Rețete

Rețete dubioase și ieftine pe care oamenii le-au făcut cât s-au izolat în casă

Să ai la îndemână o listă cu rețete ieftine, și ușor de făcut, e cea mai bună idee. De la biscuiți pe pâine prăjită până la salată cu peștișori sărați, iată niște sfaturi.
Daisy Jones
London, GB
retete in izolare, mancare dubioasa, retete, carantina, coronavirus
Nu e niciodată prea devreme să cauți rețete simple, pe care să le faci oricând. Firesc, că tot sunt simple, nici nu te costă mult

Restaurantele sunt închise, iar supermarketurile sunt aprovizionate constant. Ți-ar plăcea să iei ceva la pachet, dar de când cu carantina, nu e recomandat. „Lasă că fac eu un orez cu legume care să mă țină trei zile.” Și asta te duce fix la rețete ușor de făcut acasă.

Publicitate

După două săptămâni în izolare, nu-ți mai arde să te plângi de ceapă. Parcă ai vrea o salată cu ton, dar colegul de apartament te-a lăsat fără conserve, iar tu ai fost prea ocupat cu un serial Netflix ca să faci ceva de mâncare. Lasă că ai niște cartofi congelați în frigider. Îi trântești în ulei, pui niște ketchup și îi mănânci în pat. Cui îi pasă? Nu te vede nimeni.

Autoizolarea în timpul unei pandemii globale scoate ce-i mai ciudat în noi. Și pentru că ești nevoit să gătești aproape zilnic, are sens că nu-ți mai arde să te lauzi pe Instagram cu mâncarea. D-aia am rugat câțiva oameni să îmi trimită cele mai dubioase feluri de mâncare pe care le-au făcut în izolare. Iar când zic dubioase, mă refer la genul pe care credeai că l-ai lăsat în anii de cămin.

REȚETE AȘA ȘI AȘA: SALATĂ CAESAR ȘI PEȘTIȘORI SĂRAȚI

retete mancare simple

Îți trebuie orice tip de verdeață mai găsești în frigider. Toac-o puțin pentru consistență și prezentare (detaliile ne separă de animale în vremurile astea disperate). Apoi pune un sos caesar și barbeque. Apoi bagă niște parmezan pe care-l păstrai de regulă pentru paste. Pentru gust, presară și piper negru.

Odată ce ai terminat, aruncă în mix o mână de peștișori sărați. Nu-i împrăștia, ci așază-i corespunzător într-un singur loc. Salata merge cel mai bine servită în castronul în care ai făcut mixul. (Eviți să speli vase în plus.)

Gustul n-a fost chiar așa de rău. O să-mi mai fac. Peștișorii chiar au adus savoare. - GH, 31 de ani.

Publicitate

BISCUIȚI CU SARE PE PÂINE PRĂJITĂ — ÎN REȚETE DE DESERT RAPID (CUMVA)

retete mancare simple dulciuri desert

Ai nevoie de o felie mai veche de pâine neagră, margarină și biscuiți digestivi cu cacao păstrați la frigider. De ce la frigider? Nu ca să obțin ciocolata aia crocantă, ci pentru că avem invazie de furnici, așa că frigiderul e singurul loc sigur pentru produsele deja desfăcute. Apoi presară niște sare de mare.

În materie de gust: da, a fost cam uscat. Da, pâinea n-a fost tocmai grozavă, dar a existat o combinație perfectă între dulce și sărat, mai ales datorită biscuiților. I-am sfărâmat de așa manieră să mă asigur că acopăr cât mai bine felia, iar asta a ajutat și la gust.

Mi-e o poftă de Nutella cu pâine prăjită și sare de când lucrez de casă (luam de regulă asta ca pachet pentru jobul meu de la startup care a devenit redundant de când cu carantina), iar cum n-am Nutella, asta e singura chestie pe-aproape. - Matthew, 27 de ani

BRÂNZĂ BABYBEL ȘI SALATĂ DE ȘUNCĂ

retete mancare simple salam

Ai aici brânză Babybel și „salată” de șuncă, spălată de un Red Bull. Recomand ca întâi să mănânci jumătate din brânză, să iei o gură de Red Bull ca să-ți clătești papilele, după care să-nvelești cealaltă jumătate în șuncă, cu verziturile la mijloc. În felul ăsta ai parte de mai multe texturi și arome în același timp. Gustul sărat al cărnii acoperă blândețea brânzei, iar verziturile sunt cireașa de pe tort. Mai pun și niște ketchup de obicei, dar cum sunt în izolare, nu pot să merg chiar acum să-mi iau. - Emily, 24 de ani

Publicitate

CÂRNAT ÎN FOIETAJ ȘI CARTOFI CU BRÂNZĂ

retete mancare simple cartofi

Ce vezi în poză sunt cârnați în foietaj cu cartofi prăjiți (congelați anterior, desigur) și brânză. Asta a fost cina aseară. Am turnat sos iute peste, ceea ce a dus rețeta la un 7.5 din 10. De regulă mănânc paste. Îți dau voie să-ți faci de cap cu rețeta asta! — Rach, 27 de ani

PIZZA DIN NAAN ȘI BRÂNZĂ CHEDDAR

retete mancare simple pizza de casa

Aici ai pâine naan, trei lingurițe de chilli și sos de roșii cu usturoi, cheddar, ulei de măsline și busuioc. Pune pâinea pe o tavă și toarnă trei linguri de sos. Întinde-l bine și presară brânza. Așază delicat busuiocul și acoperă-l în niște ulei de măsline. Lasă totul la cuptor la 200 de grade pentru șapte minute până pâinea naan e crocantă, iar brânza topită. E ca o pizza făcută în casă, cu o textură moale și ușor picantă. – Jack, 27 de ani

TĂIEȚEI GOI ÎN FORMĂ DE RAȚĂ — REȚETE CARE ȘI ARATĂ BINE

retete mancare simple bucatarie

Cred că eram pornită pe ideea de rață. Am comandat o tavă pentru rață online și nu mi-am putut lua gândul de la ea. Apoi m-am uitat la ce aveam prin frigider, așa că am aranjat niște tăieței ca să arate ca o rață, am tăiat niște alge și morcovi. După care am aranjat ce am mai găsit în formă de curcubeu. Am intrat în izolare mai devreme, așa că am vrut să încerc chestii noi. — Susanna, 28 de ani

GOFRE CU SOS IUTE

retete mancare simple gofre

Ăsta e „prânzul” meu. Rețeta asta încântătoare presupune trei gofre din cartofi, piper negru și sos iute. Cel mai bine e să le bagi în prăjitorul de pâine. N-am mai mâncat așa ceva de când aveam 20 de ani și sunt la fel de bune ca atunci. Picură sosul să pară mai sofisticat. – Ryan, 28

Publicitate

OMULEȚI DIN FISH FINGER

retete mancare simple fish finger peste

Deci avem fish finger, cartofi prăjiți cu fețe zâmbitoare și fasole. Mereu mi s-a părut că o să iau rețeta asta cu mine-n mormânt. – Jayne, 42 de ani

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.