FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

Poți să scapi de efectul drogurilor prin sport, mâncare și vitamine?

„Ideea că poți să te aperi de droguri și de alcool prin nutriție și exercițiu fizic e ca și cum ai încerca să stingi un incendiu cu un burete umed."

Ilustrație: Georgie Sturge

Pe măsură ce societatea devine din ce în ce mai preocupată de „mâncat corect" și de numărat calorii, am devenit din ce în ce mai obsedați de modul în care putem să ardem caloriile alea. Și, de la apariția Fitbit-urilor și a zilelor de luni fără carne, „mănâncă mai puțin, aleargă mai mult" nu mai e de actualitate. Vrem date cuantificabile – de preferat, ceva ce putem să postăm în rețelele de socializare, între o postare cu timpul în care scoatem cinci kilometri în alergare și serii nesfârșite de fotografii cu bicepșii noștri umezi și văluriți, de după antrenamente.

Publicitate

Ce au inventat fermierii de conținut ai lumii sunt bucățelele alea de informație online pe care le consumi rapid, care-ți spun cum să-ți arzi junk-ul preferat, prin metode neplauzibile. Un bărbat trebuie să ridice greutăți timp de cinci ore și 53 de minute, ca să scaape de un meniu Big Mac mare; o femeie trebie să se dea pe role timp de patru ore încontinuu, ca să ardă un burrito cu pui de la Chipotle; genul ăsta de chestie.

Evident, ăsta-i un mod destul de nesănătos să trăiești sănătos: o abordare de tipul îmbuibare-curățare, care favorizează extremele, în locul moderației. Acestea fiind zise, mor după Big Mac-uri și după pedepsele fizice dubioase, deci, de ce să înot împotriva curentului? Dacă teoria asta cu Mâncare Rea pentru Tine merge, oare tactica asta de „compensare" s-ar putea aplica și la alte vicii, cum ar fi să iei în mod regulat mai multe droguri decât ar trebui să iei vreodată?

Există metode să anulezi efectele narcoticelor în timp? Aș putea să diminuez răul pe care-l face alcoolismul ocazional, dacă beau mai multe smoothie-uri? Poți să repari o inimă afectată de cocaină dacă faci nouă sute de flotări în fiecare dimineață, pentru tot restul vieții? Ca să aflu, am stat de vorbă cu câțiva experți în droguri și exerciții fizice.

PATRU DOZE DE BERE

Pe măsură ce am trecut de la adolescența târzie la începutul vârstei de douăzeci de ani, mi s-au schimbat fricile de alcool. De unde odată îmi făceam probleme: „Oare o să mă îmbăt prea muci și o să borăsc pe câine la petrecerea de la fata asta de-acasă?", acum mă-ntreb: „Oare o a patra doză, băută într-o marți, o să-mi provoace o moarte timpurie de inimă?"

Ca să aflu dacă exercițiile fizice pot să inverseze efectul a patru doze de bere, l-am sunat pe Joseph Van Der Merwe, antrenor personal, de forță și de îmbunătățire a formei fizice din Londra. „Patru doze au cam șase sute de calorii, în funcție de marcă, deci probabil ai nevoie de vreo 30-40 de minute de alergare intensă [ca să le arzi]", a spus el.

Publicitate

Conform d-rului Adam Winstock, fondator al Global Drug Survey (GDS) și psihiatru consultant, există un grup de persoane care practică în mod regulat genul ăsta de abordare. „Grupul pe care l-am văzut făcând asta cel mai des ar fi cel format din tipi gay, care ies în oraș pentru chemsex", a zis acesta. „Petrec din greu vineri, sâmbătă, duminică; apoi, luni, marți, miercuri și joi sunt la sală." Și asta anulează weekend-ul? „Răspunsul e că nu, nu-l anulează. Dar dacă te faci muci în weekend, e mai bine ca-n restul timpului să ai un stil de viață sănătos și fericit; dacă e bine să faci mișcare, să nu fumezi și să te duci la sală? Absolut."

Joe e de acord că e mai bine să te duci la sală, decât să nu te duci la sală, dar adaugă: „Ideea că poți să te aperi de droguri și de alcool prin nutriție și exercițiu fizic e ca și cum ai încerca să stingi un incendiu cu un burete umed."

O PUNGĂ DE IARBĂ DE ZECE

O persoană care fumează iarbă la un miting 4/20 în Hyde Park (Fotografie: Jake Lewis)

Guy Jones, un chimist care lucrează pentru o organizație pentru testarea drogurilor și reducerea riscurilor provocate de acestea, The Loop, explică faptul că THC-ul din iarbă afectează sistemul endocanabinoid din creier, care e responsabil de multe chestii, printre care controlul foamei și reglarea somnului. Acum câțiva ani, în timpul unui asalt deosebit de intens asupra sistemului meu endocanabinoid, un prieten de-ai mei a început să se înece cu frișcă. Ideea că prietenul meu ar putea să moară din cauza unui topping pentru deserturi m-a zguduit destul de tare și-mi amintesc că mi s-a dus complet high-ul în panica aceea care-a urmat.

Publicitate

Nu-mi amintesc exact cât de mult fumasem, dar l-am întrebat pe Guy dacă frica e o metodă viabilă de a contracara efectele unei pungi ocazionale de zece, sau circa un gram. „Adrenalina nu blochează prezența cannabis-ului în sistem", a zis acesta, „dar clar afectează ceea ce denumim transmitere de semnale pe cursul sistemului, către receptorii canabinoizi… deci, da, e întru totul posibil să provoace un moment de claritate [cât ești fumat]."

Evident, principala problemă cu canabis-ul e faptul că aspiri materie vegetală în plămâni, iar dacă ești european, cel mai probabil e și niște tutun. După cum spune și Guy: „Tutunul e un drog deosebit de toxic și de carcinogen. Sfatul numărul unu pentru a reduce efectele canabisului e să nu-l fumezi cu tutun." Din păcate, din câte spune Joe, pur și simplu nu există ideea că poți să-ți cureți plămânii în fiecare primăvară, prin exercițiu fizic. „Ideea că poți, să zicem, să alergi cincisprezece kilometri ca să-ți cureți plămânii de substanțe carcinogene… pur și simplu n-o să se-ntâmple."

Citește și Ce efecte au diverse droguri asupra șofatului

UN GRAM DE COCS

O chestie importantă legată de cocaină – oriunde în afara Americii de Sud, cel puțin – e că e amestecată cu tot felul de chestii nașpa, pentru că dealerii sunt niște nenorociți zgârciți, și că chestiile astea au efecte variabile asupra corpului (deși nu e foarte probabil ca vreuna dintre chestiile astea să-ți facă pielea să putrezească, așa cum s-a raportat anul trecut). Dar, indiferent cât de diluată e cocaina pe care-o iei, o să-ți „provoace probleme cu inima, pentru că blochează semnalele de la nervi și întrerupe ritmul electric care-o face să bată regulat", a zis Guy.

Toată lumea cu care-am vorbit a spus că nu există nicio cale sigură să anulezi acest efect secundar. „Lumea crede că o metodă destul de utilă de a anula efectul ăsta de tremurici e să bei alcool în timp ce iei cocaină", a zis Adam. „Dar combinația în sine e, de fapt, mult mai periculoasă, pentru că, evident, așa ajungi să iei mult mai multă cocaină și să bei mai mult alcool, ceea ce-ți face rău și la inimă și la ficat." Guy e de acord: „Sfatul de diminuare a efectelor negative pe care l-aș da pentru cocaină e ca, mai degrabă decât să te concentrezi pe efectele specifice asupra inimii, e să ții la minimum consumul de alcool."

Publicitate

Dar, l-am întrebat pe Joe, dacă ai o inimă ca o mașinărie bine tunată, care, în stare de repaos, bate 30 de bătăi pe minut, ca Lance Armstrong? „Nu și-ar reveni mai repede, dar probabil ar risca mai puțin să moară?"

Pe termen lung, consumul de cocaină poate să provoace și inflamare și leziuni ale țesutului cardiac și, dacă inflamarea poate fi anulată prin exerciții fizice și dacă te-abții să mai bagi în tine doze mari tot timpul, leziunile – care provoacă daune permanente asupra inimii și au chiar și potențialul de a provoca o moarte rapidă – nu e.

UN GRAM DE MDMA

Niște MDMA (Fotografie: Michael Segalov)

Spre deosebire de cocaină, MDMA-ul nu interferează în mod direct cu impulsurile electrice din inimă. Dar, așa cum a explicat Guy, „adaugă niște stres în plus în funcționarea inimii, pentru că face vasele de sânge să se contracte și provoacă, astfel, creșterea tensiunii arteriale, iar inima trebuie să muncească mai din greu."

Din nou, e greu să anulezi efectele dăunătoare asupra inimii – dar, dintre toate drogurile despre care am întrebat, MDMA-ul a fost singurul la care nutriția a părut să joace un rol în combaterea efectelor psihologice negative. Suplimentele nutriționale, cum ar fi aminoacidul 5HTP, pot să ajute la refacerea serotoninei – „substanța chimică a fericirii" care-ți seacă în creier când ești pe MDMA și te face să te simți deprimat a doua zi – la fel cum pot face și alimentele bogate în aminoacizi, gen curcanul, somonul și quinoa.

Publicitate

Faza e, zice Adam, că întotdeauna e mai bine să mănânci sănătos, indiferent dacă ești sau nu pe droguri. Ruth Kander Bsc, nutriționist consultant, a fost de acord cu felia asta de înțelepciune – „Întotdeauna e mai bine să mănânci o banană și niște spanac, decât prăjeală" – și a respins ideea că o nutriție sănătoasă poată să contrabalanseze natura distrugătoare a acestor droguri: „Dacă bei în cantități industriale și iei droguri, îți distrugi corpul și nimic nu poate să repare chestia asta."

Citește și Ce am învăţat după șase luni de fumat droguri legale în România

UN GRAM DE KETAMINĂ

Având în vedere natura dăunătoare a acestor droguri, combinată cu variabile gen puritatea și pragul de toleranță al fiecăruia, se pare că nu prea există multe metode de a le reduce efectele dăunătoare. Însă, în mod bizar, singurul drog care are cel mai mare potențial să te distrugă complet e, în același timp, cumva, în mod vag și singurul care-i vag, relativ sigur. Uite, îți explică Guy aici cum funcționează ketamina:

„Ketamina blochează impulsurile nervoase de la creier la corp și invers. În doze foarte mici, produce ceea ce multă lume descrie drept o disociere plăcută – o senzație aproape generalizată de high. Dozele mari îi provoacă, în cele din urmă, utilizatorului, o stare aproape complet anestezică, în care nu e capabil să se miște și «există» aproape exclusiv în propriul cap – ceea ce e denumit popular drept K-hole."

Publicitate

Și chiar dacă ești unul dintre cretinii ăia idioți care ia doze masive anume ca să intre în K-hole, tot iei un drog situat destul de jos pe scara efectelor negative – mult sub alcool, tutun și canabis. „Ketamina e un anestezic surprinzător de sigur, până-ntr-acolo încât e și pe lista Organzației Mondiale a Sănătății de medicamente esențiale", a spus Guy. „Iar dozele în care e administrat ca anestezic sunt mult mai mari decât doza normală luată în scopuri recreative."

Evident, asta nu trebuie să fie de nicio culoare o justificare să bagi un gram de ketamină în fiecare weekend. Efectele negative ale întrebuințării pe termen lung includ leziuni ale vezicii, care pot să devină atât de grave încât să ai nevoie de un transplant. Toți oamenii cu care am vorbit au zis că singura metodă de a diminua efectele pe termen lung ale ketaminei e să nu mai iei ketamină.

CINCI BALOANE DE NOS

Oameni care iau NOS lângă Westminster, în semn de protest împotriva Legii Substanțelor Psihotrope (Fotografie: Chris Bethell)

Conform organizației Global Drug Survey, NOS este astăzi al șaptelea cel mai popular drog din lume. Având în vedere că efectul durează puțin și prețul e mic, e lesne de înțeles de ce.

Întrucât am băgat baloane și m-am simțit ulterior absolut în regulă, după doar câteva secunde, l-am întrebat pe Adam dacă oxidul are vreun efect pe termen lung. „Datele culese de la peste 16 mii de utilizatori de oxid de azot recrutați în cadrul sondajului global cu privire la consumul de droguri din 2015 și 2016 indică faptul că circa 4% dintre utilizatori au raportat simptome care confirmă dezvoltarea unei neuropatii periferice – leziuni nervoase – furnicături constante în picioare și în degete", a spus el. „Și asta e din cauza dezactivării vitaminei B12."

Publicitate

Și, deci, există vreo metodă să te aperi de genul ăsta de efect advers? „Cea mai simplă metodă e să iei mai puține baloane", zice Adam. „Dar ai putea și să iei niște suplimente de vitamina B12."

Dacă ai citit toate astea și-acum te gândești să te duci până la farmacie să-ți iei un flacon de B12 și niște 5HTP, să ții cont și de ce mi-a zis mie Adam: „Luatul de droguri nu-i ca la debit și credit; nu există un echivalent pentru arderea de grăsimi. Ce trebuie să faci e să folosești drogurile cu cap și, altminteri, să te menții sănătos și fericit. Nu fuma, fă mișcare, nu deveni supraponderal, pentru că chestiile astea sunt, de fapt, mult mai importante – chestiile care prezic dacă o să mori tânăr n-au a face cu un pic de cocaină băgată-n weekend sau un cui din când în când, au de-a face cu cât ești de gras, dacă fumezi sau nu, istoricul de sănătate din familie și statutul socio-economic."

Citește și Cum afectează drogurile ilegale fertilitatea femeilor și sarcina?

Ultima idee m-a izbit. Am discutat cu Adam și-a reieșit că una dintre puținele metode prin care poți să previi „ravagiile consumului de droguri" e să nu fii sărac. Adam știe asta mai bine ca oricine. „Mulți dintre oamenii pe care-i tratez au avut vieți pline de privațiuni și acces la foarte puține resurse. Asta-i face mai vulnerabili și le scade șansele să ajungă la un medic de familie sau să-și permită să cumpere legume și salată și fructe proaspete", a zis el.

„Găștii din clasa de mijloc, care citește The Guardian îi place ideea că e fac yoga și sunt vegetarieni și, ca atare, pot să bage drogurile astea, pentru că sunt mai protejați. Dar faza nu e că sunt mai protejați; ci doar că au mai mult capital fizic și social, așa că riscurile să-i omoare drogurile sunt mai mici."

Îmi pare rău că-ți stric major vibe-ul, dar efectele pe termen lung ale drogurilor ăstora sunt pur și simplu prea distrugătoare ca să fie anulate de adăugarea unor mâncăruri și-a unui strop de mișcare. Așa că, dacă ce cauți e cea mai bună cale de a reduce riscurile, pur și simplu ia droguri cu cap, cu moderație, sau nu lua droguri deloc.

„Tot ce faci – fiecare decizie pe care-o iei – are un impact asupra vieții tale. Deci, da, în teorie, poți să-ți lungești viața dacă mănânci mai sănătos, faci mai multă mișcare și dormi mai sănătos", a zis Guy. „Dar dacă ești cu-adevărat dedicat propriei tale sănătăți, atunci probabil n-o să iei deloc droguri. Atenție, probabil nici n-o să ieși din casă, pentru că e destul de periculos să traversezi strada."

Traducere: Ioana Pelehatăi

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre droguri:
Am condus într-un costum stupid care simulează efectul drogurilor
Am întrebat trei doctori cum îți afectează drogurile sperma
Cât de mult te influențează efectul placebo când iei droguri