De ce Turcia a ajuns ultimul loc în care ai vrea să mergi în concediu după ultimul atentat

Turcia a încheiat cât se poate de prost unul dintre cei mai complicați ani din istoria sa recentă: 39 de persoane au fost ucise, într-un club din Istanbul, de un jihadist al Statului Islamic. În 2016 ai tot auzit la știri de Turcia: atentate sinucigașe, războiul cu militanții kurzi, puciul eșuat din iulie și valul masiv de epurări care a urmat, intervenția militară în Siria, ping-pong-ul cu europenii pe care Ankara îi amenință cu milioanele de refugiați sirieni pe care îi are pe teritoriul său, etc. Probabil că, dacă ești genul care își face concediile prin Antalya, te-ai întrebat dacă o mai merita să mergi și la vară, indiferent cât de bogat ar fi meniul la all-inclusive.

Ce se întâmplă în Turcia ar trebui, însă, să te intereseze chiar și dacă nu ai de gând să calci vreodată pe acolo: vorbim de membrul NATO cu a doua armată ca mărime, una dintre principalele puteri din Marea Neagră și estul Mediteranei, statul care controlează Bosforul și Dardanelele și o populație uriașă, de vreo 80 de milioane de persoane. Gândește-te ce efecte a avut războiul civil din Siria, o țară cu un sfert din populația Turciei și mult mai puțin conectată la sistemul internațional decât aceasta: a destabilizat întreaga regiune, a transformat Statul Islamic într-o amenințare globală, a dat peste cap Europa cu valul de refugiați și a contribuit, indirect, la creșterea popularității partidelor ultra-naționaliste și de extremă dreapta care sapă la sistemul de valori pe care e clădită Europa.

Nu spun că în Turcia va avea loc un război civil – deși s-a vorbit și s-a scris destul de mult și despre această posibilitate – ci doar că o criză în acea țară poate avea implicații serioase și dincolo de frontierele sale. Crize sunt, deja, destule și cam toate au fost generate sau favorizate de politicile lui Recep Tayyip Erdogan – iar boss-ul de la Ankara nu dă vreun semn că ar fi dispus să facă un pas înapoi ci, din contră, pare decis să își consolideze puterea indiferent de consecințe.

Atacul, în sine, nu este o surpriză chiar așa de mare. Jihadiștii – fie ei Al Qaida sau Statul Islamic – caută de ani de zile să lovească nu doar în locuri cu încărcătură simbolică, cum a fost cazul World Trade Center și al Pentagonului, ci și, dacă se poate, să o facă în zile care au o semnificație. Înainte de 11 septembrie 2001, Al Qaida a încercat să lanseze un val de atacuri, atât în Occident cât și în Orient, în preajma zilei de 1 ianurie 2000. Mai recent, forțe de securitate din întreaga lume au fost mobilizate pentru a preveni atentate ale Statului Islamic în timpul Revelionului 2015 – 2016 și, din nou, la sfârșitul anului trecut, mai ales după atacul carea avut loc înainte de Crăciun, la Berlin.

Se știa, așadar, că jihadiștii vor încerca să facă ceva, undeva în lume. Ținta aleasă de teroristul din Istanbul este, de asemenea, tipică – a fost vizat un loc în care se aflau numeroși civili, un club în care găseai exact ceea ce detestă jihadiștii și interzic în teritoriile pe care le controlează: muzică, dans, femei îmbrăcate normal și, pe deasupra, amestecate cu bărbați, alcool. În sfârșit, atacurile teroriste nu sunt chiar așa de rare în Turcia și s-au intensificat în ultimii ani. Tipi dispuși să le comită sunt destui – militanți kurzi, jihadiști, etc. În plus, noul purtător de cuvânt al Statului Islamic le-a cerut membrilor și simpatizanților grupării, într-o înregistrare publicată la începutul lui decembrie, să lanseze atacuri în Turcia și împotriva ambasadelor acesteia în alte țări.

Faptul că un atac al Statului Islamic de Revelion nu e chiar așa o mare surpriză e doar o parte a poveștii. Cealaltă, mai importantă, este că, probabil, gruparea jihadistă nu ar fi ajuns niciodată atât de departe fără Turcia. Ankara a lăsat zeci de mii de jihadiști să îi tranziteze teritoriul, după ce a izbucnit războiul civil din Siria, pentru că aceștia se luptau cu forțele lui Bașar al-Assad, pe care Erdogan îl voia plecat. Cea mai mare parte a acestor luptători străini s-au alăturat Statului Islamic, permițându-i grupării să obțină succesele din 2012 – 2015, când a reușit să ocupe părți importante din Siria și Irak. Gruparea se finanța prin contrabanda cu petrol și artefacte pe care o făcea în zona de graniță cu Turcia. Au existat chiar și numeroase acuzații că Turcia ar fi colaborat direct cu Statul Islamic, oferind arme, acces în spitale pentru răniți și sprijin logistic.

În tot timpul în care Turcia a tolerat – sau chiar a sprijinit – activitatea jihadiștilor, aceștia au putut să își facă o adevărată rețea pe teritoriul său, rețea care s-a întors împotriva Ankarei începând cu 2015, când, presat de Statele Unite, guvernul turc s-a alăturat campaniei împotriva Statului Islamic și a început să ia măsuri pentru a închide granița și a aresta presupușii jihadiști. Faza e că este aproape imposibil să îi prinzi pe toți și, în plus, nu este foarte clar cât de mult au reușit să se extindă în Turcia, așa că este de presupus că în țară vor mai avea loc atacuri ale grupării și în lunile și anii care vor urma. Ca și până acum, jihadiștii vor încerca să atace așa-numitele ținte ușoare, „soft targets", locuri slab protejate în care se află un număr mare de civili. În ceea ce privește îngrijorarea ta cu privire la concediu, extremiștii musulmani vizează de zeci de ani obiectivele turistice.

În anii 1990, turismul egiptean a fost afectat serios de un val de atacuri teroriste care au vizat occidentalii, în 2002 Al Qaida a ucis peste două sute de persoane în atacuri cu bombă în Bali, în 2015 Statul Islamic a masacrat turiști în Tunisia, etc. Obiectivele turistice ale Turciei – de la Istanbul la litoralul Mării Egee – sunt, fără îndoială ținte tentante, dat fiind că jihadiștii ar putea atinge mai multe obiective: impact mediatic, uciderea „cruciaților", plus un impact serios asupra economiei. Ankara știe, însă, toate acestea, așa că probabil va lua toate măsurile pentru a preveni eventuale atacuri. Ceea ce nu înseamnă că unii teroriști nu s-ar putea strecura prin plasa de securitate.

Ceea ce este îngrijorător în legătură cu atacul de la Istanbul este climatul în care s-a produs și reacțiile unora dintre turci, care au zis că morții și-au căutat-o, pentru că s-au distrat într-o zi care nu are legătură cu calendarul islamic și, pe deasupra, au băut. Cam ca retardații de la noi care au spus că nu sunt surprinși de ce s-a întâmplat la Colectiv, pentru că rockul e muzică satanistă.

Înainte de atac, tot felul de voci – unele oficiale – se apucaseră să spună că turcii n-ar trebui să dea atenție Crăciunului și Revelionului. Erdogan și ai lui sunt islamiști – chiar dacă moderați – și, odată ajunși la putere la începutul anilor 2000, au încercat să împingă, treptat, Turcia dincolo de laicismul impus de fondatorul republicii, Mustafa Kemal Atatürk.

Armata și sistemul judiciar și-au pierdut, treptat, rolul de garanți ai statului kemalist, vălul islamic a început să fie văzut tot mai des prin universități până atunci laice, ba chiar și – ofensa supremă pentru kemaliști – la președinția țării, au crescut taxele pe alcool, iar vânzarea acestuia a început să fie restricționată. Ca să îți faci imaginea completă, adaugă la asta un discurs public tot mai agresiv și asumarea trecutului otoman – trecut marcat inclusiv de momente în care minoritățile religioase, mai ales cea alevită, au fost persecutate. Faza e că, dincolo de electoratul sunnit și tradiționalist al AKP-ului, care îl votează pe Erdogan indiferent ce ar face, o parte importantă a populației este formată din laici, kemaliști, ultra-naționaliști, aleviți și alții. Unii dintre ei au, în prezent, interese comune cu Erdogan – distrugerea rețelei lui Fethullah Gülen și îngenuncherea kurzilor – însă asta nu înseamnă că, la un moment dat nu ar putea avea loc o confruntare. Iar, dacă situația scapă de sub control, protestele care au avut loc în 2013 la Istanbul sau tentativa de lovitură de stat din iulie or să pară niște biete jocuri de-a hoții și vardiștii.

Statul Islamic nu este singura grupare care a lansat atacuri teroriste în Turcia. Cu doar trei săptămâni mai devreme, zeci de persoane au fost ucise în apropierea stadionului Beșiktaș din Istanbul în două atacuri cu bombă ale Șoimilor Libertății din Kurdistan, o grupare desprinsă din Partidul Muncitorilor din Kurdistan care este responsabilă de mai multe atentate teroriste, inclusiv sinucigașe, care au vizat civilii turci. Și PKK-ul a organizat numeroase atacuri în cei 32 de ani de când și-a început insurecția, însă gruparea a evitat, în general, țintele civile, preferând să se concentreze pe obiective militare și guvernamentale.

Tot Erdogan și Statul Islamic sunt vinovați și de povestea cu kurzii. PKK-ul acceptase un armistițiu în 2013 și începuse să își retragă luptătorii în Irak. În 2014, însă, situația în zona kurdă a început să se tensioneze atunci când Turcia a refuzat să intervină în sprijinul minorității yazidi – formată din etnici kurzi – care era masacrată de jihadiști în nordul Irakului și, mai ales, pentru a opri asaltul Statului Islamic asupra orașului Kobani, aflat dincolo de granița cu Siria.

Apoi, în iunie 2015, partidul pro-kurd HDP a reușit să depășească pragul de 10% și să intre în Parlament, stricându-i lui Erdogan majoritatea parlamentară de care avea nevoie pentru a impune reforma constituțională și a mări puterile președintelui. La nici două luni după alegeri, armata turcă a atacat PKK-ul în același timp în care a declanșat campania împotriva Statului Islamic.

Mișcarea l-a ajutat pe Erdogan să câștige anticipatele din noiembrie 2015, însă este greu de spus ce se va întâmpla mai departe cu kurzii. Războiul împotriva grupărilor armate este dublat și de o campanie care vizează HDP-ul și însoțit de o serie de măsuri, gen starea de necesitate, care afectează populația civilă. Toate acestea pot încuraja proteste care să degenereze rapid sau pot determina unii kurzi să se alăture militanților – și ăsta este scenariul care ar putea duce la războiul civil despre care au avertizat unii lideri politici kurzi. În plus, Turcia a atacat și milițiile kurzilor sirieni, YPG, despre care afirmă că ar fi afiliate PKK-ului. Problema e că milițiile respective controlează un teritoriu semnificativ și au experiență de luptă și efective importante. În plus, întrucât tipii din YPG au obținut victorii importante împotriva Statului Islamic sunt sprijinite de Statele Unite – un aliat tradițional al Ankarei care, însă, a fost criticat în ultima perioadă de adepții lui Erdogan pentru presupusul sprijin acordat rețelei Gülen, dar și pentru alianța cu kurzii.

La fel ca și problemele cu jihadiștii și laicii, cele cu kurzii nu au cum să dispară peste noapte și este greu de crezut – dată fiind ponderea acestei minorități – că ar putea fi rezolvate pe cale armată. Iar dacă Erdogan și ai lui vor continua să meargă înainte ca berbecii, cu același discurs și aceleași politici, perspectivele sunt destul de sumbre.

Citește mai multe despre Turcia:
Ce trebuie să știi despre atentatul Statului Islamic comis de Revelion în Turcia Cronologia tentativei de lovitură de stat din Turcia
11 motive pentru care criza din Turcia te poate afecta și pe tine, în România