Economie

Milionara care vrea să-și doneze aproape toată averea ca lumea să fie mai bună

„Nu m-am bucurat, m-am enervat”, povestește Marlene Engelhorn despre moștenirea ei imensă.
31.5.21
milionara care vrea sa si doneze banii
Marlene Engelhorn în fața webcam-ului. Screenshot: VICE

Nu vrea să spună câți bani o să moștenească. Dar e vorba de o avere. Marlene Engelhorn are 29 de ani și provine din una dintre cele mai bogate familii din Austria. Tocmai a anunțat că va dona între nouăzeci și 95 la sută din moștenirea pe care a primit-o. Scopul ei e să rezolve problema distribuției inegale a banilor. Dar cum poate funcționa treaba asta? Am stat de vorbă cu ea ca să aflu.

VICE: Cum te-ai simțit când ai auzit decizia bunicii tale și, anume, că vei moșteni o parte din proprietățile ei?
Marlene Engelhorn:
Nu m-am bucurat, m-am enervat. Ca să ne înțelegem: știu că banii îmi vor ușura extrem de mult viața și că aș avea mult spațiu de manevră, dar asta nu se pupă cu principiile mele. Nimeni n-ar trebui să aibă atâta putere și atâția bani scutiți de impozit.

Publicitate

Și totuși vrei să folosești banii într-un scop bun sau să-i donezi.
Decizia bunicii mi-a dat mult de gândit. Am cerut părerea multor oameni și am reflectat la treaba asta. Într-un final, am realizat că am o responsabilitate și vreau să aduc această contribuție societății.

Ce anume te-a făcut să gândești așa?
Oricine se uită la știri și e sincer interesat de oameni, vorbește cu ei și nu trăiește în bula lui, recunoaște că există niște conexiuni structurale între avere și sărăcie. Și că ajută să împarți. Bertolt Brecht a scris ceva super mișto: „Dacă eu n-aș fi sărac, tu n-ai fi bogat”. Privilegiul unuia e dezavantajul altuia. Așa că trebuie să-mi chestionez privilegiile și felul în care acestea sunt acceptate într-o democrație.

Deci renunți la privilegiile tale ca să le fie mai bine altora. E foarte nobil din partea ta.
Nu renunț la nimic. Asta e o prostie. Dacă refuz să împart, atunci refuz să fac parte din societate. Abia atunci aș putea spune că renunț la ceva. Dacă împart, am doar de câștigat, pentru că devin o parte din societate. Vreau să împart ce am pentru că așa mi se pare corect.

Dar mulți bogați donează în scopuri caritabile fără să își dea toată averea.
De ce vrem să le dăm indivizilor puterea să decidă ce e bine și să ne bazăm total pe bunăvoința lor? De ce avem impresia că bogații decid ce e bine și ce e rău când fac acte caritabile?

Nu e mai bine decât nimic?
Ca persoană super bogată, moștenești inclusiv consilieri care îți arată cum să îți distribui strategic averea astfel încât să fii scutit de taxe. Își permit să fie și ei filantropi cu o parte minusculă din avere. De ce ar trebui să-i ridicăm în slăvi pentru asta? E o nebunie că permitem asta, sincer.

Publicitate

Deci actele caritabile și donațiile sunt doar o modalitate de a acoperi cele mai urâte probleme ale societății?
Îi pui aceleași întrebări unei persoane care e implicată activ într-o organizație non-profit și care știe ce lipsește și cui îi aparține averea și care are aceleași gânduri ca mine, dar n-ar fi afectată de un impozit pe avere, deci ar fi mai puțin interesantă? Eu nu spun că ar trebui să respingem actele caritabile, dar ele sunt rezultatul unui defect în sistem. Ar trebui să fie doar o soluție temporară până când vom ajunge să trăim într-o societate cu adevărat corectă. Singurul scop al filantropiei ar trebui să fie eliminarea ei cu totul.

În Austria, un singur procent din populație deține 40 la sută din avere. Ești considerată o paria în acest grup exclusivist?
Știu multe persoane care sunt total de acord cu ce fac eu. Alții nu. Așa e în orice grup. Și cred că e democratic să accepți asta, indiferent de grupul din care faci parte.

Dar grupul tău e cel care ar pierde dacă viziunea ta ar fi dominantă.
Nu pierzi nimic atunci când și alții o duc bine. Întrebarea e: a cui opinie e mai importantă? A celor câțiva bogați care vor să-și păstreze puterea și privilegiile sau a tuturor celorlalți? Pentru că dacă bogații nu sunt de acord, oare ale cui interese sunt reprezentate în politică? Cine cumpără politicienii? Cei care își permit, cei din clasa mea.

Cum funcționează această influență?
Ai citit recent presa austriacă? Pentru că au resurse, bogații pot intra lejer în politică dacă fac donații partidelor pe care le susțin. 

Publicitate

Bogații conduc de undeva din spate?
Da, se întâmplă multe lucruri de care nu suntem conștienți. Dar sunt unele lucruri foarte clare, pe care le vedem cu toții. Cine poate cumpăra ziarele? Cine înființează televiziunile? Cine finanțează sau fondează partide sau asociații? E un sistem neo-feudal, concentrat pe dinastii. Averea e câștigată și acumulată de aceiași oameni și apoi e dat mai departe acelorași oameni. Așa că persoanele din grupul de unu la sută dețin toată puterea de a lua decizii în societate. Iar asta e groaznic.

Dar nu-ți poți folosi averea ca să faci schimbări în politică?
Tu nu vorbești acum cu mine pentru că sunt expertă în politică, ci pentru că sunt bogată. M-am născut bogată, am avut noroc. Dar n-ar trebui să fie așa. Cred că taxele pe avere sunt politică socială în cea mai pură formă. Dau naștere unor procese transparente și democratice.

Cum îți imaginezi tu impozitul ideal pe avere?
Cum am zis, nu sunt expertă. Sunt alții care au un răspuns mai bun la întrebarea asta. De ce e considerat nerezonabil să dai ceva când ai foarte mult, în timp ce veniturile mici sunt deja împovărate de un impozit de douăzeci la sută? Vorbim de un dublu standard.

N-ai nicio idee cum ar putea arăta?
Thomas Piketty a zis că cinci la sută din impozitul unei țări ar trebui să provină din taxe pe proprietăți și moșteniri. Apoi, statul ar trebui să dea mai departe acești bani ca pe o moștenire colectivă. Conform modelului, toată lumea ar trebui să primească 120 de mii de euro când împlinește 25 de ani. Mi se pare interesant, pentru că banii nu sunt doar bani, înseamnă posibilități și putere.

Publicitate

Și cum se poate ajunge aici?
Prin participare. Un sfert din forța de muncă austriacă e formată din muncitorii necalificați. În parlament există un singur muncitor. În prezent, oamenii pot avea succes fără să facă nimic, pentru că se află deja în rețelele și instituțiile potrivite. Alții sunt invizibili, oricât se străduiesc. Și așa rămân. Democrația poate fi și ea consolidată.

Deci vrei să consolidezi participarea?
Trebuie să alegi oameni și să le dai posibilitatea să dezbată toate lucrurile astea. Mă bucur că am ocazia să îmi spun opiniile în public, dar asta n-ar trebui să se oprească la mine, pentru că nu sunt mai importantă decât alții. 

Unde te vezi în viitor, după ce ai renunțat la moștenire?
Nu știu încă. Dar vreau să muncesc din greu, la fel ca toată lumea.

Articolul a apărut inițial în VICE Germania.