18+

De ce umblă homofobii doar cu reproducerea-n gură

Foto: Mircea Topoleanu

În 2014, Camera Deputaților a respins cu o majoritate covârșitoare proiectul de lege al lui Remus Cernea privind parteneriatul civil între persoane (și) de același sex. Vestea vine ca un șoc pentru, ăăă, ABSOLUT NIMENI care e la curent cu apele în care se scaldă România față de vecinii din Vest.

La baza acestui rezultat politic stă un cocktail format din presiunile BOR-stat, mentalitatea românească încă retrogradă și un pic de naivitate din partea lui Cernea, care are impresia că într-un an poate seculariza și upgrada singur România la nivelul Germaniei. Dar să aruncăm o privire în trecutul apropiat, la opiniile politicienilor noștri despre înțelegerea și acceptarea minorităților.

Videos by VICE

Anul trecut, fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, spunea că homosexualii sunt o amenințare pentru viitorul omenirii, iar președintele partidului Noua Republică, Mihail Neamțu, punea accent pe importanța economică a interzicerii căsătoriei gay. Acum o lună, primarul Constanței Radu Mazăre arata că nu face distincția între un susținător LGBT și un homosexual, comentând astfel intenția lui Cernea de a o aduce pe Conchita Wurst în România, la Gay Pride. Românii iau exemplu de la oamenii ăștia, dar până la urmă clasa politică nu face decât să reflecte convingerile generale ale poporului, care e homofob până-n sânge.

Discursul homofob la români include mai multe argumente, cum ar fi apelul la divinitate sau că „se îmbracă ostentativ și nu-mi place cum pronunță s-urile”, dar mă voi axa pe piesa de rezistență:

„Eu n-am nimic cu homosexualii, dar nu trebuie să legalizăm căsătoria gay, că ei nu pot procrea și astfel am pune în pericol viitorul omenirii.”

Să analizăm fiecare implicație logică a acestui argument și să vedem care ar fi reacția adecvată.

1. SCOPUL UNIC ȘI SUPREM AL RASEI UMANE ESTE ÎNMULȚIREA

Iar capacitatea unui individ de a asigura acest proces îl face persoană cu drepturi depline. Ați observat și voi cum oamenii care aduc argumentul reproductiv vorbesc des despre lucruri ca perpetuuarea speciei și metode de stimulare a sporului natural? Nici eu. Asta pentru că în timpul lor liber sunt oameni obișnuiți, fără preocupări demografice. De când a devenit dintr-o dată important pentru oamenii ăștia, să aibă o „specie asigurată”? Nu știe toată lumea că am trecut de al șaptelea miliard și în ritmul ăsta o să avem nevoie de un nou Pământ?

Oricum, în acel moment homofobul trebuie întrerupt cu replica: „Sunt de acord, ar fi o greșeală să legalizezi căsătoriile gay, ei n-au cum să se reproducă…” Iar după ce zâmbește satisfăcut, spune: „…și de aceea n-ar trebui să permitem niciun fel de uniune care să implice domni impotenți, doamne infertile, la menopauză sau cu trompele legate, bătrâni, bărbați cu sperma neviabilă sau vasectomizați și oameni care au suferit accidente la organele genitale. Să interzicem celibatul, abstinența, divorțul și văduvia. Decret! De azi, toată lumea se fute în draci, sau riscă să cauzeze cel de-Al Treilea Război Mondial demografic. ”

Dacă e s-o facem, s-o facem până la capăt.

2. ORI HOMOSEXULITATEA ESTE MOLIPSITOARE…

Pentru acești oameni homosexualitatea tre’ să fie, așa, un fel de fiță. Un trend. Gen, îl vezi o dată pe solistul de la Placebo la TV și ajungi să vorbești nazal și să porți geci strâmte de piele. Ei cred că orientarea sexuală este în aceeași oală cu moda selfie sau cu Marilyn Manson, și se ia ca malaria sau bronșita. Iar afișarea homosexualității este un manifest degenerat, un produs nou pe piață al societății degradate.

Afirmația Ecaterinei Andronescu, „dacă ne-am duce cu mintea mai departe, am înțelege că la un moment dat omenirea se termină dacă lucrurile acestea proliferează excesiv de mult” sună ca versiunea academică a unei perle debitate de un picicar de patru ani. Pentru a înțelege în ce zonă a rațiunii se situează d-na Andronescu, imaginați-vă puștiul suedez, blond-cârlionțat din reclamele la Hochland, cum și își agasează mama, vorbind, să zicem, împotriva căsătoriei:

„Mami, căsnicia ar tlebui să fie ilegală pentu că dacă-i voie să te căsătoesti toată lumea o să vlea să se căsătoleanscă. Si atunți oamenii ar naște un catraliard de copii și nimeni n-ar mai avea loc pe Pământ si o să mulim sufocați de țeilanți oameni”.

Și exact asta ar trebui să-i spuneți și voi homofobului. Deși s-ar putea să nu se prindă că faceți mișto.

Citește și Am vorbit cu cei doi gay căsătoriți care luptă cu mentalitatea homofobă a românilor

3. … ORI CUPLURILE HOMOSEXUALE CRESC DOAR COPII HOMOSEXUALI

… pentru că, evident, cuplurile heterosexuale cresc doar copii straight. Avem, iată, latura argumentului care spune că odrasla unor soți gay o să vadă de mic că el are nu unul, ci doi tați sau două mame, spre deosebire de ceilalți copii de la creșă. Astfel, din primii ani de viață va deduce că oamenii se cuplează doar cu indivizi din aceeași tabără și mai încolo, trecând prin copilărie și pubertate, își va restructura întreaga orientare sexuală ca ea să corespundă cu cea a părinților. Și așa, dragii moșului, ajung homosexualii să crească alți homosexuali. Din dragoste pentru părinți. Iar de la generația lui se taie firul genealogic. Căci copilul homosexualizat ajunge mare, se cuplează la rândul lui cu alt gay și împreună fură din patrimoniul țării un alt un copil orfan, pe care, de asemenea, îl vor steriliza și tot așa.

Oricum, fie că este vorba de două lesbiene care se mozolesc zece secunde pe stradă („Io cum îi explic lu fiu-meu ce fac alea?!”) sau de modelele parentale centrale din viața unui copil, situația pare să fie aceeași pentru homofob. Așadar, din acest unghi, puteți replica: „Nu vreau să văd retardați ca tine sărutându-se pe stradă. Cum o să îi explic lui fiu-meu?!”

4. ODATĂ CE PERMITEM CĂSĂTORIILE GAY, OAMENII DEVIN GAY

Am ajuns la o latură foarte curioasă a argumentului reproductiv, care spune că legalizarea căsătoriei gay va face pe toată lumea „să devină gay”. E ca și cum s-ar legaliza iahturile gratis. Nu ar vrea toată lumea un iaht? Ba da!

Impresia acestor oameni e că, dacă nu permitem homosexualilor să se căsătorească, aceștia fie n-o să se transforme în gay, fie n-o să-și dea seama că sunt gay. Un fel de „feriți copiii de pornografie, în felul ăsta n-o să se masturbeze niciodată”. De parcă, dacă-i împiedicăm pe gay să se căsătorească, sau mai bine spus, îi protejăm de păcatul ăsta, iartă-i Doamne, că nu știu ce fac, încă îi putem converti la heterosexuali. Dătători de viață și băgători de puli în pizde.

Iată cum îl dezactivați pe homofob în acest caz :

Homofob: Sunt împotriva căsătoriilor gay, pentru că ei n-o să procreeze și rasa umană și chestii gen.
Tu: Bun, și dacă nu se căsătoresc, homosexualii nu tot lucrurile astea le fac?
H: (cade lat, intră în convulsie, face spume și în locul ochilor apare o bandă neagră pe care scrie DOES NOT COMPUTE. În acel moment va trebui să-i țineți limba cu o lingură și să chemați paramedicii)

5. CĂSĂTORIA ESTE PROCESUL PRIN CARE SE REALIZEAZĂ FECUNDAȚIA

Să fii împotriva căsătoriilor gay pentru că amenință înmulțirea speciei este ridicol fiindcă implică ideea că mariajul heterosexual este cel care contribuie la înmulțirea speciei. Și la fel cum crede și domnul Neamțu, doar familiile „orientate reproductiv” pot menține statul în picioare, contribuind la forța de muncă și la fondul de pensii. Iar păcătoșii de soți gay, care nu se reproduc, ar face, așadar, o gaură în bugetul României, ar pune piedică tuturor cuplurilor straight să se fută prin simpla lor existență și ar prăbuși simultan economia.

Argumentul pe care-l disecăm aici l-ai putea auzi inclusiv la o petrecere de adulți, moment în care măcar câțiva dintre cei prezenți o să-l aprobe înflăcărați. Ăia care și-au obținut educația sexuală din filmele Disney. Oamenii ăștia par să uite pentru moment tot ce știu despre biologia umană, avort, statisticile cu teen pregnancies și tot blocul de realități care sugerează că poate actul sexual, și nu o ceremonie legalizată de stat, este cauza pentru care li se umflă burta femeilor nouă luni. Mai uită și că peste tot în lume, foarte mulți oameni fac copii – șoc – FĂRĂ SĂ FIE CĂSĂTORIȚI! Acești homofobi pot avea o idee cât de cât lucidă (tehnic vorbind) despre concepția și mariajul heterosexual (doar fiecare babă din sat știe câte-o mirească care-a născut la șapte luni după nuntă), dar în cazul gay-ilor, înțelegerea lor despre subiect se diminuează brusc: „Să se căsătorească? Să se-mpreuneze bărbat cu bărbat și femee cu femee?! Ș-apoi cum or mai face copchii?!

Răspundeți-i homofobului cu ochii mari: „Asta înseamnă că și animalele-s amenințate? Repede, hai să căsătorim iepurii între ei până nu dispar cu totul!” Sau nu-i mai răspundeți nimic. Dă-l în pula mea de redus.

Legalizarea căsătoria gay în România nu va afecta morala și heterosexualitatea poporului, nici nu va scadea natalitatea și speranțele economice. Pur și simplu, pe lângă cifrele obișnuite ale căsătoriei straight vom avea un mic procent de căsătorii gay. În Olanda, în ultimii zece ani, acest procent a fost de doi la sută. Iar dacă cuiva i se pare că este o cifră îngrijorătoare pentru status-quo, cum li s-a părut celor 27 de asociații care s-au opus Gay Pride, sugerați-i să își toarne un butoi de var pe gât.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre homofobi:
O mică lecție de homofobie
N
-a inventat Cheloo homofobia în România
I
nterviu cu un homosexual rus neo-nazist