FYI.

This story is over 5 years old.

Hamilton şi Piatra Filozofală

O fermă olandeză ciudată care funcţionează ca cea mai mare fabrică de ciuperci cu psilocibină din lume. (Acum cu subtitrare și în română.)
23.12.13

PROHIBIŢIA CIUPERCILOR

ÎNSEAMNĂ MAI MULTE TRUFE MAGICE PENTRU OLANDA

De Hamilton Morris, foto: Hamilton Morris & Santiago Stelley

O grămadă mare de Psilocybe atlantis proaspăt curățate.

Pe pajiștile bucolice din Hazerswoude-Dorp, cuibărită între câmpurile verzi cu văcuțe, mori de vânt și lalele gingașe, se găsește o fermă olandeză ciudată care funcționează ca cea mai mare fabrică de ciuperci cu psilocibină din lume. Să fie clar, trufele produse la această fermă, adesea numite pietre fi losofale, nu sunt, tehnic, ciuperci (sau pietre), ci mai degrabă anumiți spori de trufe care au o funcție biologică diferită de cea a unei ciuperci.

Trufa constituie corpul reproducător sau fructul fungusului din care sunt dispersați sporii; în urma germinației, sporii se combină și formează o rețea pufoasă de fi re numită micelium. Dacă nu sunt condiții potrivite pentru ca miceliumul să se transforme în ciuperci, anumite specii formează niște încâlceli de țesut micelial numite scleroți. În 2008, guvernul olandez a interzis practic orice fel de specie de ciuperci care conținea psilocibină, dar nu a scos în afara legii umilii screloți. Peste noapte, aceste bucăți de pulpă de fungoidală – trufele – au ajuns singura sursă legală de psilocibină din Olanda. Așa că am zburat până la Amsterdam ca să afl u mai multe despre istoria și propagarea lor. Când am sosit la ferma de Trufe Magice, cei doi proprietari, cunoscuți sub numele de Frații Trufă, tocmai despachetau un extraterestru din plastic de un metru jumate și plănuiau să-l îmbrace ca Bob Marley și să-i confecționeze un joint uriaș. Ne-am așezat la o discuție.

VICE: Cine sunteți și ce afaceri învârtiți?
Ali: Mă cheamă Ali. El e fratele meu, Murat. Suntem cunoscuți ca Frații Trufă. Asta e ferma noastră de Trufe Magice. Producem scleroți sau trufe magice, aici în Hazerswoude-Dorp, 30 de kilometri la sud de Amsterdam.

Cum ați intrat în afacerea asta?
Murat: Eu mă ocupam de o pizzerie. Deasupra restaurantului meu locuia un dealer care făcea schimb de droguri cu tipii ăia care locuiesc… Cum li se zice ălora care locuiesc ilegal prin diverse clădiri?

Intruși.
Murat: Așa. Deci intrușii îi dădeau dealerului care stătea deasupra mea ciuperci găsite în sălbăticie, în schimbul drogurilor. Dealerul a venit odată la mine și mi-a dat o punguță cu ceva ce părea a fi păr pubian cărunt. Era cam scârbos, așa că l-am aruncat într-un sertar și am uitat de el. Peste vreo săptămână, mi-am amintit de pungă și, când m-am uitat, am văzut că începuse să dea naștere la niște ciuperci! Așa că m-am dus cu ciupercile la frate-miu și i-am zis: „Vreau să mai fac niște din astea”. Ali tocmai își terminase proiectul lui cu ciuperci în Polonia, așa că ne-am hotărât să facem afaceri împreună.

Ce proiect cu ciuperci ai avut în Polonia?
Ali: Am fost supraveghetor al unui proiect internațional despre ciupercile champignon. Era un proiect foarte mare care avea în spate o fabrică de conserve. Deci deja făcusem parte dintr-o rețea de cultivare a ciupercilor, deși una foarte diferită de ce fac acum. În timp ce lucram la proiectul cu ciupercile champignon, un prieten mi-a arătat niște spori pe care îi colectase dintr-o cultură. Mi-a spus: „E o ciupercă din aia magică”. Nu auzisem de așa ceva, de aceea m-am uitat atent. M-am dus la un prieten care avea un laborator de micologie și l-am întrebat: „Putem face ceva cu sporii ăștia?” Mi-a răspuns: „Hai să încercăm!”. După câteva săptămâni, în acvariu aveam o singură ciupercă, dar una enormă. I-am dat-o unui prieten care mi-a spus că a fost uimitoare. Cică stătuse de vorbă cu căprioarele, copacii și fl orile. Pentru mine, ăsta a fost semnalul. „Ok, e bine, continuăm atunci.” Așa s-a întâmplat. Asta și întâlnirea lui Murat cu dealer-ul ăla.

O porție ambalată de Psilocybe galindoi.

Ați început direct cu ferma asta?
Ali: Nu, cu ceva mult mai mic.
Murat: De fapt, am început toată chestia în dormitorul fi icei mele, cu un singur acvariu cu ciuperci.
Ali: Căutam pe stradă în fi ecare noapte acvarii vechi aruncate de oameni. A fost și aia tot un fel de vânătoare de ciuperci. Strigam: „Uite unul!”, și-l capturam. În scurt timp am umplut o cameră.
Murat: Da, camera fetiței mele era pline de acvarii cu ciuperci… dar tot nu era de ajuns. Nu puteam crește destul de multe pentru a satisface cererea. Atunci am încercat să cooperăm cu crescătorii de ciuperci gourmet. Din păcate, proiectele acelea n-au mers prea bine. Așa că în 1994 am mutat afacerea din camera fetiței mele și am închiriat prima locație comercială nu departe de-aici, într-un oraș, Langeraar. Era doar o clădire compusă din niște barăci cu raft uri. De acolo am început să furnizăm ciuperci pentru shop-urile din Olanda.

Am citit că ciupercile au atins apogeul de popularitate în anii ’90. Câți clienți aveați în perioada aceea?
Murat: Asta era mereu o problemă, mai ales înainte să distribuim ciupercile în ambalaje individuale. E extrem de important să satisfaci exact nevoile pieței. Alți cultivatori produceau ciuperci în exces, forțându-le apoi să se usuce și intrând în ilegalitate. Înainte de prohibiție, ciupercile trebuiau să fi e proaspete – deci umede – ca să poată fi vândute legal în Olanda. Livram cantități mari shop-urilor la începutul săptămânii, dar spre sfârșitul ei, în urma evaporării masive, ciupercile deveneau mult mai ușoare. Clienții simțeau că primesc un bonus, iar magazinele se simțeau păcălite din cauza reducerii greutății. Așa că am început să ambalăm ciupercile în recipiente de plastic care le permiteau să rețină umiditatea.
Ali: Imediat după această îmbunătățire, ne-am mutat într-un loc mai mare, cu zece sere, unde am construit încă patru, dar tot nu era de ajuns pentru a suplini cererea. În 2002 am găsit locația actuală, care este ideală pentru că e împărțită în două clădiri separate, așa că putem izola foarte bine etapele de propagare și minimiza contaminarea prin încrucișare. În sfârșit aveam tot ce ne trebuia pentru a suplini cererea pieței internaționale. Iar atunci s-au interzis ciupercile. În 2008.

Îmi sunt vag cunoscute evenimentele care au dus la această măsură. Ce s-a întâmplat exact?
Ali: Nu a fost șocant ce s-a întâmplat, ci reacția presei. Un francez care locuia pe stradă, într-o dubă, și-a mutilat câinele și a fost prins. A dat vina imediat pe doza de ciuperci pe susținea că a consumat-o, dar apoi s-a constatat că suferea de psihoză. Mutilarea câinelui n-a avut nicio legătură cu ciupercile. Așa cum un American ar spune „am făcut-o pentru că eram beat” și ar spera ca oamenii să-l înțeleagă, olandezul poate spune „am făcut-o din cauza ciupercilor”. Drogul devine țap ispășitor pentru comportamentul uman normal sau anormal. Apoi a fost o franțuzoaică care a sărit de pe un pod în primăvara anului 2007. Ăsta a fost adevăratul catalizator pentru prohibiție.
Murat: Nu s-a dovedit niciodată că fata luase ciuperci! Se pare că recepționistul hotelului o văzuse pe ea sau pe una dintre prietenele ei cu o cutie de ciuperci și a tras concluzia nu numai că fata era tripată, dar și că acestea i-au cauzat moartea. Era franțuzoaică, iar în Olanda nu poți face autopsie unui străin. Dar la întoarcerea în Franța, nu i s-au găsit urme de psilocibină în sânge.

Una dintre cele 15 camere de cultură a scleroților de la ferma de Trufe Magice; fiecare cameră poate adăposti aproximativ 600 de pungi cu scleroți.

Înainte de prohibiție, ciupercile erau cel mai popular produs, nu scleroții, corect?
Murat: Da, trufele erau doar pentru cunoscători. Erau un produs auxiliar care reprezenta doar 20 de procente din afacerea noastră. Le creșteam de 15 ani, dar o făceam mai mult pentru că erau ceva nou. Apoi a venit prohibiția. Guvernul a întocmit o listă cu 186 de ciuperci mai mult sau mai puțin active și a adăugat-o la Legea Opiului. Când ne-am uitat mai atent la listă, am observat că scleroții nu erau trecuți. Dacă nu sunt pe listă, nu sunt ilegali, așa că am continuat să cultivăm trufele.

De ce credeți că au neglijat să treacă pe listă scleroții? A fost intenționat sau doar o scăpare?
Murat: Știau de scleroți, pentru că se discutase mult în Parlament și au cerut părerea Ministerului Sănătății în legătură cu trufele. Ministerul a hotărât că trufele aveau un efect mai slab, deci mai puțin periculos, și de asta nu au fost trecute. Dar din câte știu eu, trufele sunt mai puternice decât multe specii de ciuperci. Bineînțeles, nu o să mă apuc să conving Parlamentul că așa e.

Sunt mai puternice deoarece conțin mai puțină apă?
Murat: Da și nu. Conținutul de umiditate din ciuperci e de 92 până la 94 de procente, iar cel din trufe e doar de 74 până la 75 de procente. Deci trufele sunt ceva mai puternice proaspete, dar ciupercile sunt mai puternice uscate. Când vindeam ciuperci, doza pentru o persoană era de aproximativ 30 de grame proaspete, iar la trufe e doar de 15 grame.

Hamilton cu un pumn de scleroți Psilocibe tampanensis.

Care a fost prima ciupercă producătoare de scleroți pe care ați cultivat-o și vândut-o?
Ali: A fost Psilocibe tampanensis, originară, bineînțeles, din Tampa, Florida.
Murat: În literatura de specialitate se spune că a fost găsită în Tampa o singură dată și că toate culturile disponibile azi pe piață sunt derivate din acel singur specimen, numit descendentul Pollock. Nu s-a mai găsit niciodată în sălbăticie. Așa că fi ecare piatră fi losofală pe care o vindem e descendenta acelei ciuperci.

Care este capacitatea de producție a trufelor din această fabrică?
Murat: Nu ne place să vorbim despre producție cu exactitate, dar aș zice că, dacă lucrăm 24 de ore pe zi, în trei schimburi, la sterilizare și inoculare, ar fi undeva la 18.000 de tone pe an.

Când au fost interzise ciupercile, ce-ați făcut cu ce mai aveați în stoc?
Ali: Asta a fost cea mai ușoară parte. Oamenii stăteau toți aliniați la coadă, strigând „Ultimele ciuperci! Ultimele ciuperci!” Așa că n-a fost deloc greu să scăpăm de ele. Am avut mulți voluntari care ne-au ajutat. Îmi amintesc perfect cum ne-am trezit pe 1 decembrie și-am știut că era vremea curățeniei. Am golit serele în fața camerelor și a reporterilor. A fost o zi tristă, cea mai tristă din viața mea.

Murat ține un sclerot de Psilocibe mexicana.

Credeți că în timp o să devină ilegale și trufele?
Ali: N-avem de unde ști. Cât timp nu sunt incidente…

Se pare că un incident e inevitabil. Nu e decât o problemă de timp până când cineva va lua o doză de trufe îndeajuns de mare cât să încerce să zboare sau până va apărea iar un câine mutilat din cauza trufelor.
Ali: Da, probabil că un incident e inevitabil. Așa că toată lumea trebuie să fie mult mai responsabilă ca înainte. Consumatorii trebuie să înțeleagă că acțiunile lor pot avea ca rezultat distrugerea unei industrii întregi. Shop-urile trebuie să-și vândă produsele cu precauție, conștienți că persoanele instabile pot face acțiuni nesăbuite. Și presa trebuie să înțeleagă că o mică poveste poate cataliza schimbări drastice ale legii. În 2008 au trebuit să fie distruse toate ciupercile, dar au rămas scleroții. Acesta era chiar scopul lor, de a ajuta ciupercile să supraviețuiască într-un mediu ostil. Acum mediul este ostil politic, dar totuși scleroții supraviețuiesc.