Șapte povești despre ce se întâmplă când rămâi prieten cu fosta/ul

Ascultam muzică când algoritmul Spotify mi-a pus piesa „Cool” a lui Gwen Stefani. Am început să fredonez fiindcă e o piesă pe care am ascultat-o în adolescență, deși până în ziua aia nu acordasem atenție versurilor:

„And after all the obstacles
It's good to see you now with someone else
And it's such a miracle that
You and me are still good friends
After all that we've been through
I know we’re cool”

Cine și-ar fi imaginat că Gwen Stefani va cânta despre despărțiri mai afectuoase, mai respectuoase și transgresive.

Când auzi despre despărțiri, îți trec prin minte haosul, distrugerea, umilirea, tragedia și resentimentele care pot dura decenii. Dar nu trebuie să fie așa. Nu mai știu unde am auzit asta, dar poți vedea calitatea iubirii în felul în care are loc despărțirea. Pentru articolul ăsta am vorbit cu oameni care și-au redefinit relația cu „foștii/ele” și au transformat-o într-un alt mod de a fi împreună. Astea sunt poveștile de prietenie care au renăscut din cenușa suferinței.

„Sunt prieten cu unele dintre fostele mele, dar în special cu una cu care am descoperit că există și alte tipuri de despărțiri. Ne-am cunoscut în liceu, iar ea a plecat când a intrat la facultate: ea locuia în Puebla și eu în Tlaxcala, așa că trebuia să călătoresc ca să o văd. Odată cu terminarea liceului la mine și apropierea primului an universitar la ea am vorbit despre ce se va întâmpla cu noi. Mi-a spus că-și dorește să ia calea religiei. După multe discuții, a luat decizia că va adera la un cult religios și că asta va însemna că nu vom mai putea fi un cuplu. Fiindcă o iubeam, am înțeles că ăsta era un pas foarte important pentru ea și că asta nu înseamna că nu mă mai iubea sau că lucrurile erau nasoale, ci doar că avea alte planuri de viață.

Într-un final s-a întâmplat și a intrat în cultul religios - la un an după ce ne-am despărțit -, dar în timpul ăla am continuat să fim prieteni apropiați. Nu ne-am mai văzut în persoană o perioadă, dar după ce ne-am reunit am vorbit din nou despre tot și am realizat că ne-am schimbat și am decis să menținem prietenia.

Am trecut printr-un proces complex de separare și de alegere a iubirii platonice în locul celei romantice și sexuale.”

„Sam, fosta mea iubita, se căsătorește și eu voi cavalerul ei de onoare. Am fost împreună doi ani în timpul liceului. Ne-am distrat și am avut multe lucruri în comun, deși mereu am simțit relația noastră mai mult ca pe una de prietenie decât una sexuală. După ce s-a despărțit de mine, m-am agățat de ideea că trebuie să fi făcut eu ceva greșit, fiindcă dacă m-a părăsit înseamna că am eșuat în cuplu. Este greu să empatizezi cu cealaltă persoană fiindcă acea validare pe care o credeam sigură a fost distrusă. 

După un timp și-a făcut coming out-ul. Am fost prima persoană căreia i-a spus că e lesbiană. Când mi-a zis, am simțit multă iubire și respect fiindcă a îndrăznit să fie ea însăși. M-am simțit și foarte recunoscător că am clădit genul ăla de încredere de-a lungul anilor. M-a căutat de curând să-mi spună că se va căsători cu iubita ei, pe care o și cunosc, și mă bucur că sunt încă parte din viața ei: acum ca prieten.”

„Am fost un cuplu preț de șapte ani, ne-am înțeles bine, dar am avut mereu multe incompatibilități. Eu sunt asexual, iar el e o persoană cu un libido ridicat, dar ce ne-a făcut să ne despărțim a fost că el își dorea o familie numeroasă și eu nu. Nu ne-am mai văzut trei ani și într-o zi ne-am întâlnit. Am vorbit, ne-am cerut amândoi scuze pentru lucrurile care nu au funcționat și am început să fim prieteni. Cred că asta e esențial: că totul e cât se poate de clar și că am depus un efort să compensăm pentru momentele în care ne-am rănit, mai ales că nu am făcut-o intenționat.

Ne cunoaștem foarte bine și vorbim despre orice. Ne dăm sfaturi despre relații, ne certăm unul pe celălalt dacă ne încălcăm limitele și ne și jucăm online. Până acum interacțiunea a fost virtuală. Am vorbit la un moment dat despre faptul că nu vom mai putea fi niciodată împreună, dar că e extraordinar că suntem prieteni.”

„Ne cunoaștem de când aveam 15 ani, am început relația în primul an de facultate, iar la 24 de ani ne-am căsătorit și ne-am mutat în Australia. Am fost căsătoriți timp de șapte ani și ne-am despărțit fiindcă aveam alte planuri pentru familie, nu fiindcă nu ne mai iubeam. Avem mulți prieteni comuni, așa că am continuat să ne vedem în acele cercuri sociale și să fim amici. Da, am avut o despărțire foarte dureroasă, dar iubirea și afecțiunea s-au transformat. Am avut recent COVID-19 și mi-a adus mâncare timp de o săptămână. Când tatăl lui a murit i-am fost alături ca prietenă. Am ieșit la date cu alte persoane și cred că și el. 

Din procesul ăsta am învățat că dragostea nu e îndeajuns ca să fii într-o relație: trebuie să existe scopuri comune și că sfârșitul unei căsnicii nu înseamnă un eșec. Cred că preconcepțiile sociale despre cum ar trebui să fii cu foștii/ele ne fac rău: narativa asta că o persoană trebuie să fie rea și alta bună, sau că prietenii și familia trebuie să-ți urască fostul/a.”

„Am avut o relație și o familie foarte tradițională timp de doi ani. Relația mereu s-a simțit mai mult ca o prietenie și am realizat într-un final că aveam dorințe și aspirații contradictorii. Cred că am simțit presiunea să ne categorisim relația, să o punem într-o cutiuță, iar pe baza confuziei am ales varianta de cuplu. Ne-a speriat posibilitatea de a încheia relația fiindcă am crezut că asta înseamna că ni s-a distrus prietenia, fiindcă asta e povestea care ni s-a spus: odată ce te desparți nu mai există reconciliere, nu mai poate fi nimic.

Mi-a cerut timp și spațiu ca să proceseze separarea și am fost devastată: au fost șase luni de distanță absolută. La opt luni după mi-a cerut să mă întorc la el fiindcă îi era greu să proceseze despărțirea și i-am amintit de toate motivele pentru care am luat decizia corectă. Luni mai târziu ne-am reîntâlnit și am avut o perioadă de probă în care am fost „fuckbuddies”, dar asta ne-a învățat că de fapt ne-am văzut mai mult ca să vorbim, așa că am decis că e mai bine să fim prieteni.

În ultimul an ne-am văzut de mai multe ori. Mă simt super bine că ne-am văzut goi, că putem vorbi despre lucrurile pe care nu le putem discuta cu alți oameni și îl iubesc la nivel profund. Acum încerc să nu mai pun relațiile în cutiuțe sau să nu mai urmez reguli absurde precum prietenii nu se fut. Atâta timp cât există acord și respect în relații, pot fi în orice fel. ”

„Când Ximena și cu mine ne-am îndrăgostit, a fost o relație complet diferită și nouă pentru mine. Eram iubite de mai multe luni, dar fiindcă tocmai ieșeam dintr-un proces terapeutic foarte greu, i-am spus că nu pot susține o relație. Am suferit mult, dar după un timp ne-am reconectat și i-am mărturisit că nu am simțit doar că mi-am pierdut partenera, ci și relația de prietenie. Acum este una dintre cele mai bune prietene ale mele. Ne scriem și ne iubim foarte mult. Cu puțin timp în urmă am avut un apel video de ziua mea și mi-a prezentat-o pe iubita ei. Și ea îmi cunoaște iubitul. Sunt foarte mândră de procesul nostru fiindcă nu am căzut în capcana de a da vina pe cineva pentru suferință.

Una dintre lecțiile pe care le-am învățat este că fiecare persoană are propriul mod de a experimenta durerea. Dacă cineva nu plânge, nu înseamnă că nu-i pasă. Am mai învățat și că a trebuit să lucrăm emoțional amândouă ca să putem să menținem contactul și să construim relația pe care o avem acum.”

„Am explorat poliamoria în urmă cu câțiva ani. M-am conectat cu un tip și mai târziu am început să ies la date cu un prieten comun cu care amândoi am fost de acord. A fost cu adevărat o provocare să învățăm cum să construim o relație amoroasă din altă perspectivă și în afara monogamiei. Relația cu fostul a sfârșit destul de rău, așa că m-am temut să nu fiu rănită sau să nu rănesc pe vreunul dintre ei dacă lucrurile nu funcționează. Până la urmă am încetat să mai ies cu amândoi, dar nu din motive legate de poliamorie. Amândoi au fost foarte iubitori, sinceri și am avut despărțiri mature. Din acel moment am decis că nu vreau să mă mai cert cu niciunul dintre partenerii mei. 

M-am reconectat cu unul dintre ei în timpul pandemiei: am făcut câteva call-uri și ne-am sfătuit. De curând i-am dat o memă pe care să i-o trimită tipei de care îi place. La un moment dat ne-am și văzut să ne uităm împreună la un serial și ne-am și tras-o. Apoi am decis că preferăm o relație fără sex. Cred că atunci când îmbrățișăm o anumită doză de incertitudine și realizăm că iluziile nu sunt bătute în cuie, e mai ușor să percepm alte moduri de a fi într-o relație. În felul ăsta pretențiile sunt atenuate și nu mai ajungem la discuții de genul: dar mi-ai promis, dar te vreau în viața mea pentru totdeauna, dar m-ai trădat fiindcă nu mai vrei să fii cu mine așa. ”

Articolul a apărut inițial în VICE în spaniolă.