Am întrebat tineri din România ce regrete au la 20 de ani

La 20 de ani eram în București, la o facultate care nu-mi plăcea și într-un oraș mai mare decât Suceava mea. Deși nu eram de prea mulți ani pe Pământ, aveam regrete din plin. De la alegerea domeniului și a orașului până la lăsatul de sală sau de chips-ul cumpărat cu o zi înainte.

Din discuțiile cu prietenii, știam că nu-s singura. Așa că am întrebat tineri de 20 de ani ce regretă ei până la vârsta asta, dacă acceptă și trăiesc cu remușcările sau încearcă să schimbe ceva.

„Regret că nu am mai făcut sport. Când eram mică, obișnuiam să mai joc fotbal cu fratele meu, dar n-am aprofundat asta niciodată. În școala primară m-am apucat de baschet și-mi plăcea tare. Proful era șmecher, încerca să-mi arate ce greșeam și cum să devin mai bună. M-am lăsat pentru că antrenamentele erau în weekend și se țineau în alt oraș, cam la 50 de kilometri depărtare. Trebuia ai mei să mă ducă cu mașina până acolo, iar asta la un moment dat nu s-a mai putut.

Drumul, încălțămintea, pachetul cu mâncare, echipamentul. Se adunau multe și totul costa. Așa că pentru că ai mei nu-și mai permiteau, au zis că e mai important să învăț.”

„Regret tare că nu m-am axat din liceu pe dezvoltarea mea personală. Nu am făcut asta pentru că am fost mult prea focusată pe tocit. Mă interesa mai mult performanța mea academică decât să fac ceva pentru mine și să fiu alături de oameni când aveau nevoie.

Am făcut asta mai târziu, când am intrat la facultate și într-o asociație studențească. Acolo am găsit niște oameni șmecheri care m-au învățat cum să mă dezvolt. Aș vrea și eu la rândul meu să inspir alți oameni să facă ce-și doresc”

„Pictura. Când eram mic, îmi petreceam foarte mult timp făcând chestia asta. Aveam mare răbdare și chiar pot spune că dezvoltasem ceva aptitutdini destul de avansate pentru vârsta pe care o aveam.

Nu m-am ținut de pictat pentru că școala devenea din ce în ce mai încărcată și nu prea mai aveam timp. Uneori mă gândesc la asta.”

„Eu nu investesc suficient de mult în mine și văd că timpul trece. Deși sunt conștientă de asta, nu fac absolut nimic să schimb. Nu înțeleg de ce, asta mă frustrează. Aș vrea să mă pun mereu pe primul loc. Plus să învăț mai bine, să mănânc mai sănătos, să fac mai multă mișcare și alte lucruri de genul ăsta”.

„Am fost destul de sceptică în privința oamenilor și m-am ținut departe. În loc să cunosc mai multe persoane faine și să învăț lucruri de la ele, am preferat să nu mă implic în nimic, în nicio activitate. Mi-era frică să ies din zona mea de confort”.

„M-am lăsat de gimnastica calistenică de curând. E o formă de exercițiu care constă într-o varietate de mișcări care acționează grupuri musculare mari. Visul meu era să practic constant un sport ce mă face fericit și asta era. Acum mi-e greu să mă reapuc, mereu caut scuze și pun alte lucruri pe primul plan, gen voluntariatul. Nu mă înțelege greșit, îmi place și asta, dar nu mă relaxează sau revigorează cum o făcea sportul”.

„Îmi pare rău că nu m-am apucat de voluntariat mai devreme, adică de la începutul facultății. Am intrat într-o asociație studențească de-abia în anul al doilea și-am ratat multe experiențe faine. N-am avut curaj. Nu știam nici ce presupune și nu eram deschis. Apoi am început să cunosc oamenii și ei m-au motivat să încerc. I-am luat drept modele”.

„Regret că am venit la facultate în București. Eu sunt din Galați și în liceu voiam foarte mult să merg la Iași, dar am renunțat că m-a convins mama. Nu voiam alt domeniu, ci doar alt oraș. Tot aud povești de la prieteni care sunt acolo și-mi pare rău. Mă gândesc mereu că mă potriveam mai bine la Iași. Vreau să plec din București. Nu mă văd trăind aici. Vreau să fac master în Iași și după ori rămân acolo, ori mă întorc acasă”.

„Cel mai mare regret al meu este că am aplicat la alte trei facultăți înaintea celei de Geografie și-am cheltuit niște sume mari de bani pe înscrieri și meditații”.

„M-am pregătit trei ani să dau la Medicină Veterinară, dar fix înainte de înscriere mi-am schimbat decizia și m-am dus la Afaceri. Cred că lucrul ăsta mi-a lăsat un gust amar. Mai ales că nu cred că mai pot să mă apuc de Veterinară pentru că mi-ar trebui iarăși cel puțin doi ani să mă pregătesc”.

„Regret că am renunțat la sporturile montane. Făceam de șapte ani escaladă, orientare turistică și raid montan. Toate erau într-o zi, una după alta. A trebuit să mă opresc din cauza genunchiului care nu-mi mai permite să fac sport de performanță. Pentru că nici doctorii nu sunt în stare să-mi spună exact ce am, nici nu mă pot trata și să reiau antrenamentul. Așa că doar a trebuit să mă resemnez că nu mai pot să fac ce iubeam”.

„M-am aruncat cu capul înainte și-am vrut să mă țin de alegerea făcută chiar și atunci când realizam că nu e ok pentru mine. Am crezut de multe ori că puteam să le fac pe toate și m-am împins la maximum, fără să-mi iasă lucrurile în final.

Un exemplu ar fi faptul că am făcut dansuri grecești în liceu, doar pentru că mi se părea că sună bine. Erau foarte puține persoane și eu chiar nu mă încadram în peisaj. Totuși am ajuns să nu pot renunța pentru că stricam toată trupa și s-ar fi supărat profesoara.”

„În clasa a opta eram bun și pe real și pe uman. O fostă profesoară mi-a zis să merg la științele naturii, dar eu am ales un liceu pe științe sociale. Doar pentru că avea cea mai bună profă de geografie din Galați, cu mulți olimpici. Din păcate, din cauza mediei, n-am intrat acolo, ci la alt liceu de filologie. Am nimerit un prof cu mai puțină experiență și rezultatele la olimpiadă n-au mai fost cum voiam. Am obținut premii, dar nu cât știam că pot.

Acum sunt la Facultatea de Biologie, la secția de Biochimie, unde sunt foarte mulțumit de lucrurile pe care le învăț. Dar dacă aș fi ascultat atunci de profa aia, aș fi fost mai mândru de mine.”

„În clasa a treia am fost diagnosticat cu miopie și mi-am luat ochelari. I-au ales părinții mei și erau foarte urâți. De asta și pentru că eram timid și aveam complexe referitoare la aspectul fizic, îi purtam doar în casă. Până în clasa a șasea, n-am avut așa mari probleme la școală din cauza asta. Dar după, cum treptat s-a înrăutățit și nu mai vedeam la tablă, am început să nu mai fiu bun la materiile care mă pasionau. Matematică și cam tot ce ținea de tehnologie.

Mult timp planul a fost să dau la Computer Science la o facultate în afara țării și că o să devin un IT-ist sau un Game Developer de succes. Toate rudele se așteptau la asta. Dar cum de la un punct n-am mai înțeles ce se-ntâmpla la ore fix din cauza faptului că nu purtam ochelarii, interesul meu a scăzut. Am dat la Facultatea de Științe Politice și mi s-a încheiat visul”.

„Cred că cel mai tare regret faptul că n-am avut mai mult timp să-l cunosc pe tata mai bine. A murit când aveam 13 ani. Mereu mi s-a părut un om inteligent și cu un mod interesant de a gândi”.

„Îmi pare rău că-n perioada liceului nu m-am axat mai mult pe mine, pe ceea ce-mi place, pe autocunoaștere. Am fost prea concentrată pe învățatul pentru BAC și școală și în principiu pe lucruri care-n cele din urmă nici nu mi-au folosit. Cred că ar fi ajutat dacă aș fi stat mai mult cu mine. Să mă descopăr”.

„Cel mai mare regret al meu este că n-am avut curajul să-mi urmez visul. Voiam să merg la Unarte, dar când a venit vorba să aleg facultatea, am ascultat de ce mi-au spus alții. Mi-au băgat în cap că nu am ce căuta acolo și că nu e ceva de viitor. Așa că am ales varianta ușoară, Facultatea de Geografie. Știam că mă pot angaja după pe un salariu bun pentru că am o rudă-n familie în domeniu. Dar degeaba, inima mea și gândul tot acolo au rămas”.

„Am început să cânt la chitară folk de la 11 ani, iar apoi am învăţat notaţia psaltică care se bazează doar pe vocal. Dar n-am excelat la niciuna, eram copil. În clasa a 11-a am găsit mixatul și mi-a plăcut tare, dar n-am avut bani de echipamente. Mi-am luat o consolă de DJ mai ieftină și mai slabă. Regret că-n liceu mai mult am dormit pe mine, când puteam să mă dezvolt mai mult pe plan muzical. De-abia acum am început să-mi reiau pasiunile: psaltica, producția, mixatul și chitară.”

„Îmi pare rău că mi-am înșelat iubitul mai demult. Mă consider o persoană destul de sinceră și regret tare că am lăsat supărarea din relația aia să mă îndemne să fac căcatul ăsta”.

„Am așteptări prea mari de la oameni și tind să rămân dezamăgită foarte ușor. Încerc să mă învăț în așa fel încât să-mi las așteptările cât de jos pot, să fie infime. Astfel, o să fie mai bine să rămân plăcut surprinsă decât dezamăgită. Mi s-a tăiat des craca de sub picioare și-am rămas cu un gust amar din cauza unori oameni importanți pentru mine”.

Pe Alexa o găsești pe Facebook , Instagram sau blogul ei.