Life

Mi s-au dat papucii după cinci ani de relație și acum nu știu ce să fac cu viața mea

cum treci peste o despartire neasteptata, doliu despartire

Așadar ți s-au dat papucii. E nașpa rău, nu? Cel mai probabil că ți-ai petrecut ultimele patru sute de ore cu ochii în lacrimi și te-ai uitat la TED Talks intitulate „How to Fix a Broken Heart” în timp ce citeai mesaje de la prietenele tale care-ți scriau că „am știut mereu că nu e ce trebuie”. 

Asta am făcut eu. Cu câteva săptămâni în urmă, iubitul meu cu care am fost cinci ani – persoana cu care credeam că mă voi căsători – s-a despărțit de mine. La doar câteva ore după ce am dansat împreună pe playlistul meu și ne-am uitat la o compilație de meme în pat, mi-a spus că trebuie să fie singur ca să-și pună ordine în viață. 

Videos by VICE

Știai că poți să te îneci simultan cu propriii muci în timp ce ești în hiperventilație? Eu nu știam. În următoarele săptămâni a trebuit să-mi dau seama cum să supraviețuiesc într-o lume extraterestră în care nu sunt iubita lui – habar nu aveam cum să fiu eu, fără el. 

Dar multe alte persoane au trecut prin perioada asta chinuitoare de doliu și durere pentru un viitor pe care credeau că-l vor împărți cu partenerul. Într-un final, cu toții începem să ne punem pe picioare și să ne trăim din nou viețile. Am vorbit cu experți în relații și cu alte persoane cărora li s-a frânt inima despre cum e mai bine să treci peste o despărțire nasoală. 

Permite-ți să simți durerea

„Despărțirea mea a fost o surpriză totală pe atunci, cel puțin pentru mine. Eram cu iubitul meu de ani de zile și sincer, credeam că el e cel cu care voi rămâne pentru totdeauna”, spune Charlotte van Ginsbergen, o profesoară în vârstă de 36 de ani din Antwerp, Belgia. „Am simțit că ne îndepărtăm puțin, dar nu mi-a trecut prin minte să ne despărțim. Am crezut că e doar o perioadă prin care vom reuși să trecem.”

„Mi-a spus (pe Facebook Messenger) că simțea de ceva vreme că relația noastră s-a consumat – m-a înșelat când a fost plecat în străinătate.”

Dacă te confrunți cu încheierea bruscă a relației, fii blând cu tine. Este cel mai vechi clișeu, dar durerea e naturală. S-ar putea să simți ca și cum ai înghițit o bilă fierbinte de lavă imediat cum te trezești și-ți amintești ce s-a întâmplat, dar face parte din procesul de doliu – doar că ții doliu pentru o persoană care este încă în viață. 

„Să îmbrățișăm lucruri care nu ne fac să ne simțim bine este greu”, spune psihoterapeuta Laurie Singer. „Dar acceptarea situației și să-ți amintești că e ok să fii trist este un prim pas pozitiv spre vindecare.”

Nu-l contacta. Serios. 

Este o schimbare imensă să treci de la cineva cu care vorbești aproape constant – și a cărui minte i-o poți citi doar după expresia de pe față – la un străin complet. S-ar putea să simți impulsul de a-i trimit o postare pe care ai văzut-o pe Instagram și care te-a făcut să te gândești la el, dar nu o face. 

„E demonstrat că atunci când apare despărțirea, se intensifică la nivelul creierului activitatea legată de dependență”, spune Dr. Helen Fisher, antropologă biologică și chief scientific advisor pentru aplicația de dating Match. 

„O persoană care-și revine din alcoolism, n-ar ține o sticlă de lichior pe birou. Scapă de pozele, felicitările și scrisorile de la el. Nu-i scrie, nu-l suna, nu te duce la ușă la el, nu întreba prietenii comuni ce mai face și nu te uita pe profilul lui de social media. A ocupat spațiul din mintea ta și acum trebuie să-l scoți de acolo.”

Acceptă decizia

Articolele online de rahat cu titluri precum „How to Get Your Ex Back” flutură de obicei ideea că așa-zisa „regulă fără contact” de – minimum- 30 de zile îl va face pe fost să realizeze că a greșit și să se întoarcă rapid la tine. 

Știu că doare, dar nu se mai întoarce. Nu mai aștepta. Ești mai mult decât un câine care așteaptă la fereastră pe cineva care a decis să te scoată din viața lui. Știu că încă îl iubești. Iubește-te pe tine mai mult. 

Dă-i unfollow

Văd că te holbezi la pozele lui pe Instagram. Văd că încerci să-ți dai seama cu cine e pe baza reflexiei din ochelarii de soare. Văd că verifici dacă e în fundal la prietenii comuni de pe BeReal!!! Oprește-te. 

„Cred că lucrul care nu m-a ajutat a fost că nu l-am blocat pe Facebook”, spune Sasha Main, o studentă în vârstă de 22 de ani din Wiltshire, al cărei partener a părăsit-o brusc în urmă cu trei ani. Bineînțeles că e natural să vrei să vezi ce face, dar nu te va face să te simți mai bine, indiferent ce găsești. 

Ascult-o pe Sasha: „După ce ne-am despărțit”, își amintește ea, „a trecut peste foarte rapid și, după ce am intrat în carantină, îi verificam constant Facebook-ul și mă supăram singură în timp ce mă uitam la pozele cu el și noua sa iubită.”

Jessica Alderson, expertă în relații și cofondatoare a aplicației de dating So Syncd, este de acord. „Nu obții nimic bun dacă îți urmărești fostul pe social media. Dacă îți dai seama că vrei să faci asta, gândește-te la ce vrei să afli și dacă te-ar face fericit acea informație. Pe lângă asta, nu prea poți să-ți dai seama ca lumea de pe social media despre cum se simte cineva.”

Axează-te pe tine

Acum e momentul să fii cea mai egoistă persoană din lume. Fă orice și tot ce vrei. Mănâncă brânza aia Roquefort împuțită pe care fostul o ura, pune-ți cercelul ăla în nas despre care a zis că nu ți se potrivește. Petrece câteva ore învățând cum să-ți gătești desertul preferat. Memorează toate capitalele lumii. La naiba, mută-te în Berlin weekendul ăsta, doar fiindcă poți. 

Explorarea lucrurilor care te fac fericit va umple acel gol pe care l-a lăsat în inima ta. Te poți face la fel de fericită – chiar și mai mult – decât te-a făcut el. 

„Cel mai puțin utile au fost scenariile de tipul și dacă cu care-mi ocupam mintea” spune Charlotte. „Puteam să mă gândesc la genul ăla de chestii ore și zile în șir, dar nu te duc nicăieri. Doar m-au făcut să mă învinovățesc pe mine sau pe el pentru diverse lucruri.”

„Ani de zile am avut în stomac sentimentul ăsta că el era cea mai bună pereche pe care puteam să o găsesc. Asta m-a ținut pe loc. Din cauza asta nu mi-am oferit timpul ca să fiu pe bune furioasă pe el și să setez limitele în relație.”

Înaintează în propriul ritm

Sigur, toată lumea spune că trebuie să te combini cu altcineva ca să treci peste o despărțire, dar e pe bune? Să primești atenția unui nou tip sexy te poate ajuta să simți din nou fluturii ăia, dar nu te arunca în viața altcuiva ca să scapi de durerea despărțirii. Nu e corect față de niciunul dintre voi. 

„Ar trebui să eviți să te grăbești într-o altă relație”, sfătuiește Singer. „E important să-ți oferi timp să te vindeci. Este, de asemenea, momentul oportun ca să te întrebi dacă vrei să fii într-o relație sau dacă ai nevoie să fii într-una. Sunt lucruri diferite.”

Pregătește-te pentru ideea că și fostul își vede de viață

Îmi pare rău, dar se va culca cu alte persoane acum. Le va duce la restaurantul în care obișnuiați să mergeți, le va săruta pe tâmple cum făcea cu tine. Durerea asta se va estompa cu timpul, dar trebuie să fii pregătită pentru ea sau te va rupe în bucăți când se va întâmpla. 

„Când începi să te gândești la fostul cu o nouă parteneră, s-ar putea să te întrebi de ce a ales pe altcineva și e ușor să te simți mai puțin decât ea” spune Singer. „Trebuie să-ți reamintești că relația pe care ai avut-o era nesănătoasă, că înaintezi și înveți din experiență.”

Să știi că la un moment dat nu va mai durea

„Cred că modul cum se desfășurau lucrurile era un indiciu clar că nu trebuia să mai continue relația”, spune Charlotte. „Nu exista destulă comunicare între noi și amândoi prioritizam munca/studiile prea mult pe atunci. Era prima relație lungă și matură a amândurora și nu știam cum să lucrăm la ea. Nu o mai făcusem înainte. Eram un cuplu grozav, foarte îndrăgostiți și cei mai buni prieteni, până n-am mai fost și nu am știut cum să reparăm asta.”

„Cred că, în final, am învățat amândoi multe unul de la celălalt și din relația noastră. Cumva am devenit adulți împreună și ne-am pierdut în durerile acelui proces. Dar am crescut și mai mult și acum suntem ce eram când ne-am cunoscut: prieteni. Și asta se simte bine.”

La un moment dat, poate curând, poate peste ani, vei realiza că relația nu era toată lumea ta. A fost doar mișto să-ți împărtășești lumea cu acea persoană o perioadă. Până atunci, ieși cu prietenii, plângi cât ai nevoie și, bineînțeles, ia-ți o jucărie sexuală.