De ce „fundamentaliștii” români sunt infinit mai răi decât teroriștii Statului Islamic

Poate mi se pare mie, dar criza asta a refugiaţilor a devenit o nouă criză grecească. Toată lumea vorbeşte despre asta şi uită să mai arunce câte-o privire şi-n propria ogradă. Serios, acum, nu vede nimeni că România e inundată de o invazie de fundamentalişti? Dacă n-ai citit ştirile de săptămâna trecută, hai să-ţi fac un rezumat.

Citește și Criza din Grecia, explicată (cât se poate de) scurt

Videos by VICE

FUNDAMENTALIŞTII ORTODOCŞI

Fundamentaliştii religioşi din România se organizează mai ceva ca teroriştii Statului Islamic. Ba mai mult, au o organizare atât de bine pusă la punct, că maşinăria de finanţat terorişti români ar putea fi listată la bursă, iar eu aş cumpăra acţiuni. Iată, vasăzică, şi cum funcţionează: la Bacău, celula fundamentalistă a mutat disciplinar 60 de servanţi pe motiv că n-au făcut norma la vândut lumânări, iar şeful teroriştilor, Patriarh al-Daniel, tocmai şi-a dublat leafa, urmând să primească 14 727 lei lunar.

În caz că nu te-ai prins, al-Daniel îşi merită banii, având în vedere că strategia lui în doi paşi merge conform planului. În prima parte, securizează finanţările, pentru ca, în a doua parte, să terorizeze românii cu declaraţii fundamentaliste. Drept dovadă, organizaţia sa a cumpărat o microhidrocentrală. Prin urmare, cu Oprescu suspendat la fel ca ideile lui creţe de autostrăzi, singurul motiv pentru care l-aş vota primar pe Remus Cernea e că n-ar mai cotiza cu niciun leu, din bugetul primăriei, la Catedrala Mântuirii Banului.

Citește și Stai liniștit, Biserica Ortodoxă e la fel de absurdă și la vecinii noștri din Balcani

FUNDAMENTALIŞTII BIROCRAŢI

Însă mai răi ca fundamentaliştii religioşi români sunt fundamentaliştii români birocraţi. De bine ce l-au săltat pe cel care-a terorizat Bucureştiul în ultimii şapte ani, începem să vedem şi metodele lui. Dan Tăpălagă explică destul de bine cum „opera‟ Sorin Oprescu şi cu cât de mult tupeu. De parcă tot lanţul său de clinici nici n-ar fi făcut profit de 14 milioane euro în ultimii cinci ani.

Modus operandi à la Oprescu însemna să numere toţi boii de la bicicletele celor de la care lua şpăgi. Adică le calcula profitul brut ălora care dădeau şpăgi pentru contracte cu primăria. Și totuși, în România mai e rost de mirare c-a fost dat în fapt și lumea se mai miră că 10% din şpagă mergea la Oprescu. Păi dacă bisturiul era la el, unde să se ducă?

Citește și Cazul „Oprescu‟ demonstrează (dacă mai era nevoie) cât de proști sunt bucureștenii

Pe de altă parte, nu e ca şi când Oprescu n-ar fi fost obişnuit cu ciordeala, ba chiar cu aia care-a devenit o pandemie în România şi care e scoasă la iveală tot mai des: plagiatul. Oprescu fură câte ceva de când se ştie, fiind la rându-i un pui de plagiator.

Însă ce e de reţinut din toată povestea asta e că Oprescu şi cu gaşca lui de şpăgari birocraţi sunt la fel de terorişti pentru bucureşteanul de rând ca un terorist islamist. De ani de zile, ne terorizează cu autostrăzile suspendate care-au rămas suspendate la fel ca fluidizarea traficului. Eu, unul, sunt terorizat în fiecare dimineaţă de claxoanele şi sirenele de pe Mihai Bravu. Teroare, nu glumesc.

FUNDAMENTALIŞTII DIN POLITICĂ

Dar să nu-i uităm nici pe fundamentaliştii din politica românească postdecembristă, alţii care ne terorizează de 25 ani încoace. Marea discuţie a ultimelor zile e reprezentată de cotele de refugiaţi. Hop şi Iohannis, care refuză, că n-avem locuri, și-şi taie singur craca de sub picioare, cum bine remarcă Cristi Pantazi. Iohannis însă e un soi de şef de sleeper cell, zici că e un terorist adormit şi inofensiv. Probabil c-o să doarmă în continuare tot mandatul, n-o să ne deranjeze cu nimic.

Sau, mă rog, ne deranjează cu prostii. Iohannis e ca un terorist care vrea să producă un atentat de proporţii folosind o nuia. Şi atentează la bunul-simţ decorând un puşcăriaş şi pe Arşinel cu titlul de „luptator cu rol determinant pentru victoria revoluției române‟. Vasăzică, am aflat motivul pentru care n-au fost găsiţi nici azi teroriştii de la Revoluţie. Au murit de râs graţie lui Arşinel. Dacă ar fi existat farmaciile Catena în 1989, mureau toţi comuniştii de stres provocat de refrenul reclamei.

După care îl vedem pe alt comandant de terorişti, Victor al-Ponta, care acuză Realitatea TV de evaziune fiscală şi cere să dispară şmecherii cu protecţie politică. Ponta uită că prietenul lui cel mai bun, Sebastian Ghiţă, şeful teroriştilor mediatici de la România TV, este deputat. Din partea aceluiaşi partid.

Şi-l mai ai şi pe teroristul Călin Popescu Tăriceanu, care atentează constant la inteligenţa românilor. Ultima bombă e declaraţia prin care cere ca denunţătorii politicienilor să nu fie băgaţi în seamă, că doar ei sunt politicieni, înalţi demnitari. A fâsâit rău.

Citește și Ghid de cum să iei șpagă ca un bou, în România

Şi că tot vorbeam de terorişti mediatici şi de denunţători, Mariana Rarincă, acuzată că a şantajat-o pe Livia Stanciu, magistrat la ÎCCJ, a luat trei ani de pârnaie, cu suspendare. S-a uitat cineva la Antena 3? Bănuiesc c-a fost foc şi pară, c-au zburat mortiere din gurile de la Sinteza Zilei şi că s-a scuipat cu napalm.

Asta pentru că nimeni nu ia în seamă că suntem o ţară cu 5,3 milioane de pensionari la 5,3 milioane de angajaţi, dintre care 1,3 milioane la stat. Adică patru milioane de angajaţi în privat, din ale căror taxe e susţinută o ţară întreagă. Dar e mai importantă Marinca.

FUNDAMENTALIŞTII ANTI-IMIGRANŢI

Dar să nu-i uiți nici pe refugiaţi – sau imigranţi, sau cum vrei să le zici. Dacă se întreba cineva de ce trebuie ca România să refuze cotele de refugiaţi, o să găseşti motivul perfect în acest reportaj dintr-un centru de refugiaţi bucureştean. Statul român îi „ajută‟ pe refugiaţi cu câte trei lei şi 60 bani pe zi. Aşa că să nu te miri când vezi vreun sirian care zice că nu e nimic de făcut în România. De banii ăştia, mai bine rămâi şomer în ţara ta.

A se remarca, totuşi, că n-am scris nimic despre închiderea graniţelor, că Germania bagă controale la frontieră, la fel ca Austria. O să pun aici doar concluzia lui Cristian Câmpeanu, din România Liberă, adică soluţia în sine pentru rezolvarea tuturor temerilor: „Soluția este simplă. Câtă vreme toată lumea aderă la regulile laice ale democrației și statului de drept, toată lumea este binevenită. Ceea ce trebuie să respingem cu toată puterea nu sunt imigranții, ci multiculturalismul ipocrit care nu mai face diferența între libertate și sclavie‟.

Aici aş mai adăuga treaba asta: nişte băieţi care se ocupă cu propaganda – adică terorism mediatic – s-au apucat şi-au inventat nişte citate pe care i le-au atribuit lui Neagu Djuvara, ca lumea să se simtă terorizată – la propriu – de arabii care vor cotropi Europa. Şi link-urile au ajuns virale, că nici terorizaţii nu-s mai breji.

ROMÂNIA SUPRAREALISTĂ

Nici nu ştiu la ce mai pun fragmentul ăsta, în articolul de azi, că mai toate ştirile de mai sus par la fel de suprarealiste precum cele ce urmează mai jos. Un terorist din Camera Deputaţilor propune subtitrări pe radio, să „audă‟ şi surzii programele. E ca şi cum ai vrea să construieşti o autostradă prin satele în care se ajunge doar urcând pe o scară d-aia de lemn. Nu glumesc, ştirea e pe bune, există astfel de sate în care locuiesc victimele terorismului politicianist românesc. Deşi, între noi fie vorba, ar merge promovate ca destinaţii turistice exotice pentru cei sătui de civilizaţie.

Şi apropo de civilizaţie, eu sunt adeptul ideii că civilizarea se face cu forţa. Şi ideea muncitorilor ăştia din Galaţi mi se pare fenomenală. Ai parcat pe trotuar şi noi trebuie să punem ţăruşi ca tu să nu mai parchezi acolo? Îi punem. Scoate maşina cum te pricepi mai bine! O să fii terorizat când o să vezi factura după ce-ţi scoate maşina cu rampa!

Citește și Noua gașcă de politiceni întru propășirea vechilor obiceiuri

Dar culmea suprarealismului românesc este când ministrul Economiei îţi spune că a fugit o cârtiţă. Nu, nu vietatea, ci o „cârtiţă‟ care săpa un tunel pe sub Dunăre, pentru un gazoduct. Înregistrarea e de ascultat. Un râs sănătos, la început de săptămână, face bine. Eu mă mir că respectiva cârtiţă n-a fugit mai repede, vorba refugiaţilor, „Ce e de făcut în România?‟.

În altă ordine de idei, ca o concluzie chioară, fundamentaliştii români sunt proşti. Şi cred că terorismul ăsta românesc ne face mai mult rău decât orice discuţie cretină legată de imigranţii arabi. Nu ei ne distrug – că nici n-or să vină -, ci prostia noastră şi-a celor care ne conduc.

Urmărește-l pe Alex pe blogul său.
Vezi mai multe ilustrații de Vasile pe siteul său.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre refugiați de pretutindeni:
Refugiații sirieni mor de frig din cauza iernii
Am petrecut două zile în tabăra de refugiați Zaatari
Am petrecut o zi într-o tabără de refugiați din Grecia