Tecnología

Documentele care arată că Facebook te-a tras pe sfoară

zuckerberg

Întrebarea care i s-a pus lui Mark Zuckerberg până la refuz – de fiecare dată, după orice nou scandal care a afectat Facebook – este „de ce ar trebui utilizatorii să își dea datele platformei lui”? L-au întrebat membri ai congresului, l-au întrebat retoric jurnaliștii în zeci de editoriale și a fost întrebat și Zuckerberg direct, în cele mai recente conferințe de presă. Zuckerberg a fost forțat să răspundă smerit de atât de multe ori, încât mulți au spus că a pornit într-un „turneu al scuzelor”.

Zuckerberg a numit de curând scandalul Cambridge Analytica „o mare problemă de încredere” și, pe măsură ce scandalurile au continuat să curgă – hack-uirea Facebook-ului, practici de moderare a conținutului care permit negarea Holocaustului și nazismului, o campanie de PR împotriva detractorilor săi, printre care George Soros – Facebook a continuat să se promoveze drept o companie cu probleme, dar bine intenționată, care învață pe măsură ce crește, și care nu și-a închipuit niciodată cat de mult rău poate să provoace.

Videos by VICE

Dar noi documente interne ale Facebook, care fac parte dintr-un proces demarat de o firmă numită Six4Three, publicate miercuri de un membru al Parlamentului Marii Britanii, demonstrează odată pentru totdeauna că Facebook știa de răul pe care îl putea provoca produsul sau de la bun început, dar i-a dat înainte oricum. Răspunsul la întrebarea „de ce ar trebui sa avem încredere în Facebook?” este: nu trebuie și nu ar fi trebuit să avem niciodată.

Documentele arată că cei mai mari directori ai companiei, printre care Mark Zuckerberg și Sheryl Sandberg, au conceput intenționat un produs să-i facă pe utilizatori să împărtășească cat mai multe date posibile despre ei înșiși, iar apoi au lucrat la exploatarea acelor date, ca să ajungă să colaboreze cu cât mai multe companii de publicitate cu putință, folosind o tactică cunoscută drept „reciprocitate”. Această tactică a fost propusă de Zuckerberg în 2012 și aprobată de Sandberg în e-mail-uri trimise între directorii de top ai Facebook.

Modelul, spun e-mail-urile și documentele, s-a bazat pe forțarea dezvoltatorilor care foloseau Facebook să le permită utilizatorilor de aplicații create de terți să-și împărtășească informațiile cu Facebook însuși. Apoi, Facebook folosea acele date ca să creeze profiluri mai bune ale utilizatorilor, care apoi puteau fi folosite ca să le vândă publicitarilor reclame targetate. Facebook a mai luat și decizia explicită de a permite aplicațiilor create de terți să aibă acces la listele de prieteni ale utilizatorilor și la alte informații sensibile.

„Reciprocitatea completă înseamnă că aplicațiile sunt obligate să ofere oricărui utilizator care se conectează la Facebook o opțiune foarte vizibilă de a-și împărtăși tot conținutul din cadrul acelui serviciu cu Facebook”, a scris Zuckerberg într-un e-mail către directori, în care explica platforma 3.0.

„Uneori, cea mai bună metodă de a le permite oamenilor să împărtășească informații este să pui un dezvoltator să construiască o aplicație sau o rețea special gândită pentru acel gen de conținut, și să faci aplicația aia socială prin conectarea la Facebook”, a scris Zuckerberg. „Cu toate astea, o fi mai bine așa pentru lume, însă pentru noi nu e, decât dacă oamenii împărtășesc informația înapoi cu Facebook, iar acel conținut sporește valoarea rețelei noastre. Deci, la urma urmei ei, cred că scopul platformei – chiar și partea citită – este să sporească distribuirea de informații în Facebook.”

Facebook a susținut într-o declarație dată publicității miercuri că documentele sunt alese anume și că arată doar „o singură parte” a poveștii. Declarația reiterează că multe dintre aceste politici au fost schimbare în 2015, că multe dintre ele erau „publice” de la bun început, și că nu „vinde” datele utilizatorilor. Dar Facebook se ceartă aici pe semantică. Compania a obținut vizibilitate, putere și influență cu aceste politici ascunse, dezvoltate pe ideea de a face oamenii dependenți de Facebook, de a monetiza datele acestora, iar apoi de a se retrage, abia odată ce dominația i-a fost asigurată și/sau a fost criticată de presă.

Facebook nu e remarcabil de „malefic” în aceste e-mail-uri și documente, dar, cu toate astea, ele arată că este motivat în mare parte de putere și profit, la fel ca majoritatea companiilor. Documentele demonstrează că Facebook nu își dă cu stângul în dreptul, nu e inept și nu duce lipsă de imaginație despre modul în care le-ar putea fi folosit produsul sau de cum ar reacționa publicul la deciziile sale. Chiar și-n privința multor chestii pe care utilizatorii și mass-media le-au criticat, compania a știut de la bun început ce face sau măcar a luat în considerare posibilele ramificații ale deciziilor sale, pe care le-a implementat oricum.

Când Sam Lessin, de atunci vicepreședinte al departamentului de management de produs, i-a prezentat lui Zuckerberg îngrijorările sale cu privire la accesul companiilor terțe la datele despre prieteni, în care vedea un risc de securitate sau de hacking (care, în cele din urmă, a stat la baza scandalului Cambridge Analytica), Zuckerberg i-a răspuns: „În general, sunt sceptic la ideea că riscul de scurgeri de date strategice este atât de mare pe cât crezi tu. Sunt de acord că există riscuri clare din partea agențiilor de publicitate, dar nu mi-am dat încă seama cum se leagă asta de restul platformei. Cred că le furnizăm informații dezvoltatorilor, dar pur și simplu nu mă pot gândi la niciun exemplu în care datele s-au scurs de la un dezvoltator la altul și au provocat o problemă reală pentru noi. Ai exemple de așa ceva?”

Într-un e-mail adresat lui Zuckerberg și altor directori, Lessin a mai recunoscut explicit și faptul că, la început, singurele companii dispuse să plătească pentru acces la instrumentele Facebook erau producătorii dubioși de jocuri (aplicația care a recoltat datele folosite de Cambridge Analytica, ca să targeteze votanți, era un joc cu un test de personalitate).

„Ce avem noi aici este un set de jocuri făcute de oameni care văd o oportunitate financiară în a ne hack-ui sistemul, ca să primească atenție pe gratis”, a scris Lessin. „Nu sunt mândru de faptul că, la ora actuală, ridicăm în slăvi companiile de „jocuri” care fac păcănele online, iar noi le dăm drept exemplu pozitiv de companii dispuse să ne plătească tarifele (N-am o problemă, doar că nu sunt mândru de asta.).”

În presă, Facebook s-a comportat în repetate rânduri ca și cum ar fi aterizat cumva pe un produs care a înghițit internetul, a decimat industrii și a ingurgitat și bucăți mari de date de la consumatori. Dar e-mail-urile și documentele arată că designul Facebook-ului a fost dintotdeauna menit să adune cât mai multe date posibile, într-un fel care favoriza în primul rând și în cea mai mare măsură compania.

S-au luat decizii în feluri menite să asigure că partenerii, dezvoltatorii, cumpărătorii de spațiu publicitar și utilizatorii vor furniza cat de multă „valoare” cu putință Facebook-ului, fie sub formă de date, bani, sau prin legarea lor cu lanțuri de platforma și ecosistemul rețelei, după cum arată e-mail-urile. Directorii vorbeau regulat despre cât de valoroasă este rețeaua de distribuție a Facebook-ului pentru dezvoltatori și despre cum ar putea să profite de aceea distribuție, ca să obțină și mai multe date și informații.

„Dacă am fi ok din punct de vedere strategic să nu acordăm [acces la Facebook] pe gratis, atunci cred că mult mai mulți dezvoltatori ar accepta să investească o parte din venituri, ca să le permită utilizatorilor să se conecteze la Facebook și apoi să partajeze informația cu noi”, a scris unul dintre directori. „În mod contraintuitiv, odată ce dezvoltatorii ajung să plătească pentru asta, devin și mai interesați în a obține cât mai mult din integrări, așa că există și șanse mai mari să investească mai mult și chiar să împingă și mai multă informație în Facebook.”

Când acțiunile Facebook au avut loc pe spinarea competitorilor – cu-atât mai bine; oricum, căuta să-i distrugă prin restricționarea explicită a accesului acestora la platformă. Când acele acțiuni implementate s-au transformat într-un risc de securitate pentru utilizatori sau au avut loc în detrimentul partenerilor săi, atunci Facebook a căutat să facă motivele din spatele deciziilor lor să pară altceva decât erau sau să le ascundă cu totul. De exemplu, într-un e-mail din februarie 2015, mai mulți angajați Facebook discută introducerea unei permisiuni de „citire a istoricului de apeluri” în cadrul aplicației pentru Android a companiei. Scopul era să ajute Facebook cu noi instrumente, cum ar fi de a identifica persoane noi, pe care poate că utilizatorii îi cunoșteau, și de a-i recomanda ca prieteni pe Facebook, se mai arată în e-mail.

Facebook era complet conștient de riscurile acestui pas controversat.

„E o chestie destul de riscantă de făcut, dintr-o perspectivă de PR, dar se pare că echipa de dezvoltare o să-i dea bătaie și-o s-o facă”, se arată într-un fragment dintr-un e-mail intern care a fost atribuit managerului de produs Facebook Michael LeBeau.

Într-o discuție despre un alt update la permisiuni, de data asta despre Bluetooth, LeBeau a demonstrat din nou cat de conștient este Facebook de modul în care e perceput când vine vorba de tehnici din ce în ce mai invazive, asumându-și chiar riscul unei lovituri de PR în schimbul dezvoltării.

„Un screenshot cu permisiunile înfricoșătoare pentru Android devine memă (cum s-a mai întâmplat și în trecut), se propagă pe net, primește atenție din partea presei, iar jurnaliștii întreprinzători sapă ca să afle exact ce cere noul update și apoi scriu articole despre cum Facebook se folosește de noul update Android ca să-și bage nasul în viața ta privată în moduri din ce în ce mai înfricoșătoare – îți citește registrul de apeluri, te urmărește în magazine etc.”, a scris acesta, conform e-mail-ului.

„Dar ne aflăm în continuare într-o poziție precară pentru a măsura fără să îngrozim lumea”, a adăugat acesta. Facebook oricum a implementat asta.

E-mail-urile nu arată o istorie completă a Facebook, dar prezintă, totuși, că, într-adevăr, compania este exact așa cum au susținut dintotdeauna cei mai acerbi critici ai săi: odată ce și-a format un model de business, a căutat să-și maximizeze profitul, să-i facă pe utilizatori dependenți de ea, să-i convingă să dea cât mai multă informație despre ei înșiși și să-și folosească puterea pentru a-și hărțui partenerii și a-și zdrobi concurența. Aceste e-mail-uri arată că planul a fost dintotdeauna ca Facebook să devină o mașinărie atotputernică, care le face pe toate, și încă una extrem de calculată.

„După cum am spus de multe ori, documentele adunate de Six4Three, pentru cazul lor fără temei, sunt doar o parte din poveste și sunt prezentate într-un mod care induce enorm în eroare, fără să furnizeze un context adițional”, a declarat Facebook pentru Motherboard. „Susținem în continuare schimbările aduse platformei în 2015, care împiedică persoanele să distribuie datele prietenilor lor către dezvoltatori. Ca orice altă companie, am purtat multe conversații interne despre diversele feluri în care am putea construi un model sustenabil de business pentru platforma noastră. Dar faptele sunt clare: n-am vândut niciodată datele utilizatorilor.”

Dar oare chiar ai încredere în ei?

Articolul a apărut inițial pe VICE US.

https://www.facebook.com/viceromania/