Ce am învățat despre viață după ce am renunțat la două facultăți din București

Am venit în București în 2013, mi-am încercat norocul la Matematica și Jurnalism, dar am renunțat la ambele după câteva luni.
15.7.16
Screenshot via Youtube

Deşi pentru orice absolvent de liceu diploma de bac e Crăciunul studiilor, facultatea e mai mult onomastica unei mătuşi care face dializă, dar te mai ajută, din când în când, cu bani. În 2013, am văzut pe avizier că luasem bacul, ceea ce însemna un singur lucru: că eram gata să mă car din micul meu oraş provincial.

Nu-mi propuneam să iau viaţa în piept, ci doar să dăm noroc sau să legăm o frumoasă amiciţie. Nu aveam aşteptări prea mari legate de viaţa în capitală. Nu voiam să aflu cât de răi sunt baieţii din Pantelimon sau cât de bună e shaorma de la Dristor, ci aveam preocupări provinciale, la modul cum e să te plimbi cu metroul sau, dacă intri în supermarket cu 10 lei, cu cât o să mai ieşi după.

N-AM FĂCUT MULȚI PURICI NICI LA MATEMATICĂ, NICI LA JURNALISM

Un curs de genul ăsta îți mănâncă ani din viață. Fotografie via Wikimedia

Prima facultate pe la care am trecut, că nu poți spune că am studiat, a fost Facultatea de Matematică. Aveam entuziasmul unui paraplegic la un concurs de dans sportiv, dar a trebuit să mă urnesc şi să mă duc până la urmă, chiar dacă din a doua săptămână. Țin minte c-am fost la un curs şi m-am aşezat, mi-am scos mapa pe bancă, pixul şi am încercat să fiu atent. Îmi amintesc că tablele alea erau mai lungi decât numărul bolilor venerice ale lui Charlie Sheen.

Deşi încercam să înţeleg ceva, am avut aceeaşi senzaţie ca la finalul filmului ăla cu Scarlett Johansson, Under the Skin. Pe scurt, nu am înţeles nimic. M-am dus vreo săptămână în primul semestru şi am renunţat. Prima exmatriculare nu se uită niciodată.

A doua facultate la care mi-am încercat norocul, ca la capacele de bere, a fost Facultatea de Jurnalism. Simţeam nevoia de creat frumos, de un internship la o revistă pentru femei, voiam să las spaţiu între paragrafe. Până la urmă, poate nu eram omul cifrelor, pentru că ecuaţiile nu mi se rezolvau în faţa ochilor. Am fost prezent încă din prima zi, am făcut cunoştinţă cu noii colegi și-am socializat mai mult.

Dar r eferatele pentru cursuri erau ca un meniu de nuntă, mult şi prost, ca să nu mai zic că extrasul definiţiilor nu mă încânta deloc. Nu zic că nu mi-ar fi folosit chestiile alea, spun doar că eu am cedat. După o lună întreaga de mers la facultate, n-am mai rezistat.

DACĂ NU VREI FACULTATE, TREBUIE SĂ INTRI ÎN CÂMPUL MUNCII DE LA 20 DE ANI

Când nu ai un venit constant, ca să vadă lumea că te-ai tuns recent şi să zică „Băiatul ăsta s-a tuns, sigur are un venit constant", e evident că trebuie să ai pe cineva care să te susţină. Cel mai la îndemână sunt părinții sau rudele dispuse să-și ia de la gură pentru tine. Eu am avut ceva noroc, din punctul ăsta de vedere. Când am ajuns la București, aveam deja patul pregătit, în apartamentul unei rude. Așa că n-am stat la cămin, ci mi-am băut vişinata pe balcon.

Cite__ște și: Cum să fii corporatist în România, la 20 de ani

Dar viața în Bucureşti e mai scumpă decât în provincie . Banii dați pe o cartelă de zece călătorii la metrou îți ajung să iei cina într-un oraş de provincie. Așa că ești în situația-n care trebuie să se se pompeze ceva bani în fundul tău, ca să nu te întorci iar la avizier. Cât ești student, e social acceptat, însă după ce-ai dat cu piciorul la două facultăți, treaba asta se sparge.

Nu ți-a plăcut viața de student? Atunci trebuie să te angajezi, pentru că nimeni (nici măcar părinții tăi) nu e pregătit să te țină-n București ca să arzi gazul de pomană. Sigur , eu am amânat cât mai mult momentul, pentru că sunt doar un puști care n-are nicio tragere de inimă să intre în câmpul muncii. Dar n-ai cum să amâni la nesfârșit.

CÂND TE LAȘI DE FACULTATE, NU ÎNȚELEGI NIMIC DIN VIAȚA DE STUDENT

Fotografie de Brad Montgomery, via Flickr

După ce renunți la două facultăți, unde ai petrecut vreo trei luni legate, îți dai seama că nu rămâi cu prea multe. Nu doar că nu ai devenit sufletul petrecerii, cum îți imaginai prin liceu, dar nici măcar nu primești legitimație, pentru că nu ai fost acolo.

Te uiți în urmă și-ți dai seama că n-ai apucat să guști din viața de student și nici măcar să îţi cunoşti colegii, ca peste ani să le povesteşti nepoţilor ce ghiduşii făceai în facultate. Gen, atunci când ai luat o carte de la bibliotecă şi nu ai mai înapoiat-o. Sau despre restanţele din sesiune, cheta de la petrecerile din cămin ori momentele alea nebunești, când ați trecut toată grupa pe roșu sau ați mers fără bilet în tramvai.

Poate că sunt zile în care vrei să fii invitat de foștii colegi la o cafea cu lapte, chiar dacă eşti intolerant la lactoză, dar n-ai să vezi asta. Câtă vreme nu mai ești acolo, nimeni nu te ține minte. Refugiaţii studiilor superioare nu sunt bine primiţi.

Citește și: Cum erau chefurile în căminele studențești din București, în anii 2000

O SĂ-ȚI FIE APROAPE IMPOSIBIL SĂ GĂSEȘTI UN JOB BUN DOAR CU DIPLOMA DE BAC

„La ce facultate studiați?" Fotografie via Wikimedia

Hai să-ți spun cum arată interviurile de angajare, când ai doar o diplomă de bac: iei loc pe scaun şi ești întrebat unde te vezi peste cinci ani și dacă vrei să te dezvolţi atât pe plan personal, cât şi pe plan profesional. Apoi, rezolvi detaliile administrative: copie după buletin sau adeverință de la medicul de familie, după care o să fii plesnit peste față: „Trebuie să dovedești că ești student sau că ai terminat o facultate". Ce te faci?

Spre exemplu, acum câteva luni, am făcut un internship și-am mințit, ca să mă primească. Le-am spus că sunt încă la facultate și că mi-am dat toate examenele. Ca să fie veridic totul, m-am interesat ce orar ar trebui să am, cu ce profesori se țin cursurile sau când și-a făcut fiecare ultimul examen la prostată. Orice detaliu trebuia să-l cunosc, plus că speram să nu dau la birou peste vreunul care e student acolo sau a absolvit recent. În fine, n-am trecut de internship, dar și dacă treceam, n-aș fi fost angajat, pentru că trebuia să demonstrez, cu acte, de data asta, că sunt student pe bune.

Citește și: Greșelile pe care le fac românii când vor să se angajeze

Când ai doar diploma de bac și vrei un job bun, stresul e la acelaşi nivel ca cel al unui genist care știe că, dacă taie firul greşit, tot ce va rămâne din el va fi un şiret. În caz că ai norocul să prinzi un post în care ţi se cere doar bacul, atunci înseamnă că ţi-a pus Dumnezeu ambele mâini în cap. Dar, să fim serioși, cine crede în miracole?!

AJUNGI SĂ MINȚI PE TOATĂ LUMEA, DE LA CUNOȘTINȚE PÂNĂ LA FAMILIA CARE TE VREA INGINER

Evident, persoanele din anturajul tău de zi cu zi știu că te-ai lăsat de facultate. Dacă lor e ușor să le explici asta, cu părinții e mai complicat să te descurci. Nu e vorba că nu te-ar mai lăsa să te uiţi la desene sau că din momentul ăla nu ar mai avea un fiu, dar o să te trezești că nu-ți mai trimite nimeni ardei umpluţi şi salată de vinete. Ca să nu le spui ce se-ntâmplă, te convingi singur că adevărul nu ajută la nimic, poate doar la reţete medicale sau infarcturi spontane. Îți repeți că un părinte trebuie să audă doar ce vrea să audă, nu adevărul, și că n-are rost să ajungi, din binecuvântare, o povară. Eu, cel puțin, nu-s pregătit încă să le spun alor mei adevărul.

Apoi, mai sunt şi cunoştinţele pe care le întâlnești aleator pe stradă şi te întreabă cum îţi merge la facultate. La fel ca la angajare, minciuna n-are picioare lungi nici aici. Chiar dacă dai din cap, râzi și aprobi orice ți se spune, până la urmă lumea o să se prindă că ceva nu e în regulă. Oricât încerci să te ascunzi, există întotdeauna un frate, o soră sau un prieten de familie care știe totul despre facultatea la care tu pretinzi că încă ești student.

Și, ghici ce? E o chestiune de timp până să fii deconspirat.

PRIETENII TE IAU LA MIȘTO DIN REFLEX, CHIAR DACĂ NICI LOR NU LI SE MAI PARE AMUZANT

Când ești dublu „fost student" la 20 de ani, prietenii tăi te iau la mișto tot timpul, fără oprire. Numitorul comun dintre tine şi ei rămâne doar ăla că locuiţi în acelaşi oraş. Când se vorbește despre „carieră" sau „viitor", tu ești ăla susceptibil să ajungă rapper, să împăturească shaorma sau să împartă flyere prin oraș. Te toacă constant pe chestia asta, care e ca un fel de roast la o masă rotundă, unde un scaun e mereu liber. Hehe, e ăla al tău, pentru că tovarășii tăi cu studii superioare te trimit mereu după țigări.

În prima fază, lucrul ăsta te irită teribil. Dar, cu timpul, ajungi să-ți accepți soarta, cu capul sus. Îți formezi mecanisme de apărare și scormonești după chestiile pozitive ale posturii de „ex-student". Nu-s multe, dar măcar poți să le zici amicilor că tu te trezești la ce oră vrei și nu tre ' să dai socoteală corporației. După care le dai peste nas și le spui c-o să te înscrii, din toamnă, la o altă facultate. Cum s-ar spune, „cine râde la a treia facultate, râde mai bine".

Citește și: Cele mai inutile facultăți din România

DUPĂ DOUĂ EȘECURI, ȚI-E TOT MAI GREU SĂ TE MOBILIZEZI ȘI S-O IEI DE LA CAPĂT

Fotografie via Flickr

E adevărat, ai foarte mult timp liber la dispoziție, cel puțin până îți găsești un job frecventabil. Ai chiar şi ardei umpluți. Doar că, după ce freci menta atâta vreme, plictiseala reapare ca un herpes al succesului. După câteva luni de relaxare totală, dispare și motivaţia, care se usucă ca un dependent de heroina, iar viitorul e sumbru, de parcă ar avea un început de hepatită.

Nu prea ai chef de nimic. Nu vrei un job prost plătit, unde trebuie să stai opt ore în picioare. Te gândești să începi și a treia facultate, numai că te descurajează c-o să dureze o veșnicie s-o termini. Fără să-ți dai seama, ajungi să te complaci în situația asta.

Așa că serile de vară mă găsesc la fereastră, cu speranţa că mâine un decret prezidenţial va aboli studiile superioare, iar capul nu-mi va mai fi plumb când îl voi pune pe pernă, din cauză că n-am terminat o facultate.

Cite__ște mai multe despre facultățile din România:
8 probleme din cauza cărora facultatea ta merge prost

Am întrebat studenții de ce renunță la facultate
Cum e să te muţi de la părinţi, în România, când faci facultateaîn orașul natal