FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Ce trebuie să știi despre decizia care ar face ilegale căsătoriile între gay din România

În final, decizia despre căsătoriile gay va ajunge tot la mâna politicienilor. Care vor decide în funcție de interesele lor de moment.

Fotografia de Mircea Topoleanu, via Parada gay din București a fost foarte cuminte ca să nu supere homofobii

După cum ți-am spus și cu altă ocazie, trebuie musai să stai cu ochii pe Curtea Constituțională, sau prescurtat CCR, ca să înțelegi ce se întâmplă în România și mai ales de ce se întâmplă unele lucruri.

Spre exemplu ieri, cei nouă judecători în robe vișinii au hotărât că este perfect legală petiția semnată de trei milioane de cetățeni care cer schimbarea Constituției, astfel încât căsătoriile între homosexuali să devină imposibile.

Publicitate

Ca să-ți spun mai simplu, din acest moment, mai există puține obstacole în calea celor care vor ca România să devină o țară conservatoare în ceea ce privește drepturile persoanelor gay. Din fericire, lucrurile nu sunt tranșate definitiv și am să-ți explic ce urmează de acum înainte, ca să înțelegi unde ne aflăm.

De unde a apărut și ce vrea Coaliția pentru familie

În primul rând trebuie să-ți spun că există un grup de asociații reunite în așa-numita „Coaliție pentru familie", organizația care a reușit să strângă nu mai puțin de trei milioane de semnături pentru modificarea Constituției, astfel încât să scrie explicit că familia se bazează pe „căsătorie dintre un bărbat și o femeie" și nu pe „căsătorie dintre soți", așa cum scrie acum.

Cu alte cuvinte, autorii Constituției din 2003 au lăsat această portiță (citește, de exemplu articolul 48 din Constituție aici), pentru eventualitatea în care România va adopta vreodată o lege care să permită căsătorie între persoanele homosexuale. Portiță care acum trebuie închisă, așa consideră Coaliția pentru familie.

Pentru a-și atinge scopurile, Coaliția pentru familie (care, după cum te-ai prins deja, a fost susținută pe față de Biserică) a transformat acest demers civic într-un proiect legislativ pe care l-a depus la Senatul României. Trebuie să-ți spun că demersul e perfect legal. Potrivit legii, Constituția se schimbă dacă o cer minimum cinci sute de mii de cetățeni cu drept de vot, din cel puțin jumătate din județele țării. Poți verifica asta în Constituție, la articolul 150.

Publicitate

Citește și: Am fost să văd românii care depun semnături împotriva homosexualilor în Parlament

Apoi, Senatul României a cerut CCR să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile legale și asta a făcut Curtea Constituțională ieri: a constatat că proiectul de lege este perfect constituțional.

De apreciat totuși că magistrații au evitat să spună dacă sunt sau nu de acord cu interzicerea căsătoriilor între gay. Au explicat că asta nu treaba lor.

Unde este șmecheria celor de la Coaliția pentru familie

Ce urmează mai departe? Proiectul de lege merge din nou la Parlament și trebuie aprobat de Camera Deputaților și de Senat. Deci se ajunge la mâna Parlamentului. Dacă proiectul se aprobă atunci se convoacă referendumul național.

Aici intervine mica șmecherie făcută de Coaliția pentru familie, care cere ca referendumul să fie organizat în același timp cu alegerile parlamentare din toamnă. De ce șmecherie? Pe de o parte, pentru că mută discuția despre căsătorie în campania electorală și, după cum îi știm pe politicienii români, aștia sunt în stare să facă orice pentru voturi. Adică în loc să vorbească de drumuri, autostrăzi și alte chestii utile românilor vor trage clopotele cu „pericolul homosexualilor", mai ales pe la țară, unde mai ține încă povestea asta.

Pe de altă parte, Coaliția pentru familie vrea să-și asigure și o prezență la vot care să garanteze validarea referendumului. Adică dacă tot vin oamenii să voteze partide, pot să voteze și pentru modificarea Constituției. E importantă strategia asta pentru că e nevoie de 30% din numărul alegătorilor pentru ca referendumul să fie valid. Numărul e mare pentru România, o țară plină de absenteiști.

Publicitate

Evident că Parlamentul ar putea să nu pună botul la șmecheria asta și să nu organizeze referendumul la data pe care o vrea Coaliția pentru familie. Aici intervine altă problemă: costurile organizării unei consultări populare care se ridică la vreo 20 de milioane de euro. Din bani publici, ai înțeles ideea.

Dar să presupunem că referendumul va fi totuși organizat și cei mai mulți decid interzicea căsătoriilor gay. Spre deosebire de alte referendumuri, cel pentru revizuirea Constituției este obligatoriu. Adică parlamentarii nu mai pot face cum au făcut în 2009, când românii au votat pentru reducerea numărului de senatori și deputați la 300, dar decizia nu a fost aplicată niciodată.

Spune explicit acest lucru și articolul 6 din Legea referendumului: „Organizarea și desfășurarea referendumului cu privire la revizuirea Constituției, precum și rezultatul acestuia sunt obligatorii".

Pentru a fi sigur că așa stau lucrurile l-am întrebat și pe fostul judecător constituțional, Augustin Zegrean care mi-a declarat: „Rezultatul referendumului este obligatoriu pentru că este un referendum de revizuire a Constituției".

În concluzie, dacă politicienii decid să organizeze referendumul atunci vor fi obligați să țină seama de rezultatele acestuia.

Și totuși cum rămâne cu căsătoriile dintre homosexuali? În acest moment sunt interzise de Codul civil. Nici măcar parteneriatul civil nu este recunoscut la noi în țară. Tot parlamentarii noștri au decis acest lucru.

Vestea bună este că un cod civil poate fi modificat mult mai ușor decât Constituția. La un moment dat, există deci posibilitatea ca România să intre în rândul țărilor civilizate care acordă drepturi minorităților sexuale. Vestea proastă e că trei milioane de concetățeni au o problemă cu acest lucru.

Iar asta spune multe despre noi, românii.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre cum e să fii gay în România:
Cum e să fii gay într-un liceu din România
Parada gay din București a fost foarte cuminte ca să nu supere homofobii
Da, mamă, sunt gay