Am avut foarte mulți șefi pe parcursul vieții mele. Muncesc de pe la 18 ani si am vreo 15 ani de activitate profesională, în vreo cinci zone de interes, patru dintre ele legate de scris. Acum că ai numerele în față, nu mai e atât de greu de crezut că am dat peste fel de fel de oameni din zona de conducere. Spune-i cum vrei: șefu′, bossu', bosulică, domn director, manageru′, directorul, ăla etc.

Despre cei ok nu vă povestesc azi pentru că nu are rost. Oricine se înțelege cu un om sănătos la cap, până și tu, rebelule. Despre nebuni însă, am să-ți zic, poate te ajută cumva, în cazul în care ești în vreo situație dubioasă la serviciu.

Dacă nu, măcar să te ferești pe viitor.

La primul meu job în mass-media, director era un tip în vârstă, deștept și bun profesionist. Însă avea o meteahnă: fetele tinere și ușor ingenue. Pe mine m-a ocolit, pentru că, probabil, eram urâtă pe lângă colegele mele. Aveam la 1.80, 48 de kilograme. Ah, și hiperactivă. Nu știam neam cum să o ard senzual, ceea ce a fost foarte bine.

Dar din vizuina mea priveam și nu înțelegeam cum naiba, pe lângă un moș ridat, cocoșat, încercănat, cu dinții galbeni de la fumat, roiau cel puțin patru fete superbe, toate cu media de vârstă de 20 de ani. Nu știu ce le făcea, dar era absolut genial. Ieșea cu toate în același timp, le fotografia, le plimba de mână prin lanurile de rapiță, dar și pe malul vreunei ape.

Era combinat cu una dintre ele mai oficial, și cu altele două, în secundar. Restul care se înscriau rămâneau de decor în acest peisaj. Când prima l-a părăsit, următoarea la rând s-a mutat cu el. Pentru angajați nu asta era problema. Ci faptul că fetele lui erau favorizate și, bineînțeles, ele profitau cât puteau de statut.

Cum să te descurci cu un astfel de șef? Încearcă să te împrietenești cu una dintre amante, dacă nu cu mai multe. Depinde câte are șeful tău. Nu o forța, merge și o amiciție mică și relaxată cu două-trei confesiuni de formă. În schimb, dacă ești vizată de pasiunea superiorului, și nu vrei să te bagi, încearcă niște glume scârboase cu muci și căcat. S-ar putea să îl potolești.

Unul dintre cei mai oribili șefi pe care i-am avut în viața mea a fost „Călărețul singuratic". Porecla i se trage de la mers și de la faptul că se bănuia că nu ar exista o ființă umană pe care să o numere la prieteni.

La început, mi se părea că e un om cu cap, dar, încetul cu încetul, și-a dat arama pe față. Era absurd și foarte crud. Lucram la o televiziune mare, ca număr de metri pătrați acoperiți, dar mică tare la cap. Nu aveam deloc buget și domnul acesta făcea crize de nervi, că de ce nu facem și noi un serial ca Friends. Îmi arăta fragmente din serial. Spunea că sigur e simplu de făcut și nici nu ne trebuie bani.

Și mai mișto era viteza uluitoare cu care trecea de la o idee tembelă la alta. Faza mea favorită a fost când m-a pus să trec textele horoscopului din site la trecut, după ce nu mai erau valabile pentru săptămâna curentă. Gen „Venus a fost în Pești, deci probabil ați fi putut primi bani".

În plus, când îți reproșa chestii, te și înjura: de la tembel, la idiot, până la proasta satului, gama era foarte variată. După care îți explica cum că nimeni nu e bătut în cuie și oricând poți fi înlocuit.

O scenă pe care am urât-o cu toată inima a fost ședința în care ni s-a spus tuturor că de Crăciun trebuie să luăm acasă un copil de la orfelinat, care să petreacă sărbătorile într-o familie. Am încercat să le explic tuturor că asta e o chestie atât de crudă, că l-ar face și pe Caligula să roșească. Că bietul copil o să își facă speranțe că rămâne sau că măcar va fi vizitat des, că dacă nu poți să îți asumi pe termen lung o astfel de relație mai bine nu o faci, etc.

Nu a mers. Domn director a decretat că sunt nebună și că nu înțeleg nimic și și-au văzut de treabă.

Cum să te descurci cu un astfel de șef? Evită-l cât poți, nu te remarca deloc. Ascunde-te și așteaptă cuminte să treacă orice criză. Și schimbă și jobul cu prima ocazie.

La un moment dat eram PR la un spital privat și aveam șef un tip care se voia popular, volubil și mega simpatic. Din păcate nu prea înțelegea că lucrurile astea, dacă nu îți vin natural, mai bine nu le mai faci. Vorbea normal, făcea glumea, majoritatea cu tentă sexuală și deodată se enerva, cine știe de la ce și făcea crize de nervi. Se înroșea foarte tare la față, înjura oribil, după care se liniștea și iar glumea.

Omul era bipolar și clar nu își lua cum trebuie medicația. A fost interesant când a început să mi se adreseze cu „Fă". Chestia asta e destul de greu de dus și recunosc că mi s-a rupt repede filmul. Am glumit ce am mai glumit eu cu el, dar insista cu mârlăniile într-un mare fel. Mi-am dat demisia. M-au păstrat colaborator de la distanță.

Între timp a plecat și el de acolo. Făcuse și alte căcaturi.

Cum să te descurci cu un astfel de șef? Foarte simplu.Te faci că nu înțelegi ce glume face. Efectiv nu râzi. Niciodată, la nimic. O să te creadă idiot și o să te lase în pace.

De tipul acesta chiar mi-a plăcut când m-a angajat. Făcusem un super deal cu el și părea, cu mici excepții, că treaba merge de minune. Tânăr, destupat la minte, energic și cu viziune. Din păcate, ceasul negru a făcut să aflu că el are o amantă printre clienți. Asta în condițiile în care în echipa noastră lucra și soția lui.

Și nu asta a fost problema, pentru că mie clar mi se rupea. Am văzut lucruri mai rele și mai interesante la viața mea, iar un amantlâc penibil, pe fond de plictiseală, nu m-a interesat deloc. Dar pe el, pe șef, l-a apucat paranoia nasol când a aflat ca știu. De aici a început o presiune foarte mare la adresa mea.

Și teatru. Mult teatru.

Până la urmă, n-am mai rezistat și am zis, asta e, ok, plec. M-au chemat, și el și nevastă-sa, în birou și au început să țipe la mine, chiar dacă eu îmi dădusem deja demisia. Susțineau sus și tare că sunt de căcat. Dar fără să explice de ce. Scandalul cred că era pentru ea, pentru mine nu era clar.

Mă rog, ideea e că omul mi-a dat salariul și pe următoarele două luni la plecare, doar ca să fie în regulă cu mine. Poate că aș fi apreciat o chestie mai subtilă, dar na, nu poți să le ai pe toate în viață.

Cum să te descurci cu un astfel de șef? N-are rost. Omul e în filmul lui și cu paranoia nu te lupți.

La un moment dat, am ajuns să scriu pentru niște oameni care voiau să facă mai multe site-uri în zona dezvoltare personală. Orice înseamnă asta. Toate bune și frumoase, oamenii de acolo erau foarte tari. Mă îndrăgostisem de concept, colegi, idei. Era o fericire pe capul meu.

Toate astea, până să o cunosc mai bine pe tipa care mi-era șefă. Ea, psiholog de profesie, era omul despre care sunt convinsă că nu a înțeles nimic de la viața asta. Îmi bârfea absolut pe toată lumea, la modul hardcore. Toți erau diagnosticați de ea cu boli psihice: programatorii erau autiști, graficienii erau schizofrenici etc. În plus, îmi spunea cum oamenii sunt făcuți din procentaje de viață sau moarte și ea, prin superputerile ei, abia dacă își arunca o privire asupra unui om că, pac, știa: 75% moarte, 25% viață.

Cam așa erau toți, în afară de mine, bineînțeles, care eram taman invers: o minunată. După prima sesiune în care i-am editat textele, lucrurile păreau ok. Dar, la un moment dat, m-a pus necuratul să-i tai un pasaj la care ținea. Și atunci am înțeles ce e Iadul.

A țipat, m-a înjurat și m-a făcut ca nimeni altcineva vreodată. Urla că nu am tăiat din text, am tăiat din carnea ei și am umplut-o de sânge.

I-am zis pa.

Cum să te descurci cu un astfel de șef? Nu te descurci.

Poate că ești descurajat(ă) după toate poveștile astea, mai ales că sunt sigură că și tu ai dat peste cel puțin unul dintre cei de mai sus. Nu uita: în orice context te-ai afla la job, realitatea aia n-are legătură cu viața ta. Dramele de birou au un potențial telenovelistic enorm și nu trebuie să te lași cucerit.

E cam ca în reality show-urile alea, în care concurenții sunt rupți de viață și o iau razna pe o insulă sau la o fermă.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre viața la birou:
De ce o să fie oribil primul tău loc de muncă în corporație din România
Cum am găsit dragostea la petrecerea de Crăciun de la birou
O femeie blocată într-o baie la birou a zgâriat peretele până a reușit să iasă