FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

De ce n-ar trebui să fii mândră ca femeie că Dragnea o vrea pe Sevil Shhaideh prim-ministru

Sevil Shhaideh poate fi orice, dar ce știm sigur e că nu poate fi femeie.
Fotografie via pagina oficială de Facebook a lui Sevil Shhaideh

Liviu Dragnea a amestecat toate poțiunile și prafurile pe care le-a găsit prin dulapurile din Kiseleff. I-a invocat pe Ion Iliescu, Adrian Năstase și Viorel Hrebenciuc, fie-le numele menționate prin dosare. Și-a scuipat în sân și și-a făcut cruce cu limba-n cerul gurii în timp ce băga mâna-n pălărie, rugându-se să nu-l scoată de urechi pe Victor Ponta. Cel de Sus, sau poate Cel de Jos, nu putem ști pentru că la PSD e mereu o chestiune de perspectivă, i-a îndrumat mâna spre o credincioasă, nemâncătoare de porc și puțin dispusă să sărbătorească venirea lui Iisus, pe numele ei Sevil Shhaideh. Des dus la biserică, domnul Președinte a zis că, totuși, nu pare momentul potrivit să îi dea cadou lui Liviu Dragnea un om de paie. (Nici înainte de Crăciun, nici mai târziu sau vreodată.) Acum, că te-am lămurit asupra situației politice, o să trec la analiza politico-sexuală a primei prim-ministre propuse și (când scriu textul ăsta încă) neacceptată. Glume. De la „Servil Shhaideh" la „Prim-Ministru cu de toate", am citit și am râs în funcție de umorul autorului. Între toate accesele de misoginism și lipsă de considerare la adresa tuturor mamelor, s-au strecurat, încet și sigur, primele șopârle feministe. Cum ar veni, nu contează prea mult cine e doamna în cauză, important e că e femeie. Argumentul m-a lovit peste ochi la fel de puternic precum declarația lui Liviu Dragnea cum că nu contează cine e doamna respectivă, important e că a dovedit că e o „femeie cuminte, serioasă" și „a lucrat până la șase dimineața la minister" când a mai folosit-o el odată. Da, tot atunci când nu putea să fie ministru pentru că avea condamnare. Jos pălăria, Dragnea, nimeni nu poate să spună că folosești oamenii și îi arunci la coș. De fapt îi folosești, îi ștergi și îi păstrezi în dulap, că un cazier nu dispare peste noapte. Așadar, revin la întrebarea care mă macină din ce în ce mai tare. Este sau nu Shhaideh femeie? Sigur, anatomiștii ar spune că putem apela la testul scaunului fără fund ca să o putem verifica prin palpare. Mă tem însă că metoda ar putea fi atacată la Curtea Constituțională, așa că propun să aflu ce este Sevil Shhaideh prin metoda excluderii.

Publicitate

O să afli din teoriile astea ce motive de bucurie au avut feministele la vestea că România a spart tiparele Europei prin așa decizie. Ce o definește ca femeie?

Citește și: Tot ce trebuie să știi despre Sevil Shhaideh, propunerea de premier musulman al României

Nu iese din cuvântul bărbatului

Bifat. Shhaideh nu iese din cuvântul lui Liviu Dragnea, momentan primul bărbat al țării. Sevil e, de fapt, marioneta lui Dragnea. Nu de alta, dar șeful PSD a recunoscut pe față că e nominalizată doar pentru că nu putea el să ia locul de Prim-Ministru și că o să stea în funcție o vreme, până când vede el ce face și cum își rezolvă problema cu cazierul. Zicea că, atunci când Sevil va obosi, se duce el, hop! prim-ministru.

În plus, Sevil e blândă și ascultătoare. Fix cum îi șade bine unei femei. Citez tot din Liviu Dragnea: „Cine o cunoaşte pe Sevil ştie că este o femeie foarte serioasă şi foarte cuminte". Punct.

Muncește cât și unde e nevoie de ea. Zi și noapte

Îmi răsună în minte cuvintele lui Dragnea: Doamna Shhaideh mai că nu pleca de la minister. Muncea zi și noapte. Bine, nu ar trebui să uiți și că Sevil e omul lui Nicușor Constantinescu, băiat de la Constanța.

A lucrat, scrupulos și atent, cu el vreo 20 de ani în niște poziții cheie. Aș fi precaută și în legătură cu melcul pe care l-a întâlnit Nicușor într-o seară pe plaja din Constanța, în timp ce se plimba romantic la braț cu prietenul Mazăre. Despre o colaboratoare apropiată nici nu mai vorbesc.

Publicitate

Sevil reprezintă o minoritate

Nominalizarea ei e un act de mare progresism în clasa noastră politică. Ei aș! Da' de unde? Sunt convinsă că 90% din populația țării habar nu are că există tătari la Constanța și că, dacă nu am fi fost anunțați că aparține acestei minorități, toată lumea ar fi zis că e evreică de-ale lui Soroș.

Liviu Dragnea a ales-o pentru că Sevil nu are niciun fel de susținere de nicăieri și nimeni nu ar sări în sprijinul ei pentru a-i lua apărarea dacă vrea să o execute. Unde o pui, acolo stă. Dacă nu era așa, nici nu o băga în seamă Dragnea.

Shhaideh e vulnerabilă prin mariajul pe care l-a ales

Subiect delicat. Îmi place că a sărit lumea să spună că nu are rost să îi reproșezi greșelile soțului. Ar fi fost tare frumoasă atitudinea dacă nu ar fi propusă pentru una din cele mai importante poziții din statul român. Domnul Shhaideh o fi curat ca lacrima, nu de alta, dar toți cei care au lucrat pentru regimul comunist s-au dovedit că nu au avut nicio vină, așa că nu putem să-i transferăm și lui această calitate.

Faptul că îl susține pe Bashar Al-Assad face parte din libertatea de opinie, ce naiba, să nu fim naziști cu toții, are și omul păreri proprii. Dar să nu uiți că așa curățel cum e domnul, ce bucurie o fi pe ăia de prin Siria să-și găsească pe unul de-ai lor cocoțat în așa poziție. Bine că e doar un obișnuit om de afaceri, modest și cinstit, și care nici nu a mers cu avionul cu Ion Iliescu precum Omar Hayssam, care ce să vezi, era sirian și el. A naibii coincidență.

Publicitate

Păi, e sau nu e Shhaideh femeie?

După această analiză, mă declar confuză. Sevil Shhaideh are toate calitățile pe care trebuie să le aibă o femeie atunci când mergi la târg să-ți cumperi una. Așa că dacă tace ca o femeie, muncește ca o femeie, e blândă ca o femeie, probabil e să fie femeie.

Hai că am înregistrat o victorie pentru feminismul nostru. În sfârșit, femilor din România le-a surâs norocul și una de-ale noastre, cuminte și umilă, una pe care te poți baza că nu te încurcă și execută tot ce i se spune, ei bine, a fost aleasă să fie marioneta unui bărbat cu probleme. Să celebrăm zic, plec direct în bucătărie să-i aduc o bere și să-i pun masa. Poate apreciază și al meu ce cuminte și ascultătoare sunt și mă propune pentru funcția de administrator al Asociației de Proprietari. Pentru feministele mele dragi, care încă luptă pentru surioara noastră Sevil, vreau să le transimt că trăiesc în eroare. Shhaideh nu e femeie, e unealta loială a unor băieți de băieți cum ne-au dovedit că sunt Nicușor Constantinescu sau Liviu Dragnea. Iar dacă modul în care a ajuns ea în postura de astăzi e ceea ce trebuie să faci ca să ai succes, mai bine îmi tai părul și-mi pun pantaloni ca să pretind că sunt bărbat în loc să car geanta unuia care merge la doi pași în spatele meu, cu lesa (mea) în mâna (lui).

Singurul aspect cosmopolit din politica noastră e că mișmaș provine din germană, în timp ce peșcheș e cât se poate de turcesc. Hai, Bacșiș Fericit!

Citește și alte chestii interesante despre Dragnea!
Reacțiile românilor la premierul musulman Sevil Shhaideh îți arată de ce ne merităm soarta
Tot ce trebuie să știi despre condamnarea lui Liviu Dragnea, dacă ești prea cool să te intereseze chestii
De ce PSD nu are nicio treabă cu stânga sau cu socialismul