Articolul a apărut inițial pe VICE US.
Bernie Sanders e bătrân. Într-un Parlament în care media de vârstă a unui legislator este de vreo 60 de ani, la fel și în Senat, clasa politică actuală a îmbătrânit. Deci e un pic ironic, cum tineretul încă mai votează pentru fosilele astea. Totuși, când întrebi tinerii dacă ar prefera să înlocuiască relicvele cu tineri politicieni, răspunsul majoritar, cel puțin conform unui sondaj de la Associated Press/NORC Center for Public Affairs Research /MTV cu oameni cu vârste între 15-34 de ani, este da.
Videos by VICE
Printre altele, sondajul a dezvăluit că 79% din tineri consideră că propria generația s-ar descurca mai bine decât gloata actuală de politicieni.
Atunci de ce nu se bagă mai mulți tineri în politică, ca să satisfacă cererea? Păi, oamenii încearcă: sute de tineri s-au înscris în curse mai mari sau mai mici din 2016 încoace, candidați femei și de culoare devenind un lucru din ce în ce mai comun. Dar un factor care stă în calea a mai multor tineri politicieni să devină următorii lideri este ceea ce ne limitează pe toți: banii.
Aceeași economie care a pus bețe în roate pentru multe generații de tineri, care îi împovărează cu datorii absurde și costuri de trai catastrofic de mari și îi ține în casa părintească până pe la 30 de ani, îngreunează și oportunitatea de a intra în politică și a schimba ceva.
Să fii bogat mereu a fost cea mai ușoară modalitate de a câștiga alegerile, mai ales în America. Chiar înaintea celei mai recente eviscerări a limitelor cheltuielilor de campanie, din 2008, 75 de milioane de dolari în bani externi s-au succedat prin sistemul politic național, potrivit Center for Responsive Politics. Și asta nu include banii cheltuiți de comitetele majore de partid sau campaniile reale, care au scos sute de milioane de dolari pentru a-l susține pe Barack Obama, John McCain și pe toți ceilalți candidați din partidele mari și mici.
Numai cheltuielile pentru anunțurile politice au ajuns la 2,6 miliarde de dolari în 2008, iar în 2016 au depășit nouă miliarde de dolari. Zilele astea, chiar dacă alergi pentru un sediu legislativ de stat într-un loc ca Texas, clasa politică locală te-ar putea exclude dacă nu ai sau nu plănuiești să strângi rapid sute de mii de dolari.
Evident, limita de intrare variază în funcție de jurisdicție și de partid, de exemplu, o campanie pentru consiliul școlii probabil nu o să atragă milioane din cheltuielile externe. Cu toate acestea, doar 5% din locurile legislative de stat (care sunt adesea cele mai atrăgătoare pentru tinerii frustrați de haosul politic) au fost organizate anul trecut de generația milenială. Campania înseamnă strângere de fonduri (adică să știi oameni bogați) și fie să poți renunța definitiv la locul de muncă, fie să-ți iei un concediu prelungit, lucruri străine pentru tineri.
„Am auzit asta de la o mulțime de oameni, că printre lucrurile de care sunt preocupați sunt finanțările mari, fie că este vorba de datoriile de școlarizare sau costul de a candida sau de a renunța la jobul de zi”, mi-a spus Amanda Litman, fostul director de email pentru campania lui Hillary Clinton din 2016 și co-fondatoarea programului Run for Something, o grupare care încurajează tinerii progresiști să concureze în politică. Ea a citat un studiu (ne-științific) de aproximativ 18 000 de candidați, sub 40 de ani, pe care grupul ei l-a susținut. (Ea a mai spus că au ținut legătură cu aproximativ 1 000 de tineri pe buletinul de vot până în prezent, în acest ciclu.)
„Banii și felul în care sunt construite sistemele înseamnă că ei nu pot candida din cauza finanțării”, a adăugat ea.
De exemplu, Ocasio-Cortez, socialistul democrat al momentului care, la doar 28 de ani, a bătut un puternic candidat democrat din New York, la alegerile locale de la începutul acestei luni. Așa cum a raportat și publicația New Yorker, ea era chelneriță la un local cu taco, cu mai puțin de un an în urmă. Dar o combinație de încurajare a colegilor din campania lui Bernie Sanders și a activiștilor deopotrivă, plus o infuzie de bani și energie online în afara canalelor politice tradiționale, i-a oferit impulsul de care avea nevoie pentru a candida, de la inspirație moderată, la rangul de șoc politic.
Însă există mai multe obstacole pentru tinerii candidați decât banii. Persoanele sub 21 de ani nici măcar nu au putut vota până la Nixon, iar de secole mașinile politice ale marilor partide au fost concepute în mod explicit pentru a permite boșilor înstăriți (și adesea geriatrici) să dicteze cine candida pentru ce partid major. Abia în anii ’70, odată cu apariția unor elemente similare sistemului primar modern la nivel național și slăbirea în ultimele decenii a dominației acestor sisteme din marile orașe, li s-a dat șansa celor din exterior să aibă acces la oportunități mai bune.
Chiar dacă politica s-a mai deschis din punctul ăsta de vedere, problema e că o mare de bani murdari s-a instalat în partide pentru a scumpi mai mult ca niciodată candidatura politică. Asta s-a amplificat și mai mult de la decizia Citizens United din 2010. Asta le-a permis oamenilor din partide să formuleze o dezbatere politică care rareori interesa publicul tânăr. Conform unul recensământ din Statele Unite, doar 46% din tinerii cu vârste între 18-29 de ani (și 59% pentru cei între 30 și 44 de ani) au votat în 2016. Între timp, 71% din cetățenii de la 65 de ani în sus s-au dus la vot, continuând un trend îndelungat de fosile investite în sistem, care se asigură că lucrurile continuă să funcționeze pentru ei.
„O mare parte din politică este îndreptată către cei în vârstă, problemele sunt targetate pentru populația care să duce să voteze mai mult, iar programele majore tind să beneficieze mai mult bărânii decât tinerii”, mi-a spus Julian Zelizer, profesor de istorie și relații publice de la Princeton. „Motivul pentru care o persoană tânără ar dori să candideze e să schimbe ce pe tine e posibil să te intereseze prea puțin.”
Datoriile de școlarizare sau problemele legate de chiriile exacerbate, chestiuni importante pentru tineri, nu au fost nici pe departe în agenda electorală din toamna anului 2016. În schimb, când au fost discutate programele sociale structurale pentru a ajuta pe cei săraci și defavorizați, în esența, tendința a fost să fie direcționate bătrânilor: Securitate Socială și Medicare. (Trump a deviat de la ortodoxia republicană, promițând să nu se atingă de aceste programe.) Asta are sens: oamenii bătrâni votează, iar principalii candidați își doreau sprijinul lor. Dar asta face ca politica să pară și mai puțin accesibilă pentru tineri, iar schimbările sistemice la fel.”
„Majoritatea milenialilor nu au încredere că politica le va rezolva problemele cu care se confruntă, iar mai puțin de o treime dintre noi consideră serviciul public ca pe o profesie onorabilă”, a spus Steven Olikara, fondatorul și președintele a Proiectului Milennial Action, o grupare non-partizană concentrată pe implicarea tinerilor în lumea politică. „Când nu ai încredere în sistem, atunci nu poți să ai speranțe că poți schimba ceva prin el.”
Cu toate astea, potrivit rezultatelor sondajului de la Associated Press, majoritatea americanilor mai tineri cred că votul lor le oferă oamenilor de vârsta lor, cel puțin un sentiment de influență asupra sistemului guvernamental. „Nu am votat atât de mult în trecut, dar anul ăsta am acordat atenție alegerilor”, a declarat Tyler Seulean, un șofer de camion republican, de 26 de ani, din Houston, Texas. El este genul de alegător care ar putea face alegerile mai interesante în regiunile conservatoare ale țării. Totuși, imaginea generală este una sumbră: Un sondaj din iunie al Institutului de Cercetare a Religiilor Publice și al Atlanticului a raportat că doar 28% din milenialii erau „absolut siguri” că au votat.
Poate că ar fi mai ușor să atragem tinerii să candideze, dacă văd versiuni cu ei înșiși cum candidează. Dar într-o țară în care banii dețin cuvântul și corporațiile sunt oameni, poate părea dezamăgitor și poate chiar absurd. Iar pentru mulți, este aproape imposibil: cercetările sugerează că femeile de culoare, în mod special, ar putea fi descurajate de la a candida din cauza costului masiv (și timpul necesar pentru strângeri de fonduri), pe de o parte, și perspectiva discriminărilor, pe de altă parte. Dar această analiză rațională cost-beneficiu e OK până într-un punct, iar dacă rasa lui Ocasio Cortez indică ceva, în cazul în care tinerii, se pare că s-au dovedit să o sprijine mai mutl decât se aștepta, acesta este începutul unei nouă ere.
„Criza prin care trecem acum înseamnă că suntem dispuși să facem sacrificii sau să ne dăm seama ce dracu facem”, mi-a spus Litman.
Urmărește-l pe Matt Taylor pe Twitter.