Povestea tulburătoare a Mariei, criminala în serie care a otrăvit zeci de oameni

E decembrie 1883 când Hendrik Frankhuizen se hotărăște, în sfârșit, să meargă la doctor, după câteva zile de dureri insuportabile. Soția lui și fiul lor nou-născut au murit deja de o boală misterioasă care i-a făcut să vomite și să defecheze non-stop până când le-au cedat organele interne. Pe atunci, se întâmpla destul de des să moară mama și copilul, mai ales în cartierele sărace precum cel din Leiden, în care locuia familia Frankhuizen și în care începea câte o epidemie de holeră odată la câțiva ani. Hendrik – care avea aceleași simptome ca și soția și copilul lui – a hotărât să meargă la doctor cu ultimele puteri. Doctorul Wijnand Rutgers van der Loeff a recunoscut simptomele lui Hendrik: în aceeași săptămână, mai avusese un pacient cu exact aceleași simptome. Pacientul locuia pe aceeași stradă cu Hendrik.

Hendrik Frankhuizen a fost transportat imediat la spital. A murit 11 zile mai târziu, dar, datorită lui, poliția a început o investigație. În scurt timp, avea deja un suspect foarte neașteptat: Maria Catharina Swanenburg, în vârstă de 44 de ani, căreia i se spunea „Goeie Mie” („Mie cea Bună”), datorită firii ei blânde și iubitoare. Era cumnata lui Hendrik. Imediat ce Maria a fost numită suspectul oficial în uciderea familiei Frankhuizen, cartierul a realizat că femeia fusese implicată în mai multe gospodării ai căror membri au murit rând pe rând. Până în ziua de azi nu au mai existat criminale olandeze în serie care să fi făcut atâtea victime ca ea.

Istoricul Stefan Glasbergen a scris povestea Mariei Swanenburg în cartea lui, Goeie Mie. Biografia unei criminale în serie (2019). Ca să înțelegi de ce a făcut Maria toate lucrurile astea, e important să știi în ce mediu a crescut. S-a născut în timpul revoluției industriale, care a afectat enorm clasa muncitoare din care făcea parte.

Povestea lui Goeie Mie începe pe 9 septembrie 1839 în Oostdwarsgracht, Leiden. S-a născut într-o familie săracă. Părinții ei au avut mulți copii, care s-au îmbolnăvit de holeră și au murit. Până la urmă, au rămas 12 persoane într-o casă mică de muncitori. „Părinții ei dormeau în hol. În spatele casei era o bucătărie mică, dar, cel mai des, oamenii găteau afară. Copiii dormeau la primul etaj, direct sub acoperiș. Nu era un spațiu bine izolat. Când ploua, era rece și ud, iar vântul intra înăuntru”, a zis Glasbergen.

Tatăl Mariei nu reușea să păstreze niciun job prea mult timp, așa că familia stătea foarte prost cu banii. Când Maria a împlinit 12 ani, familia ei a fost evacuată din casă pentru n-a mai putut plăti chiria. S-au mutat în Singelstraat, un cartier și mai sărac, unde locuiau cei mai amărâți muncitori din Leiden. „Vecinii care au depus mărturie la proces, mai târziu, au zis că fetele familiei nu ieșeau niciodată din casă. Croiau haine pe care încercau să le vândă în oraș”, a zis Glasbergen. Pe atunci, era normal să-ți pui copiii la muncă de mici.

Din această cauză, Maria n-a primit niciun fel de educație. De exemplu, știm clar că nu știa să scrie, pentru că a pus o cruce în loc de semnătură pe certificatul de căsătorie, pe care ofițerul stării civile a scris: „Această femeie e analfabetă și nu știe să-și scrie numele”.

La vârsta de douăzeci și opt de ani s-a căsătorit cu tatăl copiilor ei, care se născuseră înainte de căsătorie. Mai târziu, a fost disprețuită pentru asta. „Lumea spunea că e promiscuă, din cauză că a născut copiii înainte de căsătorie. Dar nu era deloc așa. Doar pentru că a fost o criminală în serie, nu înseamnă neapărat că avea probleme pe toate planurile”, a zis Glasbergen. E dificil de estimat care era relația dintre ea și soțul ei. Poliția l-a interogat și pe el, dar interviurile au ars într-un incendiu. „Nu există niciun motiv să credem că nu exista afecțiune între ei”, a zis Glasbergen.

La scurt timp după căsătorie, doi dintre copiii ei au murit. Mai târziu, a fost suspectată că și-a omorât propriii copii, dar Glasbergen a găsit dovezi că muriseră de holeră. „Orice a încercat să facă, Maria n-a reușit să scape de mizeria și sărăcia în care a trăit încă din copilărie”, a zis Glasbergen. După moartea copiilor, Maria a dezvoltat o problemă cu alcoolul. Apoi a început să otrăvească oameni.

La început, otrăvirile aveau ca scop jaful. A făcut prima victimă când avea 25 de ani. „La început, se străduia să facă niște bani ca să poată supraviețui”, a zis Glasbergen. De exemplu, Maria le făcea oamenilor asigurare pentru înmormântare și apoi îi ucidea și încasa asigurarea. Alteori reușea să facă victimele să o includă în testament. Ucidea persoanele către care avea datorii.

„În secolul nouăsprezece, oricine putea să facă altcuiva o asigurare de înmormântare. Nu trebuia să fii rudă cu persoana respectivă. Orice firmă îți făcea asigurarea dacă dădeai bani. Multe persoane din cartierele muncitorești nu-și permiteau să plătească pentru o înmormântare, care costa, pe atunci, cincizeci de guldeni”, a zis Glasbergen. Dar oamenii își doreau o înmormântare cum se cuvine. De aceea își făceau aceste asigurări. Unii își plăteau pentru ei, apoi și pentru copii. Era cam trist, dar pe atunci erau șanse mari să îți moară copiii. Uneori, victimele Mariei știau că le-a făcut asigurare, alteori habar nu aveau.

Dar cum a reușit Maria să otrăvească atâtea persoane? „Pe atunci, vecinii se ajutau între ei mult mai des decât o facem noi azi”, a zis Glasbergen. „Iar Maria avea o reputație foarte bună în cartier. Dacă aveai nevoie de cineva care să stea cu copiii sau să te ajute să speli haine, puteai bate oricând la ușa Mariei.” Așa că femeia pătrundea în casele oamenilor și îi era foarte ușor să îi otrăvească. Pur și simplu adăuga arsenic în mâncare și în băutură. A ucis copii mici, inclusiv nepoți și nepoate de-ale ei. De obicei erau persoane apropiate, cu care se vedea des.

Pe atunci, arsenicul se vindea foarte ușor, pentru că era folosit ca otravă pentru șoareci și șobolani, cât și ca element de aliaj pentru cupru. Ingerarea de arsenic e foarte toxică. Cauzează o diaree lichidă care deshidratează fatal corpul. Atacă organele. Îți afectează creierul și începi să ai migrene și să devii sensibil la lumină. Apoi îți cedează inima și rinichii. „E o moarte foarte dureroasă. Poveștile martorilor care au asistat la moartea rudelor lor sunt îngrozitoare.”

„Maria trebuie să fi fost o femeie carismatică, din moment ce toată lumea o primea în casă cu încredere. Gândiți-vă că îi ziceau Mie cea Bună. Când a arestat-o poliția, oamenii din cartier au început să-i huiduie pe polițiști, convinși că Goeie Mie n-ar fi putut face nimic rău. Totul s-a schimbat după ce s-a aflat de crimele ei. Oamenii s-au simțit foarte trădați”, a zis Glasbergen.

Deși, la început, crimele Mariei aveau o motivație financiară, mai târziu pare că a dezvoltat un comportament impulsiv. Unele dintre ele i-au adus chiar pagube financiare. Un astfel de exemplu sunt surorile Aben, două fete de care era plătită să aibă grijă. Le-a otrăvit pe amândouă. „În timpul procesului, a fost examinată de doi doctori care voiau să înțeleagă dacă are probleme psihice”, a zis Glasbergen. Aceștia au ajuns la concluzia că era în deplinătatea facultăților mintale. Nu se știe dacă ar ajunge la aceeași concluzie și azi. Femeia nu putea scrie, deci tot ce știm despre ea e din poveștile altora. E greu să îți dai seama de starea ei mintală. Și totuși există teorii. E posibil să se fi obișnuit să facă crime, să se fi desensibilizat. A dezvoltat un comportament compulsiv, pentru că singurul lucru din viața ei asupra cărora avea control erau crimele. 

„Devine și mai nebunesc: la priveghiul fetelor, Maria le-a pus arsenic în cafea tuturor care au venit, inclusiv mamei fetelor, care era din nou însărcinată.”

Poate te întrebi de ce n-a dat nimeni alarma mai repede. Oamenii din perioada aceea și din cartierul respectiv erau obișnuiți cu moartea: era normal să moară copiii, ba din cauza epidemiilor, ba din cauza condițiilor insalubre, din moment ce nici măcar nu aveau un sistem de canalizare. În plus, toată lumea mânca foarte prost și nimeni nu ajungea la bătrânețe. Oamenii mureau de tineri. Nimeni nu avea încredere în doctori. Nu voiau nici să dea bani pe consultații. Așa că nu a bătut deloc la ochi că au murit atâția oameni.

Totul s-a schimbat când Hendrik Frankhuizen s-a dus la doctor, după ce el, soția și copilul lor au mâncat terci în care Maria pusese arsenic. Mama și copilul au murit la douăzeci și patru de ore de la otrăvire, iar Hendrik a rezistat mai mult. Doctorul care l-a tratat a informat poliția. Un martor a zis că o văzuse pe Maria în casa familiei Frankhuizen în ziua otrăvirii. Când poliția a investigat-o pe Maria, a găsit în buzunarele ei bani de pe asigurările de înmormântare ale tuturor celor trei victime.

După ce au arestat-o pe Maria, detectivii au vizitat mai multe persoane care știau pe cineva care murise în timp ce era îngrijit de ea. Au dezgropat cadavrele celor care muriseră și le-au examinat din nou. „Trebuie să fi fost un job îngrozitor”, a zis Glasbergen, care a citit notițele cercetătorilor. „Unele cadavre fuseseră îngropate cu ani de zile în urmă și putreziseră. Oribil.”

S-a găsit arsenic în zeci de cadavre. Apoi, mai mulți farmaciști au mărturisit că i-au vândut arsenic Mariei. Într-un final, s-a stabilit că otrăvise șaizeci și cinci de vecini, dintre care douăzeci și trei muriseră. Dar se crede că a ucis, de fapt, peste o sută de persoane.

„După ce s-a dovedit că Mie cea Bună chiar comisese crimele, cartierul a fost șocat și dezgustat. Au pus pe casa unde locuise Maria cu soțul ei un semn pe care scria că acolo a locuit ucigașa”, a adăugat Glasbergen.

„Cât despre soțul Mariei, el a scăpat basma curată. A fost arestat, pe motiv că ar fi fost complice, dar apoi a fost eliberat. Eu unul tot mă întreb cum ar fi putut să nu bănuiască, din moment ce Maria aducea acasă bani din surse necunoscute”, a zis Glasbergen.

Pe de altă parte, copiii Mariei au suferit enorm din cauza faptelor mamei lor. „Erau huiduiți pe stradă. Am vorbit cu rudele lui Goeie Mie care locuiesc lângă Leiden, dar nu vor să fie cunoscuți după nume. Încă le e rușine de faptul că au fost înrudiți cu ea.”

Crimele Mariei au cutremurat societatea. De exemplu, s-a schimbat legislația cu privire la arsenic și otrava a devenit mult mai greu de obținut. Pedeapsa cu moartea tocmai fusese abolită în Olanda, așa că Maria a primit sentință pe viață. Mulți cetățeni spun că pedeapsa cu moartea ar trebui reintrodusă în astfel de cazuri.

„Jurnaliștii au scris că nu e corect ca femeia o să trăiască până la moarte pe banii statului și să o ducă mai bine decât familiile pe care le-a ucis, pentru că va avea mâncare și un acoperiș deasupra capului”, a zis Glasbergen. Tot în vremea aceea devenise răspândită incinerarea, iar creștinii erau foarte revoltați și s-au folosit de cazul Mariei ca să argumenteze că, dacă victimele Mariei ar fi fost incinerate, nu s-ar mai fi putut dovedi că fuseseră otrăvite.

Dar cea mai interesantă parte din povestea Mariei, conform lui Glasbergen, e cât de multe spune despre problemele sociale din zona urbană a Olandei din perioada aceea. „Părinții și bunicii ei au prins ocupația franceză. Apoi, în timpul vieții ei, a început revoluția industrială. A experimentat prima legislație socială: nu mai era voie să-ți trimiți copiii la muncă. Femeia a prins și abolirea sclaviei, cât și izbucnirea Primului Război Mondial. Cred că toate crimele pe care le-a comis au fost un mod de evadare din mizeria cauzată de revoluția industrială. Toate stereotipurile pe care le știm despre perioada respectivă, cum ar fi bolile, sărăcia și inegalitatea socială, se reflectă în povestea ei. E personificarea acelei perioade întunecate. Și bineînțeles că a luat niște decizii greșite. Dar oare ar fi făcut asta dacă ar fi trăit în vremurile noastre, când săracii primesc, cât de cât, niște ajutor din partea statului? Eu unul nu cred.”

Articolul a apărut inițial în VICE Țările de Jos.