Un studiu nou a chestionat femei și bărbați ca să afle care sunt motivațiile lor reale când se sărută în public.
Dacă cuplurile tinere care se sărută-n public ți se par false și nesigure, s-ar putea să nu fi prea departe de adevăr. Un studiu nou care analizează motivele pentru care tinerii fac gesturi sexuale în public a descoperit că mulți dintre ei o fac doar ca să se dea mari.
Videos by VICE
Studiul, publicat de The Journal of Sex Research, a chestionat bărbați și femei cu vârste între 17-35 de ani (deși vârsta medie a participanților a fost de 18 ani) ca să examineze motivațiile și rezultatele sărutatului în locuri publice. Autorul susține că mare parte din cercetările despre „comportamentul sexual performativ” s-a concentrat pe comportamentul femeilor. De aceea, cu 96% dintre participanți heterosexuali, cercetătorii au căutat mai multe motive pentru care cuplurile de același sex și de sex diferit se sărută în public.
Dintre cei 349 de participanți (155 de femei și 194 de bărbați), 37% dintre bărbați și 32% dintre femei au zis că s-au sărutat în public (sau PMO, pe care cercetătorii l-au definit ca „sărutat pe gură, cu sau fără limbă, cu mângâiat de sâni și fund”), de obicei în perioada dinainte de facultate. Majoritatea participanților (mai mult bărbați, decât femei) au spus că au făcut asta ca să „amplifice imaginea sau statutul, pentru că erau în stare să se sărute cu o anumită persoană”. Printre alte motive s-au numărat și faptul că voiau să demonstreze că sunt într-o relație, o făceau pentru amuzament sau doar ca să agațe.
Când au fost întrebați de ce apelau la PMO, atât bărbații, cât și femeile au răspuns că o făceau ca să „întărească” imaginea lor în ochii partenerului. Deși termenul în sine avea altă definiție pentru cele două sexe.
38% dintre respondenții bărbați voiau adesea să câștige respect din partea partenerilor, iar unii ziceau că i-a ajutat să „arate ca niște persoane sigure pe ele” sau că „erau supraestimați”. Ei au explicat și cum au încercat să folosească experiența ca să se apropie de prietenii lor, unul dintre tipi ba chiar a menționat că voia ca „băieții mei ca să vadă cât de mișto sunt… și să fiu acceptat în grup la alt nivel de băiețeală”.
27% dintre femei căutau tot respect, dar aduceau în discuție și nevoia de a face alte tipe geloase. Una dintre ele a zis că voia „ca fetele să fie geloase și să mă simt mai bine în pielea mea”. Alta a susținut că spera că dacă se va săruta cu un alt tip în fața fostului va deveni mult mai atrăgătoare pentru el.
Când vine vorba de PMO între aceleași sexe, studiul a venit cu rezultate identice. Cercetătorii au descoperit că dorința de a-i excita sau a-i satisface pe bărbați era o motivație des întâlnită, mai exact șapte din 13 femei care au participat la PMO cu același sex au declarat că voiau „să-i excite sau să-i atragă pe bărbați”, însă în cazul PMO-ului între bărbați nu a fost același lucru.
Una dintre descoperirile importante a fost că unele femei își fac griji „că arată ca niște curve” după ce intră-ntr-un PMO, în timp ce bărbații nu au nicio treabă, ba chiar se aleg cu beneficii. Un exemplu ar fi că un bărbat care s-a sărutat cu o femeie ca să se dea mare în fața prietenilor și pentru că credea că partenera lui era cel mai probabil iubirea vieții lor, le-a zis prietenilor lui acum „că o vedea ca pe o curvă”.
Conform expertei în relații, Dr. Nicole Martinez, grija de a fi etichetată „curvă” pentru că ai luat parte la un moment de afecțiune în public nu se reduce doar la tineri. „Femeile de toate vârstele care sunt afectuoase în public sau care inițiază gestul sunt văzute diferit față de bărbatul care face același lucru.”
Însă studiul nu a analizat și ce rol joacă social media în povestea asta. Dr. Martinez crede că cuplurile exagerat de afectuoase încearcă cel mai adesea „să umble la percepția altora despre partenerul lor”. Ea spune, „le zic mereu pacienților mei că oamenii tind să creeze cea mai bună imagine posibilă despre ei înșiși și despre relația lor în social media”. Așa că dacă te simți de căcat pentru că fostul/a postează fotografii în care pare extrem de fericit cu noul/a partener/ă, nu pune botul.
Urmărește VICE pe Facebook
Mai citește despre sărut:
L-am văzut pe Remus Cernea cum și-a sărutat iubita și am înțeles ce înseamnă politica
M-am sărutat cu un robot ca să-mi pot pupa prietena prin internet
Japonezii au creat o bomboană cu aroma sărutului pe care ți-l dă o iubită virtuală