Publicitate
High hui

Zece motive pentru care Sebeș e un oraș nasol

Orașul miroase ca o pungă de aurolac, gunoiul se aruncă în parc, primăria întreține discriminarea între cartiere și de Zilele Cetății sărbătorim o înfrângere.

de Radu Cernuta
26 Noiembrie 2014, 1:16pm

Foto: Radu Cernuta

Sebeșul e un oraș mic, cu o populație de aproape 27 000 la ultimul recensământ din 2011. Are vechime, pentru că e una dintre cele șapte cetăți originale care au dat numele german al Transilvaniei, Siebenbürger. Și până acum vreo 20 de ani era aici un molcom, dar plăcut multiculturalism.

Cel puțin, eu imaginea asta o am când îmi aduc aminte de vecina unguroaică Iuliska cu soțul ei român, domnul Iosif, sau de Martin, sas, un fel de nebun al orașului care la școală era mai mare decât noi cu puțini ani și mulți centimetri și ne speria pe toți. Cu el mă mai întâlnesc uneori, nu s-a dus nicăieri. Multiculturalismul însă s-a cam dus, iar ăsta e doar unul dintre motivele pentru care imaginea actuală e cam nasoală. Dar mai sunt și altele.

1. E O TRADIȚIE CA GUNOIUL SĂ SE ARUNCE ÎN PARC

La nivel declarativ, toți iubesc verdele și-s gata să-și dea ochii peste cap și să-ți spună cât de nebuni sunt după el. Mai puțin cel din parcul Arini, de la marginea orașului, câteva hectare lângă râu, cu un teren de fotbal, un restaurant și un ștrand în paragină în mijloc. Mari porțiuni zac sub gunoaie și o bună parte din copaci au fost tăiați, dar nu știu să se sinchisească cineva. Altfel, dacă-i întrebi, toți vor cât mai mult verde. Peste tot. Dar nu în fundul grădinilor care dau spre râu. Acolo se aruncă gunoiul, așa-i tradiția și oricum, când sunt puse în funcțiune hidrocentralele din amonte, vine apa mare și-l duce. Unde-l duce? Ei, acum...

Un motiv de ocoșală (istețime în slang sebeșan) pentru orice sebeșan ocoș (caracteristică locală, de ani buni se vând aici tricouri și abțibilduri inscripționate cu „Sunt mândru că sunt sebeșan") e Râpa Roșie, rezervație naturală situată puțin în afara orașului, cu relief tip badlands, ca-n Dakota de Sud. Cu toate astea puțini ajung acolo, că nu-i așa ușor, sunt pe acolo niște turme cu câini și, în plus, mai nou, a fost aproape tăiată de oraș de autostrada Sibiu-Orăștie. Iar când se duc, oamenii merg cu treabă. De exemplu, să-și arunce gunoiul.

2. PIAȚA CENTRALĂ ESTE UN PARC CU TUFIȘURI

Aici este evident că, în orașul ăsta, ceva s-ar putea să nu fie tocmai în regulă în modul de înțelegere a realității și de raportare la aceasta.

Majoritatea orașelor au câte o piață centrală, centru civic, locul unde se întâlnesc oamenii, se organizează târguri, serbări, concerte, întruniri politice, parade militare, procesiuni religioase, un spațiu deschis unde se desfășoară viața cetățenească. În Sebeș, piața centrală are și aspirații de parc.

Transformarea asta, din piață în struțocămilă, a început pe vremea comunismului, când multe și-au pierdut sensul, iar apoi, după Revoluție, în loc să se repună lucrurile în rosturile și rânduielile lor, s-au făcut mai gogonate și piața a dobândit pergole, bănci, trandafiri, brazi, un pin înclinat, câte trei mesteceni în fiecare colț și din ce în ce mai multe tufișuri. Iar acum, chiar dacă uneori, de sub boscheți, piața își reclamă rolul ei social găzduind chinuit diverse manifestări, unele la fel de confuze și amestecate ca și locul, toate merg înainte fără ca cineva să mai bage ceva de seamă.

Și pentru că întotdeauna se poate mai rău, în decembrie 2012 primăria a mai adăugat și niște tunuri dezafectate, pe post de ornament mai degrabă decât monument, căci Sebeșul nu e nici Clervaux, unde au avut loc bătălii importante în Ofensiva din Ardeni și, în amintirea americanilor care i-au eliberat de sub ocupație nazistă, sunt expuse un tanc și un tun, nici Praga, eliberată de sovietici, care au lăsat și ei un tanc suvenir. Nu au niciun înțeles și singurul lucru la care mă duc pe mine cu gândul e expresia referitoare la corupție, intrată, după știința mea, relativ recent în limba română.

3. DISCRIMINAREA îNTRE CARTIERE ESTE ÎNTREȚINUTĂ DE PRIMĂRIE

În Sebeș, pe lângă străvechiul și tradiționalul rasism direcționat împotriva țiganilor, există și o formă de discriminare mai nouă, apărută când s-a construit primul cartier muncitoresc la periferie: cea a orășenilor vechi față de blocanii din Kogălniceanu. Între timp, au mai apărut și alte cartiere, care sunt mai bine tolerate, populația s-a mai amestecat, dar sentimentele originale față de cartierul Kogălniceanu persistă.

Și se manifestă chiar și la nivelul administrației. Au pus două tunuri în centrul orașului și încă două într-o piațetă amenajată în Kogălniceanu. La fel și cu pomii de Crăciun. Nu însă și cu fanfara, ea vine doar în cartier să ofere circ locuitorilor în câte-o duminică.

Și se ridică întrebarea, ce nevoie are un oraș atât de mic de două centre, dintre care unul la periferie și ce înseamnă asta? Sigur, ar putea fi o risipă caracteristică situațiilor în care „se trage un tun". Dar și un fel de „dă-le să aibă și ăia", discriminatoriu și ghetoizant, ce-i tratează pe locuitorii cartierului ca pe niște ființe de mâna a doua care e mai bine să stea la ei acolo, între blocuri. Cel mai probabil o combinație din amândouă.

4. ORAȘUL MIROASE CA O PUNGĂ DE AUROLAC

Vechiul combinat comunist de prelucrare a lemnului era plasat convenabil lângă cartierul Kogălniceanu și funcționa cu tehnologie, zice-se, suedeză. Din când în când dădea câte o explozie și acoperea blocurile de rumeguș. Avea și o conductă subterană prin care se deversau deșeuri lichide în râul Sebeș.

La scurt timp după '89, a fost declarat fier vechi și a fost preluat de un investitor italian care, pe locul lui, a construit alt combinat. Umbla vorba, pe atunci, că avizele de mediu s-au dat cam ușor, că astfel de tehnologii n-ar trebui plasate așa de aproape de oraș și că nu s-a ținut cont de direcția vânturilor dominante.

Acum, după douăzeci și ceva de ani, timp în care combinatul a ajuns în proprietatea Kronospan, nu mai vorbește nimeni de direcția vânturilor, dar, adesea, mai ales la sfârșit de săptămână, orașul miroase ca o pungă de aurolac. Și umblă de mult timp vorba că rata avorturilor spontane a crescut. Vechea conductă e tot acolo și încă activă. Pescarii sunt și ei activi. Știu de ea, dar ridică din umeri. Și aici nu-i catch and release, aici e pus mâncare pe masă.

Acum câțiva ani, un mic întreprinzător local s-a săturat și a început o acțiune pe care a dus-o până la organizarea, în 2007, a unui referendum cu întrebarea „Sunteți de acord cu producerea substanțelor chimice cancerigene pe raza municipiului Sebeș?", deși formaldehida produsă la Sebeș nu e pe lista substanțelor cancerigene și deci rezultatele nu puteau fi folosite. Și oricum, referendumul era doar consultativ. Și nici lumea n-a prea venit. S-a îngropat protestul.

În 2011, Kronospan a fost una dintre companiile câștigătoare ale Green Business Index, premiată de Ministrul Mediului și Pădurilor, ceea ce a cauzat indignare.

5. E PLIN DE INVESTITORI STRĂINI ÎN SECOND HAND-URI

Sebeșul e adesea dat ca exemplu de succes în privința investițiilor străine, se vorbește mult de șomajul scăzut până în jur de unu la sută, potrivit cifrelor oficiale și uneori, prin presa economică, chiar se fac comparații cu Monaco. Mai puțin se vorbește despre activitățile comerciale, dintre care cea mai dinamică pare importul de haine second hand.

O perioadă, prin 2012-2013, cam în fiecare lună se deschidea sau dădea faliment un magazin. Acum a scăzut ritmul, s-au mai stabilizat lucrurile, dar sunt în orice moment mai mult de zece astfel de magazine în oraș. Cele mai ciudate sunt cele cu nostalgia bișnițărelii și a pachetelor din Germania care, pe lângă haine, aduc și cafea sau dulciuri, mai scumpe decât la supermarket, dar reușesc să le vândă. Oamenii sunt sentimentali...

6. NU POȚI SĂ BEI, FĂRĂ SĂ BAGI LA PĂCĂNELE

Nu-s multe de spus, e pur și simplu o molimă. Pe vremuri ne duceam uneori pe la un birt în apropiere de gară, Butoiul de Aur, cu mici, bere și vinuri din zonă, simplu și curățel, dar nu ostentativ tradițional. Acum în locul lui lucesc luminile de la The Slot of Ra, sală de jocuri. La fel și într-o fostă clădire a poștei și încă vreo câteva magazine. Nici nu știu dacă mai există bar fără păcănele. Și apoi sunt casele de pariuri.

Recent am văzut că o sală de jocuri deschisă acum câteva luni, s-a închis. Am interpretat asta ca o manifestare a faptului că s-a atins limita superioară a concentrației de nasolie pe domeniul ăsta. În locul ei tocmai s-a deschis un magazin de haine noi. Sunt curios cât rezistă.

7. NU MAI EXISTĂ CINEMATOGRAF DE 20 DE ANI

Cinematograf nu mai există de vreo 20 de ani. În rest, câteva baruri, cafenele, vreo două restaurante, vreo două cofetării, din septembrie, un club și multă improvizație și confuzie. Cele vechi sunt suficient de vechi să-și aibă rădăcinile înainte de '89, cu tot ce înseamnă asta, decoruri anoste, servire proastă, bucătărie slabă. Cele noi nu prea ajung să dureze mai mult de câțiva ani și să dobândească o identitate. Fac de toate pentru toți, la club sunt lasere, dansatoare, dj, grămezi de auto-tune și cher effect, dar și stand-up comedy, la o cafenea găsești postere cu Bob Marley, Jimmy Hendrix și mobilier de fier forjat belle epoque și seri tematice marele Gatsby cu costumație obligatorie, la alta muzică live și televizoare la care, simultan, merge protv-ul, organizează vizionări de meciuri și poate fi închiriată pentru aniversări. Impresia e de oraș mic lovit de zodia lui Mazăre.

8. ÎN GARĂ PASC VACI

E o gară obișnuită, mare, zugrăvită în roz și urât mirositoare, cu peroane obișnuite, crăpate, scâlciate și năpădite de buruieni, cu stâlpi de iluminat obișnuiți, strâmbi, scorojiți și prevăzuți cu portdrapele în care atârnă steaguri desperecheate, care le dau un aspect ciung. Primăvara, bordurile și marginile peroanelor sunt date cu var, iar lumea e mulțumită.

Mai puțin obișnuit e că printre linii și peroane pasc vaci sau că drezinele dezafectate n-au fost furate și duse la fier vechi. Zac lângă o magazie pe care, la un moment dat, niște hăbăuci au scris cu spray-ul „Republica Transilvania". Între timp a fost zugrăvită.

9. DE ZILELE CETĂȚII SĂRBĂTORIM O ÎNFRÂNGERE

Nu-i nimic tradițional și nimic serios. Prin 2011, Primăria și-a dat seama că are niște bani de spart și niște popor de distrat, s-a uitat în jur, a văzut niște turnuri și câteva bucăți de zid vechi și a hotărât ca, pentru un weekend în august, să închidă centrul orașului pentru mașini și să facă o petrecere. Pentru asta, centrul orașului se închide pentru mașini, ceea ce până să se deschidă autostrada Sibiu-Orăștie însemna devierea întregului trafic de pe DN7, probabil cel mai aglomerat drum din țară, pe niște străduțe laterale.

Asta înseamnă în primul rând potol, haleală, multă mâncare, oi la proțap, cârnați, mici, carne, fast food, kurtos kalacs și băutură peste tot. Chiar și muzeul, unde nu pune nimeni piciorul tot anul, își deschide porțile, în curte se pun mese, scaune și lumea poate să șadă, să bea bere și să estimeze cât s-a mai înclinat de anul trecut vechea trăsură de pompieri de sub șopru sau cât s-au mai degradat bucățile de coloane și statui din epoca romană răspândite prin curte.

Apoi sunt țircusul și artizanatul, atracții de bâlci, mașinuțe electrice și ringhișpiluri, vânzători de ulcele și curele, negustori de coifuri și buzdugane și artiști care cer bani părinților să le vopsească copiii pe față. Spre seară, concertele obligatorii de folk și folclor reunesc diverși necunoscuți.

Atracția principală rămâne bătălia. Câteva zeci de inși care cred că evul mediu a fost cool își fac costume, săbii, scuturi și o fortificație de scânduri și pun în scenă una din vechile lupte cu ocazia căreia Sebeșul a fost cucerit de turci sau de mongoli. Se adună cavaleri, domnițe, regi, preoți, otomani, vin și niște unguri și se pun cu toții să sărbătorească o înfrângere.

10. PARE O LUME RĂSTURNATĂ

În alt context, o doză de suprarealism și absurd ar adăuga probabil la farmecul unui oraș. Aici, fie că e vorba de câini imenși care păzesc ambele părți ale unei porți încuiate și legate cu lanțul,

de cai verzi pe pereții unui autobuz,

ori de decorațiunile de Crăciun apărute într-o seară de toamnă în Piața Primăriei, nu fac decât să întărească senzația unei lumi răsturnate, care nu e în stare să-și revină.

Și mă întreb, uneori, când și cum va reuși orașul ăsta să se conecteze la ritmul lumii?

Urmărește VICE pe Facebook:

Mai citește și despre alte orașe nasoale:
Zece motive pentru Ploiești e un oraș nasol
Zece motive pentru care Londra e un oraș nasol
Opt motive pentru care București e un oraș nasol
Opt motive pentru care Parisul e un oraș nasol