Diverse organizaţii creştine militează pentru promovarea abstinenţei până la căsătorie în şcoli, în frunte cu Asociaţia Părinţilor pentru Ora de Religie, al cărei vicepreşedinte era teologul Romeo Moşoiu, un consilier la Ministerul Educaţei. Moşoiu, care a fost acuzat în repetate rânduri că şi-a folosit funcţia publică în folos personal, şi-a dat demisia, dar doar din APOR, nu din minister. El şi alţii ca el luptă împotriva introducerii unei ore de Educaţie Sexuală în şcolile din România. Toate astea în condiţiile în care România e în primele zece locuri din Europa la boli venerice, iar natalitatea în rândul adolescentelor este de opt ori mai mare, decât în Olanda sau în ţările nordice. Organizația Națiunilor Unite a atras atenția că e nevoie de o Strategie Națională în domeniul drepturilor sexuale si reproductive, mai ales că multe ţări europene ţin orele astea de Educaţie Sexuală încă de acum cinci decenii.
Am făcut sex prima dată pe la 18 ani jumate, la trei ani după vârsta medie la care adolescenții își încep viața sexuală în România. Pe vremea aia nu aflam despre sex decât din minciunile pe care ni le spuneam unii altora, aşa că eram de fapt complet în ceață. După vreo zece parteneri, am prins din mers tot ce era de înţeles, într-o odisee urbană infuzată cu mult poppers, iarbă și alcool. Am înţeles într-un final că sexul este ceva foarte banal şi normal, care părea interesant doar din cauza ipocriziei pe care o puneau adulţii în jurul lui.
Videos by VICE
Mă gândesc că elevii din zilele noastre ştiu mai multe ca mine, mai ales că s-au născut în generaţia internetului, în care nicio informaţie nu le poate fi cu adevărat interzisă de părinţi, profesori şi creştinopaţi. Curios să văd ce cred liceenii din Bucureşti despre subiectul ăsta controversat, dar şi cât de multe ştiu ei despre sex, m-am dus să vorbesc cu elevii din liceele bucureștene Vianu, Sava, Neculce, Creţulescu, Lălescu şi Bravu.
LICEENII CRED CĂ SUNT UN FEL DE ROMEO FANTASTIK LA PAT
Băieţii spun că-şi încep viaţa sexuală destul de devreme, pe la 14 ani, şi de multe ori o fac cu fete care nu mai sunt virgine, care-i învaţă cum stă treabă. Pentru mulţi, lucrurile vin de la sine, în relaţie, dar prima dată este mereu foarte ciudat, după cum mi-a explicat un tip din Vianu: „Nu am vorbit despre asta înainte, a fost o chestie spontană şi destul de aiurea, pentru că nu ştiam la ce să mă aștept.” Alt elev, de 18 ani, mi-a zis că nu a avut probleme, pentru că ştia „de pe Pornhub cum e, a mers lejer”.
Băieţii din liceu nu prea au pretenţii la locul unde fac sex, după cum mi-a explicat un băiat de la liceul Lălescu: „Prietenii fac sex acasă, în parc ăia mai săraci. Unu’ a făcut în RATB şi a ţipat la gagică-sa că n-a făcut treabă bună. Eu îi trimit pe ai mei la plimbare, îi zic lui taică-miu s-o ia pe bunica şi să meargă în vizită la o mătuşă.” Singurul tip care a recunoscut că nu şi-a început viaţa sexuală era de acord cu importanţa casei libere: „Nu am reuşit. Am colegi care văd că le aduc acasă. Sper să am cât mai curând o relaţie stabilă”.
Majoritatea se laudă cu în jur de trei foste cu care au făcut-o, unul dintre ei chiar cu 16, dar e interesant că aproape întotdeauna e vorba de partenere stabile, cu care aveau o relaţie de câteva luni. Unii o fac o dată pe lună, alţii la patru luni, depinde cât de des pleacă ai lor. Un elev de 16 ani din Neculce a conchis trist că „toată lumea vrea fuck buddies, dar nu se poate, că nu vor ele.”
FETELE SUNT ORI TRAUMATIZATE DE SEX, ORI BÂRFESC RELAŢIILE COLEGELOR
Multe fete mi-au povestit că nu şi-au început viaţa sexuală şi nici nu au de gând, din diverse motive.
„Eu am un pact cu mama, nu fac sex până la terminarea liceului”, mi-a explicat o tipă de 16 ani din Neculce. „Practic e vina ta și povara ta, dacă ai făcut sex și ai rămas însărcinată ca o retardată.” O fată din Mihai Bravu era de acord cu ea: „Dacă ai prieten şi ţine la tine, îi explici că eşti virgină şi trebuie s-o ia mai uşor.”
Altele rămân virgine din motive mult mai şocante, precum o altă tipă din Neculce. „Eu am fost violată de vecinul meu de 16 ani, când aveam 12. Acum pot să vorbesc despre asta, oricui i se întâmplă. Măcar n-am fost violată de un drogat, am scăpat de sifilis. Încă stă-n scară cu mine. Nu mi-am început viața sexuală. Nu vreau să mă mai atingă niciun om.” O altă tipă, din liceul Mihai Bravu, are dilema legate de sexualitate tot din cauza unui viol. „Bunica mea e rodul unui viol. Mama ei n-a iubit-o niciodată. A avut şi un sot violent şi a fost chinuită.” Din nefericire, aceeaşi fată a făcut şi candidoză şi n-o credea ginecologul că nu şi-a început viaţa sexuală, deși a consultat-o, ceea ce probabil a făcut ideea de sex şi mai traumatizantă pentru ea.
Dar relaţiile se cam strică de la abstinenţa asta, după cum mi-a spus o tipă de 18 ani, de la Mihai Bravu: „Prietenul meu nu înţelegea că nu simţeam nevoia să fac sex, mă pipăia foarte dubios, în public. Nu sunt o puritană, dar, frate, lasă-mă. Tot insista şi n-am mai suportat.”
Citește și Liceenii din Iași stau prost cu drogurile, beau ca marinarii și fut precum călugării
Deşi toţi băieţii vorbeau de sex acasă, aproape toate fetele mi-au povestit că se face sex în toaletele liceelor, evident nu ele, ci alte tipe mai promiscue. „În baie se întâmplă să se facă sex şi în sala de sport, în vestiare. Am prins o colegă cu prietenul ei şi i-am zis să iasă din baie. A ieşit băiatul roşu la faţă, fără pantaloni, apoi tipa care plângea că credea c-o torn, dar n-am făcut-o”, mi-a explicat o fată de 18 ani din Mihai Bravu. Alta, din acelaşi liceu, mi-a zis: „Odată am găsit un dildo în baie. Am şi prieteni care o fac cu părinţii acasă, dar şi o prietenă care a făcut-o în Gara de Nord.”
Una dintre puţinele tipe care a recunoscut că face sex avea 16 ani şi mi-a povestit c-a făcut-o prima dată într-o excursie cu şcoala. „Nu știam cum o să fie, a fost ceva nou. M-au pedepsit ai mei și nu m-au mai lăsat să ies din casă după. Ei cred că ies în fiecare zi la 19:30. Mă duc la tip acasă. Câteodată folosim protecție, mă pune pe mine să cumpăr, că lui îi e ruşine.”
ABSTINENŢĂ IMPUSĂ E PRIVITĂ CA O INCURSIUNE REVOLTĂTOARE A BISERICII ÎN ŞCOALĂ
Băieţii n-au avut nimic bun de spus despre abstinenţă, nici despre o oră săptămânală despre asta. Un elev din Neculce a abordat problema din punct de vedere legal: „Legea nu impune abstinența până la căsătorie, nici altcineva nu ar trebui să încerce să facă asta”. Un elev din Lălescu a fost deranjat mai ales de aspectul religios: „Fiecare își alege credința cum vrea, nu ar trebui să ne bage pe gât o anumită credință.” Dar câţiva au fost prea şocaţi de idee, ca s-o privească raţional: „Mi se pare total useless o oră de abstinență până la căsătorie în școală. Mi se pare de rahat să impui ceva.”
Chiar şi cei care nu erau împotriva ideii de căsătorie, erau împotriva ideii de îndoctrinare cu abstinenţă: „Trebuie să ai o anumită experienţă înainte să te căsătorești, ca să nu ai după alte tentații sau alte probleme în relație”, mi-a explicat un băiat de 16 ani din Neculce. Un băiat din Vianu consideră că genul ăsta de educaţie este discriminatorie faţă de cei care nu se căsătoresc: „Dacă eu cred că trebuie să fiu abstinent până la căsătorie, pot s-o fac şi singur, fără să mi se predea.”
Ăştia cu abstinenţa la şcoală nu rezolvă nimic. Se face prin scări de bloc, prin ghene.
Multe dintre fete au nişte păreri destul de echilibrate despre subiect. O tipă de 17 ani din Neculce spunea că „abstinența e uneori necesară, dar n-ar trebui sa exagerezi în halul ăsta, până la căsătorie.” O colegă de-a ei mai mică, de 16 ani, o rezumă mai pe şleau: „Dacă e să o facă, o face. Dacă nu, nu. Ăștia religioși sunt după cultul lor, fiecare e după cultul lui.” Unele sunt de-a dreptul categorice, chit că nu recunosc c-o fac: „E imposibil sa nu faci sex, până te căsătorești. Ăştia cu abstinenţa la şcoală nu rezolvă nimic. Se face prin scări de bloc, prin ghene.”
MASTURBAREA SE ÎNVAŢĂ DE LA COLEGI ŞI DE PE NET
Fotografie de Roger W, via Flickr
Pentru mulţi elevi şi eleve, masturbarea începe de la vârste fragede. O elevă din Mihai Bravu s-a apucat de pe la 12 ani: „M-am masturbat din greşeală, când eram mai mică. Până la urmă, dacă tu nu ai face sex cu tine, cine altcineva ar face?” Băieţii au început ceva mai devreme. Un tip zicea c-a început la zece ani, după ce-a auzit chestii la băieţii de la bloc: „M-am dus în baie, şi nu m-am uitat la filme porno sau chestii din-astea, doar mi-am imaginat.” Altul, din Neculce, a pornit pe la 11 ani: „Eram acasă, singur. Nu știam ce fac. Credeam că am fost singurul care a descoperit asta. Mă uitam la porn. Acolo-s tot felul de chestii care-ţi stârnesc interesul, dar sunt şi măgării, pe care nu poţi să le faci.”
Citește și Interviu cu tipul care nu s-a masturbat și nu a făcut sex 100 de zile
Alţii, preferă să-şi exploreze corpul mai târziu, la pubertate, când înţeleg mai bine cum merge treaba, după cum zicea o tipă: „La 13-14 ani, ştiam ce fac, deşi era prima oară când m-am masturbat”. Băieţii o fac ori zilnic, ori la maximum trei-patru zile, dar fetele sunt ceva mai rezistente: „Se întâmplă o dată la cinci luni.”
Un băiat din Creţulescu mi-a explicat că excitarea în grup nu ceva neapărat ciudat: „mă uit la porno, în timpul orelor, cu colegii”. Altul, din Lălescu,spune că tot de la colegi a prins obiceiul: „Am aflat de la niște colegi că țaca-paca, am întrebat ce și cum, cât eram beţi în parc, și am făcut-o acasă în baie, cu laptopul după mine.” Unii chiar au făcut-o în familie, „alături de un văr dubios de 13 ani, care m-a învăţat cât stătea la mine acasă”, sau în vacanţă cu bunicii, „bătrânii au plecat, am găsit un videoclip cu-n tip care stătea întins în pat și se masturba şi am zis că pot şi eu.”
ORELE DE RELIGIE SUNT VĂZUTE CA ORE DE SEXOLOGIE MEDIEVALĂ
Băieţii, mai ales ateii, sunt foarte deranjaţi de propaganda creştinopată care se face la orele de religie, care s-au transformat în ore de traumatizare sexuală. „Vorbim și la religie despre avort, homosexualitate, sex. Ne spune că o să ardem în iad dacă facem avort sau dacă suntem homosexuali. De anul ăsta nu mai fac ora, nu am semnat formularul, dar tot mă pune să dau teste la religie”, mi-a povestit un tip din Vianu. Alţii au şi ore multimedia de religie: „Ne-a dus într-o sală, ne-a pus un proiector și ne-a vorbit despre boli și despre avort, ca să ne sperie. Nu ajută cu nimic ca eu, un copil de clasa a 11-a, sunt ateu. Oamenii din parlament nu sunt şi mă obligă să fac ora.”
Citește și: Ora de religie. Ce spun elevii
Alţii nu se lasă atât de influenţaţi de ore şi pur şi simplu le ignoră, cel puţin la liceul Vianu. „M-a deranjat ce a spus profesoara de religie despre sexualitate, dar am rămas la părerea mea.” Mai ales cei norocoşi, care au reuşit să scape de oră: „Eu nu fac ora de religie. Am optat să n-o mai fac, că ne ameninţa cu iadul”.
Fetele erau ceva mai resemnate cu ora asta, chit că aveau poveşti destul de grave, precum una de la liceul Mihai Bravu: „S-a lăsat chiar cu bătaie, că nu eram de acord cu ei. Odată a scos pe hol un băiat care făcea mişto de religie şi i-a dat o palma de l-a zguduit.”
AGĂŢATUL PE VIU E FOARTE RAR ÎNTRE LICEENI, NETUL E BAZA
Surprinzător, mulţi băieţi şi fete mi-au spus simplu „nu agăţ, mă las agăţat/ă”. Aparent, toţi sunt asaltaţi de poze nud pe net, dar ei nu cer nimic şi nici nu fac, deşi au prieteni care agaţă aşa. Doar un tip din Neculce a recunoscut: „Am trimis, dar nu foarte nud, eram fără tricou. Mi s-au cerut. M-am dezbrăcat pe Omegle odată. Nu mi-am frecat-o sau ceva.” Fetele sunt şi mai sfioase: „I-am trimis prietenului meu odată niște poze nud, pe Facebook. După aia am intrat pe contul lui și i le-am șters.”
Alţii îşi povestesc peripeţiile la persoana a treia „Am un prieten care s-a dezbrăcat pe net. Eram acolo. Căuta o fată şi a găsit un băiat, cât făcea laba pe Omegle”, povestea un băiat din Vianu. „Am primit poze pe facebook, dar nu i-am zis să-mi dea poze cu ţâţele ei, că vreau să mă masturbez”.
Desigur, există şi romantici, care încă agaţă live: „Ca să agăți e simplu, când ești într-un bar la ceva, băut, vorbești, zici o glumă, două, după aia o iei de mână. Sau pe Facebook.”
PORNHUB E PROFESORUL DE EDUCAŢIE SEXUALĂ, PENTRU CĂ PĂRINŢII ŞI PROFESORII NU LE SPUN NIMIC
Multe fete şi-au criticat părinţii care „nu spun la 14 ani despre sex, pentru că zic că eşti prea mic, dar îți spun la 18, când deja ai trecut prin tot și tot tu ieși în pierdere.” Se discută mai rar cu ele despre sex în familie. Pe când băieţii învaţă chestii mai ales de la taţi, fraţi şi veri sau de la prietenii, cu care vorbesc mult despre sex. Şi-n rândul ONG-urilor care se ocupă de educaţia sexuală se vede diferenţa dintre băieţi şi fete. Tipii primesc prezervative prin campanii: „Au venit niște voluntari de la Tineri pentru Tineri, ne-au împărțit prezervative și ne-au ținut o lecţie.” Pe când tipele au primit prezervative doar la Street Delivery, că-n şcoală li se dau numai tampoane, ca reclamă.
Cred că cea mai plăcută surpriză a fost că aproape toţi mi-au spus că folosesc prezervative sau vor folosi când îşi vor începe viaţa sexuală. N-ai fi auzit aşa ceva acum zece ani, în Bucureşti. De la unii chiar am învăţat nişte chestii pe care nu le ştiam, de exemplu „de la 16 ani, pot să accesez servicii de sănătate sexuală și reproductivă fără consimțământul părinților, dar nu ne informează nimeni de asta”.
Citește și În școală nu te învață nimeni cum să salvezi o viață și aste e o problemă
Şi, dacă eşuează protecţia, liceenii susţin avortul în unanimitate, mai ales tipii. E ceva implicit: „Dacă mi-ar zice acuma ca e gravidă cu mine, nu ştiu cum aş reacţiona. Cel mai tare m-ar durea gândul că o să se chinue ea cu avortul.” Alţii sunt şi mai categorici: „Dacă rămâne gravidă, plec, o las. Te descurci şi gata. Eu trăiesc bine cu vina asta.” Unii chiar glumesc că-şi schimbă numele şi se mută în alt oraş.
„Dacă am o întrebare, mă adresez internetului, că e anonim” este atitudinea cea mai comună legată de educaţia sexuală. În cazuri rare, apelează la siteuri specializate: “pe siteuri gen SEXULvsBARZA pui întrebări şi nişte specialişti îţi răspund”. Majoritatea învaţă tot ce ştiu despre sex de pe siteuri porno, pentru că nu primesc altă formă de educaţie: „Ştiu cam la ce să mă aștept de la Pornhub. Intru pe mai multe categorii, în funcție de ce am chef, MILF, lesbiene sau blowjob-uri”.
Toţi copiii au spus că ar fi vrut o oră de educaţie sexuală, ca să nu înveţe din mers toate chestiile astea, dar unii au fost şi sceptici la idee: „Ar fi bine să se introducă educație sexuală, dar e o problemă, poate fi cineva calificat de 50 de ani sau cineva care-i mai tânăr şi open minded.”
Mai citește despre masturbare:
Beneficiile științifice și personale ale abstinenței de la masturbare
Fetele ne-au povestit cum se masturbează
Cum se masturbează bărbații
Ooh, ooh, ooooh, ooooooof!