Viața mea sentimentală e cu multe suișuri și coborâșuri, pentru că am laturi diferite care caută lucruri diferite. În noul an, vreau să înțeleg motivele pentru care sunt mereu singur și de ce simt că asta e bine pentru mine. Poate că o să găsesc oameni pe aceeași lungime de undă cu mine care citesc chestia asta. Dar probabil voi da doar peste niște oameni care o să comenteze pe Facebook că sunt un puștan ratat care nu e cu adevărat jurnalist și că nu merit dragoste. E ok și asta. Sunt de acord în mare parte. Nu cred că sunt mai bun decât alții, așa că te rog să-mi permiți să am și eu un moment de Carrie Bradshaw.
De fapt, doar o parte din mine e Carrie Bradshaw în căutarea dragostei adevărate. Undeva în adâncul meu caut asta, dar imediat ce încep s-o recunosc, vreau s-o neg. Partea mea dominantă e aia de futangiu de căcat care se crede cumva deasupra dragostei. Cam așa cum zice Gordon Gekko în Wall Street, că dragostea e o chestie inventată de oameni ca să-i împiedice să se arunce pe geam în fiecare clipă. Probabil că n-ar trebui să-mi iau drept reper perspectiva unui personaj negativ despre dragoste, dar m-am uitat la film aseară, în timp ce mă îndopam cu plăcintă cu cocos, după ce m-am întâlnit cu un tip de pe Tinder, și a vibrat ceva în mine.
Videos by VICE
Folosesc des Tinder. Funcționează perfect pentru mine pentru că sunt extrem de introvertit cu o imagine de extrovertit online. Înainte să mă întâlnesc cu cineva, menționez de obicei chestia asta. Îmi place Tinder pentru că nu mă simt ciudat dacă ignor oamenii după sex. În treizeci de procente dintre cazuri nu-i mai contactez niciodată.
Dar și mie mi se întâmplă să fiu ignorat și nu mă supăr când se întâmplă asta. Poate că așa funcționează cultura noastră bazată pe satisfacție imediată fără asumarea responsabilităților. Sau poate că nu le-a plăcut futaiul. Indiferent care ar fi cauza, viața mea e bântuită de fantome. Uneori le simt prezența, de exemplu atunci când îmi dau un like la un selfie după ce n-am vorbit luni de zile, ca și cum ar încerca să mă contacteze din lumea de dincolo. Dar odată ce ai devenit fantomă pentru mine, așa rămâi. Nu mă uit în urmă.
Citește și: Tot ce-am învățat într-o lună de Tinder Social
Uneori eu sunt fantoma. Când încetez orice formă de contact cu cineva, mă aștept să fiu tratat ca și cum aș fi invizibil. Dacă văd în club un tip pe care l-am ignorat după sex, nu mă aștept să mă bage în seamă. Mi s-a întâmplat de mai multe ori să-i ignor și apoi să-mi pară rău, nu zic nu. Încetez relațiile cu oamenii din multe motive. De multe ori, sunt într-o stare proastă și nu știu să transmit asta. Când mă simt mai bine, scutur lanțurile de fantomă la ei și sper să primesc o reacție. Dar de cele mai multe ori e prea târziu. Repet des ciclul ăsta.
Relațiile mă sperie. Am multe probleme cu încrederea, iar cinismul meu poate fi toxic dacă cineva rămâne în preajma mea o perioadă prea lungă. De asta sunt o persoană atât de solitară. Mi-e greu să găsesc un echilibru între dorința de singurătate și dorința de a face mult sex.
Un alt defect major de-al meu e tendința de a deveni obsedat când îmi place de cineva. Devin gelos și posesiv. Iese din mine cea mai oribilă latură, așa că încerc să evit să mi se pună pata pe cineva și să rămân cât mai relaxat. Când încep să mă transform în versiunea asta de căcat a mea, dispar.
Până de curând, am reușit să evit implicarea emoțională. M-am tot îndrăgostit de persoane care locuiesc foarte departe de mine. Ne-o tragem, ne simțim bine, și apoi fiecare pleacă la el. Totul a funcționat foarte bine până când am traversat continentul ca să mă văd cu un tip și m-am întors de acolo îndrăgostit. Acum sunt obsedat de el și îl urmăresc de la distanță. Iar asta mă îngrijorează.
Citește și: Tinder nu înseamnă sfârșitul dragostei
Nu cred că ignorarea asta e un lucru bun. E problematică. Dar poate că e doar o evoluție naturală a modurilor actuale de interacțiune spre care ne-a împins tehnologia. Anonimitatea din spatele ecranului ne ajută să ignorăm mai ușor pe cineva. Și, să recunoaștem, toți suntem ignorați de altcineva la rândul nostru.
Aici vine partea în care mă joc cu un creion între dinți, mă uit la tavan, respir adânc și tastez: „Și nu pot să nu mă întreb… Dacă fiecare dintre noi e fantomă pentru cineva, atunci mai e cineva cu adevărat în viață?”
Jaik Puppyteeth e un artist din Vancouver. Urmărește-l pe Twitter și Instagram.
Traducere: Oana Maria Zaharia