Foto

Fotografii cu vrăjitoare bete care schiază cu mături în loc de bețe

Oamenii sunt dispuși să facă orice ca să obțină niște bani din turism.

de Philippe Stalder
31 Ianuarie 2017, 6:00am

Conform unei legende elvețiene, a existat cândva o vrăjitoare care locuia în apropierea satului alpin Belalp. Vrăjitoarea era căsătorită, dar și-a înșelat soțul-zeu cu un tânăr. Cei doi îndrăgostiți se întâlneau în secret transformându-se în corbi și zburau aproape de vârfurile munților. Când soțul ei devotat a început să suspecteze ceva, vrăjitoarea a decis să scape de el. Când el s-a urcat într-un cireș bătrân ca să culeagă fructe, ea a zburat deasupra copacului și a aruncat o cireașă râncedă în ochiul lui. Omul nu a mai văzut ce face, a căzut și a murit. Legenda spune că satul a aflat repede de crimă, pentru că ea a fost torturată ca să spună adevărul, iar în cele din urmă a fost condamnată la moarte și a fost arsă pe rug.

D-aia în fiecare ianuarie, turismul din Belalp înflorește. Tot din motivul ăsta, acum 35 de ani, hotelierii și instructorii de schi din regiune au decis să profite de blestemul ăsta și să organizeze o cursă de schi care comemorează povestea vrăjitoarei. Turiști și localnici îmbrăcați în vrăjitoare, care se îmbată și se dau cu schiurile pe pista înghețată, par să fie exact lucrul de care avea nevoie zona - în ciuda vremii urâte, peste 1 300 de oameni s-au băgat în cursa de pe 14 ianuarie de anul ăsta. Cursa nu e despre timp, ci despre stil. Și să bei cât mai multe shoturi, d-aia majoritatea vrăjitoarelor nu ajung la linia de final, ci rămân blocate undeva pe pistă.

Fotograful local David Zehnder a fost acolo să documenteze evenimentul de anul ăsta.

Tagged:
MIT
pista
vrajitoare
zapada
betie
elvetia
traditie
schi