E o dimineață cețoasă la festivalul Meadow in the Mountains din sudul Bulgariei, pământul se înclină și Amber (unele nume din articol au fost schimbate pentru a proteja identitățile oamenilor), o tipă de 20 de ani din estul Londrei, râde la răsărit în timp ce norii se scurg spre dealuri. Ani de zile s-a temut de ce s-ar întâmpla dacă ar lua acid, însă simte că acum e momentul.
„Aveam o priveliște bună”, spune Amber, care-mi povestește că era cocoțată în vârful unei instalații de artă din lemn, în formă de fagure de miere, și privea spre altă construcție care arăta ca un dragon. „Era dragonul ăsta sculptat în lemn și avea un fel de steaguri în gură. Dragonul privea peste munți. I-am cunoscut pe oamenii ăștia care erau foarte amuzanți. Eram cu un tip pe care nu-l mai văzusem în viața mea și am vorbit opt ore în continuu în vârful fagurelui, cu dragonul ăsta suflând foc. Era absurd. Simțeam că sunt pe altă planetă. Era ca o lume de basm.”
Videos by VICE
Creșterea numărului de teste clinice cu psihedelice pentru depresie și sindrom de stres posttraumatic, precum și șefii din Silicon Valley care iau doze mici de LSD pentru a da ce au mai bun, sunt lucruri bine documentate în mass media, în mare măsură deoarece aceste droguri sunt mai degrabă asociate contraculturii, hipioților și închisorii decât laboratoarelor științifice și elitelor corporatiste. Dincolo de zona corporatistă și de cea medicală, are oare loc o renaștere psihedelică în lumea de zi cu zi? Și dacă generația Snapchat învață să o ia pe urmele lui Timothy Leary, de ce acum?
Cifrele sunt concludente. Tripatul e pe val, în special în rândul tinerilor. Statisticile Guvernului Statelor Unite arată că 1,31 milioane de tineri între 18 și 25 de ani recunosc că au luat LSD în 2017, comparat cu 317 mii în 2004: cifra a crescut de aproape patru ori de la începutul anilor 2000. Și asta nu se întâmplă doar în Statele Unite. Consumul de LSD crește încet chiar și în rândul elevilor de clasa a 12-a. În Marea Britanie, consumul de LSD a ajuns la un nivel nemaiîntâlnit din anul 2000 în rândul tinerilor, iar consumul de ketamină, anestezicul halucinogen faimos pentru K-hole, s-a triplat în ultimii trei ani.
Bem ceai în chioșcul din grădina tatălui lui Amber, care e dotat cu sistem audio și armat de jos până sus cu viniluri vintage. Vreau să știu de ce Amber și sute de mii de tineri ca ea din toată lumea consumă psihedelice ca LSD, ciuperci magice, ketamină și DMT la un nivel nemaivăzut de zeci de ani. Este oare consumul crescut de psihedelice un răspuns escapist oferit sistemelor noastre politice și economice stricate, o căutare a sensului într-un univers atât de pervers încât Prince și Bowie mor în același an în care un rasist îl înlocuiește pe Obama la Casa Albă?
„Oamenii de azi sunt ca niște roboți”, îmi spune Amber. „Totul și toată lumea e online tot timpul. Dar pe droguri, în special pe acid, trăiești clipa; nu-ți pasă ce se întâmplă cu telefonul. Eu nici nu-l folosesc când ies și consum.”
Gândește-te la frecușurile vieții nenaturale a capitalismului global modern: căderi nervoase pe social media, navete claustrofobice, apartamente imposibil de cumpărat, joburi nesigure și orașe suprapopulate cu prea mulți oameni singuri. Adderall-ul și cafeaua te fugăresc în timpul zilei și cocaina te ajută să bați din gură în timpul nopții. Birourile în care colegii îți scriu mesaje în loc să-și întoarcă capul să vorbească cu tine. Când un maraton Netflix îți e cel mai bun prieten, când politicienii îți spun că încălzirea globală se va repara de la sine, când anxietatea și durerea ajung la stadiu de epidemie, când o diplomă universitară te bagă în datorii pe viață.
Traficul online de droguri a făcut psihedelicele mai ușor de cumpărat, iar mass media vorbind despre aceste substanțe ca soluții medicale le-a normalizat într-o anumită măsură. Dar la fel ca în cazul celor mai generale trenduri globale, psihedelicele revin deoarece există o nevoie în societate, o motivație pentru a te droga într-un mod anume.
Amber spune că majoritatea prietenilor ei de 20 și ceva de ani împart chirii în zonele ieftine ale orașului și lucrează în retail de la nouă la cinci, deseori cu „contracte pe zero ore” (adică pe minimum de ore). Unii mai au combinații ca freelanceri. Preferă psihedelicele în detrimentul cocainei pur și simplu pentru că sunt mai fun. „Coca mă face anxioasă. Când iau acid sau 2CB cu tovarășii, se poate să ne comportăm ciudat, dar ne doare-n cur”, îmi spune. „A fost cea mai bună vară a vieții mele.”
Modul în care acidul și alte psihedelice influențează cultura e mai palpabil. În ultimii ani, hip-hopul a ajuns să fie infuzat cu referințe psihedelice. Acid Rap al lui Chance the Rapper vorbește de la sine, cântărețul recunoaște că albumul e „30-40 la sută acid”. A$AP Rocky a declarat pentru Billboard că LSD „îl ajută să facă față vieții” și, susține el, l-a folosit ca să alimenteze o orgie. Cu ajutorul scenei hip-hop, psihedelicele par să fie adoptate de o nouă generație de consumatori care se poate să nu fi auzit niciodată de Woodstock sau de The Grateful Dead. Frank Ocean a scris despre experiențele sale cu ciuperci magice, chiar și Kanye are versuri despre psihedelicele 2CB și DMT pe albumul Ye, iar cunoscători ai industriei muzicale spun că înregistrările sale din Wyoming au fost alimentate de psihedelice.
Amber și A$AP Rocky sunt elemente ale unui nou și complex mozaic global al celor care aleg să se drogheze cu halucinogene. Psihedelicele au fost definite ca resurse ale hipioților, șamanilor de junglă și psihonauților (oameni care consumă pentru a-și explora propria minte), iar mai recent ca jucării ale elitelor privilegiate în căutarea unei nirvane spirituale, însă acest stereotip e o himeră. Droguri cândva de nișă, aceste substanțe sunt acum consumate de o populație din ce în ce mai diversă. Mai mult de 40 la sută din tinerii adulți americani care au recunoscut în 2017 că au consumat halucinogene sunt femei, iar o treime nu sunt albi. În Statele Unite, sunt aproape de două ori mai multe șanse să consumi halucinogene dacă nu ai asigurare medicală decât dacă ai. În Marea Britanie, cei mai comuni consumatori de psihedelice sunt studenții, șomerii și cei care întreprind munci manuale.
„E forma asta de alienare profundă și fundamentală care-i împinge pe oameni să caute moduri diferite de a se reconecta la lumea naturală, care să le dea un spirit de comuniune”, îmi spune J.P. Harpignies, autor și ecoactivist american interesat de multă vreme de psihedelice. El crede că sentimentul acesta al oamenilor tineri este „exacerbat de faptul că trăiesc atât de mult online, împunși constant de notificări și interacționând cu lumea prin platforme de social media construite pentru a stoarce din ei cât mai multă atenție posibil”. Asemeni lui Amber, argumentul lui este că oamenii folosesc psihedelice ca formă de răspuns la viața modernă. „Psihedelicele reprezintă unul din vectorii pe care anumite subgrupuri de oameni îi experimentează… pentru a încerca să atingă un sentiment mai puternic al întregului.”
Poate nu vrei să recunoști asta, însă rasa umană devine tot mai detașată de realitate. Mediile sociale digitale te izolează de adevăr, de ceilalți și de lumea naturală pe care o ocupi. Suntem o specie în capcana unor ecrane luminoase. Din cauza asta, nu e de mirare că e pe val un nou tip de anxietate claustrofobică, în special în rândul tinerilor, sau că oamenii aleg stări alterate de conștiință pentru a se simți adevărați.
În 1967, după ce Beatles au lansat albumul Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band, Paul McCartney a spus revistei de modă Queen: „Dacă politicienii ar lua LSD, n-ar mai exista războaie, sărăcie sau foamete”. Chimistul canadian Peter van der Heyden spune că genul acesta de atitudine e parte componentă a peisajului drogurilor psihedelice de zeci de ani. Van der Heyden a condus un laborator important de droguri în anii 90 alături de renumitul chimist LSD Nick Sand. De-a lungul vieții, Sand a produs cam 14 kilograme de acid, destul pentru 140 de milioane de tripuri. Van der Heyden mi-a zis că el și Sand priveau cu reverență cristalizarea acidului. „Spunea așa: Fie ca asta să ajute toată umanitatea. Să aducă mai multă înțelegere și deșteptare pentru toți cei care-l consumă.”
Cercetători ai Spitalului Universitar din Basel, Elveția, au descoperit în 2017 că, 12 luni după un trip puternic cu 200 de micrograme, 10 din 14 participanți au catalogat experiența ca unul din cele mai pline de însemnătate zece momente din viața lor. În ianuarie 2018, cercetători de la Imperial College London au publicat rezultatele unui studiu care arată că oamenii cu depresie tratați cu psilocibină au raportat schimbări de durată în viețile lor, spunând că au simțit o conexiune mai puternică cu natura și mai puțină afinitate cu direcții politice extreme.
Lucru folositor când ești soldat.
Alex, care are 25 de ani, a lucrat ca pilot de drone de supraveghere și comandant în armata israeliană. Tripurile i-au schimbat în mod radical perspectiva asupra conflictului dintre israelieni și palestinieni.
„Unul din lucrurile [care m-au dus spre LSD] a fost fuga de realitățile învățate în armată. Pentru că ți se insuflă ură la modul inconștient, într-un fel”, îmi spune de acasă, din Beersheba, care e la vreo 45 de kilometri de Fâșia Gaza, unde lansarea de rachete din interiorul teritoriului izolat sunt la ordinea zilei.
Alex a avut unul din cele mai memorabile tripuri ale sale în orașul Modin, aproape de zidul Cisiordaniei, la o petrecere în aer liber de acum trei ani.
„Am mers pe un deal și mă uitam la gardul ăsta și vedeam cum terenul arăta foarte diferit de o parte și de cealaltă. Atunci m-am întrebat: Pentru ce e gardul ăsta? Ce înseamnă? Chiar schimbă ceva sau e doar un simbol pentru ceva? Pentru ce? Mulți oameni din Israel care sunt împotriva concilierii se uită la gard și spun Noi suntem noi, ei sunt ei. N-au fost niciodată de cealaltă parte a gardului, dar spun că acest teritoriu ne aparține, că e o parte din noi. Așa că mă uitam la treaba asta și eram într-o stare foarte psihedelică, cu mintea deschisă, și chiar mă întrebam lucruri profunde. Mi-a schimbat perspectiva într-un fel”, zice el.
A înțeles brutalitatea și urâțenia zidului? „Da. Era chiar opusul a ce speram să văd”, îmi spune. „De multe ori, [pe acid] simțeam comuniunea asta cu totul, dar aici vedeam o separare artificială.”
Alex spune că modul în care împacă experiențele psihedelice cu rolul său de rezervist al armatei israeliene e să-și facă treaba „în cel mai moral și bun mod, nu pornind de la ură”, având respect în comunicarea cu civilii și pledând pentru negocierea păcii în timp ce, din punctul său de vedere, își apără și țara. Acum studiază sociologie și antropologie, cercetând consumul de droguri psihedelice în rândul soldaților israelieni care au părăsit câmpul de luptă.
Alex nu e singurul soldat căruia îi place să se tripeze. Anul trecut, un grup de piloți americani care păzesc rachete la o bază militară din Wyoming au fost disciplinați după ce au fost prinși consumând LSD. O parte din cei 14 și-au descris tripurile în timpul declarațiilor de la curtea marțială, unul dintre ei spunând că „mi-a plăcut foarte tare cum îmi altera mintea”. Altul a zis că devenea paranoic, iar un al treilea că „minutele păreau ore, culorile păreau mai vibrante și clare, în general mă simțeam mai viu”.
Pe măsură ce viețile oamenilor se schimbă, e normal să folosești psihedelice din alte motive și în moduri diferite. Spre deosebire de bunicii lor din timpul contraculturii, această generație de psihedelici e mai puțin înclinată să aștepte ca drogurile să schimbe lumea într-un mod fundamental. Vor doar ca lumea lor proprie să fie un pic mai normală la cap, un pic mai suportabilă și puțin mai magică. Nu te rupi de lume, ci faci un pas temporar înapoi pentru a vedea mainstream-ul și propria persoană într-o lumină nouă. Dacă viața de acum e bolnavă, atunci psihedelicele te pot ajuta să îi faci față.
Billy are 18 ani, e din New Mexico și familia sa e din clasa de mijloc. Și-a luat un an de pauză înainte de facultate și lucrează într-un magazin de produse CBD. Iubește EDM-ul. Având în vedere că prima sa experiență psihedelică a fost la 14 ani, o vârstă foarte fragedă pentru consum de droguri deoarece creierul e încă în dezvoltare, e o minune că nu s-a oprit. El și încă un prieten au sfârșit într-o ambulanță după ce s-au panicat rău pe trei grame de ciuperci și o versiune sintetică și legală de psilocibină luată de pe net.
„Am început să experimentez deoarece erau disponibile și eram curios ce efecte au”, mi-a spus în timpul unui apel Signal, criptat. Când era mai mic, obișnuia să meargă cu prietenii în deșert, luau cu ei ciuperci și făceau focuri de tabără. Mai ia ciuperci și LSD din când în când, de obicei când vrea să-și împrospăteze perspectiva. „Toată lumea vede viața ca pe-o cursă. Presiunea unei cariere e cumva artificială. Oamenii văd evadarea din realitate ca pe ceva inerent rău”, spune el. „Dar cred că e minunat. Psihedelicele îți oferă o vacanță în care te îndepărtezi de eu-ul de zi cu zi”.
Dar îi oferă și indicii despre viitor. „Sunt confuz legat de direcția în care mă văd în viață. Psihedelicele mă ajută să-mi reorientez prioritățile, să fac ordine în planuri, să mă uit la asta printr-un alt filtru. Îmi oferă un pic mai multă perspectivă. M-au ajutat să-mi descopăr, dezvolt și întăresc pasiunea pentru lucrurile de care am ajuns să îmi pese cel mai mult, cum ar fi chimia sau dreptul”.
După ce ia LSD, zice Billy, e uneori mai atent la ce poate face pentru a se purta mai frumos cu familia. O dată, spune el, „m-am trezit mai devreme a doua zi și am făcut curat în bucătărie pentru că știam că asta o va bucura pe mama. Am ajuns să scot câinele la plimbare mai des deoarece mă simțeam prost că era tot timpul închis în casă. Mi-am propus să petrec mai mult timp cu tata”.
Nu e de mirare că astfel de compuși puternici îi pot face pe psihedelici să ducă discuția spre zone serioase. Am vorbit cu mulți tineri cu păreri foarte sincere legate de modurile în care ne pot ajuta aceste droguri, așa că a fost mișto să povestesc și cu Nadine, care la 30 de ani lucrează într-un club de noapte din Brooklyn și spune că ia droguri pentru distracție și pentru a elimina din presiunea vieții urbane.
„Sunt, în primul rând, o persoană care merge pe plăcere. Drogurile-mi pun un zâmbet larg pe față”, îmi spune. Iar drogul care-i place cel mai mult acum la petreceri e țigara electronică cu DMT.
Experți online în droguri au descoperit că poți să faci lichid pentru vaping din DMT, un psihedelic ilegal găsit în cel puțin 70 de plante (e compusul halucinogen din ayahuasca). Bineînțeles, acum găsești acest lichid de vânzare online, pe piețele dark net, pre-ambalat în cartușe pentru țigări electronice care-ți permit un consum mai lent, calm, controlat și chiar mai public.
„Nu-mi trebuie să mă fac praf”, zice Nadine. „Am nevoie doar de un bonus când sunt la un chef. N-aș spune că DMT-ul are pentru mine vreo însemnătate spirituală. Îmi place-n club, când aud piesa mea preferată. Atunci bag și mă rup în figuri.”
Nadine zice că DMT-ul este drogul perfect, cu efect scurt, pentru cei care trăiesc, asemeni ei, în hipercapitalism. „Acum suntem prea ocupați ca s-o luăm pe tripuri epice și nebunești. E atâta presiune, gândește-te câți bani trebuie să faci ca să-ți permiți să locuiești în New York. Mult mai mulți ca acum zece ani. Văd puști cu zece ani mai mici ca mine și mă gândesc cum se descurcă.”
În mod inevitabil, popularitatea psihedelicelor a dus și la apariția unui set de tripperi elitiști, dispuși să plătească sume obscene pentru o experiență halucinogenă curatoriată. Ultrabogații, cu taberele lor de lux de la Burning Man, au aterizat deja în schemă cu elicopterul, plătind câte o mie de dolari bucata pentru ședințe de „tripuri ghidate” și 160 de dolari pentru a trage pe nas un gram de „ketamină pură, de calitate medicală veterinară, prăjită în soare”, cum sună descrierile din meniul unui serviciu luxos de livrări de droguri pentru turiști din Tulum, o stațiune scumpă de pe coasta Mexicului.
Bucătarul Sander Kooijman din Manhattan își aduce de când a lucrat la Burning Man pentru o sută de bogați, o parte din ei pe LSD. „Anul trecut am subestimat grav numărul de fețe de masă necesare pentru că totul era jegos după prima zi. Mănâncă ca maniacii”, le-a spus celor de la New York Post.
Mai sunt și newyorkezii înstăriți care frecventează The Assemblage, un loc din Manhattan care se descrie ca spațiu de co-living și co-working. Locul e, practic, un club privat pentru hipioți bogați unde nu se consumă alcool, iar abonamentul lunar poate ajunge la 3 900 de dolari, deși e inclus și un prânz ayurvedic (formă veche de medicină din India). Conform New York Times, antropologul Alberto Villoldo a ținut acolo o prelegere cu titlul „Cum să-ți deblochezi sistemul neuronal cu ajutorul medicinei plantelor sacre”, unei „săli pline în mare parte cu tineri urbani, unii încă în costum și la cravată după o zi de muncă de birou”. Plante sacre, adică ayahuasca.
Șansele ca membrii acestei noi rase superioare de psihedelici să fie surprinși în timp ce ating perfecțiunea spirituală, să nu mai zic de a fi aruncați după gratii, sunt aproape de zero. Între timp, în lumea reală, plebeii primesc sentințe dure dacă sunt prinși încercând să dobândească un răgaz halucinogen de la spetirea de zi cu zi. Pentru oamenii de rând, care sunt predispuși la intervenții din partea poliției, câini antidrog și teste, folosirea de psihedelice ca automedicație sau pentru distracție poate avea consecințe crunte. În Statele Unite, LSD-ul și ciupercile magice sunt droguri de Clasa 1, iar sentința pentru cineva prins a treia oară că le distribuie e închisoarea pe viață.
În octombrie 2018, de exemplu, un cunoscut cântăreț stradal pe nume Jonathan Melzer, numit și Cowboy-ul Walmart după spectacolele sale din fața unui magazin din Chincoteague, Virginia, a primit o sentință de zece ani de închisoare, din care doar 26 de luni cu suspendare, după ce a fost prins cu 25 de timbre LSD. A spus poliției că avea de gând să păstreze câteva și să le ofere pe restul. În 2016, Paul Lee Corbett, un bărbat de 63 de ani, a fost arestat după ce a fost surprins culegând ciuperci magice din Cape Disappointment Park, în statul Washington. Corbett a fost pus sub acuzare pentru posesie ilegală de substanțe interzise și așteaptă procesul care îi poate aduce până la cinci ani de închisoare.
Bogații nu doar împrumută cultura psihedelică, ci și plănuiesc să facă sume enorme de bani din asta. Patruzeci de ani după ce terapia cu psihedelice a fost pusă la naftalină din cauza războiului împotriva drogurilor început de președintele Richard Nixon, LSD, psilocibina, MDMA și ketamina au toate sprijin legal în cercetarea medicală.
La fel ca în cazul canabisului, argumentele medicale valide pentru folosirea acestor droguri par să înmoaie opinia publică, atrăgând milioane de dolari în investiții. Acest lucru este bun pentru știință, însă ridică un mare semn de întrebare legat de cine finanțează, mai exact, dezvoltarea psihedelicelor. Și cu cât se adună mai multe dovezi că psihedelice pot avea rol terapeutic, cu atât corporațiile devin mai interesate de trasformarea acestor substanțe în surse de venit.
Companii private precum Compass Pathways, care e susținută de miliardarul Peter Thiel, co-fondator PayPal, primesc aprobări din partea autorităților americane pentru folosirea psilocibinei în studii clinice pentru tratarea depresiei rezistente la medicație. Halucinogenul minor MDMA, acum în stadiul trei de studii clinice pentru tratarea veteranilor războiului din Irak pentru sindrom de stres posttraumatic, ar putea deveni disponibil ca medicament pe rețetă până în 2021. Acest lucru a fost posibil și datorită unui grant de patru milioane de dolari din partea milionarului anonim Bitcoin care e în spatele fondului caritabil Pineapple Fund, precum și un milion de dolari din partea unei fundații conduse de familia americană Mercer. Robert Mercer, capul familiei, a pus umărul la finanțarea campaniei lui Donald Trump pentru alegerile din 2016, el finanțând și Breitbart, site-ul de dreapta de „știri” condus într-o vreme de neonazistul de ocazie Steve Bannon. Mercer a fost și co-proprietar al compromisei firme de date Cambridge Analytica.
E posibil ca revenirea psihedelicelor să fi fost mijlocită și de internet, poate în mod ironic pentru cei care critică ideea de conectivitate. Cum subsolurile netului livrează acum orice drog chiar și de pe-o zi pe alta, substanțe de nișă ca psihedelicele sunt acum mult mai ușor de obținut. Am monitorizat piețe de droguri de pe darknet în ultimii zice ani și am văzut sute de vânzători rulând cantități uriașe de LSD, 2CB, DMT și ketamină. Un singur registru de tranzacții pe care l-am văzut, al unei singure piețe negre, înregistra vânzarea a 284 386 de timbre de LSD într-un singur an, pentru o valoare totală de 2,56 milioane de dolari.
Internetul nu doar a democratizat accesul la psihedelice, dar a și creat comunități de fani obsesivi care își spun unii altora cum să se drogheze, iar impactul are bătaie lungă. Cel mai bun exemplu pentru asta e DMT-ul, unul din cele mai puternice psihedelice din lume. DMT-ul e de obicei fumat, sau mai degrabă vaporizat, cu ajutorul unei pipe de sticlă ca cele folosite pentru metamfetamine sau cocaină freebase.
Astăzi, o căutare de cinci secunde pe Google pentru „extraction tek” și „DMT” te duce la o postare de pe un forum de droguri care oferă un ghid de extracție pas cu pas. DMT, un drog atât de rar încât William S. Burroughs l-a căutat câteva luni prin pădurea ecuadoriană, poate fi acum extras în două ore folosind lemn din rădăcină de Mimosa hostilis, niște gaz de brichetă, oțet și carbonat de calciu: toate astea sunt legale în majoritatea țărilor din lume și pot fi cumpărate pe eBay.
Unii oameni găsesc moduri de a duce mai departe spiritul haiducesc al contraculturii inițiale LSD, protejați fiind de faptul că acționează din colțuri ascunse ale darknet-ului. Acum poți cumpăra grame de cristale LSD acolo, destul cât să faci zece mii de timbre standard, pentru aproximativ 12 mii de dolari. Sau, dacă ai nevoie, le poți obține pe gratis. O rețea de distribuție a acidului, care se prezintă asemeni unei biserici lisergice a zilelor noastre, oferă LSD gratis terapeuților PTSD și conservaționiștilor.
„Credem că, în acest punct al istoriei, punerea a mai mult LSD la dispoziția oamenilor ajută atât umanitatea cât și numeroase alte forme de viață de pe planetă”, declară ei pe dark web. „Ne simțim norocoși că putem răspândi accesul la această unealtă puternică și, având asta în vedere, am decis să împărtășim acest noroc. Dispensarele LSD gratuite sunt o modalitate de a disemina LSD-ul în jurul lumii, către cei care altfel nu ar avea acces sau nu și-ar permite LSD pur, de calitate”.
Pentru Abigail, o studentă de 25 de ani din statul american Georgia, tripul constituie o strategie de a face față ravagiilor capitalismului modern. Ia LSD doar la festivaluri de muzică, evenimente pe care le numește „avanposturi temporare de sănătate psihică”.
„Psihedelicele iau din presiunea costurilor și poverii existenței într-o societate materialistă și capitalistă, precum și a faptului că nu așa ar trebui să fie viața. Întotdeauna am parte de momentul ăsta frumos în care mă gândesc că creăm spații sacre, unde oamenii pot să învețe și să crească, în speranța că se vor opri din a perpetua atât de multă durere și teroare în lume”.
Și Daniel Tumbleweed e îngrijorat de insinuarea corporatistă în spațiul psihedelic. A publicat de unul singur o carte numită Museum Dose, în care își documentează pasiunea pentru tripuri psihedelice în interiorul muzeelor și galeriilor de artă și în timpul concertelor din New York. Descrie cum privește cu venerație arta și artefactele antice în timp ce psilocibina și analogi ai mescalinei descriu trasee în jurul sinapselor sale. „Microdozarea pare de multe ori un truc care ajută productivitatea, nu unul care schimbă viețile consumatorilor într-un mod pozitiv. I-ar ajuta mai mult să ia o doză mare de ciuperci o dată la șase luni și să clarifice niște rahaturi, știi ce zic?”
Unul din motivele populare pentru consumul de psihedelice înregistrate de Global Drug Survey este pur și simplu distracția, un element cheie care este deseori trecut cu vederea. Harry, un supervizor de laborator din Arizona, spune: „Una din cele mai de impact experiențe pe care le ai când iei MDMA sau ciuperci e atunci când te duci în pădure cu o mână de prieteni și străini, unde râzi isteric și te porți ca un tembel absolut. Ăsta-i efectul catartic. Asta le lipsește unora.”
Cultura de acum a psihedelicelor e caracterizată de o combinație de sacru, profan, funcțional, ridicol și bizar. Deși e atât de ușor de catalogat ca naivă, utopică și imatură, cred că există o valoare de necontestat în bucuria pură, în puterea politică a unei petreceri și în experiența psihedelică ca forță care unește și inspiră.
Și de ce ar trebui ca cei care încearcă să vadă lumea și pe ei înșiși onest, critic, cu empatie și idealism (indiferent cât de eronate ar fi direcțiile concluziilor, nepractice metodele sau improbabile rezultatele lor) să fie luați în derâdere mai puternic decât profitorii cinici, poluatorii și narcisiștii?
Cred că, în următorii 20 de ani, MDMA, ciupercile magice și LSD-ul vor fi disponibile în mod legal în Statele Unite, în Uniunea Europeană și nu numai, și că multe milioane de oameni vor folosi aceste droguri. Vor consuma știind mai multe și într-un mod mai sigur decât orice generație precedentă. E aproape sigur că vor face asta având mai multă legitimitate culturală și mai puține presiuni legale ca orice altă generație dinaintea lor și cred că acest lucru e o evoluție pozitivă.
Dar dacă creșterea consumului recreativ de psihedelice e un răspuns escapist oferit culturii noastre suprasolicitante, insipide și blocate în ecran, atunci ce va aduce viitorul?
Să derulăm rapid înainte, chiar și numai 20 de ani. Întâi, perspectiva utopică: Automatizarea a schimbat în mod radical raportul dintre muncă și timp personal. Venitul minim garantat a trecut de faza experimentală și a devenit normă economică. O nouă clasă, mai numeroasă și cu timp la dispoziție, se ridică din cenușa capitalismului.
Legislația a fost modificată semnificativ și psihedelicele sunt disponibile, cu prețuri accesibile, atât pentru consum medical cât și recreativ. Se deschid tabere psihedelice de vacanță. În parcuri luminate de leduri, sub domuri geodezice cu control climatic, cetățeni fericiți și echilibrați pufăie țigări electronice cu DMT sau își lipesc plasturi transdermali cu ciuperci, cu efect scurt, pentru un imbold psihic rapid. La comandă, coruri de nano-drone angelice cântă delicat la harpe celeste.
Sau poate că nu. Capitalismul beneficiază de o popularitate încăpățânată, iar liderii autoritari populiști sunt pe val. Poate că dezbinarea la nivelul drogurilor va reflecta dezbinările sociale. Cei bogați și clasele de mijloc devin și mai liberi să-și răsfețe orice capriciu chimic, izolați de efecte legale datorită statutului privilegiat, în timp ce consumatorii săraci, expuși patrulelor de poliție și unui grad crescător de control, ajung în închisoare pentru aceleași acțiuni. Poate viața va continua pe traiectoria sa distopică, cu consumul clinic sau recreativ de MDMA și LSD permis doar celor din clasele superioare, celor cu asigurări bune și celor înstăriți.
Va rămâne consumul de psihedelice o treabă marginală, ascunsă privirii? Nu știu. Dar e clar ca lacrima, asemeni unui cristal LSD care se formează chiar acum într-o sticlă de doi litri undeva într-un laborator clandestin, că această experiență e abia la început și că ne mai așteaptă încă multe lucruri pe acest drum.
Max Daly a contribuit la acest articol.
Articolul a apărut inițial pe VICE US.