Cultură

11 artiști și artiste din România mi-au povestit despre ce-au creat în pandemie

Cum și-au petrecut 11 artiști ultimele luni, în timp ce tu terminai Netflixul și revoluționai rețeta de banana bread.
artisti in pandemie, lucrarile artistilor romania in pandemie
Ana Andronic, fotografie din arhiva personală

Am adunat niște artiști și artiste de prin cinema, de pe la galerii, muzicieni și producători, 11 la numărătoare, să văd ce-au făcut în pandemia asta care nu se mai termină. I-am lăsat să povestească despre proiectele blocate, accelerate sau iscate de carantine și restricții și m-am bucurat să văd că nu au avut parte doar de frustrări și nefericiri pandemice. Am observat că pentru artiștii grafici, de exemplu, izolarea nu-i o pedeapsă la fel de mare ca pentru cei din zona spectacolului. Cum să zic, un pictor se descurcă și fără public, pentru un actor nu-i la fel.

Publicitate

Andrei Ștefănescu, regizor

A venit Covidul peste noi la începutul anului și două luni a fost o super liniște apocaliptică, timp super bun pentru meditație. Așa că am început să scriu și mi-a ieșit un fel de comedie intitulată Paradise Lula. Eu mai fac pe asistentul de regie, așa că după ce au dat drumul la oameni pe stradă am avut norocul să prind un job pe munte, în afara oricărui Covid, unde am stat trei luni de zile, ca niște exploratori adevărați: mâncând împreună la conservă, bând apă unii de la alții și împărțind corturi și hârtie igienică. A fost o ocazie minunată pentru a ne înfrăți și a pune de un film indie împreună. Așa am întâlnit actorii, directorul de imagine, sunetistul, scenograful, producția, asistenții.

Fără Covid și această retragere în munți, nu cred că reușeam să găsesc oameni gata să mai facă filme no budget în anul 2020. Mai cu seamă că aveam 50 de pagini de scenariu, iar filmarea implica cinci zile de stat la Zărnești într-un camping, ca haiducii. Nicio șansă în condiții comerciale normale. Pandemia parcă a crăpat un pic lucrurile și a împins oamenii către idealism și pasiune, mult mai puternic decât ar fi făcut-o când totul funcționa frumos și bine. Filmul ăsta, Paradise Lula, e despre escapism și parcă și actorii și echipa și cu mine am fugit din viața de zi cu zi în acest film, ca și cum am fi venit cu toții dintr-o apocalipsă. Cu mare deschidere și dorință și pasiune și cu acel tot superb, pe care îl tot caut eu în aceste proiecte. A fost frumos. A fost magic. Și a fost no budget.

Publicitate

Urmărește-l pe Andrei pe Instagram. 

Alina Marinescu, ilustratoare

De când a început pandemia am trecut prin tot felul de stări dubioase, iar teama de necunoscut m-a făcut să mă pregătesc psihic pentru ce e mai rău. Pentru că nu fac față la stres continuu, ulterior m-am mai relaxat și am sperat că o să fie bine, oricât de banal ar suna. Pot să spun chiar că lucrurile au mers neașteptat de bine pentru mine anul ăsta, dar probabil că zic asta și pentru că mă așteptăm la mult mai rău.

Am avut proiecte la care mi-a plăcut să lucrez, unele plătite mai bine, altele mai slăbuț, dar care veneau la pachet cu mai multă libertate, deci nu mă plâng. Am avut mai mult timp pentru mine și pentru ce-mi place să fac, am lucrat la câteva proiecte personale care erau pe hold de mult. Am stat mai mult cu familia mea, am mers în vacanță de câteva ori, am băut frappe-uri pe plajă - lucruri simple la care nu îndrăzneam să visez în prima jumătate a anului. 

La sfârșitul anului trecut am început un proiect personal pe care continui să-l dezvolt și care mi-e super drag: am cusut o jachetă cu niște gagici sexy care petrec. M-am gândit că ar fi fun să o port la vernisaje. Apoi, ca să le fac mai accesibile pentru public, am început să cos patch-uri individuale cu fetele petrecărețe, pe care o să le pun la vânzare curând.

Vezi ce mai face Alina pe Instagram sau Behance.

Publicitate

Andrei Dăscălescu, regizor

La începutul lui martie, un prieten care organiza o excursie în Noua Zeelandă mi-a zis că cineva s-a retras de teama coronavirusului și m-a întrebat dacă nu vreau să merg cu el. 24 de ore mai târziu eram în avion, contemplând cât de norocos sunt că cineva s-a speriat exagerat.

În România erau doar șase cazuri, nu-mi imaginam cum o s-o ia toate razna în doar câteva zile. Zilele alea au fost fix când noi ne plimbam prin Fiordland, fără semnal la mobil sau acces la vreo știre. Când am ajuns înapoi în civilizație, ne-am îngrozit: se închideau granițe, se suspendau zboruri, a început panica întoarcerii acasă. Retrospectiv, zilele petrecute fără semnal în munți – în frig, ploaie, noroaie, oboseală extremă au fost ultimele zile în care m-am simțit sănătos la cap, din martie până acum.

Întors în țară, m-am autoizolat într-o garsonieră, unde am ținut cursuri online cu studenții. Atunci mi-a venit ideea unui documentar colectiv și mi-am petrecut starea de urgență coordonând zeci de oameni care țineau jurnale video. Cred că asta a făcut ca lunile de stat în casă să treacă mai repede, dar atmosfera nu era cea mai plăcută: copilul începea s-o ia razna, eu și Paula nu ne mai suportam.

Am ieșit de câteva ori la pădure, cu frica amenzii, iar în clipa în care s-a terminat starea de urgență, eram deja în drum spre mare. De-atunci, am stat cuminți: am călătorit doar în țară, doar cu mașina, am dormit la cort sau rulotă. Am plâns că n-am putut merge în august la festivalul de film de la Sarajevo, la premiera noului meu documentar, Holy Father. Băgăm vitamine și avem în casă toate pastilele din schema de tratament. Așteptăm vaccinul și a doua zi ne urcăm într-un avion, nu contează destinația.

Publicitate

Vezi ce mai face Andrei pe Instagram. 

Ana Andronic (Buzu), artist vizual 

Pandemia asta a extras ce e mai rău din mine și a pus capac la problemele cu arta. După ce că sunt ipohondră, a mai apărut ceva nou în trista mea existență: un virus. Este perfect, chiar aveam nevoie de astfel de noutăți... Te gândești adeseori că dacă stai în casă ai mai mult spor la lucru, la „creație artistică”. Ei bine, a fost fix pe dos: am impresia că nu mai știu să desenez! M-am îngrășat ca o balenă (nu știu dacă balenele sunt grase sau așa par, pentru că sunt mari), m-am stresat, m-am pricopsit cu astm, care vine fix peste dependența de picături de nas…

Am cam abuzat de Xanax și de alcool, că deh... îți dau necesara senzatie că totul e OK, deoarece mai trebuie să și dorm, că dimineața merg la work. Am făcut câteva murale anul ăsta, pe la firme, prin casele oamenilor. Da, asta s-a schimbat, am făcut multe murale. În concluzie: pentru mine pandemia e la fel cum este pentru alții, nașpa din toate punctele de vedere. Cheltuielile cresc, dar banii scad și, pe zi ce trece, sunt tot mai hotărâtă să-mi fac un tatuaj pe frunte de adept al teoriei conspirației.  

Vezi ce desenează Ana pe Instagram și la ea pe site

Bogdan Mureșanu, regizor

Pandemia asta nu mi-a priit teribil, deși am reușit să avansez cu o animație la care lucrez de patru ani, am făcut un film mic pe tema asta (care e la liber pe aici), am produs cu Kinotopia un scurtmetraj și am încercat să termin un scenariu. Dar nu-mi place claustrarea asta. E nefirească înlănțuirea asta de glie și de urbe. Mai ales pentru un nomad ca mine, libertatea de nemișcare e moarte curată. Să piară de la mine că n-o mai voi!

Publicitate

Fierbințeanu, duo muzical format din Cristian Fierbințeanu și Gabriela Fierbințeanu

Când ne uităm la ce au pățit foarte mulți artiști sau reprezentanți ai sectorului cultural independent, ne dăm seama că este fair ca noi, Fierbințeanu, să nu ne plângem. Anul 2020 a afectat enorm de multe inițiative artistice sau culturale independente, precum și pe oamenii care, în timp, și-au investit în ele cam toate resursele financiare, emoționale și profesionale. Acești oameni nu au primit niciodată vreun mare sprijin de nicăieri, iar ce li s-a întâmplat în acest an este chiar tragic. 

Noi am pierdut o reprezentație la Teatrul Național din Craiova a unui spectacol pe care l-am produs independent, precum și un concert Plurabelle la Control Club. Ambele au fost anulate în martie, cu câteva ore înainte de ne urca pe scenă, dar se pot reprograma. De asemenea, nu am mai putut participa la câteva festivaluri de creație sonoră, muzicală și radiofonică care au fost amânate pentru 2021. Chiar și în condițiile vitrege din 2020, am reușit să participăm cu creații sonore sau video la 6 ediții online unor festivaluri de peste tot de prin lume (Canada și Moscova, Cluj și Eindhoven).

Am cântat live, online, la HomeFEST 2020, ceea ce pentru noi a fost o experiență foarte plăcută. De asemenea, am luat „mention du jury” la Phonurgia Nova (Paris), cam cel mai tare festival de creație sonoră și radiofonică, la categoria Art Sonore, pentru „Nothingnesslessness”, piesă scurtă ce poate fi ascultată aici. Mai mult, am făcut pentru platforma SEMISILENT o piesă sonoră de care suntem foarte încântați, plecând de la o poezie science-fiction de Vasile Leac despre viitor, despre viermele cu maxilar dublu, melcul-cangur, şopârla-libelulă și despre un mamut vegetarian cu opt picioare. 

Publicitate

Vezi clipuri și performance-uri Fierbințeanu pe Vimeo, dă-le follow pe Instagram și Facebook.

Laura Pop, animatoare

Nu știu dacă e o coincidență sau dacă oamenii și-au îndreptat mai mult atenția spre filmul de animație, dat fiind că s-a adaptat atât de ușor la online, dar am avut norocul unei explozii de proiecte în contrast cu cealaltă explozie. Am reușit să trec peste perioada de carantină rumegându-mi sentimentele prin filmul Atrii, ventricule (o radiografie a inimii mele în acea perioadă, un fel de jurnal vizual). Iar proiectele care au urmat m-au ținut suficient de ocupată cât să mă pot detașa de tristețea distanței fizice, apăsarea generală și frustrarea că nu pot participa la festivaluri cu Miroir, filmul proaspăt lansat (un film despre vocea aia din noi cu care suntem mereu în contradicție, selectat la Sedicicorto, Animaevka, Filmfest Weiterstadt și altele).

Vezi ce mai desenează Laura pe Instagram.

Alexandru Zaharia, pictor

N-am făcut nimic special în pandemie, ba chiar în prima parte nici nu am mai pictat, eram trist și apoi mi-a dat foamea o palmă, am revenit la pictură, mi-am improvizat un atelier în curtea din spatele blocului, unde am pictat un timp. Între timp, am rupt internetul în două și odată cu venirea frigului am migrat total în digital. În momentul de față sunt fascinat de AR și VR și aplicabilitatea lor într-o lume postpandemică.

Vezi ce pictează Zaharia pe Instagram.

Publicitate

Maria Zurbagiu, artist vizual

Pandemie, pandemie, de când n-ai mai respirat, Mărie? Și am luat-o ca atare, cum le iau pe toate. M-am pregătit cu conserve și „cur-papier”. „Și-a trecut o zi și au trecut două și-au trecut nouăzeci și nouă”. Aveam ceva design de ambalaje de produse bază la activ, pe care panica pe mâncare nu le-a făcut decât mai necesare, acum și în alte limbi.

Mi-am dat seama după ceva vreme că viața mea de freelancer nu se schimbase foarte tare - tot în casă stăteam și tot ca o nebună lucram. Îmi doream și invidiam cumva timpul ăla liber, de făcut banana bread pe care-l tot vedeam la alții, pe social media. Eu am băgat lucru în regim de grupa mare. Pe tot ce era de făcut, dar mai ales pe tot ce nu apucasem să mai fac (desenez) pentru mine. În pauza dintre lockdown-uri am fugit în munți. M-am mutat la Brașov. Jah bless! 

Aici am fost „preluată” de cei de la festivalul Amural și cinstită cu-n perete fix pe Visssual. Am invitat-o pe sora mea de vopsele și culori Wanda a lu’ wtf să facem treabă (n.r.: artista Wanda Hutira). Și-am făcut! Am îmbinat două stiluri deja consacrate în fuga după vis. A urmat celebritatea locală pe partea de murală.

Am mai pictat o grădină secretă într-o curte privată, apoi de Noaptea Albă a Galeriilor am împodobit și băile de la Visssual cu visători și visătoare, în parteneriat cu Daniel Teodorescu. I-am pus pe toți în flash-uri black light, pentru a le evidenția firea schimbătoare și aspectele nevăzute cu ochiul liber. O instalație de succes aș zice. Cu Wanda am executat cu drag și spor prima pictură murală 360 din Brașov. Pe un transformator. 5 zile de lucru la 2 grade Celsius, pe schele și scări, cu distanța regulamentară de cel puțin 1,5 metri sus, jos, dreapta, stânga. Nu am fi reușit nimic fără spiridușii Amurali, fără Zatz Coffee House, fără oamenii minunați din comunitate și mai ales fără Daniel. Pandemia mea a fost cuminte și plină de culoare!

Publicitate

Găsești lucrările Mariei pe Behance și pe Instagram.

Silent Strike, producător muzical

Eram obișnuit cu ceva asemănător carantinei, cam asta se întâmplă de fiecare dată când lucrez pentru un album, film etc. Și cu incertitudinile legate de viitor am fost mereu prieten. Anul ăsta parcă a fost totuși altfel. Am încercat pe cât posibil să scap de știri, discuții și alte păreri, așa că m-am închis mai tare în studio și am lucrat exagerat. Am umplut sertarul de schițe pentru diferite proiecte ce vor apărea sau nu în viitorul apropiat.

Am început câteva cursuri online, am reamenajat studioul, mi-am ocupat timpul încercând să evit subiectul anului. Nu am reușit în totalitate și observ acum că într-un fel m-am luat după conducătorii țărilor și am improvizat și eu destul de mult anul asta. Cam așa și așa și așa. Am tras și o piesă nouă, „Utopia”. Aș fi vrut să scriu o concluzie pozitivă, dar nu mi se pare realizabil momentan.

Ascultă mai multe piese Silent Strike pe SoundCloud și YouTube.

Ștefan Iancu, actor

Uitându-mă acum în spate la ce-a trecut, anu’ ăsta mi-a testat capacitățile de adaptare la situații neprevăzute la maxim. Am reușit să-mi termin facultatea, chiar dacă asta a însemnat să îmi fac singur un one-man show acasă care a servit drept spectacolul meu de licență. Am terminat de filmat sezonul trei de la serialul Vlad de pe Pro TV și am avut ceva mai mult timp de stat cu mine ca în anii precedenți.

Cred că după șocul inițial care ne-a lovit pe toți atunci prin martie, am realizat că dacă mă panichez și-ncep să fac banana bread sau să recit poezii pe Facebook nu m-ajut deloc. Așa că m-am dezis puțin de zona artistică și m-am axat pe altele: am început să joc tenis, să alerg, să merg la sală și să mănânc mai sănătos. Am rupt anime-urile în două și-am sărit cu parașuta. Măcar atunci când s-o da drumul iar la teatre și o să mai vină și filmele să știu eu că sunt în cea mai bună condiție fizică. Și psihică, de preferat.

Editor: Paul Petrache