FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Autorităţile maghiare au închis gara din Budapesta din cauza imigranţilor

Din luna august şi până în prezent, în Ungaria au intrat în jur de două mii de refugiaţi pe zi.
Pierre Longeray
Paris, FR
2.9.15

Gara Keleti din Budapesta a fost închisă şi evacuată marţi dimineaţă pentru a-i împiedica pe sutele de imigranţi şi refugiaţi să se urce în trenurile de Austria şi Germania. Aproape o mie dintre ei au început să protesteze în faţa gării şi să scandeze „Germania! Germania!", în timp ce fluturau bilete de tren în aer.

Imigranţii protestează în faţa gării Keleti din Budapesta.

Gara a fost redeschisă marţi după-amiază, dar imigranţilor li s-a interzis accesul. Doar cei cu vize şi acte de identitate în regulă puteau să ajungă pe peron.

Publicitate

Din luna august şi până în prezent, în Ungaria au intrat în jur de două mii de refugiaţi pe zi, dintre care mulţi erau copii. Mulţi dintre ei dorm în tabere improvizate, amplasate chiar lângă gara din Budapesta.

Activistul maghiar pentru drepturile omului Bernard Rorke descrie protestul de marţi dimineaţă ca „paşnice dar intense."

„Protestul a fost foarte bine organizat, de asta s-au ocupat refugiaţii înşişi," a declarat el pentru VICE News.

Câteva ore mai târziu, după-amiaza, mulţimea s-a spart şi refugiaţii s-au întors în taberele din apropiere.

— Arwa Damon (@arwaCNN)August 28, 2015

Jurnaliştii care relatau de la faţa locului au spus că se zvoneşte că poliţiştii maghiari au început să-i ducă pe imigranţi în taberele de refugiaţi.

— max hofmann (@maxhofmann)September 1, 2015

Luni, sute de imigranţi şi refugiaţi au plecat din Budapesta în drum spre Germania, după ce autorităţile maghiare le-au permis să se urce în tren chiar şi fără viză. Conform relatărilor din presă, patru sute de refugiaţi care luaseră trenul din Budapesta cu câteva ore mai devreme au ajuns luni seara în Bavaria, în sud-estul Germaniei.

Alţi 3 650 de refugiaţi şi imigranţi au ajuns cu trenul în Viena, luni, un număr record. După ce au plecat alte câteva mii, autorităţile ungare au decis să închidă gara.

— Babar Baloch (@BabarBloch)September 1, 2015

„Mulţi dintre cei adunaţi în faţa gării în dimineaţa asta erau refugiaţi sirieni" care sperau să ajungă în Germania, a spus Rorke.

Publicitate

Săptămâna trecută, guvernul german a anunţat că va permite refugiaţilor sirieni să rămână în Germania, indiferent pe unde au intrat în Uniunea Europeană. Regulamentul de la Dublin spune că imigranţii care intră pe teritoriul Uniunii sunt obligaţi să ceară azil în prima ţară membră în care ajung.

„Abordarea Ungariei este în mod clar diferită de cea a Germaniei," a spus Rorke. „Guvernul maghiar nu vrea imigranţi pe teritoriul Ungariei, dar în acelaşi timp, nu le permite să părăsescă ţara."

Fotografie de Tamas Kovacs/EPA

Guvernul maghiar a finalizat de curând construcția unui gard de sârmă ghimpată de-a lungul graniței cu Serbia.

„Ungaria nu face decât să aplice legile Uniunii Europene, conform cărora oricine doreşte să călătorească în Europa trebuie să deţină un paşaport valabil şi o viză pentru zona Schengen," a transmis Zoltán Kovács, purtătorul de cuvânt al guvernului maghiar, într-un email pentru VICE News.

Zona Schengen este o zonă „fără graniţe," din care fac parte 26 de țări membre UE. Conform acordului Schengen, călătoritul dintr-o ţară în alta în interiorul zonei se face liber, fără control la graniţă.

Luni, 20 de mii de oameni au ieşit în stradă în Viena să protesteze împotriva neglijenţei cu care sunt trataţi refugiaţii care şi-au riscat vieţile ca să-şi părăsească ţările de origine afectate de război. Protestatarii au afişat bannere pe care se puteau citi slogane precum „Drepturile omului nu cunosc graniţe" şi „Nicio persoană nu e ilegală." Protestul a survenit la câteva zile după ce autorităţile au descoperit trupurile a 71 de imigranţi într-un camion abandonat de pe marginea unei autostrăzi din Austria.

Publicitate

De asemenea, proteste au izbucnit şi în Germania, stat care s-a confruntat de curând la un val uriaş de imigranţi şi refugiaţi. În timpul unei conferinţe de presă de luni, cancelarul german Angela Merkel a cerut celorlalte state europene să colaboreze pentru găsirea unei soluţii comune la criză.

„Drepturile civile universale sunt strâns legate de istoria Europei şi un principiu fondator al Uniunii Europene," a declarat Merkel. „Dacă Europa nu reuşeşte să rezolve problema refugiaţilor, dacă legătura strânsă dintre noi şi drepturile civile universale se rupe, proiectul european va eşua."

Marţi, poliţia din Munchen a anunţat pe Twitter că se confruntă cu probleme în gestionarea numărului mare de donaţii pentru refugiaţii care ajung în gară cu trenul de Budapesta şi a rugat publicul să nu mai doneze nimic pentru moment.

Please do not bring any more goods for the Moment.The donations at hand will be sufficient for the refugees present and arriving today.

— Polizei München (@PolizeiMuenchen)September 1, 2015

Traducere: Mihai Niţă

Urmăreşte VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre criza imigranţilor:
Imigranții pot fi următorii țapi ispășitori pentru problemele românilor ipocriți
Doi nemți neo-naziști au urinat pe o familie de imigranți
Termenii pe care nu îi înțelegi din dezbaterea despre imigranți
Traficul cu imigranți e pe val