Falia dintre generații nu e o chestie care s-a inventat azi sau ieri, e ceva ce are loc inevitabil de sute, dacă nu mii de ani. Citește orice text din trecut care nu e operă de ficțiune și o să vezi că inevitabil autorul, fie el Eminescu sau Eliade, o să se plângă undeva de „tineretul zilelor noastre”. Ce e diferit mai nou e că falia asta crește din ce în ce mai repede, din cauza interconectivității online și a social media, iar nicăieri nu se poate observa mai clar decât la relația dintre gen Z și părinții lor.
Ca să vedem de unde apucăm problema, am explorat toate tensiunile care apar între gen Z și părinții lor, dar și cu alții de vârsta părinților, gen angajatorii,și motivele din spatele lor, că poate ne ajută să fim mai empatici.
Videos by VICE
E GREU SĂ TE CONECTEZI PE MENTAL HEALTH CU GENERAȚIILE CARE NU CRED ÎN ASTA
Pe toate subredditurile și vlogurile cea mai comună motivație pe care o au gen Z pentru care nu se înțeleg cu părinții ține de discuțiile de mental health și asta are tot sensul din lume. Părinții de gen Z (adică în cele mai multe cazuri cei din generația X) au copilărit într-o lume în care li se zicea „taci și îndură” la grosul traumelor pe care le trăiau și asta a dus la o atitudine destul de sceptică față de ideea de terapie și mental health.
Cei din Gen Z, pe de altă parte, sunt generația cea mai pasionată de această zonă, una care caută mereu ajutor pentru ceea ce simte într-o formă sau alta, de aici și prejudecata că sunt „cea mai sensibilă generație”. Și e clar că se lovesc aici două discursuri complet diferite între ei și părinți oricând au o neplăcere.
„Cel mai mare stres în viața mea vine de la presiunea la care mă supun părinții”, explică Maria, 16 ani. „Părinții pun presiune să mă descurc bine la școală, fără să realizeze ce efect emoțional și mintal are asta asupra mea. Nu le pasă de sănătatea mea mintală, le pasă doar de rezultate. Uneori mi se pare că ei încearcă să-și retrăiască viața lor prin mine. Eu mă descurc spunându-mi singură că important e că știu eu că am dat 110% efort la învățătură și e treaba lor dacă nu-s mândri de mine în ciuda acestui fapt. Dar ei doar ignoră dilemele mele și zic: lasă că-ți trece.”
NU LE PLACE „AUTORITATEA” ȘI ASTA SE SIMTE ÎN RELAȚIILE CU PĂRINȚII
Un lucru pe care-l reproșează atât părinții de gen Z cât și angajatorii lor e că ei nu au un respect pentru autoritate, fie ea a părinților, bătrânilor, directorilor sau a managerilor.
Problema, de fapt, dacă întrebi orice tânăr din generația lor, nu e că ei nu ar crede în respect, autoritate sau alte principii, ci că ei consideră că aceste lucruri se câștigă și nu sunt intrinsece.
Pentru gen Z, degeaba ai o vârstă venerabilă sau te impui că ești bossul lor. Dacă nu te porți respectuos față de ei, nu vei primi nici tu la rândul lor respect și-ți vor lua la mișto pretențiile de autoritate. Din păcate ăsta e și unul din motivele pentru care gen Z iau cel mai des decizia de a rupe relațiile cu părinții sau rudele și a-i elimina din viețile lor dacă sunt toxici sau îi ignoră.
E.B. Johnson, o scriitoare gen Z de cărți de terapie și parenting, care e și coach pe zona de psihologie a noii generații, a enunțat destul de clar și categoric problema asta: „Noi nu le datorăm nimic. De fapt, ei nu sunt datori nouă. Sunt datori să ne dea copilării sănătoase și fericite, să ne predea lecții de viață care ne ajută să creștem ca adulți fericiți și să ne ofere iubirea de care avem nevoie ca să ne dezvoltăm și să înflorim mental și emoțional”.
GENERAȚIA PC-ULUI REFUZĂ SĂ ÎNȚELEAGĂ GENERAȚIA TELEFONULUI
Deși am avea tendința să spunem că gen X e paralelă cu social media, adevărul e că ei ocupă lejer grosul publicului de pe Facebook, pe care îl consumă mai ales de pe desktop. La fel cum părinții lor baby boomers îi judecau că stau la calculator în loc de televizor și ei judecă gen Z că stau pe Tik Tok, Youtube și Instagram, care le sunt străine, mai ales că implică telefonul, practic un alt canal de comunicare. Pe același principiu, părinții urlă la ei că nu mai citesc cărți, în timp ce gen Z consumă ebooks, audiobooks și tot felul de alte formate. E vorba în mare de același conținut, dar sub altă formă și alt canal.
„Părinții mei urlă la mine imediat cum ridic telefonul să-mi verific notificările de socials sau să mă joc 5 minute, când știu că urmează să fac altceva”, explică userul cloudystarz64 pe un canal de Discord unde gen Z se plâng de abuzurile părinților. „Am mulți prieteni, iau note bune, fac sport competitiv, nu am niciodată probleme la școală sau când ies în oraș, dar pentru ei faptul că stau cinci minute pe telefon înseamnă că o să îmi distrug viața.”
PĂRINȚII NU ÎNȚELEG CE PRESIUNE EXERCITĂ ECONOMIA ȘI PIAȚA IMOBILIARĂ ASUPRA TINERILOR GEN Z
După plângerile legate de mental health, autoritate și telefon, a treia cea mai comună plângere pe care o ridică tinerii gen Z este aia că părinții nu au deloc empatie pentru situația lor economică. Fie că vorbim de România sau de America, părinții nu pot înțelege că era mult mai simplu să-ți cumperi o casă cu salariile de pe vremea lor decât este în prezent. În unele orașe mai nepopulare e doar de 10 ori mai scump, raportat la puterea de cumpărare a angajaților gen Z versus aia gen X, în altele poate fi și de 30 de ori. Dar argumentul cu „pe vremea mea eram deja la casa mea, tu ce faci cu viața ta?!” persistă.
Din cauza acestui context, mulți tineri gen Z rămân mai mult cu părinții decât orice altă generație și asta, evident, vine cu tensiuni. Dacă eu nu mi-aș fi permis să mă mut, din salariu, din casa alor mei, la 21 de ani, nu vreau să-mi imaginez ce certuri monstruoase aș fi avut până acum, că e o realitate că oamenii de vârste diferite vor avea tabieturi diferite, care se vor bate cap în cap din ce în ce mai tare odată cu anii.
Daniel, 23, explică că presiunea pe care și-o asumă locuind cu părinții e singura lui alegere posibilă: „Eu sunt resemnat că nu-mi voi permite să mă mut din casa părinților prea curând, poate chiar niciodată. Din cât câștig mi-aș permite cu greu să împart o garsonieră microscopică cu un prieten undeva în afara periferiei orașului. Așa stau la ai mei, mă bucur de condiții mai bune de locuit, dar îndur zilnic certuri și umilință și, desigur, mai puțină libertate decât aș avea, dacă aș fi stat singur. Deja e destul de umilitor să îi spun unei persoane noi că locuiesc cu părinții la 23, chiar e nevoie să mi-o reproșeze și ei săptămânal?”
Articolul ăsta a fost scris de o persoană gen Y, dar adevărul este că noi știm că doar cei din gen Z sunt în măsură să ne explice cu adevărat ce își doresc și cum funcționează conexiunile în generația lor.
De aceea, Samsung și VICE au decis să le dea o voce, prin care să îi încurajeze să scrie chiar ei despre problemele cu care se confruntă și nu alții. Și așa am ajuns la AllOut FactZ. O săptămână în care redacția VICE cedează controlul 100% către gen Z. Află poveștile lor începând cu 26 iunie.