„59% dintre români se simt atașați și foarte atașați de Europa, iar 54% de Uniune. Valorile care reprezintă cel mai bine Uniunea Europeană, în viziunea românilor, dar și a europenilor, sunt drepturile omului (38% la nivelul României, 34% media UE), democrația (32% România, 31% UE) și pacea (27% România, 39% UE)”, arată ultimul Eurobarometru. Cu toate acestea, un scenariu de despărțire nu e de exclus total.
Pentru Europa, Brexitul a fost evenimentul politic al anului trecut. Cetățenii Regatul Unit, bombardați de un discurs naționalist puternic ce era cuplat la un viitor incert pe piața muncii din cauza evoluției tehnologice, au considerat că restul continentului e de vină.
Videos by VICE
Dacă luăm în considerare și tendințele pe care le observăm în Polonia, Cehia, Ungaria, nu poți să nu te întrebi sincer: „Ce s-ar întâmpla cu noi dacă România ar ajunge, într-un fel sau altul, în afara Uniunii Europene?”
Ca să primesc niște răspunsuri cât mai competente la întrebările legate de această posibilitate am stat de vorbă cu un expert. Am vorbit cu Alexandru Jădăneanț, directorul Departamentului de Științe Politice în cadrul Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării a Universității de Vest din Timișoara. El mi-a explicat de ce o astfel de variantă (destul de improbabilă, din fericire) e absolut indezirabilă pentru români.
VICE: Cum se poate tehnic să ieși din UE? Am văzut că Marea Britanie a invocat articolul 50 din Tratatul de la Lisabona. Ce spune acesta?
Alexandru Jădăneanț: Articolul 50 este foarte telegrafic conceput, pentru că, probabil, nu s-a așteptat nimeni să fie folosit vreodată. Tehnic, statul care dorește să iasă din această construcție, din UE, trebuie să transmită Consiliului European o notificare oficială. Înainte de asta, trebuie să fie parcurși pașii interni care să legitimeze o astfel de cerere.
În cazul UK am putut observa dezbateri aprinse în ordinea juridică internă pe acest subiect. La sfârșitul lunii martie 2017, premierul britanic Theresa May a înaintat notificarea prin care este anunțată intenția oficială de ieșire din Uniunea Europeană.
Marea Britanie își negociează acum condițiile de ieșire din UE. Dacă atunci când am intrat mulți au spus că am negociat prost, cum s-ar negocia o eventuală ieșire?
Nu aș cataloga negocierile noastre cu ei ca fiind dezastruoase. E clar că noi am avut un interes major în a ne integra în UE. În cadrul unei negocieri, negociatorii sunt, de fapt, animale politice. Nu folosesc termenul peiorativ, ci chiar pozitiv. Fiecare încearcă să câștige cât mai mult.
Nu cred că putem afirma faptul că Uniunea Europeană a abuzat, în cadrul negocierilor, de dorința noastră de integrare, căci până la urmă a fost și strategia lor de a-și extinde spre est granița.
Sunt de părere că europenii au fost foarte precauți în privința negocierilor cu cele două state (România și Bulgaria), iar dacă astăzi vorbim despre o justiție cât de cât independentă în România, atunci acest lucru li se datorează.
Citește și: Opt chestii mișto pe care ți le dă Uniunea Europeană, dar nu le primești din cauza românilor
În timpul negocierilor de aderare, s-a creat Consiliul Superior al Magistraturii, fiind solicitate de către Bruxelles anumite garanții care să dăinuie și după aderarea noastră în domenii precum independența justiției.
Prin aceste noi instituții dovedeam că suntem un stat democratic, că valorile statului de drept sunt recunoscute și nu pot fi înfrânte de către mediul politic din România.
Legat de asta, cât și de recentul scandal cu Legile justiției, ce s-ar întâmpla cu justiția noastră dacă am ieși din UE?
În primul rând, ar trebui să existe o notificare oficială trimisă Bruxelles-ului. Ar urma doi ani de negocieri, perioadă în care atât Regatul Unit acum, cât și România, în scenariul discutat și nedorit, vor continua să se supună normelor juridice ce formează acquis-ul comunitar.
Dacă în acea perioadă MCV-ul (mecanismul de verificare european pe justiție) continuă să existe, va trebui să ne supunem acelor rigori. Desigur că în momentul în care, la epuizarea celor doi ani de zile, nu se ajunge la un acord între UE și statul care dorește să renunțe la calitatea de membru al Uniunii, nu ar mai fi opozabile aceste mecanisme descrise mai sus.
Sunt de părere că în scenariul pe care îl puneți în discuție, adică ieșirea României din Uniunea Europeană, situația noastră nu ar fi una foarte roză, pentru că nu știu dacă ne mai putem închipui viața în afara acestui spațiu european.
Să ne gândim la faptul că muncitorii români n-ar mai putea lucra la fel de ușor în spațiul UE, studenții nu s-ar mai putea mișca atât de liber, iar capitalul ar avea dificultăți într-un spațiu nou creat.
Vă dați seama ce fel de mesaj ar fi pentru investitorii din Europa. Să luăm, spre pildă, județul Timiș, unde principalii investitori sunt germani sau italieni, aceștia având la dispoziție și alte piețe unde și-ar putea dezvolta afacerile.
Plecând de la provocarea dumneavoastră, deși mie scenariul nu-mi surâde deloc, cred că un astfel de scenariu trebuie să fie prezentat populației cu plusuri și minusuri, iar decizia să fie luată, eventual, prin referendum.
Spuneai de mecanisme. Ce alte mecanisme importante oferite de Europa am mai pierde, odată cu ieșirea din UE?
Avem de pierdut și acum ca membrii UE, pentru că nu avem capacitatea de a absorbi toți banii puși la dispoziție prin bugetul european. Aici e doar vina noastră, pentru că nu avem capacitatea de a cheltui toate resursele. Asta pentru că aceste fonduri nu sunt foarte atractive, pentru mediul politic, pentru că nu se poate jongla așa de ușor cum se face cu banii din bugetul de stat.
Din păcate, și procedurile pe proiecte europene sunt foarte stufoase, iar omul politic din România încearcă să inducă faptul că așa e în fiecare stat membru. Nici vorbă. Am colegi care lucrează în domeniul proiectelor europene în Austria și Germania, unde nu ți se cer hârtiile de aici.
Citește și: Marea Britanie a început oficial demersurile pentru ieșirea din UE
Noi, ca și stat, am introdus o birocrație care să aibă rolul unei bariere, pentru ca după finalizarea unui proiect de genul acesta îți spui: „a fost primul și ultimul”, pentru că nu mai există disponibilitatea să introduci atâta energie, care nu-i deloc creativă, ca să elaborezi acte, hârtii, rapoarte seci, în loc să urmărești dezvoltarea pe viitor a proiectelor..
În anumite țări, ca de exemplu Danemarca, din punctul în care ești admis ca cetățean european la facultățile lor, ai parte de educație gratuită, la fel ca un danez. Cum s-ar schimba asta?
Odată cu Tratatul de la Maastricht, se introduce conceptul de cetățenie europeană, care este o cetățenie funcțională, adică nu o poți dobândi decât dacă deții cetățenia unui stat membru, și atunci ești automat și cetățean UE.
Dacă ne referim la studenți, vorbim despre libera circulație a persoanelor în Uniune. Există legislație europeană în această direcție. Studenții, dar nu numai ei, se bucură de aceleași drepturi ale cetățenilor statului membru atunci când se pune, spre exemplu, problema de a studia în alt stat membru.
Nu e vorba doar despre Danemarca. De exemplu, în Regatul Unit sunt foarte mulți români care studiază în aceleași condiții cu ale cetățeanului britanic.
Vă pot oferi și două exemple de la Universitatea de Vest din Timișoara, un cetățean german și unul austriac au studiat Relații internaționale în limba germană, având statutul de studenți la buget, pentru că se bucură de aceleași criterii de care se bucură studentul român.
Dacă am ieși din construcția europeană, românii nu ar mai fi cetățeni europeni, ci ai unui stat terț în relația cu UE. Studenților români li s-ar impune alte condiții de studiu.
Nu vreau să mă gândesc ce s-ar întâmpla după cei doi ani de zile în care s-ar purta ipoteticele negocieri, când ar trebui să mergem iar pe la consulate și ambasade, ca să solicităm vize, pentru a circula în UE.
Și dacă ai suficient avantaj politic, mă gândesc.
Da, și dacă UE este interesată să ai acces și să ți se ofere anumite clauze preferențiale față de alte state terțe. Nu cred că noi ca și stat ne putem compara cu Marea Britanie, stat față de care UE are interes economic și geopolitic.
Să nu uităm că sunt foarte multe afaceri ale europenilor ce își au sediul în City-ul londonez. Acolo, marja de negociere este destul de largă, pentru că sunt interese și de o parte, și de cealaltă.
Dacă noi ne-am anunța la Bruxelles intenția de a ieși, nu știu dacă unii nu ar zice „hai să deschidem șampania!”. Nu vreau să exagerez, zic doar de unii, pentru că există europeni care nu au văzut cu ochi buni extinderea Uniunii către est. Dacă ai face așa o cerere, respectivii ar jubila.
În același timp, nici noi nu am mai putea furniza Strasbourgului europarlamentari de mare valoare, precum Gigi Becali sau Elena Băsescu.
Am pierde toți reprezentanții, nu doar europarlamentarii. Desigur că ar exista o reprezentanță oficială a României pe lângă UE, dar în rest, tot ce înseamnă cetățean român n-ar mai putea lucra, cel puțin teoretic, în instituțiile europene.
Desigur că există și extracomunitari angajați acolo, dar cetățenii europeni au întâietate. Am foști studenți care lucrează la Comisia Europeană, la Consiliu și în Parlamentul European, și vreau să vă zic că fac o figură foarte bună.
Reprezentanții de vârf, cei care ocupă din partea României anumite posturi, ne fac mai puțină cinste, pentru că sunt mult mai axați pe propria imagine, decât pe munca întru binele Uniunii Europene și a cetățenilor ce trăiesc în acest spațiu.
Citește și: Am întrebat tineri din România de ce iubesc așa mult Uniunea Europeană
Ce s-ar întâmpla cu românii din piața europeană a muncii?
Vă dați seama că ei, chiar dacă sunt doriți, toți românii din Spania, Italia, Germania nu vor mai avea același statut. Statele europene vor să-și protejeze naționalii, iar liberalizarea pieței muncii a venit pas cu pas, prin negocieri.
Au fost lupte interne destul de puternice, pentru că unii cetățeni ziceau că vin cei din est și vor scădea drastic salariile. Pe măsură ce situația s-a echilibrat, discursul acesta naționalist a fost auzit, dar nu a produs efecte. Statele respective continuă să prospere, chiar dacă românii merg să culeagă căpșuni, să lucreze în construcții, sau să îngrijească bătrâni.
În ipoteza în care n-am mai fi membri, ei vor trebui să se supună unui nou set de reguli, dacă nu există nicio negociere sau clauză preferențială pentru accesul românilor pe piața muncii la nivel european.
Mă bucur că ai menționat naționalismul, pentru că zilele trecute am asistat la mișcări ample în sensul ăsta. La fel și-n alte țări din grupul Visegrád. Ne paște și pe noi euroscepticismul?
Un grad de euroscepticism va exista în orice stat membru, pentru că această construcție a venit și cu minusuri, nu doar cu plusuri. Gândiți-vă la statele membre care varsă în bugetul european mult mai mult decât primesc înapoi.
Dar până la urmă și-au asumat această construcție, care s-a dovedit că este una necesară și benefică, dacă este să luăm în calcul doar faptul că trăim într-un spațiu ferit de războaie în ultimele decenii. Întrebarea e: care e gradul tolerabil de euroscepticism într-o societate?
În România, există un discurs din ce în ce mai pronunțat a anumitor zone, în ceea ce privește hulirea acestei apartenențe a noastre în UE. Nefiresc e însă că cei care vin cu acest discurs nu vin cu o alternativă. Suntem vreo douăzeci de milioane de români, din care cel puțin două milioane trăiesc în state europene. Numeroase familii de aici trăiesc de pe urma banilor trimiși de cei din diaspora. Trebuie să fim atenți, trebuie să venim cu o contrabalansare a discursului și să ne asumăm corect și lucrurile mai puțin pozitive, pentru că ele există.
