Agnes Thor va muri, la fel și tu

FYI.

This story is over 5 years old.

Călătorii

Agnes Thor va muri, la fel și tu

Dar nu vrea ca oamenii să fie îngropați pe lângă ea.
16.1.13

Fotografa suedeză stabilită în New York, Agnes Thor, are un proiect despre ceva la care toată lumea se gândește la vârsta de 13 ani, dar nimeni nu vrea să facă asta și mai târziu. Nu, nu-i vorba de masturbare, e vorba de moarte. Expoziția s-a în acest weekend la Newhouse Gallery for Contemporary Art din Staten Island, NY. Ca să vă scutim de tristețea care v-a cuprins pentru că nu puteți să ajungeți așa repede peste ocean, am primit de la Agnes niște fotografii pe care să vi le arătăm și am discutat cu ea despre La Mort La Vie, documentarea ei ambițioasă legată de moarte și despre ideile tinereții veșnice.

Publicitate

VICE: Salut Agnes, ce-i cu fascinația asta morbidă?
Agnes Thor: Mă gândesc la moarte de atât de mult timp, dar ideea acestui proiect mi-a venit în 2010, când un prieten a murit subit într-un accident. Am realizat că sunt muritoare și puteam fi eu în locul lui. M-am gândit mult la viața mea după acel accident, iar atunci am pornit și proiectul.

Cum ți s-au schimbat sentimentele legate de moarte?
Am simțit nevoia asta de ușurare, de liniște și că totul este posibil și că trebuie să-mi trăiesc mereu viața din plin. Dar intervine mereu viața de zi cu zi, știi, îți speli rufele, te grăbești undeva. E atât de ușor să uiți că toate astea se vor sfârși într-o zi.

Te gândești mult la moarte?
Nu chiar. Obișnuiam să fac asta. Inițial numisem proiectul Fear of Death, dar acum mi-e mult mai teamă de invaliditate sau ceva de genul ăsta.

De ce ai fotografiat o piatră de mormânt cu numele tău pe ea?
Este mormântul străbunicii mele, de fapt. Avem același nume. Mi s-a părut bizar să-mi găsesc propriul nume pe un mormânt, chiar dacă datele sunt diferite, ea murind în 1929. Restul seriei este mult mai generală, așa că am făcut poza asta pentru a-i da și un aspect personal.

Trebuie să fie greu să încerci și să prezinți ceva atât de mare.
Nu cred că subiectul în sine este atât de greu de prezentat, dar m-a provocat să creez imagini care nu-s doar replici ale unor elemente clasice. Să aleg cu ce părți ale morții să lucrez a fost iar dificil, pentru că sunt atât de multe feluri încât m-am blocat la un moment dat. Până acum am răzuit suprafața. Cu cât caut mai mult, cu atât găsesc mai mult, iar suprafața devine tot mai întinsă.

Publicitate

Ce te fascinează atât de mult la moarte?
Am descopeirt că reprezentarea noastră simbolică a morții aproape că nu mai există. Craniul de examplu. Era un simbol puternic, folosit în artă și pe morminte, dar astăzi îl întâlnim pe tricouri roz pentru copii, nu mai are atâta putere și semnificație. Moartea a devenit mult mai reală. O vedem zi de zi în filme și la știri. Cea mai tare chestie pe care am citit-o pe subiectul ăsta este cartea  Images of Man And Death and The Hour of Death a lui Philppe Ariès care prin fotografiile sale a reușit să facă subiectul cumva tangibil.

 
Crezi că noi, ca societate, nu ne descurcăm cu ea?
Cel mai ciudat mi se pare că nu vorbim despre ea. Adică, suntem continuu înconjurați de moarte prin media, prin literatură și prin oamenii din jurul nostru care mor. Totuș moartea nu este o temă de conversație, oamenii schimbă mereu subiectul dacă se ajunge la ea.

Nu că vreau să schimb subiectul sau ceva, dar cât o să dureze proiectul ăsta?
O să-mi ia cel puțin un an. Lucrez part-time la el din 2011 și aproape full-time din toamna trecută și n-am terminat cu documentarea pe care vreau s-o fac. Plus că mai am de lucrat și la partea în care mă concentrez pe miturile tinereții veșnice, pentru care trebuie să ajung în Hawaii și insulele Azore.

Cum îți imaginezi propria moarte?
Cred că aș vrea să fiu incinerată, dar îmi place și ideea unei pietre de mormânt pe care să scrie ceva amuzant. Îmi place când oamenii fac jocuri de cuvinte sau scriu chestii comice, cum ar fi „ți-am zis că sunt grav bolnav”. Totuși n-aș vrea să fie și alții îngropați pe lângă mine.

Publicitate

Traducere: Andra Olteanu