De ce atentatele în Europa n-o să se oprească, deși guvernele vor să știe tot ce faci

Trei atacuri teroriste în Marea Britanie: Westminster, Manchester și acum Londra din nou. Pe măsură ce auto-proclamatul califat al Statului Islamic își pierde puterea asupra teritoriului continental din Siria de est și Irakul de nord, tineri europeni musulmani dezabuzați, atrași de viziunea sa nihilistă dau din ce în ce mai multe lovituri de răzbunare însângerată pe străzile orașelor europene.

După fiecare incident de anul ăsta, guvernul a cerut supraveghere online sporită, deși Marea Britanie are deja cam cele mai ample prerogative de supraveghere dintre toate statele democratice. Theresa May a insistat din nou pe ideea că există „prea multă toleranță pentru extremism" în Marea Britanie și că „trebuie să colaborăm cu guvernele democrate aliate pentru a ajunge la acorduri internaționale care reglementează spațiul online pentru a împiedica răspândirea terorismului și a planurilor teroriste".

Deși s-ar putea ca ideea să se bucure de ceva sprijin popular – un sondaj dat publicității imediat după atacul de la Manchester a arătat că 68% dintre repondenți susțin puteri statale mai ample pentru interceptarea mesajelor criptate oferite de servicii gen WhatsApp și Telegram – tactica a fost criticată de suporterii libertății online Open Rights Group pentru că ar avea potențialul de a „împinge rețelele astea sinistre în colțuri și mai întunecate ale internetului, unde vor fi și mai greu de depistat". În plus, încă e neclar cum – dacă e cazul – ar fi putut astfel de drepturi să contribuie la prevenirea incidentelor de anul acesta. MI5 investighează în continuare atât atacurile de la Westminster, cât și pe cele de la Manchester.
Deși e adevărat că Statul Islamic a întrebuințat internetul într-o măsură fără precedent pentru orice altă grupare teroristă, atât pentru a radicaliza indivizi vulnerabili, cât și pentru a coordona atacuri directe în mod activ, analiștii terorismului nu se pot pune de acord în privința sporirii prerogativelor de supraveghere.

Pe de altă parte, spațiul nereglementat al internetului – ca și spațiile nereglementate din Afganistan, Siria de nord și Sahel, în lumea offline – le-a conferit grupărilor jihadiste un loc sigur în care să se poată organiza. După cum notează cercetătorul norvegian al jihadismului, Prof. Thomas Hegghammer: „Ce nu-și dau mulți seama e că jihadiștilor le-au sporit libertățile și abilitățile online cu mult în ultimii cinci ani. Guvernele discută reducerea acestor câștiguri recente. Desigur, nu se va rezolva totul și evident că nu vom putea elimina totul, dar e clar că va ajuta."

Pe de altă parte, după cum remarcă Prof. Peter Neumann de la Centrul Internațional pentru Studierea Radicalizării de la Kings College Londra, referindu-se la grupul de luptători ISIS conectat la Manchester și Portsmouth, pe care-l studiază de ani de zile: „Relațiile în persoană rămân esențiale. Toate dovezile indică asta. Grupările, precum cele din Manchester sau Portsmouth, există pentru că oamenii se cunosc de ani de zile, de la școală, de la fotbal etc. Mobilizarea spre extremism violent necesită multă încredere și siguranță, care provine, de obicei, din relații personale apropiate."

Cu alte cuvinte, sporirea plasei de siguranță de supraveghere online s-ar putea să ajute într-o oarecare măsură, dar nu va rezolva complet problema. Amenințarea teroristă jihadistă, în mod îngrijorător, a depășit deja capacitățile de monitorizare adecvată ale serviciilor de securitate de stat. Circa 850 de musulmani britanici s-au alăturat Statului Islamic în Siria și în Irak, dintre care circa jumătate s-ar putea să se fi întors deja. E posibil ca serviciile de securitate să fi împiedicat 18 atacuri teroriste din 2013 încoace – cinci doar între atacurile de la Westminster și Manchester – dar Marea Britanie adăpostește astăzi 23 000 de potențiali teroriști jihadiști, în timp ce statul are doar resurse pentru a monitoriza trei mii concomitent. Însuși atacatorul de la Manchester a fost raportat serviciilor de securitate de cel puțin cinci ori de către comunitatea musulmană locală, dar nu a fost monitorizat, din cauza lipsei de resurse.

Creșterea cantității de date electronice care trebuie să fie periate pentru a depista dovezi de comploturi teroriste ar fi imposibilă fără o creștere pe măsură a serviciilor de siguranță britanică, până la un nivel de neimaginat într-un stat non-totalitarist, ceea ce, în sine, ar duce la un și mai mare nivel de dezabuzare al musulmanilor britanici, ceea ce ar crea un cerc vicios al neîncrederii și posibilei radicalizări.

Cu toate astea, nu prea e clar care-ar fi alte variante. Amenințarea clar nu e pe ducă. Dacă se poate spune ceva e că atacurile de la Westminster, Manchester și London Bridge ne-au conferit o fereastră sumbră asupra viitorului Europei.

După cum notează Prof. Neumann: „Ne confruntăm cu o mobilizare a generațiilor: consecințele celor întâmplate în ultimii cinci ani în Siria încă nu s-au încheiat. Consecințele din Siria se vor desfășura de-a lungul anilor 2020 și 2030. Suntem încă foarte la început."

Conform evaluării sale academice asupra activității jihadiste în Europa de pe viitor, Prof. Hegghammer e de acord și prevede că amenințarea „va continua să sporească atât timp cât activiștii recrutați la începutul anilor 2010 rămân activi din punct de vedere politic – adică încă 15-20 de ani." Într-o declarație pentru VICE, acesta a adăugat că următorii 15-20 de ani sunt „perioada în care ne putem aștepta ca sutele de radicali încarcerați la jumătatea anilor 2010 să devină activi politic. Mă aștept ca ei și prietenii lor să devină antreprenorii jihadiști ai anilor 2020."

Realitatea incomodă e că siguranța civililor din Europa depinde acum mai mult ca niciodată de stabilitatea din Orientul Mijlociu. Atât timp cât baia de sânge haotică din regiunea mai amplă continuă să evolueze și conferă spațiul de care au nevoie grupările teroriste pentru a se organiza și a inspira o mică minoritate de musulmani din occident să ucidă la ei acasă, oamenii obișnuiți din Marea Britanie și din restul Europei se pot aștepta să trăiască în umbra terorii jihadiste. Cu toate astea, n-avem niciun motiv să ne închipuim că dezastrul din Orientul Mijlociu se va încheia prea curând.

Deci ce se poate face? Se poate face ceva?

Din punctul de vedere al prof. Neumann, autorul volumului Radicalised: New Jihadists and the Threat to the West, politicile anti-teroriste (AT) actuale funcționează, în mare, dar trebuie să fie aduse la zi: „Serviciile de siguranță și poliție au nevoie de o capacitate mai amplă, iar Preventul trebuie să fie reformat", spune acesta. „Ca întotdeauna, AT-ul bun reprezintă un echilibru între represiune și prevenție. Să nu uităm că problemele din Franța și Belgia sunt în continuare mai grave decât în Marea Britanie. Marea Britanie face în continuare multe lucruri bine, chiar dacă nu pare astfel la câteva zile după un atac. Nu totul trebuie schimbat."

În căutarea unor posibile soluții, prof. Hegghammer imploră: „Un «plan Marshall» ordonat de UE pentru educație mai bună în zonele cu mulți emigranți; mult mai multe fonduri pentru slujbe obișnuite pentru tineret; reducerea extinderii recente a capacităților jihadiștilor pe internet; sentințe mai lungi pentru activitatea infracțională cu legături cu terorismul, în mod special pentru recrutare. Legi împotriva combatanților pe teritoriu străin, indiferent de ideologie. Pașapoarte biometrice la granițele externe ale UE. Toate astea, însă, vor fi doar paliative. Problema va dispărea doar dacă și când se schimbă în profunzime starea de spirit în lumea musulmană, prin respingerea islamismului militant; când va fi văzut drept clar nasol, chiar și printre cei cu înclinații contraculturale, cum se întâmplă în Europa zilelor noastre cu neo-nazismul. Dacă va avea loc vreodată o astfel de schimbare, va veni pe neașteptate. Schimbările de zeitgeist nu pot fi prevăzute."

Acesta continuă: „Rezultatul pe termen lung al tuturor acestor măsuri e previzibil: servicii de securitate foarte ample și o atmosferă tensionată, cam ca-n Franța zilelor noastre, dar pentru totdeauna. Pentru mine, ăsta e un motiv bun pentru a începe să gândim creativ. Există lucruri, atât pe latura soft, cât și pe cea hard, pe care le-am respins înainte, pentru că ar fi fost excesive sau nerealiste? Poate le mai putem examina o dată."

Acum un deceniu și jumătate, când amenințările teroriste asupra Occidentului erau livrate de Osama bin Laden pe casete VHS, mai degrabă decât răspândite prin intermediul rețelelor de socializare, fondatorul al-Qaeda promova o strategie de ațâțare a conflictului dintre civilizația occidentală și cea islamică prin anihilarea, în primul rând, a „zonei gri" – a spațiului în care minoritățile musulmane și majoritățile non-musulmane coexistau în vest – prin atrocități țintite, concepute pentru a alimenta neîncrederea, prin reacții adverse ale majoritarilor și, în cele din urmă, prin ură între cele două comunități. E o politică pe care al-Qaeda, precursorul Statului Islamic, a perfecționat-o în Irak, alimentând războiul civil dintre comunitatea sunnită și cea șiită în Irak și e o politică pe care o aplică azi în Europa.

Cu fiecare nouă atrocitate comisă de o facțiune infimă a minorității musulmane din ce în ce mai mari din Europa, vocile de dreapta cer pedepsirea colectivă a întregului Islam – de la închiderea în masă a suspecților de terorism la deportări în masă – și devin din ce în ce mai puternice. Partidele populiste de dreapta, cum ar fi Lege și Dreptate în Polonia, folosesc atacurile pentru a justifica refuzul de a primi imigranți musulmani de orice fel și susțin că deschiderea Europei occidentale față de lumea islamică îi ucide propriii cetățeni. Dimineața devreme dumincă, Donald Trump s-a folosit de atacul de la London Bridge pentru a promova nevoia impunerii interdicției sale de călătorie asupra musulmanilor.

După cum avertizează prof. Hegghammer: „Dacă vom continua cum facem azi – cu ajustări mici, pe termen scurt, ale politicilor – rezultatul e previzibil, se poate spune. Vom avea o Europă cu servicii de informații mult mai mari, o clasă economică de jos musulmană și sentimente mult mai puternice anti-musulmane."

Prof. Neumann e de acord în privința riscului la adresa stabilității interne a Europei și notează: „Adevăratul risc al terorismului nu e cel fizic, ci cel psihologic și politic. Uitați-vă la cât de polarizată e societatea franceză, nu în ultimul rând din cauza terorismului. Extremiștii de toate culorile se alimentează unii pe alții, societatea devine din ce în ce mai polarizată, iar rezultatul e un spațiu din ce în ce mai mic la mijloc. Ăsta e adevăratul pericol asupra democrației europene."

Capacitatea Europei de a menține armonia socială, în timp ce e atacată de teroarea islamistă și de efectele adeverse inevitabile pe care aceasta a fost concepută să le provoace n-ar trebui să fie luată de bună. Reprezintă principala amenințare pentru generația următoare. Teatrul semi-inutil de supraveghere online pe care-l joacă May e, așadar, în cel mai bun caz o soluție parțială – o reacție mecanică, impulsivă, la o amenințare în creștere pe care niciun guvern european nu știe, la ora actuală, cum s-o evite.

Dincolo de toate editorialele din ziare și scandalurile de pe Twitter, în timp ce clasa de comentatori britanici se confruntă cu noua realitate sumbră, nouă ne rămân două variante: să continuăm ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat și să sperăm la ce-i mai bun, sau să ne adăpostim și să ne așteptăm la ce-i mai rău.