaltă, cântăreşte cu atenţie toate argumentele. E singurul mod în care te poţi feri de convingeri, chiar dacă asta înseamnă să-ţi îndepărtezi nişte prieteni.

S-ar putea ca tocmai acei indivizi să devină una dintre cele mai toxice influenţe din viaţa ta. Este singurul mod în care poţi gândi liber, pentru tine, şi te poţi feri de toţi falşii profeţi care vor tot răsări în perioada următoare.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre educație:
Elevii români ar introduce votul cenzitar şi educaţia politică, dacă ar fi parlamentari
În școlile din România nu te învaţă nimeni cum să salvezi o viaţa şi asta e o problemă
Unde se duc banii tăi după ce i-ai dat statului