Life

E mișto să ai un crush, dar nu intra într-o relație cu el

ce e un crush, relatie cu crush-ul tau

Există un lucru care unește toate experiențele umane, un sentiment pe care îl cunoaște toată lumea: când ți se pune pata pe cineva și dezvolți un „crush” grav.

E un element de infatuare romantică, unul care te însoțește toată viața, din copilărie până la maturitate. Nu ne pierdem această abilitate pe măsură ce îmbătrânim, dar crush-ul are rădăcini în afecțiunea copilărească. Odată cu trecerea timpului, se schimbă felul în care vorbim despre crush-uri. Ne maturizăm și nu mai avem crush, ci „suntem interesați” de cineva sau „simțim ceva” pentru o persoană. Sau „ne înțelegem bine cu ea”. 

Videos by VICE

Doar eu n-am scăpat de asta. Am crush-uri în continuare și probabil o s-o țin așa până mor.

Pandemia ne-a făcut ordine în cap și ne-a dat reset.

Izolarea, anxietatea și stresul, împreună cu criza încălzirii globale și războiul, ne-au netezit creierele. Iar acum că am scăpat de restricții, apar noi ocazii să cunoaștem oameni noi și să socializăm fizic. Asta înseamnă că o să avem din nou crush-uri.

Un crush e asociat de obicei cu pierderea puterii și a controlului. Wiki-how te învață cum să gestionezi un crush, iar betterhelp.com îți oferă un ghid despre cum să scapi de obsesia pentru cineva.

Internetul e plin de discursuri despre crush-uri, fie că e vorba de un crush de pe Twitter sau de jena de a dezvolta un crush pentru cineva.

Un lucru e clar: un crush poate fi foarte dureros.

Dar ce dracu’, bucură-te de el!

De cât timp n-ai mai interacționat cu un crush în afara internetului? Când ai mai avut ocazia să te vezi față în față, din întâmplare, cu o persoană care-ți place? Gata cu react-urile pe social media, e timpul să te bucuri de crush-uri irl!

@vjpla

“Oh good there’s no one cute here I won’t get myself into trouble”

♬ original sound – QG

Un crush e diferit de orice alte forme de interacțiune romantică, pentru că e proiecția unor aspirații și idealuri pe o persoană pe care n-o cunoști foarte bine. 

O conversație mișto, o îmbrățișare, un compliment sau un flirt te umplu de dopamină când se întâmplă cu un crush.

Dar paradoxul crush-ului e că, deși tânjești după reciprocitate în timpul lui, după ce sentimentul devine reciproc, nu se mai poate numi crush. Crush-ul e de obicei bucuria ta secretă, neștiută de nimeni. Fluturii din stomac creați de crush sunt o iluzie – nu încerca vreodată să te cuplezi cu un crush. Da, bineînțeles că se poate întâmpla, dar trebuie să ai grijă să nu forțezi lucrurile. Nu subestima elementul de mister care ține în picioare toată iluzia.

Te place? Te urăște? Ce contează? Oricum nu poți alege cine va deveni un crush. Și nici când îți trece crush-ul și de ce.

Mie îmi place dispariția unui crush la fel de mult ca și experiența în sine. Simți că se încheie de la un detaliu – a zis ceva enervant, s-a tuns, s-a purtat stupid – și atunci iluzia se destramă și crush-ul nu mai are putere asupra ta. Deții din nou controlul.

E ca un condiment în banalitatea vieții.

Există multe filme care întrețin ideea de crush. Unele, precum Atonement sau The Notebook, se bazează cu totul pe ea. E eliberator când personajele în sfârșit ajung să fie împreună. Nu e special să vezi pe cineva cum îți trăiește visul?

O grămadă de filme m-au convins că, într-o bună zi, eu și crush-ul meu o să ne îndrăgostim.

Pare un mit inofensiv, dar crush-ul are o reputație proastă în media și literatură. E considerat ceva jenant sau un secret care poate fi trădat. Știu cum e. Bunică-mea le-a zis tuturor, de Crăciun, că am un crush pentru Daniel Radcliffe. Efectiv am fost copleșită de rușine.

Tot jocul se strică atunci când cineva află că e crush-ul tău. Se schimbă dinamica de putere.

E ciudat să afli că ești crush-ul cuiva. Și e și mai dubios când cineva îți spune: „Am avut un crush pe tine în trecut”. Ce naiba vrea să însemne asta?

Primul tău gând e „de ce nu mi-a zis”, dar în adâncul tău știi că ar fi stricat frumusețea crush-ului.

Adevărul e că viața e plictisitoare dacă nu ai măcar un crush. Dar nu-i spune că e crush-ul tău, e mult mai distractiv să fie un secret. Spune-i crush-ului tău că ai un crush pe altcineva. Ba chiar poți să ai mai multe crush-uri și să le spui fiecăruia că ai crush pe celelalte. 

Viața e scurtă: Fă sex cu cineva și nu stresa să afli cine te place. Și mai ales, dezvoltă crush-uri în continuare. Ele fac lumea să se învârtă.