FYI.

This story is over 5 years old.

Film

Cum arată orașul radioactiv despre care Rusia nici nu vrea să știi că există

Zona a fost inițial denumită Orașul 40 și-a devenit locul natal al primei bombe nucleare din Uniunea Sovietică.
1.6.16
Toate fotografiile sunt din Orașul 40.

Arată că un loc foarte drăguț de vizitat. Pe dinăuntru, Ozersk are farmecul ăla de capitală europeană: parcuri frumoase, piețe publice ample, lacuri și mii de oameni care-și văd de treburile de zi cu zi în liniște și pace. Și pentru majoritatea oamenilor care locuiesc acolo, exact așa și e. Asta, evident, dacă lași la o parte faptul că e ciuruit de radiație și înconjurat de paznici și-un gard dublu de sârmă ghimpată. Decenii întregi orașul ăsta nici nu apărea pe hartă.

Publicitate

În 1947, sovieticii s-au hotărât să construiască un oraș secret în care să poată să dezvolte arme nucleare, la începutul Războiului Rece. A fost conceput după modelul orașului Richland, Washington, unde Statele Unite construiseră „Fat Man", bomba cu plutoniu aruncată asupra orașului nipon Nagasaki, la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial. Situată în adâncurile Rusiei, zona a fost inițial denumită Orașul 40 și-a devenit orașul natal al primei bombe nucleare din Uniunea Sovietică. Mii de oameni au fost mutați în orașul îndepărtat, construit de prizonieri ruși, inclusiv oamenii de știință și tehnicienii care-aveau să lucreze la uzina nucleară Mayak.

Li s-a dat tot ce și-ar fi dorit alți ruși, ba chiar mai mult: slujbe bine plătite, o educație excelentă și siguranță. Dar toate astea i-au costat. Au renunțat la libertate și la orice legătură cu lumea de-afară. Acum, la mai bine de trei generații după, nu s-au schimbat prea multe: orașul adăpostește majoritatea resurselor nucleare ale Rusiei și e la fel de învăluit în mister ca-ntotdeauna.

Un nou documentar, Orașul 40, spune povestea orașului. În film, regizoarea Samira Goetschel reușește să intre în orașul interzis și vorbește cu localnici, care aleg să spună lucrurilor pe nume, chiar dacă riscă multe. VICE s-a întâlnit cu Goetschel la festivalul Hot Docs din Toronto, unde a avut loc premiera mondială a filmului Orașul 40.

VICE: Ce ne poți spune despre cum ai reușit să intri în Orașul 40?
Samira Goetschel: Am stat în afara orașului câteva zile. Chiar lângă se află o pădure mensă. Și ne uitam pe-acolo, ca să vedem dacă există vreo cale prin care am putea să ne strecurăm înăuntru. Dar părea imposibil. Era absolut imposibil. E înconjurat de garduri duble de sârmă ghimpată, e păzit din greu, deci, practic, n-ai cum să intri. Și mi-am dat seama din prima c-o să avem nevoie de ajutor din interior. Oamenii știu că n-au voie să stea de vorbă cu nimeni din afară. Toată lumea de-afară e inamicul. Și nu doar străinii – chiar și rușii care locuiesc în afara orașului. Mentalitatea asta paranoică încă e acolo din plin. Și am vrut să văd dacă oamenii ăștia ar fi dispuși să stea de vorbă cu mine. Am sărit gardul înăuntru, pur și simplu. Și m-au luat la ei și-au început să vorbească.

În film, oamenii care locuiesc în Orașul 40 sunt comparați cu animalele de la Grădina Zoologică. Sunt foarte bine îngrijiți, dar n-au voie să iasă.
Ca să rămână oamenii ăștia acolo, nu c-ar fi avut de gând să fugă oricum, dar ca să se-asigure că sunt fericiți să rămână acolo, [guvernul] le-a creat un paradis. Deci li s-a dat tot ce-ar fi putut să aibă nevoie, prin comparație cu lumea de-afară, unde n-aveau absolut de niciunele. Și n-au fost puși pe hartă, au rămas stat în stat. Li s-au șters identitățile. Nu existau în afara orașului. Pentru mine, a fost practic ca și cum aș fi intrat într-un episod din Zona crepusculară. Ca și cum oamenii ăștia nu trăiau în aceeași dimensiune.

Pentru mine asta a fost absolut fascinant, ca cineast sau ca jurnalist sau ca orice-ai fi fost, automat n-aveai cum să-i judeci.

Publicitate

Ce fel de libertăți, de genul celor de care ne bucurăm noi, occidentalii, nu sunt accesibile oamenilor care locuiesc în Orașul 40?
Nimic nu le e accesibil. N-au cum să plece. Evident, în primii opt ani n-au avut voie să plece. Cea mai de bază libertate pe care o avem e libertatea de mișcare. Noi avem niște drepturi inalienabile, cu care ne-am născut, iar oamenii ăștia nu le au și nici nu au noțiunea că această chestie contravine drepturilor lor. Iar acum, dacă pleci din oraș, ți se dau vize de ieșire pentru anumite zile, în care ai voie să pleci sau pentru anumite ore, doar ca să te duci în anumite locuri. Dar oamenii ăștia locuiesc într-un oraș din care n-au voie să plece și-ți spun că nu li se încalcă niciun drept. Deci, pentru ei așa arată lumea.

Vezi și Fotografii sumbre din Rusia anilor '90, care au fentat cenzura ca să-ți arate urâtul lumii

Și e ceva greșit în asta, dacă ei sunt fericiți?
Asta sper și eu să fi reușit cu filmul ăsta, exact ce spui și tu. M-am chinuit mult să spun povestea bine. Așa le promisesem, pentru că ei și-au riscat viața ca să mi-o spună. Știi că rușii au fost prezentați și reprezentanți de mass media și de Hollywood și de guvern și de tot restul lumii fie ca mafioți, fie ca victime. Nu i-ai auzit niciodată vorbind, așa că eu m-am hotărât că, ok, o să-i las pe ei să vorbească despre ei înșiși. O să las publicul să creeze o conexiune cu ei, să se identifice cu ei prin intermediul poveștilor lor și o să dau publicului voie să aibă experiența oamenilor ăstora, ca să le înțeleagă realitatea.

În film apare un lac superb, dar care, de fapt, e otrăvit.
Sunt expuși la radiații, radiații pe termen lung și pe termen scurt. La început (și încă se mai face asta), deșeurile radioactive erau deversate în mediul înconjurător, fie că e vorba despre lacuri, sol sau aer. Unul dintre lacuri e atât de contaminat de plutoniu încât localnicii chiar au ajuns să-i spună lacul de plutoniu. Și există și-un semn acolo, doar pentru ei. Scrie „Trecerea inerzisă", pentru că, dacă stai două ore pe malul lacului, mori. Incidența cancerului e uriașă și li se nasc copiii bolnavi de cancer. Mor de cancer. Dar pentru ei, e parte din viață.

Unul dintre personajele principale din film e o mamă singură, care e și avocat pe drepturile omului și se luptă pentru oamenii care-au fost afectați negativ de radiațiille din oraș. Ce riscuri și-a asumat femeia asta, ca activist de genul ăsta, într-un oraș interzis?
Nadia s-a născut în oraș, a crescut acolo, s-a măritat acolo și are patru copii. Și, la început, ca și tot restul lumii a crezut că e un oraș minunat, e raiul pe pământ. Dar treptat, când și-a dat seama ce se-ntâmplă, de fapt, cu mediul, cu drepturile lor și cu tot restul, a început să pună întrebări. Trebuie să înțelegi că n-ai voie să pui întrebări.

Citește și Am fost arestată de polițiștii ruși, pentru că am cusut pe stradă

Așa că autoritățile care conduc orașul știu cu ce se ocupă. Dar când a pus povestea pe harta lumii, când a început să stea de vorbă cu oameni ca mine, a dat de necazuri nasoale. A fost persecutată de autoritățile locale. FSB-ul, care a venit în locul KGB-ului, e poliția secretă rusească. A avut o grămadă de necazuri cu ei.

Nu vorbești. Când vorbești, înseamnă că ai trădat. Ți-ai trădat orașul, ți-ai trădat țara și ți-ai trădat patria. Și patria e totul.

Ce riscuri își asumă oamenii ăștia?
Riscuri enorme, uriașe. De exemplu, vezi în film ce pățește Nadia. Dar, dacă e să vorbim despre oamenii care încă mai sunt în oraș, cu ei am pierdut contactul. Adică, ce-au făcut ei poate să-i facă să-și piardă viețile. Nu prea pot să vorbesc despre asta, dar ei și-au riscat viața, când au rupt tăcerea. Au trădat Mama Rusie, pentru că au stat de vorbă cu cineva din afară.

Dar au făcut asta din proprie inițiativă?
Au făcut-o din proprie inițiativă, pentru că s-au gândit că oricum mor. Aceștia sunt oamenii care au înțeles ce se-ntâmplă. „Oricum murim. Putem, măcar, să ne spunem povestea, să spunem lumii de afară ce ni se întâmplă nouă aici". 80% dintre oamenii dinăuntru nici nu-și dau seama ce se-ntâmplă.

Mai citește despre Rusia:
Fotografii cu femeile puternice din satele rusești, care n-au nevoie de bărbați
Rusul ăsta gropar și rapper urăște atât de mult Vestul, încât și-a dat foc la mașină
Fă cunoștință cu colonelul care se ocupă de stoparea propagandei rusești